Poziţia indicată pentru realizarea Binecuvântării admin apr. 1, 2003 114.233 0 0 Poziţia indicată pentru execuţie este în picioare, cu spatele drept, cu mâna dreaptă cât mai relaxată, îndoită în sus. Palma…
Revelaţii Rugăciunea de 24 de ore admin apr. 1, 2003 121.708 0 0 de profesor de yoga Gregorian Bivolaru Textele sacre ale tradiţiei hinduse afirmă în mod precis că, dacă noi îi vom vorbi…
Yoga Yoga şi creştinismul admin apr. 1, 2003 99.411 0 0 “Omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu cuvântul lui Dumnezeu.” Iisus
Prana şi clima admin apr. 1, 2003 73.485 0 0 Din punctul de vedere al compoziţiei sale chimice, aerul nu este altceva decât un amestec de gaze compus dintr-un volum de 21%…
Secrete amoroase Secrete amoroase feminine admin apr. 1, 2003 107.039 0 0 În Orient, accentul cade mai mult pe "arta dormitorului": a face dragoste mai bine, a avea orgasme mai ample, mai lungi şi…
Jupiter admin apr. 1, 2003 80.126 0 0 Prin mărimea şi poziţia sa, sfera subtilă de forţă a planetei Jupiter ocupă locul central printre sferele subtile de forţă ale…
Mici secrete ale masajului erotic admin apr. 1, 2003 106.174 0 0 Buzele pot fi mângâiate cu vârfurile degetelor sau cu o eşarfă de mătase, mai ales dacă ochii sunt ţinuţi închişi. Baza coloanei…
Postludiul admin apr. 1, 2003 159.337 0 0 Clipele care urmează actului amoros pot avea o valoare inestimabilă, uneori chiar mai mare decât actul în sine. Un cuvânt de…
Alimentaţia lacto-vegetariană Regimul numărul şapte al doctorului Ohsawa admin apr. 1, 2003 60.845 0 1 Pentru tratarea unei serii foarte mari de afecţiuni (inclusiv tratamentul cancerului) este recomandat regimul numărul şapte al…
Şivaism Şcoli şivaite admin apr. 1, 2003 165.103 0 0 Din punct de vedere filosofic, şivaismul poate fi înţeles…