„O lume bizară”: O cercetătoare reclamă că a fost cenzurată după ce o revistă de specialitate i-a retras un studiu științific
Dr. Jessica Rose și-a luat doctoratul în biologie computațională la Universitatea Bar-Ilan din Israel. După ce și-a terminat studiile post-doctorale privind dinamica moleculară a anumitor proteine, ea căuta o nouă provocare. Trecând la un nou software de calcul statistic, ea căuta un set de date interesant pentru a-și perfecționa abilitățile. A ales Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), o bază de date din SUA care conține raportările problemelor de sănătate care au apărut după vaccinare și care pot fi cauzate sau nu de aceasta.
Ea a spus că nu căuta să dovedească ceva anume folosind acele date.
Totuși, ceea ce a găsit a pus-o pe gânduri. Baza de date VAERS este folosită încă din 1990 pentru a centraliza toate eventualele efecte adverse ale vaccinurilor și pentru a oferi un semnal de avertizare timpurie că ar putea exista o problemă cu un vaccin.
Oricine poate trimite un raport, toate rapoartele fiind apoi verificate pentru a elimina duplicatele. Cea mai mare parte a rapoartelor sunt trimise de cadre medicale, pe baza cercetărilor anterioare.
De obicei se înregistrează în jur de 40.000 de rapoarte pe an, inclusiv câteva sute de decese.
Dar odată cu introducerea vaccinurilor împotriva covid-19, numărul rapoartelor înregistrate în baza de date VAERS a explodat. Până la data de 7 ianuarie 2022 s-au înregistrat peste un milion de rapoarte, inclusiv peste 21.000 de decese. Alte probleme notabile includ peste 11.000 de atacuri de cord, aproape 13.000 de cazuri de paralizie Bell și peste 25.000 de cazuri de miocardită sau pericardită.
Dr. Jessica Rose a găsit datele alarmante, doar pentru a realiza că autoritățile și chiar unii experți le respingeau.
„În mod clar, nu există nicio îngrijorare [printre aceste autorități și experți] pentru persoanele care suferă de efecte adverse”, a spus ea. Argumentele obișnuite împotriva datelor VAERS au fost că acestea nu sunt verificate și astfel nu pot fi crezute.
Dr. Jessica Rose consideră astfel de argumente ca irelevante – VAERS nu a fost menit niciodată să ofere răspunsuri definitive, fiind menit să avertizeze din timp și, așa cum vede ea, face exact asta: „Emite o mulțime de semnale de alarmă care sunt ignorate”.
Ea a făcut echipă cu Peter McCullough, un medic internist, cardiolog și epidemiolog, pentru a scrie o lucrare despre rapoartele VAERS privind miocardita la tineri – o problemă deja recunoscută ca efect secundar al vaccinării, deși de obicei descrisă ca fiind rară.
Studiind baza de date VAERS, aceștia au găsit 559 de rapoarte VAERS de miocardită, 97 în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani începând cu 9 iulie. Unele dintre ele ar fi putut fi legate de covid în sine, care poate provoca și probleme cardiace, dar au existat prea multe cazuri pentru a respinge probabilitatea că și vaccinurile pot provoca probleme cardiace.
„În termen de 8 săptămâni de la data la care vaccinul Pfizer a primit autorizația de urgență de a fi administrat tinerilor din grupa de vârstă de 12-15 ani, am găsit de 19 ori mai multe cazuri de miocardită la cei vaccinați față de ratele anterioare pentru această grupă de vârstă”, susținea studiul publicat.
După două săptămâni, pe 15 octombrie, studiul a dispărut de pe site-ul Elsevier, fiind înlocuit cu o notificare de „Înlăturare temporară”. Potrivit dr. Jessica Rose, nu numai că autorilor nu li s-a spus de ce a fost retras studiul, dar nici măcar nu au fost informați de retragerea acestuia.
La sfârșitul lunii noiembrie, lucrarea a fost înlocuită cu o notificare că „articolul a fost retras la cererea autorilor și/sau editorului”.
„Eu consider că aceasta este cenzură nejustificată”, a spus dr. Jessica Rose.
Concluziile lucrării nu sunt neapărat controversate. Un studiu danez recent a concluzionat, de exemplu, un risc crescut de miocardită pentru tinerii care primesc vaccinul anti covid de la Moderna.
Este un obicei deja ca lucrările care examinează potențialele probleme legate de vaccinuri să-și încadreze rezultatele într-un mod care să susțină vaccinarea. „Asta ești nevoit să spui pentru a-ți publica munca în aceste zile”, a spus dr. Rose. Lucrarea ei nu a făcut așa ceva.
„Ca parte a oricărei analize risc / beneficiu în contextul produselor experimentale, datele din această lucrare este necesar să fie luate în considerare înainte de a putea fi luată o decizie referitoare la acceptarea vaccinării cu două doze, în special în rândul copiilor, și în niciun caz nu este indicat, sub nicio circumstanță, să se renunțe la consimțământul părinților înainte de vaccinarea copiilor cu produse experimentale care nu și-au dovedit siguranța sau eficacitatea”, se arată în lucrare.
Lucrarea a numit vaccinurile „produse biologice injectabile” – o referire la faptul că sunt distincte de toate celelalte vaccinuri tradiționale.
Un vaccin tradițional folosește „patogeni vii întregi sau atenuați”, în timp ce vaccinurile covid folosesc „ARNm în nanoparticule de lipide”, a explicat dr. Rose prin e-mail.
Ea a spus că aceste nanoparticule includ „lipide cationice care sunt foarte toxice”. Pfizer, producătorul celui mai popular vaccin covid-19 din multe țări, a abordat problema spunând că doza este suficient de mică pentru a asigura „o marjă de siguranță acceptabilă”, potrivit autorității europene pentru medicamente (PDF).
Dr. Rose a remarcat, de asemenea, că vaccinurile împotriva covid-19 nu au trecut „prin cei 10-15 ani de teste de siguranță prin care vaccinurile au trecut întotdeauna … din motive evidente”.
În acest moment, dr. Rose nu mai este un observator rece. Citirea nenumăratelor rapoarte VAERS i-a oferit o fereastră spre greutățile celor care cred că au avut de suferit de pe urma vaccinurilor.
„Vorbesc pentru toți acești oameni”, a spus ea. În trecut, 50 de rapoarte de decese în VAERS determinau autoritățile să oprească vaccinarea și să investigheze, a spus dr. Rose. În opinia ei, asta ar fi fost necesar să se petreacă și cu vaccinurile covid-19 în urmă cu un an. Nu numai că nu s-a petrecut, dar nici măcar nu este clar ce ar determina autoritățile să facă aceasta. „Care este numărul limită al deceselor care ar determina aceasta?”, întreabă dr. Rose.
Contraargumentul este că vaccinurile salvează mult mai multe vieți decât numărul deceselor raportate. Dar, în opinia dr. Rose, această logică este greșită, deoarece vaccinurile nu au existat suficient de mult timp și nu au fost studiate suficient de amănunțit pentru a spune câte vieți ar putea costa.
Se știe, totuși, că VAERS subestimează evenimentele adverse după vaccinare – cu un factor cuprins între 5 și până la 100, pe baza unor estimări.
Trimiterea unui raport VAERS durează aproximativ 30 de minute și mulți medici pur și simplu nu au timp, a spus dr. Rose. Unele dintre cadrele medicale consideră că în urma transmiterii unui raport vor fi etichetați drept „anti-vacciniști”. Alții pur și simplu pot să nu asocieze orice problemă de sănătate apărută după vaccinare ca fiind declanșată de vaccin. Iar alții s-ar putea să nu știe de existența VAERS.
Este puțin probabil ca un număr semnificativ de rapoarte să fie frauduloase, a sugerat ea, remarcând că trimiterea unui raport fals este o infracțiune federală.
Dr. Rose s-a alăturat acum medicilor dizidenți și cercetătorilor sceptici față de linia oficială privind vaccinurile anti covid și pandemia în general.
Lucrarea retrasă a dr. Rose se poate citi aici (PDF).
Citiți și:
Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență a actualizat lista efectelor secundare ale „vaccinurilor” anticovid (I)
Amploarea completă a efectelor secundare ale vaccinului covid nu va fi cunoscută mai devreme de 10 ani, spune un medic
Ați remarcat că mai nimeni nu discută despre efectele benefice din punct de vedere medical ale vaccinului?
yogaesoteric
17 aprilie 2022