Dictatura klauswerniană şi pandemia ticăloşiei globaliste creează monştri


Paul Valery spunea: „Nimic nu-l face pe om mai redutabil, decât sa vadă realitatea aşa cum este”.

În ceea ce ne priveşte, nu există niciun dubiu suntem mânaţi să ne comportăm asemenea unor zombi, fără lumină, fără scop şi fără direcţie. Pentru a ne putea salva, avem nevoie de o curăţenie generală în propria ogradă. Chiriaşul de la Cotroceni a demonstrat de nenumărate ori că nu are nicio legătură cu raţiunea, ca definiţie generală, și cu Neamul Românesc, în special. Toate actele sale, faptele şi semnele scot la iveală ura şi repugnanţa sa faţă de tot ce aparţine Neamului Românesc: datini, credinţă, simboluri, personalităţi, bogăţii naturale şi spirituale… până şi aerul respirabil, motiv pentru care, între excursii epuizante şi concedii de refacere elimină (ne)cugetări toxice.

Opt decenii de la Diktat în ecoul centenarului Tratatului de la Trianon

Spre deosebire de acest navetist săptămânal la nevastă şi aruncător de paltoane pe unde apucă, Viktor Orban, premierul ţării vecine de la nord-vest – deloc prieten al românilor – ştie să-şi apere conaţionalii şi interesele lor. Cu orice prilej recurge la un patriotism dus până la fanatism şi o atitudine care nu-i scuză aversiunea împotriva urmaşilor victimelor transilvane ale Diktat-ului de la Viena. Ungaria nu şi-a cerut niciodată scuze pentru atrocităţile săvârşite împotriva românilor şi evreilor din nord-vestul Transilvaniei în 1940, de „Nyilaskeresztes” (Crucile cu şăgeţi), „A Rongyos Gárda” (Garda Zdrenţăroşilor), „A Turáni vadászok” (Vânătorii turanici), „A Székely Határőr Hadosztály” (Divizia secuiască de frontieră) şi alte hoarde ale „amiralului fără flotă”, inclusiv armata horthystă.

În spiritul respectului pentru adevăr, dar şi pentru a compara cu bălmăjeala fără formă şi sens evacuată printre maxilarele chiriaşului de la Cotroceni, de când soarta – sau ce-o fi fost – ne-a blestemat cu asemenea personaj malefic, la finalul acestui articol, pentru cei care doresc să compare, vom oferi spre lectură discursul premierului Ungariei rostit cu prilejul centenarului Tratatului de la Trianon. Departe de a subscrie la spusele lui Viktor Orban, nu pot să nu acord respect unui adversar care reprezintă şi apără neamul căruia îi aparţine, spre deosebire de laşitatea şi obedienţa conducerii postdecembriste a României, în special cea actuală, în faţa Befehl-urilor externe.

„Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace”?

Cu prilejul Centenarului Tratatului de la Trianon, autorităţile statului român au aplicat „Omerta” – Legea Mafiei, a ’Ndraghetei, a Camorrei siciliene şi/sau calabreze: „Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace”. Jurnalistul Cornel Nistorescu întreba retoric: „Lui Iohannis îi pute Centenarul Tratatului de la Trianon?” […] „Am primit de la mai mulți cunoscuți nu discursul lui Klaus Iohannis, care nu există, ci discursul lui Viktor Orban. Unul a tăcut ca un vinovat, celălalt, la granițele României, a insinuant și a mizat pe rescrierea și rectificarea istoriei, trimițând Ungaria Mare ca un ideal pentru secolele viitoare.”

În spaţiul românesc, omerta a fost aplicată la 1 decembrie 2018, la Centenarul Unirii, nu al României Mari, de care nu se mai vorbeşte nici în şoaptă. Ne este ruşine de realizările înaintaşilor? Guvernanţii au aplicat omerta şi la 30 august 2020, când s-au împlinit 80 de ani de la atrocităţile comise de unguri în nord-vestul Transilvaniei. De aceea întreb şi eu, parafrazând: chiriaşului de la Cotroceni îi pute şi Diktat-ul de la Viena? Mai mult ca sigur!

Şeful statului român – nu-i scriu numele pentru că acesta merită menţionat doar pe răbojul nemernicilor şi trădătorilor de ţară – vorbeşte vrute şi nevrute când ar fi nevoie să tacă şi tace atunci când ar fi necesar să rostească altceva decât acea formulă de fariseu: „Dragi români…”. Marea mea dorinţă în ceea ce-l priveşte este ca cineva să-i poată subtiliza fiţuica de pe pupitru sau, după caz, să-i pot da delete (şterge) pe textul care urmează să-l silabisească, zgâindu-se la prompter. Atunci să vedeţi ce faţă de mut ar avea! L-ar invidia – din lumea de dincolo – până şi celebrul actor şi regizor al The Great Dictator (1940), Charlie Chaplin.

Pandemia ticăloşiei isterizate naşte monştri

Nu sunt sigur dacă în România „starea de alertă klauswerniană” ar fi fost declarată oficial, dar se practică. Duminică, 7 iunie 2020, în Bucureşti, încălcând toate restricțiile stării de alertă – perioadă în care manifestațiile sunt interzise, dar nimeni nu a luat nicio măsură în cazul la care ne referim –, un grup alcătuit din câteva exemplare bipede sub steagul Antifa (asociaţie pe care preşedintele S.U.A., Donald Trump, a declarat-o organizație teroristă), au afișat în Bucureşti pancarte cu mesaje anti-Poliție, de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matter (B.L.M.) şi au strigat: „Facem parte dintr-o mișcare globală pentru drepturile lucrătorilor și lucrătoarelor sexuale («calitatea» de «lucrător sexual» nu a fost definită; o fi vorba de prostituţie? – n.r.), a persoanelor L.G.B.T.Q.I.A.+, de culoare, din minorități etnice sau religioase, migrante, a persoanelor care folosesc droguri, trăiesc cu H.I.V… ”, ce mai, toţi, unul şi unul. Dacă nu le place în România, de ce nu pleacă în paradisul lor? Românii le respectă această libertate.

În deplină consonanţă cu adagiul napoleonian „De la sublim la ridicol nu-i decât un pas”, protestele din perioada „stării de alertă klauswerniană” s-au soldat, cum era şi firesc, cu reacţii la nivel naţional care frizează absurdul: „Filmul Pe aripile vântului, caracterizat de unii istorici ca fiind revizionist, a fost retras de pe platforma HBO Max, în plină mişcare de protest contra rasismului şi a violenţelor Poliţiei care vizează persoanele de culoare în Statele Unite. De asemenea, comedia Little Britain a fost retrasă de pe BBC iPlayer, Netflix şi BritBox”.

Filmul de lung metraj Gone With the Wind (Pe aripile vântului), realizat în anul 1939, prelucrarea cinematografică a best-seller-ului scriitoarei americane Margaret Mitchell – o poveste de dragoste din timpul Războiului Civil american – este considerat drept unul dintre cele mai populare filme realizate vreodată, un clasic cinematografic distins cu zece premii Oscar. New York Herald Tribune scria la vremea apariției filmului că este „un spectacol cinematografic monumental”, iar New York Times îl descria ca fiind „cea mai mare înscenare cinematografică văzută până azi și cel mai ambițios film de acțiune din istoria spectaculoasǎ a Hollywoodului”. Realizarea cinematografică face parte din patrimoniul internaţional, iar măsura absurdă de interzicere justifică reacţia unui jurnalist controversat: „Asta o făceau numai naziştii şi bolşevicii!”.

Gafele de neajutorat mintal emanate de chiriaşul de la Cotroceni în 11 iunie 2020 se încadrează în specificul originalei „stări de alertă klauswerniană”. Cu adresă la gogoriţa pandemiei (Atenţie! – nedeclarată printr-un act public oficial!), printre frecventele discrepanţe logice a mai scăpat una: „[…] în faţa unei boli, eşti «pre cáut» sau eşti prost! Una din două”. Cu certitudine, chiriaşul de la Cotroceni n-a fost nici de această dată, „pre cáut” (a se şi vedea accentul pe a doua silabă), ci… „una din două”. Şi-a căutat-o cu gura lui.

Ceea ce-mi doresc este adaptarea unei mai vechi afirmaţii a profesorului Dan Zamfirescu la deceniul în care trăim: am mâncat coliva imperiului sovietic şi sper că voi ajunge să mănânc şi coliva regimului klauswernian aservit U.E şi imperiului globalist!

P.S. Reactivată în serviciu subordonat nedeclarat, Radio Europa liberă a procedat în aceste momente dificile chiar pentru S.U.A., exact ca în cazul României de dinainte de evenimentele din decembrie 1989. Deformează, dezinformează, se prostituează şi intoxică spaţiul public cu ştiri de genul celor 60.000 de victime din 1989. Cine a trăit acele momente, îşi reaminteşte. În prezent, dintr-un personaj negru care şi-a petrecut jumătate din viaţă în puşcărie, ucis de un scelerat alb, Radio Europa liberă a făcut un simbol al anti-rasismului. Asta-i „democraţia” americană?

România înainte de toate!
Sus tricolorul, români!

Autor: Ion Măldărescu  

Discursul premierului ungar cu prilejului centenarului Tratatului de la Trianon
(text integral)

„Cunoaştem opririle. Cunoaştem şi dureroasele opriri ale Calvarului Maghiar din Sátoraljaújhely. Cu toate acestea parcurgem din nou drumul crucii. Vrem alinare, consolare, speranţă şi încurajare. Ştim că acestea le putem obţine doar la capătul drumului crucii. Numai aşa şi numai aici putem să ne ridicăm deasupra durerilor. E necesar să ajungem acolo sus, unde se luminează totul şi totul îşi găseşte sensul. E necesar să ajungem acolo, de unde putem vedea viitorul. Cu acest scop ne aflăm astăzi aici. Pentru maghiari, orizontul istoriei se află la o înălţime de un mileniu. De aici se poate privi în jur, de aici se vede până departe. În dreapta Katovice, încolo Satu Mare, în spatele nostru Munkács. Dacă privim cu inima şi nu cu ochii, putem vedea şi mai departe. Înapoi, până la începutul vremurilor. Vedem cum sute de popoare migratoare din marea stepă dispar şi se pierd în negura istoriei.

Vedem cum noi ungurii nici nu am dispărut şi nici nu am pierit, ci înconjurați de popoare latine, germanice şi slave, ne-am întemeiat patria păstrându-ne de sine stătători. Ne-am deschis inimile în faţa creştinătăţii, am ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi ni l-am însuşit ca temei în organizarea statului. Întocmai cum este scris: «Ţine bine minte, că toţi ne naştem la fel şi nimic nu ne ridică, decât smerenia, şi nimic nu ne coboară, decât mândria şi ura». Şi astăzi aceste cuvinte constituie fundamentul ţării noastre.

Atacurile imperiilor occidentale le-am respins pe rând. Ne-am refăcut după loviturile devastatoare ale păgânilor orientali. Nouă ne-a reuşit ce nu le-au reuşit celorlalte popoare din stepă. Ne-am luptat pentru locul nostru în Europa, pe care l-am organizat, l-am adaptat nevoilor noastre şi ni l-am păstrat. Timp de patru secole, de patru ori cât Trianonul, statul maghiar a fost puternic şi independent. Apoi, timp de trei secole, de trei ori cât Trianonul, am luptat împotriva Imperiului Otoman. Pătrunşi mult în Balcani, apoi la graniţele de sud şi în final retraşi în inima Bazinului Carpatic. Şi deşi Buda a fost în mâinile turcilor timp de o sută cincizeci de ani, de noi nu au putut trece. În final am păşit pe poarta secolului al XX-lea în calitate de conaţiune a unui mare imperiu european, după două secole – de două ori cât Trianonul – care au fost măcinate de revolte şi lupte de eliberare înfrânte.

Doamnelor şi Domnilor! Deşi de-a lungul secolelor sute de mii de maghiari au căzut pe câmpul de luptă, întreaga lume a putut constata că naţiunea maghiară nu poate fi înfrântă nici cu gloanţe, nici cu sabie. Şi chiar de este lovită, se ridică iar şi iar. Am trecut pe lângă piaţa Mamelor Maghiare. De-a lungul Calvarului Maghiar femeile au un loc special. Şi este bine aşa, căci pierderile de sânge au fost recuperate datorită femeilor care au oferit patriei oşteni pentru apărarea ţării, dar şi maiştri pentru construirea ţării. Au dat totdeauna exact ceea ce era nevoie. Femeilor noastre le putem mulţumi pentru faptul că arta supravieţuirii şi de construire a ţării este în sângele nostru. Lor le datorăm mulţumiri pentru faptul că noi suntem campionii europeni ai supravieţuirii. Glorie femeilor maghiare!

Stimaţi comemoratori! Nu am devenit nici land german, nici vilaiet turcesc şi nici republică sovietică. Dovezile de neşters, bisericile şi catedralele, oraşele şi pieţele centrale stau şi acum mărturie faptului că noi, maghiarii suntem o mare naţiune clăditoare de cultură şi organizatoare de ţară.

Stimaţi comemoratori! În final Ungaria istorică milenară a fost înjunghiată pe la spate de conspiraţiile budapestane. Armata ei a fost paralizată şi devastată, singurul bărbat de stat capabil să salveze patria a fost ucis, ţara a fost dată pe mâna inamicilor noştri, iar guvernul pe mâna bolşevicilor. Occidentul a violat graniţele şi istoria milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a înghesuit între graniţe pe care nu le puteam apăra, ne-a deposedat de comorile noastre naturale, ne-a îngrădit accesul la resursele noastre, ne-a transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală fără remuşcări morale, întocmai cum au redesenat şi graniţele din Africa şi Orientul Apropiat. Acest aspect nu-l vom uita niciodată. Şi când am crezut că nici orgolioasele imperii francez şi englez, şi nici ipocritul imperiu american nu pot să decadă mai mult, s-a dovedit că au putut. După cel de al Doilea Război Mondial ne-au aruncat fără milă pradă comuniştilor. Polonezii, cehii şi slovacii au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Acest aspect să fie învăţătură veşnică pentru popoarele Europei Centrale!

Doamnelor şi Domnilor! Mulţi s-au arătat dispuşi să înhumeze Ungaria. Unii au vrut să priveze nemţii de un aliat, alţii au vrut să se răzbune pe Habsburgi, unii au fost conduşi de dorinţa de a profita, alţii i-au urât din totdeauna pe maghiari. Aceştia s-au aliat pentru ca noi să dispărem de pe suprafaţa pământului. Dar noi suntem o naţie tenace, niciodată n-am vrut să participăm la propria noastră înmormântare. Nici străbunii noştri n-au cedat. Nu au îngenuncheat şi nu au cerut clemenţă. Am rămas în picioare şi am rezistat. Am rezistat oraşelor vagon, lagărelor naziste, gulagului sovietic, deportărilor, Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi lui Ceauşescu.

Astăzi nu mai există nici Cehoslovacia, nici Iugoslavia şi nici Uniunea Sovietică. Nu mai există nici imperiu britanic şi nici imperiu francez. Şi ce-a rămas din ele, tocmai se zbate în strânsoarea multiculturală a coloniilor care se răzbună. Nici cei mari nu pot evita dreptatea pe care o face istoria. Şi întocmai cum este adevărat că cine se aseamănă, se adună, este adevărat şi faptul că ce nu se aseamănă, se destramă.

Adevăr s-a grăit acum o sută de ani: noi vom fi aici la înmormântarea celor care ne-au dorit îngropaţi. Noi, maghiarii, rămânem pe loc, din orice direcţie ar bate vântul. Rămânem pentru că suntem acasă. Suntem acasă şi de aceea supravieţuim. Maghiarimea, precum inima omului, ba se contractă, ba se dilată, dar în esenţă, de o mie de ani trăieşte în locul marcat de marii noştri întemeietori de stat.

Apărăm cu demnitate Bazinul Carpatic, acest aspect fiindu-ne menirea. Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază. Noi nu fărâmiţăm, nu chinuim, nu vindem Bazinul Carpatic, ci îl păstrăm. E necesar să trăim cu încrederea şi atitudinea unui popor care ştie că a dat mai mult lumii, decât a primit de la ea. Performanţa noastră ne îndreptăţeşte să ne continuăm istoria. Iar noi, cei de astăzi, e necesar să ştim că am avut graniţe şi mai proaste, şi cu toate acestea suntem aici.

Stimaţi comemoratori! În loc de Cehoslovacia şi Iugoslavia am primit slovaci, sloveni, croaţi şi sârbi. Suntem bucuroşi să construim împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, mândri de existenţa lor naţională, un viitor comun. Istoria ne-a oferit şansa, poate pentru ultima dată, ca popoarele central-europene să păşească într-o nouă eră în care să se apere împotriva pericolelor care îi ameninţă din vest şi est, şi să se ridice împreună. În ultimii zece ani am dovedit vecinilor noştri că dacă forţa de viaţă a componentelor naţiunii maghiare se adună, este bine şi pentru ei, nu numai pentru noi. Doar statul are frontiere, naţiunea nu. Aceasta este legea. Unii au înţeles-o, alţii nu. Cei ce n-au înţeles legea, ar fi necesar să se grăbească pentru că li se scurge timpul.

Doamnelor şi Domnilor! Avem în spatele nostru o istorie de o mie de ani, de aceea noi ne ridicăm deasupra barierelor generate de «aici» şi «acum». Noi vedem în Prozsony Bratislava şi în Kolozsvár Cluj. Vedem, pentru că privim lumea ungureşte. Vedem patria în înălţimi, dar şi sub firele de iarbă. De priveşti ungureşte, accepţi că slovacii rămân slovaci, iar românii rămân români. Vedem în vecinii noştri ceea ce ne desparte, dar şi ce ne uneşte. Cine priveşte lumea ungureşte, vede prin ochii Sfântului Ştefan. Şi să vezi secolul al XXI-lea prin ochii Sfântului Ştefan înseamnă că noi vrem să muncim împreună cu popoarele care trăiesc alături de noi pentru măreţia Bazinului Carpatic.

Astăzi suntem din nou cea mai populată ţară din Bazinul Carpatic. De o sută de ani nu am mai fost atât de puternici. Construim poduri şi căi ferate – până jos, la Belgrad, şi autostrăzi – până sus, la Katovice. Forţa noastră gravitaţională pe plan politic, spiritual, economic şi cultural creşte pe zi ce trece. Au început să se reîntoarcă maghiarii. Suntem insula păcii şi a siguranţei faţă de Europa de Vest. Şi ca să rămânem aşa, se construieşte cu paşi rapizi şi noua armată maghiară. Forţa înseamnă şi responsabilitate, şi noi suntem conştienţi de greutatea responsabilităţii noastre. S-a sfârşit era carantinei de după Trianon, secolul singurătăţii. Este înălţător că avem din nou aliaţi, avem din nou vecini buni şi putem să ne pregătim împreună pentru viitor.
 
Stimaţi comemoratori! Nu există o altă naţiune în lume care să fi răbdat un astfel de secol. Dar noi suntem tenace, rezistenţi şi inventivi, de aceea nu doar că am rezistat, ci am ajuns astăzi din nou la victorie. De aceea ne exprimăm profunda noastră recunoştinţă şi cea mai înaltă recunoaştere pentru statornicia seculară a comunităţilor noastre naţionale dezlipite, şi pentru devotamentul lor faţă de naţiunea maghiară şi pământul lor natal. Poate deveni mare numai acea naţiune care îşi parcurge propriul său Calvar, cea care ajunge să cunoască drumul încercărilor, națiunea care rezistă la încercări, care înţelege că doar cu dreptate, dar fără putere, nu se fac multe.

Istoria nu este milostivă. Nu iartă slăbiciunile. Fără oameni potriviţi, suntem pierduţi. Dacă îi ascultăm pe lingăii anemici, suntem pierduţi. Dacă cedăm în faţa forţelor de destrămare, suntem pierduţi. Maghiarii niciodată nu-şi mai pot permite luxul slăbiciunii. Numai ce putem apăra este al nostru. Aceasta este legea şi acesta este destinul nostru. De aceea, pentru noi fiecare meci durează până când îl câştigăm. De aceea nu s-a sfârşit istoria maghiarilor nici la Mohács, nici la Şiria şi nici la Trianon, şi de aceea va străluci fiecare piatră a coroanei Sfântului Ştefan.

Stimaţi comemoratori! Următorul deceniu nu va fi deceniul descensiunii şi nici al pierderilor, ci deceniul sporirii şi al construirii ţării. Lumea este în mişcare. Modificările sunt tectonice. SUA nu mai şed singure pe tronul lumii, Eurasia se reconstruieşte cu mare forţă, încheieturile Uniunii Europene scârţâie sperând să se salveze cu un salt mortal. Sub picioarele vecinului nostru estic se cutremură pământul. Şi Peninsula Balcanică este plină de întrebări care-şi aşteaptă deocamdată răspunsul. E pe cale să se nască o nouă ordine. Şi în lumea noastră, în vieţile noastre bat la poartă mari transformări.

Secole de-a rândul am considerat pierderile ţării noastre nişte lovituri ale sorţii ce nu puteau fi parate. Inclusiv în ultimul secol. În lipsă de forţă proprie am aşteptat ca din neantul legendelor să sosească armata miraculoasă, salvatoare, care să întoarcă destinul maghiarilor. Priviţi istoria din ultimul secol. Este necesar să înţelegem profunzimea transformărilor din ultimii zece ani. Să nu ne speriem de ceea ce vedem: noi suntem cei pe care îi aşteptam. Da, noi suntem cei care vom răsturna destinul Ungariei. Sperăm ca generaţia noastră, cea de-a patra generaţie a Trianonului, să-şi îndeplinească menirea şi să ducă Ungaria până la porţile victoriei. Dar lupta decisivă va fi dusă de generaţia următoare, cea de-a cincea de la Trianon. Aceasta este necesar să facă ultimii paşi. Cum este scris: «Adunaţi-vă puterile, înainte de toate. Apucaţi-vă de cea mai simplă treabă. Înmulţiţi-vă, ca sporindu-vă să vă puteţi apropia şi de Dumnezeul cel infinit». Nu va fi uşor şi nici simplu, dar va merita. Vă aşteaptă vremuri mari. Pregătiţi-vă, pregătiţi-vă în fiecare zi.

Ungaria înainte de toate, Dumnezeu deasupra noastră a tuturora.
Hai, Ungaria! Hai, maghiarii!”

Citiți și:
Mult rău a făcut Iohannis României (I)
Slugile geopoliticii. Din gândirea politică a preşedintelui României: Decât slugă la ruşi, mai bine slugă la americani
Centenarul unui stat în captivitate (I)

yogaesoteric
29 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More