Pandemia între discurs și metodă

În numele pandemiei s-au instituit și se vor constitui în continuare în mod firesc și necesar reguli, acestea însă fiind încălcate chiar de cei care le-au stabilit. Acesta a fost un prim aspect al demagogiei și pericolului reprezentat de o guvernare ineptă, în ascensiune neîntreruptă.

Sunt toate motivele pentru a constata că aceste reguli nu sunt aplicabile prin lipsa legalității extinse în implicarea statului în susținerea protecției civil medicale, a logicii și adevărului medical implicat, și nu există un sprijin concret al statului, acela de a fi solidar activ în plan concret cu populația României. Pandemia este o sursă de câștig multiplu pentru sistemul criminalizat astfel.

Lupta politică care îl propulsează pe un oarecare Ciolacu în topul speranței, alături de un președinte, Klaus Iohannis, un alt oarecare, manevrând România ca un șofer sub efectul narcoticelor, nu este una reală, ci o contrafacere tipică regimului instaurat sub șenila eliberatorului sovietic.

UNIFARM este un caz deja închis, în așteptarea unei justiții frizând ridicolul aplicabilității legii. Ce face Parchetul General, ce face SIIJ, Ministerul Sănătății, ce face societatea civilă, chiar aceea în curs de constituire?

Nu pandemia este problema în România, ci punerea în practică a măsurilor care se impun în consecința acesteia. Deriva sistemului medical nu privește medicii, ci legislația în domeniu, instituțiile de reglementare, conducerea țării. Toată suflarea medicală și umană este excedată de un guvern care frizează idioțenia și crima, prin lipsa de deligență.

România nu mai poate fi coordonată de idioți funcționali, interesați de buzunarele personale sau ale clientelei politice. Nu se mai poate guverna prin dictate, ci prin măsuri eficiente, practice, umane.

România are nevoie de responsabilitate, nu de politicianism. Piatră pe piatră nu trebuie să rămână din confreriile actuale, fiindcă nimeni în societatea românească nu ar fi firesc să se afle la adăpost de critică.

Citiţi şi:
Dictatura klauswerniană şi pandemia ticăloşiei globaliste creează monştri
România sub presiunea virusurilor și despre noua conducere de la Washington (I)

 

yogaesoteric
17 mai 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More