Orânduirea de după 1947 nu a fost opţiunea poporului român!


A fost urmarea miopiei trădătoare a unei clase polititice de o inegalabilă laşitate, abuzată de propriile-i neputinţe tolerate la fel de netrebnic de o monarhie agonizantă. Mircea Eliade avea să prevadă această decrepitudine morbidă când se întreba „de ce sunt intelectualii laşi?” chiar la începutul lui noiembrie 1934.

Cât vizionarism, câtă tristă dreptate, câtă statistică în veşnică repetare… citez: „aţi văzut vreun intelectual în timpul unei crize politice, sau a unei mari prefaceri internaţionale? E de-a dreptul înspăimântat, e copleşit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeşte, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic. Renunţă la orice demnitate personală, uită cu desăvârşire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav”. Cred că în această sentinţă găsim pe deplin explicaţia uşurinţei cu care ciuma roşie şi-a putut găsi prozeliţi pe plaiurile mioritice. Mai concret, şi lichele şi sclavi!

Această primă etapă atroce, de tipul bolşevismului de stepă, s-a instalat prin forţă, cu mijloace reprobabile şi sacrificii odioase, planificate şi executate de slugile simbriaşe ale ocupantului, noul hegemon al Europei de Est consacrat de aliaţii învingători. A fost perioada de dureroase impuneri fizice prin care s-a realizat structura materială pentru susţinerea dezvoltării unei ideologii procomuniste şi a funcţionat din plin sistemul represiv de stat ca putere organizată şi dirijată din afară.

În acestă primă etapă s-a reuşit eviscerarea conştiinţei naţionale şi etnic religioase a poporului român. Acum s-au produs marile crime împotriva poporului român dictate de ocupanţi şi executate sârguincios de către autohtoni primitivi sau colonişti internaţionalişti dornici de revanşă. Principalele resurse de identitate care au mai rezistat din rândul intelectualilor patrioţi, armatei şi bisericii pământene au fost eliminate în lagărele noastre de exterminare, satanic alintate „închisori de corecţie” sau „canal de reeducare”.

Caracteristica generală a stat sub semnul subordonării necondiţionate şi practicii unei îndobitociri doctrinare, rigide şi exclusiviste, ale căror efecte imediate se soldau cu eliminarea fizică (a se citi asasinare) a opozanţilor şi duşmanilor de clasă. Aminteam puţin mai înainte de acele slugi care s-au pus repede şi sârguincios în slujba ocupantului. Evident nu numai la noi s-a petrecut acest lucru. Dar vorba proverbului: „ca la noi, la nimenea!” Voluptatea ticăloşiei acelor prozeliţi cu suflet de reptile a întrecut orice aşteptare, spre marea satisfacţie şi linişte deplină a ocupantului.

În orice ţară înfrântă după un război, mai ales după unul preponderent de tip ideologic aşa cum a fost cel de Al Doilea Război Mondial, sau zguduită de revoluţii planificate, aşa cum au fost cele din 1989, se produc cel puţin patru lucruri: guvernul se dizolvă iar membrii săi se diseminează subtil în noile structuri; camarila se integrează cameleonic în noul mediu de putere; politicienii îşi schimbă repede culoarea şi apartenenţa ideologică, iar armata şi biserica sunt decimate. Simultan, din primele trei specii apare o clasă pestriţă, abjectă şi fără scrupule, aculturată şi exclusivistă, care guvernează după un singur principiu: „Dacă nu noi, atunci cine, dacă nu acum, atunci când?”.

Acum se fecundează noul prototip social, homunculul fără identitate, mereu în căutarea identităţii: corcitura. Corcitura politică, adică politrucul, corcitura ideologică, adică internaţionalistul sau mai nou, globalistul, corcitura culturală, adică culturnicul multicultural sau licheaua cu ştaif, corcitura estetică, adică kich-ul tupeist şi obositor, corcitura morală, adică moralistul proxenet şi fără scrupul!

Şi câte alte asemenea corciri distrugătoare de identitate! Pentru că ţinta mortală a corciturii este Identitatea. Identitatea politică, ideologică, culturală, spirituală, estetică, morală sau chiar etnică. Corcitura, indiferent de natura ei, provine din cel puţin două entităţi diferite, cu identităţi recunoscute. Adică din A şi din B. Dar ea, corcitura, nu este nici A şi nici B. Ea este doar jumătate din fiecare. Iar suma celor două jumătăţi va da întotdeauna tot o jumătate. Sau chiar mai puţin. Niciodată un întreg. Şi atunci, Corcitul, numele de botez al progeniturii de corcire, îşi va crea propria referinţă: identitatea prin negare.

Fragment din cartea România Moluscă de Mircea Chelaru

Citiţi şi:

Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român

România, colonie a Israelului?

Ultima previziune făcută de Vanga, care se referă la România, a fost ţinută secretă timp de 10 ani

yogaesoteric
8 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More