ONU, Green Peace, UE ne obligă să reducem până în 2030 consumul de carne cu 62%. În schimb ne impun carne artificială sau chiar insecte

În 2015, toate statele din Uniunea Europeană au semnat Acordul Climatic de la Paris, obligându-se să reducă emisiile de carbon la zero până în 2050. Una dintre acțiuni obligă statele să reducă consumul de carne cu peste 70%. Pentru România, reducerea impusă este de 75%, anunță agrointel.ro.

Zero emisii de carbon net reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la cât mai aproape de zero. Toate emisiile sunt reabsorbite din atmosferă, de exemplu, de oceane şi păduri. Conform oamenilor de știință, pentru a preveni cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice şi pentru a menţine această planetă locuibilă, creşterea temperaturii globale este necesar să fie limitată la 1,5°C. În prezent, Pământul, spun ei, este deja cu aproximativ 1,1°C mai cald decât era la sfârşitul anilor 1800, iar emisiile continuă să crească. Pentru a menţine încălzirea globală la cel mult 1,5°C, aşa cum se prevede în Acordul de la Paris, emisiile va fi necesar să fie reduse cu 45% până în 2030 şi să ajungă la zero net până în 2050.

Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară o transformare completă a modului în care producem, consumăm şi ne mişcăm”, au transmis reprezentanții ONU pentru Acţiunea Climatică. Recent, Parlamentul European a votat pentru interzicerea producției de automobile cu benzină şi gaz până în 2035.

Greenpeace a transmis, într-un articol publicat în 2020, că Uniunea Europeană ar fi necesar să scadă consumul de carne animală cu 71% până în 2030 şi cu 81% până în 2050, pentru a scădea contribuţia agriculturii la poluare şi afectarea climei globale.

Consumul de carne animală în România este de 63,9 kg pe cap de locuitor pe an. Țara noastră este necesar să reducă consumul cu 62% până în 2030 și cu 75% până în 2050. Media consumului de carne, în 2017, în Uniunea Europeană era de 82,6 kg. Aceasta s-a stabilit să fie redusă cu 71% până în 2030 și cu 81% până în 2050.

Conform studiului efectuat de The Guardian, aproape 60% dintre emisiile de carbon cu efect de seră provin din producția de carne animală. Producția de carne la nivel mondial provoacă de două ori mai multă poluare decât producția de alimente pe bază de plante, a constatat un nou studiu major publicat în 2021, de The Guardian.

UE recomandă carne artificială, carne vegetală sau chiar insecte în locul cărnii de porc sau de vită. Agenția Europeană de Mediu a transmis că termenul de „carne artificială” a apărut la începutul anilor 2.000 și se referea inițial la alimentele produse din anumite plante care, după transformare, ar avea un gust foarte asemănător cu carnea tradiţională. „Rezistenţa împotriva politicilor alimentare durabile amenință să deraieze procesul, dar oamenii, natura şi clima nu mai pot aştepta”, au transmis reprezentanții unei organizații de mediu.

Potrivit Euronews, greierii şi larvele ar putea ajunge în curând în supermarketurile locale. La începutul acestui an, Uniunea Europeană a aprobat vânzarea acestor insecte pentru consum sub formă de pulbere şi alte forme uscate.

Consumul de insecte… contribuie în mod benefic la mediu şi la sănătate şi mijloace de trai”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Creşterea insectelor ar fi o alternativă cu emisii de carbon mai reduse decât producerea de carne. Fermele de greieri, de exemplu, folosesc cu 75% mai puţin CO2 decât fermele de pui de găină, susțin partizanii noului stil de alimentație.

Citiți și:
Nu vă plac gândacii? O companie israeliană lansează „carnea” tipărită 3D ca „hrană a viitorului”
«Hrana artificială» produsă de compania Impossible Foods, sponsorizată de Bill Gates și Google…

 

yogaesoteric
2 aprilie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More