Octavian Jurma, acuzat că și-a trădat colegii studenți în 1990, pentru a servi regimului Iliescu

Cu ajutorul unei ziariste de la Europa Liberă, care azi e susținătoare fanatică a lui Dominic Fritz

Octavian Jurma, cunoscutul propovăduitor al apocalipsei medicale, este acuzat că și-a trădat colegii studenți, în 1990, pe vremea când aceștia protestau împotriva regimului nou-instalat al lui Ion Iliescu.

Mai precis, este vorba despre manifestațiile studențești din 11 septembrie 1990, atunci când tinerii timișoreni au intrat în grevă generală.

Sorin Simion Meici, pe atunci unul dintre liderii studenților timișoreni, azi cunoscută voce civică a Timișoarei, a explicat cum „Tavi” Jurma a sabotat mișcarea din 1990, oferindu-i pe tavă regimului Iliescu prilej să acuze tineretul.

De remarcat că, așa cum povestește Sorin Simion Meici, prima care i-a sărit în ajutor lui Jurma în 1990 a fost Brândușa Armanca, de la Europa Liberă. Azi, Brândușa Armanca participă la protestele organizate de Dominic Fritz, primarul german al Timișoarei, după cum arată jurnalistul Cosmin Țîntă.

Octavian Jurma este un susținător necondiționat al lui Dominic Fritz, pe care l-a comparat cu Regele Carol I. La rândul său, Fritz l-a răsplătit numindu-l între „reprezentanții primarului în consiliile de administrație ale spitalelor din subordinea consiliului local”, după cum arăta R3media.

O investigație R3media, citată de Realitatea TV, a arătat că Jurma nu este calificat nici ca medic practician, epidemiolog sau cercetător. În ciuda acestor evidențe, este în continuare prezentat de unele mass-media drept „medic”, „cercetător” sau „epidemiolog”.

Iată postarea integrală a lui Sorin Simion Meici:

Dileaua zilei

«Bă, Sorine! Cine naiba a făcut comunicatul ăsta?»

Era în decembrie 1990. În plină grevă studențească. Puțini își mai aduc aminte de ea. Pe atunci nu era Gugăl, presa era pe hârtie, ziariștii erau nevoiți să fugă de la o conferință de presă la alta.

A fost o manifestare maraton. Dar să amintesc «umpic» contextul.

La începutul anului 1990 au început mișcările de coagulare a unor structuri naționale studențești. Una era Liga Studenților din România, grupată în jurul lui Marian Munteanu. A doua era U.N.I.S. – Uniunea Națională Independentă a Studenților, condusă de Cornel Zugravu. A doua era un fel de sindicat «galben». Adică un simulacru care a creat confuzie și era apropiat de cercurile conducătoare ale vremii. Cornel Zugravu având acces direct la Petrică Roman.

Studenții din Timișoara încă nu se afiliaseră la vreuna din cele două structuri, iar în 4-6 decembrie, la Buziaș, are loc o întâlnire a tuturor organizațiilor studențești din țară. Unde s-a stabilit ca începând din data de 10 decembrie, studenții să intre în grevă generală.

Și a început. În data de 10 decembrie, facultățile din Timișoara au fost pichetate de studenți, iar cursurile au încetat. Iar în 11 decembrie, întreaga studențime era în grevă.

Dar hai să vedem cine erau cei care coordonau greva din Timișoara. Nu cred că îmi aduc aminte de toți cei care eram atunci acolo. Sper să nu se supere cei care nu vor fi menționați.

Claudiu Meissner – OSUT Timișoara
Marius Lobază – OSUT
Carmen Crețu – OSUT
Alin Gorscovoz – OSUT
Cristi Flora – Construcții
Gogu Falcă – Construcții
Horațiu Tudorache – Mecanică
Lucian Rotar – Calculatoare
Răzvan Panaitescu – Calculatoare
Mihaela Țopa – Hidrotehnică
Gabriel Aoșan – Mecanică agricolă
Dorian Dănilă – Chimie
Cătălin Iordănescu – Chimie
Io – Chimie
Dan Preunca – Chimie
Tavi Jurma – Medicină
Dan Dincă – Electrotehnică

Lista e mai lungă. Dar a trecut ceva de atunci.

Și ca treaba să devină serioasă, cel puțin în Timișoara, sindicatele muncitorești au declarat și ele grevă începând din 17 decembrie.

Și să intrăm «umpic» în culise. Toate acțiunile studențești erau coordonate de un comitet, care se întrunea la Universitate. Comitet care era condus, informal, de Dorian Dănilă și Horațiu Tudorache. Iar eu făceam naveta între centrul de coordonare și Rectoratul de la Politehnică.

Și să vezi bazaconie. Seara târziu, plec de la Universitate și în părculeț dau nas în nas cu un fost profesor de liceu. Dat afară din Securitate prin 1985 și trimis profesor inginer. Reactivat după 1990 în SRI, cu grad de colonel.

«Ce faci, Sorine?»

«Mă duc la Rectorat. Să duc niște afișe, pentru manifestația de mâine. Vă dau un exemplar?»

«Îl avem, deja.»

«Am uitat. Secu e-n tot și-n toate ce sunt», replic malițios.

«Nu vii la noi?»

«Ce vorbești, dom profesor? Eu, turnător? Să se-ntoarcă tati moșu’ în mormânt ca titirezul?»

«Nu. În nici un caz turnător. Ofițer. După ce termini facultatea.»

«Și până atunci îmi fac mâna. Ca turnător. Nu. Merci.»

«Sorine, avem destui turnători în clădirea din spate. Încă unul nu ne ajută cu ceva. Io vroiam să te ajut ca prieten.»

Și am ajuns în centru, unde ne-am despărțit.

Iar a doua zi, pocinogul.

«Bă, Sorine! Cine naiba a făcut comunicatul ăsta?», a început să urle Dorian a doua zi.

În toată presa apăruse un comunicat al organizațiilor studențești din Timișoara, prin care se solicitau bani și ajutoare pentru continuarea grevei.

«Bă, noi nu suntem milogi! Nu facem greva asta că nu avem ce mânca. Cine naiba l-o scris? Cine naiba l-o scris?», repeta mecanic Dorian.

În final, a-a aflat. Era «capodopera» lui Tavi Jurma. Iar prima persoană care l-a difuzat a fost Brândușa Armanca. La aceea vreme, corespondent la Radio Europa Liberă.

Iar a doua zi, toată presa fesenistă acuza liderii studenților că au organizat greva pentru niscaiva firfirei și ajutoare.

A trecut și greva. A terminat și Tavi Jurma facultatea. Apoi, și-a făcut o firmă ce vindea ace, brice și carice în sistem MLM. Împreună cu Răzvan Panaitescu. Și a dispărut o bună perioadă. Ca în 2009 să-l regăsesc foarte activ pe feisbuci, fiind un guru băsist.

Iar acum, a fost trecut la next level. Pandemiolog.”

Citiți și:
Uite cine vorbește: cel mai vocal adept al carantinei naționale, timișoreanul Octavian Jurma, nu este epidemiolog, nici biostatistician, nici medic cu drept de practică și nici cercetător științific!
Dacă dorința de a supraviețui în noua normalitate nu e neapărat o ticăloșie, faptul că faceți exces de zel și deveniți propagandiști este o mare ticăloșie

 

yogaesoteric
12 aprilie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More