O variolă şi extrem de multe necunoscute

Sunt mulţi cei care cred că accesul la informaţie i-a rupt în două pe conspiratori, că meciul a fost câştigat şi că, după ce au căzut toate minciunile legate de covid, nu se va mai putea face nimic similar. Aiurea, tovarăşi! Sunteţi într-o eroare absolută. Întrucât am fost învăţat să nu cred în coincidenţe, vă spun cât se poate de onest că simt o transpiraţie rece pe şira spinării.

Atât de prost a ieşit farsa cu covid, încât globaliştii au decis accelerarea implementării Agendei 2030! Surprinşi? N-ar fi cazul să vă mire! Treburile au mers atât de bine cu pandemia, sincronizarea a fost atât de perfectă încât este clar că pot merge accelerat mai departe. Exact acum când mulţi dintre noi răsuflă uşuraţi. Aşadar, ce urmează?

S-o luăm cu uşurelul. Prima dată cu ceea ce ştim din surse publice. Ce-i cu noul virus de variolă? Absolut nimic nou pentru moment. Virusul a fost descoperit prin 1958 şi este specific Africii Centrale. De altfel, până acum virusul n-a evadat de acolo. Mai mult, şi în Africa transmisibilitatea sa este deosebit de redusă.

Sunt două tulpini ale virusului: tulpina vest-africană, cu o mortalitate de aproximativ 3%, şi tulpina central-africană, având o mortalitate de 10%! Indiferent despre care tulpină vorbim, este limpede că acest virus nu-i unul „uşor”, aşa cum se specifică prin media. O mortalitate de 3% este una foarte mare! Şi atunci de ce nu se spune adevărul? Hmm, chiar nu bănuiţi?

Ca să înţelegeţi, variola maimuţei nu este la prima „ieşire în piaţă”. Am mai avut un episod epidemic prin 2003, atunci când un importator american de animale a introdus în circulaţie şobolani giganţi africani, importaţi din Ghana. Aceştia erau purtători ai virusului şi au infectat mai mulţi americani într-un prim val despre care acum nu se mai spune nimic. Ar fi bine să vedeţi acel episod ca pe unul de testare a pieţei.

În mod normal, această boală nu ar avea o valenţă epidemică deoarece se transmite extrem de greu de la o persoană la alta. Şi, cu toate acestea, vedem o explozie de cazuri. Cum a fost posibilă?

Sunt o serie de „coincidenţe” care nu-mi dau pace. În primul rând, ceea ce doar se şopteşte pe la colţuri, este faptul că actualul val s-a dezvoltat în zonele homosexuale ale societăţii. Vă spune ceva asta? Sigur că nu vă spune!

Avem toate indiciile să credem că avem de-a face cu o nouă lansare a unei bombe biologice. După prima infecţie consemnată în SUA, s-a lansat comanda fermă pentru 119 milioane de doze de vaccin anti variola maimuţei. Problema este că nu există un asemenea vaccin! Însă, deja dinspre CDC se aude că în prima fază se va face obligatoriu un vaccin anti-variolă, urmând ca cel împotriva variolei maimuţei să fie produs pe un traseu similar vaccinului anti-covid! Interesant, nu-i aşa?

De fapt, ceea ce se doreşte este o nouă isterizare a prostimii. Unul dintre motivele pentru care s-a ales această variolă este faptul că se vede! Una e să vorbeşti despre un virus care afectează în interior şi alta e să vorbeşti despre unul care dă semne urâte pe piele, semne vizibile, care-i îngrozesc pe ceilalţi!

Să revenim însă la mediul de răspândire. Când aţi mai auzit despre răspândirea unei boli prin mediul homosexualilor? În anii ’80. Vă mai amintiți? Exact aşa s-a răspândit SIDA! De ce sunt utilizate mediile homosexuale pentru răspândirea virusurilor de acest tip e simplu de intuit: conform statisticilor, homosexualii au extrem de multe relaţii superficiale (la întâmplare), schimbă foarte des partenerii, astfel încât un singur infectat poate propaga rapid virusul. De aceea SIDA a ajuns la o acoperire mondială pornind de la o comunitate modestă.

În anii ’80 se spunea despre SIDA că ar fi o boală specifică homosexualilor. De altfel se făcea o publicitate intensă acestui aspect, recomandându-li-se femeilor să se abţină de la relaţii cu persoane pe care le ştiau bisexuale. Acum însă, de când cu cu incluziunea, simpla menţionare a mediului de răspândire a bolii este considerată discriminatorie!

În 2003, după ce s-a constatat răspândirea variolei maimuţei printre oameni ca efect al importului de şobolani giganţi, importurile acestor animale au fost sistate. Culmea, la începutul acestui an s-au reluat în masă importurile din Africa de şobolani uriaşi atât în SUA, cât şi în Europa. Nu-i ciudată coincidenţa? Oare câţi dintre aceşti şobolani au venit gata infectaţi?

În plus, actuala variantă este puţin modificată astfel încât e mai contagioasă decât cele pe care le ştim până acum. Mediul de transmitere este oarecum acelaşi, doar că se ia mult mai uşor. Nu avem încă nicio informaţie clară referitoare la interacţiunea bolii cu persoanele vaccinate.

Care-i totuşi scopul întregii nebunii? Sunt o serie de coincidenţe care ar fi cazul să ne tragă semnalul de alarmă. Iată-le:

  1. Covid a apărut la câteva luni după ce s-a făcut o simulare cu un virus care, din descriere, părea identic cu covidul!
  2. Măsurile împotriva covid au fost identice pentru toate ţările lumii (cu mici excepţii);
  3. Modul de reacţie a autorităţilor a fost, „întâmplător”, identic peste tot în lume;
  4. Medicaţia generică specifică (şi eficientă) a fost peste tot ascunsă marelui public, fiind înlocuită cu medicamente care făceau mai mult rău decât bine;
  5. Apariţia vaccinurilor a fost aproape simultană, în ciuda faptului că e imposibil ca producători diferiţi, utilizând tehnologii diferite să termine practic în acelaşi timp produsul final pentru aceeaşi boală;
  6. Imediat după ce autorităţile au fost nevoite să recunoască „înfrângerea” şi să relaxeze condiţiile, a apărut războiul din Ucraina;
  7. Noul virus al variolei maimuţei intră în funcţiune la aproape trei lui, într-un moment în care războiul s-a fâsâit, şi la un an după simulare;
  8. În ciuda faptului că autorităţile spun că infecţia „trece de la sine” şi că virusul e unul care „se ia greu”, autorităţile îşi calibrează sistemul legislativ pentru acest virus. Apar primele centre de carantinare! Şi, ca o surpriză, este prevăzută reintroducerea restricţiilor, a măştilor ș.a.m.d.

Îmi spunea cineva că nu e posibil să se folosească aceeaşi metodă ca la covid deoarece ar fi extrem de penibil, iar oamenii s-ar prinde de şmecherie. Tocmai aici e problema: oamenii nu se prind! Bag mâna-n foc că la prima strigare vor sări şi se vor îngrămădi ca să se înţepe. Nu-mi dau seama de unde au unii asemenea opinii în condiţiile în care vedem peste tot în lume revoluţii colorate şi „primăveri” la care pute de la o poştă aceeaşi manipulare şi aceeaşi „poezie”. Oamenii sunt proşti. Ăsta-i motivul pentru care sunt conduşi cum se vede.

Explozia de pandemii este un pas esenţial al Agendei 2030. Îngrozirea oamenilor, ameninţarea permanentă asupra sănătății, perspectiva afectării securităţii alimentare şi alte câteva tehnici cât se poate de simple, sunt metode esenţiale pentru instaurarea controlului total, indispensabil globaliştilor în „societatea minune” pe care o visează şi care, indiferent dacă va fi 1984 sau Minunata Lume Nouă, va fi la fel de intruzivă.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
În noiembrie 2021, Bill Gates a avertizat asupra „pericolului ca bioterorismul să aducă variola”
Epidemia de variolă și vaccinurile

 

yogaesoteric
26 iulie 2022

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More