O mărturie cu adevărat AUTENTICĂ a unui yoghin care a locuit într-un așezământ spiritual (ashram) din România
„Mi s-a dat cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată”
Mă numesc Dan Coroamă, am 42 de ani, sunt inginer și practic yoga din 1992.
În urmă cu câţiva ani am locuit pentru câteva luni într-un așezământ yoghin din România, pe care presa l-ar numi „ashram MISA”. Necesitatea a făcut să fiu nevoit să plec de acasă pentru o vreme şi, pentru că aveam şi o mare curiozitate de a vedea cum este să locuieşti într-o comunitate spirituală yoghină, am cerut permisiunea de a intra într-un ashram din Bucureşti. A fost o perioadă dificilă din viaţa mea, dar şi una extrem de intensă care mi-a rămas întipărită în memorie. Să locuieşti cu alţi opt colegi într-o căsuţă din cartierul Ferentari, construită doar parţial, în care pe atunci încă nu exista apă caldă – pentru unii dintre noi așa ceva poate fi o mare provocare. Cu atât mai dificil părea să reuşeşti să îţi defăşori practica spirituală într-un spaţiu restrâns, împreună cu atâţia oameni. Cu toate acestea, reuşeam să îmi fac programul de asane, să merg la serviciu, să îmi îndeplinesc îndatoririle în cadrul comunităţii yoghine, să mai merg şi la cursuri, iar seara în loc să pic lat de oboseală, râdeam în hohote cu ceilalţi, la poveşti şi bancuri, până târziu în noapte.
Puţină lume ştie ce este acela un ashram. Şi mai puţină ştie ce este un ashram din cadrul Școlii de yoga MISA, datorită dezinformărilor şi manipulărilor uriaşe pe care le-a făcut presa, în urma comenzilor politice de înscenare a unor dosare penale yoghinilor. Ţin minte că în 2004-2005 MISA a lansat în mod repetat o invitaţie jurnaliştilor care vor sa realizeze reportaje în ashramurile MISA, cu condiţia să trăiască câteva săptămâni acolo ca să se documenteze într-un mod direct şi autentic. Din păcate nu a răspuns NIMENI acestei invitaţii. Lipsă de interes pentru un subiect hipermediatizat? Un jurnalist adevărat ar trebui să prindă din zbor oportunitatea unei asemenea investigații la fața locului.
Un ashram (cuvântul este indian) este oarecum similar unei mânăstiri, un loc unde oamenii îşi desfăşoară practica spirituală zilnică şi muncesc pentru îngrijirea sau dezvoltarea locului şi a comunităţii. Un ashram nu este un loc foarte comod, nu este un azil sau un loc de odihnă. Cei care doar mimează aspiraţiile spirituale şi morale pentru că vor de fapt o locuinţă gratuită sau ieftină nu vor găsi deloc ceea ce caută. Scopul principal al celor care vin în ashram este transformarea personală, interioară, morală şi spirituală. În India există mii de ashramuri și, de când yoga a ajuns și în Occident, au apărut și aici ashramuri în cadrul diferitelor școli yoghine. 
În ashram vine cine vrea, dar rămâne doar cine poate, căci un program riguros de practică spirituală și un regim de viață ascetic nu este pe gustul tuturor. Oricine este liber sa părăsească ashramul cand vrea, nimeni nu este obligat să rămână. Pe timpul şederii fiecare aspirant poate primi dacă doreşte mâncare vegetariană, dar îşi poate asigura şi singur hrana dacă doreşte. Discipolii lui Amma povesteau, de exemplu, că în ashramul condus de ea „rația” de hrană primită de cei găzduiți în ashram este doar o porție de orez pe zi.
Revenind la varianta românească a ashramurilor, ea este mult mai „confortabilă” decât cea tradițională. Cine vrea poate să primească mâncare gratuit, iar cine nu dorește să primească această hrană gratuită își poate prepara hrana singur sau își poate cumpăra mâncare din oraș. Eu am ales să îmi prepar singur mâncarea, atunci când am locuit în ashram. Însă uneori mai făceam schimb cu colegii care primeau hrană la porţie pentru că, deşi era foarte bună (după gustul meu), unii dintre ei se plictiseau de câte unul dintre felurile de mâncare. Trebuie să spun că pâinea făcută special de către yoghinii din ashramurile MISA (de fapt nişte chifle de mărime medie din faină integrală) este cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată. Chiar și acum, când se întâmplă să vizitez un astfel de ashram, nu pierd ocazia să cer o bucăţică de pâine său chiar o chiflă întreagă.
Cum trebuie să fie de fapt un ashram?
În orice ashram există reguli, uneori mai stricte, alteori mai relaxate. Și aici mă refer din nou la ashramuri în general, în rândul cărora se încadrează și ashramurile din India accesibile turiștilor. Regulile cele mai întâlnite sunt interdicţiile de a consuma carne, tutun, alcool, cafea sau alte substanţe stupefiante ori psihodinamizante. Majoritatea ashramurilor interzic folosirea telefoanelor mobile, a televizoarelor, a internetului sau chiar a computerelor, iar în unele cazuri pentru a impune în mod categoric aceste reguli prizele din aşezăminte sunt debranşate de la reţeau electrică. În unele situaţii există spaţii special amenajate în care există acces la internet sau se poate vorbi la telefon un timp limitat. Există ashramuri în care vizitatorul trebuie să se îmbrace cu un anumit costum modest specific, de exemplu o roba portocalie sau un costum de in alb.
În orice ashram există un program obligatoriu de practică spirituală. Pe lângă acestea, în multe ashramuri sunt obligatorii și unele practici spirituale de natură devoțională, cum ar fi unele ritualuri sau incantații, precum și așa-numitele darshan, întâlniri destinate discuțiilor cu tematică spirituală. În unele comunităţi există perioade de timp în care se impune mauna sau tăcerea pe o periodă de timp de câteva ore sau doar pe timpul mesei. Pentru că fiecare astfel de comunitate îşi gestionează singură modul în care trăieşte şi îşi defăşoară activitatea, în funcţie de context şi necesităţi, regulile şi condiţiile pot să difere de la un caz la altul.
Regulile în ashramurile yoghine din București sunt mult mai simple
În așezămintele în care locuiesc yoghini din cadrul Școlii MISA, practica spirituală constă de regulă în două ore de Hatha Yoga zilnic şi o oră de meditaţie realizată de câteva ori pe săptămână. Spre deosebire de alte ashramuri, în cele din comunitatea MISA nu sunt impuse un anumit timp de îmbrăcăminte obligatorie şi nici anumite activităţi dogmatice cum ar fi incantaţii devoţionale sau altor ritualuri specifice religiei hinduse sau budiste (puja, darshan) aşa cum se întâmplă în ashramurile din alte părţi ale lumii. Yoghinii au voie să folosească telefoane mobile și calculatoare, dar evident că nu în timpul alocat practicii spirituale.
Mai mult, yoghinii români sunt cazați în condiții excelente. Datorită efortului lor comun, în ultimii ani aceste condiții sunt din ce în ce mai bune. Majoritatea camerelor sunt de una sau două persoane, au permanent apă caldă și au la dispoziție tot ceea ce le este necesar pentru a se gospodări (mașină de spălat, aragaz, frigider, etc.). Spațiile sunt permanent curate-lună, tot datorită muncii de autogospodărire pe care trebuie să o desfășoară cei care locuiesc în așezământ. Contribuția lor la plata utilităților este firească, dar este mult mai redusă față de cât plătești dacă locuiești „în oraș”, ca să nu mai vorbim de faptul că ei nu trebuie să plătească nici chiria, nici hrana.
Concluzia mea, în urma experienței trăite (atât experiența mea, cât și a numeroșilor prieteni pe care îi am și care locuiesc acum în așezăminte și pe care îi vizitez deseori) este că ashramurile yoghine din România sunt niște comunități spirituale în care predomină fraternitatea și aspirația spirituală. Se oferă excelente condiții pentru cei care vor să practice yoga și să se transforme. Singurii care ar putea fi nemulțumiți sunt aceia extrem de puțini care vin acolo cu alte „aspiraţii” şi care nu respectă regulile elementare de convieţuire. Acestora le este le este efectiv lene să își ia un serviciu, să muncească pentru a câștiga un salariu și a-și putea închiria o casă unde s-ar putea gospodări singuri şi ar putea manca după propriile pofte. Astfel de oameni se chinuie să mimeze practica spirituală, sperând că aşa vor primi cazare și hrană gratis!
***
În cele urmează vă prezentăm câteva poveşti preluate din presă şi blogurile de limbă română ale unor oameni care din cauza campaniilor anti-MISA au plecat în India crezând că doar acolo vor găsi ashramul visurilor lor. Culmea este că, deşi condiţiile din ashramurile MISA din România sunt de zeci de ori mai bune decât cele întânite de aceste personaje în India, presa este extrem de laudativă la adresa acestora din urmă, în timp ce înfierează cu o mânie proletară şi securistă atunci când este vorba yoghinii din România!
In timp ce unii o dau disparuta, Iulia Vantur se regaseste prin meditatie intr-un ashram indian!
Si-a scris cererea de concediu fara plata si a plecat in India sa-si regaseasca echilibrul interior! In cea mai mare parte a timpului, Iulia Vantur sta inchisa intr-un ashram si mediteaza. Iulia a decis, se pare, sa-si petreaca cele doua luni de concediu fara plata intr-un ashram (n.r. loc de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul propovăduitorului), asa ca in cea mai mare parte a timpului, intrerupe legatura cu lumea exterioara si se cufunda in meditatie.
In mod traditional, ashramul functioneaza dupa un sistem de autogospodarire, asa ca Iulia trebuie sa participe la treburile asezamantului, atunci cand nu practica yoga si meditatia. Mesele se iau la comun si conditiile nu sunt intotdeauna cele mai stralucite, discipolii fiind de multe ori fortati sa renunte la confort pentru a putea vedea adevaratele valori ale vietii.
Sursa: Cancan
O VACANTA PENTRU SUFLET
„La aceeasi scoala a studiat yoga si Eliade“
La 32 de ani, Alina a plecat in India cautand echilibrul intre trup si suflet. Povesteste ca ashram-ul a impresionat-o profund. „…O multime de flori viu colorate, unele cresteau chiar pe trunchiurile copacilor, iar in templu, cateva zeci de oameni din toate colturile lumii meditau, asezati turceste sau in pozitia lotus, cu ochii inchisi. Pe un indicator era scris: «Silence, please. People are meditating.» (Liniste, va rugam. Oamenii mediteaza.)
Linistea si pacea locului erau intrerupte doar de cantecele greierilor si trilurile unor pasari. «Strigatele de buna dimineata» ale unor elefanti se auzeau in departare. Mi-am dus valiza in camera si am facut un dus. Nu era chiar grozav cu apa rece. Doua soparle stateau la panda pe un perete, in cautare de tantari, iar o a treia se odihnea langa chiuveta de la baie.
Ma intrebam cui ii este mai frica: lor de mine sau mie de ele… Am inghitit in sec si mi-am spus ca, la urma urmei, sunt si ele niste vietati… cu care va trebui sa convietuiesc…“ Alinei i s-a parut dificil. Chiar mai dificil decat viata de ashram: „…Zilnic lecturi specifice, patru ore de asane (pozitii de yoga), trei ore de meditatie si chanting in sanscrita, karma yoga (munca in folosul comunitatii).
Trezirea la cinci dimineata, stingerea la ora 22.30. Mese la ore fixe, in tacere. Dieta vegetariana. Nu se fumeaza si alcoolul este interzis. Coplesitor, la prima vedere. De aceea, multi veneau, se straduiau sa reziste cateva zile, apoi plecau…“
O luna in ashram, care include cazare, mese si cursuri de incepatori/intermediari, costa in medie 200 euro. Biletele de avion costa pana la 1000 euro, in functie de companie si perioada. In ashram nu se vorbeste la telefon, acesta se preda la receptie. Se poate folosi intre anumite ore, in zona receptiei. Exista acces la internet in zona, dar tot intre anumite ore pe care trebuie sa le respecti.
Sursa: Revista Avantaje
Iuliana ne povesteşte aventura sa indiana:
Viata in ashram are propriul ritm, bazat pe cateva principii.
Toata lumea respecta programul de masa si somn. E cu adevarat superb sa vezi rasaritul in fiecare dimineata, un soare mare si portocaliu ca hainele swami-lor. Exista o liniste si o energie speciala la inceputul zilei pe care, trezindu-ne tarziu, o pierdem.
Simplitate. Haine practice, fara bijuterii, machiaj si accesorii inutile. Ne spalam doar cu apa rece. Camerele sunt minimaliste, construite pentru a caza mai multe persoane (cea in care sunt cazata are 7 paturi si 3 dulapuri). Nu avem electricitate la prize, iar folosirea telefoanelor mobile este descurajata. Mancarea e vegetariana, modesta, insa foarte gustoasa si suficienta pentru toata lumea. In zona in care se mananca si in cea in care se fac rugaciunile nu avem voie incaltati, asa ca toata lumea deprinde obiceiul de a umbla descult.
In sat exista magazine de unde poti cumpara aproape orice, de la hartie igienica pana la apeluri telefonice si internet. Lectia ashramului este, insa, una de simplitate si austeritate. Pentru a o invata trebuie sa renunti, pentru o perioada, la modul in care erai obisnuit sa traiesti. Sederea intr-un ashram te ajuta doar daca esti dispus sa te deconectezi de lumea exterioara si sa traiesti un stil de viata mai simplu, bazat pe strictul necesar. Da, poti sa stai toata ziua de vorba cu oamenii, poti sa intri zilnic pe Facebook si sa vorbesti la telefon cu cei de acasa. Nu iti impune nimeni sa pastrezi tacerea si nu exista reguli foarte stricte de comportament. Insa, cu cat esti mai orientat spre exterior, spre simturi, spre interactiune, cu atat mai greu e sa observi ce se intampla cu tine in interior.
Scenariul unei zile obisnuite
Ne trezim la ora 4, inainte de rasaritul soarelui, si pornim pe intuneric spre ashram, care e la aproximativ 20 min de mers pe jos. Suntem in decembrie si, desi ziua e vreme de stat la plaja, dimineata si seara e racoare bine.
La ora 5 avem puja si morning chanting, dupa care luam micul dejun (ceai si mancare pe baza de orez). Ashramul poate fi vazut ca o mare familie, in care fiecare munceste pentru binele tuturor. Servesti si esti servit. Unii curata cartofi pentru masa de pranz, altii transporta mobila, altii pregatesc darurile ce vor fi oferite satenilor care vor participa la festival, altii matura curtea. Grupul din Romania este in echipa de cazare si principalele noastre misiuni sunt curatenia si pregatirea camerelor pentru noii vizitatori care vin in ashram. Spalam ferestre, maturam, aranjam paturi, mutam saltele.
Pranzul este in jur de ora 10:30. Mancam cu mana, asezati pe jos, cu picioarele incrucisate. 100% vegetarian, meniul contine tot timpul orez si legume iar mancarea este pregatita afara, la foc de lemne, in vase imense, ca la armata. In mod normal, in ashram sunt in jur de 200-300 oameni. In timpul festivalurilor sunt peste 2000. Cand suntem putini mancarea se serveste pe farfurii de inox pe care ni le spalam fiecare dupa folosire. In timpul festivalurilor avem farfurii din frunze si pahare din lut. Totul e ecologic 🙂
La ora 14:00 toata lumea se opreste din lucru pentru pauza de ceai; cina e in jur de ora 17:30.
Majoritatea oamenilor care vin in ashram se asteapta la un program intens de meditatie si educatie spirituala. E greu sa accepti ca trebuie sa muncesti peste 10 ore pe zi si sa traiesti foarte disciplinat, respectand regulile. E greu sa te desprinzi de vechiul mod de a gandi si de obiceiuri. Dar tocmai asta e lectia ashramului.
Shram, in sanscrita, inseamna „a depune un efort”. Ce fel de efort? Mental. Munca pe care o depui este fizica, insa ashramul ofera, in primul rand, training mintii. Cu totii am primit o pregatire profesionala, insa prea putina educatie si disciplina mentala.
Karma Yoga – trainingul mintii
Munca in ashram se numeste Karma Yoga sau yoga actiunii. Principiul de baza este acela ca, orice ai face, de la cel mai mic act pana la cel mai insemnat, sa pastrezi o atitudine detasata de rezultate. Sa lucrezi fara sine. „Selfless action”. Karma yoga este un fel de meditatie activa, in care te observi pe tine facand ceva, insa nu te identifici cu rolul.
Prima componenta este sa fi constient de ceea ce faci. A doua componenta este sa observi stimulii exteriori si reactiile pe care le provoaca in tine (daca stai sa observi, mintea opune rezistenta foarte usor – „De ce trebuie sa fac asta?”, „E plictisitor”, „Nu imi place”, „E greu”).
A treia este sa fii imun la acei stimuli care te afecteaza.
Pe urma, sa te eliberezi de blocajele emotionale si mentale care provoaca conflict si suferinta si sa poti pastra aceeasi atitudine senina indiferent daca esti intr-o situatie de succes sau de esec.
Karma yoga este o un exercitiu care opereaza asupra ego-ului, ajutandu-te sa te desprinzi de obiceiurile, etichetele, ideile si convingerile cu care ti-ai construit identitatea.
Suntem obisnuiti sa obtinem beneficii personale din ceea ce facem. Bani, recunoastere, placere. Ne motiveaza placerea si fugim de durere. Muncim in primul rand pentru noi si pe urma pentru altii. Daca avem succes suntem fericiti; daca nu ies lucrurile asa cum vrem noi, suntem suparati.
Asta se intampla deoarece ne identificam cu ceea ce facem, suntem munca noastra. In karma yoga, the doer is different from the work. Te vezi pe tine ca pe un simplu instrument, fara sa te identifici cu actiunea. Asadar, provocarea este: poti sa fii carpa de spalat pe jos sau perie de curatat toaleta cu aceeasi atitudine cu care iti desfasori activitatea obisnuita de manager/artist/inginer? Poti sa vezi ca esti mai mult decat rolurile pe care le ai in societate’?
Daca reusesti sa faci cu aceeasi atitudine, fara sa te opui si sa te plangi, lucrurile care nu iti plac, esti mult mai puternic decat cineva care cauta placere in orice circumstanta a vietii. Aceasta e lectia principala pe care am invatat-o prin karma yoga.
Sursa: Descopera
Mircea despre experienta sa intr-un ashram indian:
In mod oarecum neasteptat (cel putin la inceput) practica de baza in ashram se numeste karma yoga. Karma poate fi tradus cel mai aproape prin actiune. Deci ar fi yoga in actiune. Pentru ca nefiind oameni retrasi intr-o pestera o sa ajungem inevitabil la actiune. Si atunci karma yoga isi propune sa ne invete cum sa facem actiunile intr-un mod echilibrat, constient etc. La o ora “clasica” de yoga invatam cum sa fim mai atenti la noi si asta ar trebui sa aplicam nu doar in ora respectiva ci si in viata de zi cu zi.
In practica asta ar insemna diverse actiuni de curatenie, cate ceva de lucru pe la bucatarie, descarcatul camionului cu donatii, ordonarea pachetelor etc In principiu activitati fizice care nu necesita efort intelectual ceea ce lasa partea mentala libera pentru a fi atent la tine.
Si sigur ca actiunile in sine ar trebui terminate doar ca pe langa asta prioritatea e pe autoobservare, pe observarea modului propriu de functionare. Curatenia mai ales seamana destul de tare cu “curatenia” mentala pe care unii isi propun sa o faca. Incepand de la grosier (gen scos gunoaiele foarte mari), la dat cu matura, la sters cu mopul pana la luat carpa si indepartat urmele subtile care mai raman.
N-as fi crezut ca curatatul toaletelor sau descarcatul camionului poate sa-mi aduca atata bucurie dar dupa cateva zile incepeam eu sa ma ofer voluntar la spalat pe jos.
Sursa: Mircea Mateica blog
Mihaela despre un ashram din Rishikesh:
Prima impresie…nu e nimic din ce as fi dorit sa vad…multa mizerie, dar muuulta de tot. Camera pe care mi-au dat-o nu este pentru doua persoane, asa cum stiam, ci pentru sase persoane, o groaza de gandaci si igrasie cat cuprinde, asternuturi vechi si murdare, baie in care nu functioneaza decat dusul cu apa rece, nu exista dulapuri, hainele trebuie sa le tii pe jos, asa cum fac ceilalti, sau in rucsac. Cu toate astea, oamenii de aici sunt destul de fericiti, merg descaltati prin tot ashramul si nu conteaza pentru nimeni ca e plin de scuipati sau balega de vaca pe jos. Oare asa trebuie sa fie ca sa te iluminezi?
M-am decis in cele din urma sa nu raman la ashram, asa ca m-am dus la receptie sa discut cu cei de acolo. Le-am spus ca intentionez sa ma mut 100 de metri mai departe de ashram si anume la Green Hotel (8 euro/zi camera), care este tot un fel de ashram, dar un pic mai evoluat, in sensul ca nu sunt gandaci ci doar purici in pat, ai apa calda si esti singur in camera, in rest, nimic in plus.
Le-am spus ca intentionez sa urmez cursul lor de incepatori doar ca nu am sa stau acolo si n-am sa manac la ashram. Au spus ca nu e nici o problema, multi aleg sa stea in alta parte, numai ca nu au cum sa imi faca vreo reducere si ca pretul cursului, indiferent ca stai si mananci la ei sau nu, este acelasi, si anume 250 de dolari. Le-am spus ca mi se pare prea mult si ca n-am sa raman pentru curs…s-au uitat lung la mine si m-au intrebat…”Atunci, cat vrei sa dai?” Le-am zis 100 dolari….parca eram la piata si ne targuiam.
Parerea mea vizavi de ashramuri s-a spulberat instantaneu, nu e nimic organizat aici, totul e ca peste tot in India, pe baza de targuiala. Dupa targuiala pentru cursul yoga pentru incepatori, dupa ce mi-au zis sa vin a doua zi dimineata la 6 si sa iau legatura cu sefa asharmului, m-am decis sa ma mai gandesc. Stiam ca exista cursuri si la Green Hotel, ceva de genul 150 rupii/zi, adica vreo 10 lei/zi, ceea ce nu inseamna prea mult.
Mi-am cumparat fructe (papaya, mango si grepfrut) si m-am indreptat spre camera de hotel dezamagita de tot. Ori nu sunt eu facuta pentru India, ori India nu este pentru mine, nu stiu…Sau sunt eu prea carcotasa sau, asa cum spunea o australianca pe care am intalnit-o la cursul de incepatori, dupa ce a aflat ca vreau sa stau in alta parte, nu sunt suficient de evoluata spiritual.
Sursa: Hotnews
Braşoveanul Sega, un specialist bine plătit din industria publicităţii, şi-a dat demisia, şi-a vîndut maşina şi, cu banii încasaţi, şi-a luat rucsacul şi a plecat în India, pe 11 iunie 2008. Şi-a rezervat pe net un bilet de şedere într-un ashram, comunitate în care învăţăceii meditează pentru a găsi răspunsuri la întrebările care-i frămîntă. Şi Sega avea propriile nelinişti existenţiale. Decepţionat în dragoste, neîmplinit sufleteşte şi debusolat, îşi căuta rostul şi liniştea. Spera că, după cele trei luni petrecute în India, ţara iluminatului Buddha, se va întoarce în România mai puţin confuz. Dar a constatat că „am plecat bou şi m-am întors vacă. Nu una sfîntă, ci una confuză, cu burta plină de lucruri nerumegate“.
Sursa: Monitorul
Citiți și:
yogaesoteric
7 august 2013