O nouă isterie on-line, periculoasă pentru copii. «24 Hour Challenge» pune pe jar poliția britanică

 

Un nou „joc de tip provocare” promovat on-line pune în pericol copiii din Marea Britanie.

Pentru a intra în „24 Hour Challenge”, trebuie să accepți provocarea de a-ți petrece noaptea în magazine. Astfel, cei care acceptă așa ceva trebuie să își amenajeze adăposturi din mărfurile magazinelor și depozitelor și să rămână acolo, ascunși, până când unitățile se închid, urmând apoi să iasă și să își petreacă timpul cum își doresc până dimineață.

Poliția britanică a dat exemplul unui caz din Sheffield, când un cetățean a declarat că a trecut prin clipe de groază din cauză că fiul său de 11 ani și-a petrecut noaptea într-un magazin Ikea.

Astfel de incidente, spun polițiștii, nu sunt deloc amuzante, ba chiar pot deveni catastrofale.

„Depozitele și magazinele conțin cantități importante de produse grele și obiecte ce pot să cadă cu ușurință și să zdrobească pe cineva, dacă acestea sunt mișcate incorect sau sunt utilizate pentru a amenaja cazemate improvizate”, a precizat Anna Sedgwick, detectiv la poliția din Yorkshire.

„Pe lângă riscurile la adresa siguranței, de multe ori copiii fac aceasta fără cunoștința părinților, ceea ce poate declanșa operațiuni ample de căutare și chiar îi pot determina pe aceștia să îi declare dispăruți”, a mai spus Sedgwick.

„Asta poate fi și o risipă a timpului prețios al echipajelor de poliție, de care ar putea fi nevoie pentru situații reale de viață și de moarte”, a mai spus inspectoarea adăugând că poliția colaborează cu unitățile de învățământ pentru a crește nivelul de conștientizare în privința unor astfel de „isterii”.

Citiți și:

Balena Albastră – un joc suicidar declanşează un val de victime în rândul adolescenţilor

Regizorul Oliver Stone, de trei ori premiat cu Oscar: «Pokemon Go e un instrument de spionaj»


 

yogaesoteric
1 iulie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More