Paradoxuri semnificative ale așa-zisei economii românești actuale

 

Datele oficiale postate de Eurostat, precum și cele ale Institutului Național de Statistică arată că în anul 2017 România a fost un fel de „vedetă” a Europei întrucât a înregistrat cea mai mare creștere economică de pe continent: 7% ritm de creștere, față de media europeană de 2,6%.

Conform cifrelor, economia României duduie!


Ziarul Financiar

 ne informează că în 2018 am avut cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE. În același timp agenția de știri Agerpres ne transmite că anul trecut România a înregistrat producţii agricole record în istoria sa, plasându-se pe locul trei în topul performanțelor agricole din Europa, după Germania și Franța.

Acestea sunt cifrele cu care politicienii ne tot amețesc zi de zi și caută să ne convingă că ne merge foarte bine! Dar unde este această bunăstare în viața noastră?! Cum se reflectă aceste rezultate „spectaculoase” în viața românului de rând? Tot cifrele Uniunii Europene, mai exact ale Eurostat, ne arată că România este pe locul doi în UE în clasamentul statelor cele mai sărace: peste o treime din populația țării este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială. La rândul său, Monitorul Social prezintă un tablou și mai dramatic: cei mai săraci dintre săracii Europei sunt români. Statisticile relevă că peste 1,5 milioane de români trăiesc cu mai puţin de 15 lei (3 euro) pe zi. Aceștia sunt de 10 ori mai săraci decât media săracilor din țările Europei.

Și-apoi… să ne mai gândim la un aspect. Cum să fie România fruntașă în creșterea economică din moment ce industria românească a fost distrusă sistematic după 1989, iar – conform unui studiu tot al UE –, aproape jumătate din terenul agricol al țării este vândut cetăţenilor străini?

Înțelegem așadar explicația foarte simplă a „progresului fenomenal” înregistrat de economia românească: în realitate cifrele de afaceri nu au nicio legătură cu beneficiul statului și poporului român, ci sunt doar o expresie a jafului nesimțit la care țara noastră este supusă de 30 de ani. România a ajuns o colonie exploatată la sânge de către străini pentru resursele sale, iar populației i se servesc prin mass-media aservită coloniștilor… cântece de leagăn.

Cu mic efort de a ne deschide ochii și de a corela evenimentele care au loc în jurul nostru putem să ne lămurim suficient de bine (dacă mai avem timp) că suntem – analogic vorbind – în situația că ni se fură și preșul de sub picioare. Și în acest sens găsim date edificatoare chiar și în presa (aproape total) controlată de „stăpânii coloniei”.

Cine profită din afacerile din România?

Site-urile de profil economic admit că jumătate din cifra de afaceri a României (situată în 2018 la aproximativ la 290 de miliarde de euro) stă sub steag străin. Și că amprenta investitorilor de peste graniţe este decisivă în sectoarele cheie din economie. Astfel, sectoarele strategice (comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară), unde sunt și rulajele financiare cele mai mari, sunt teritorii rezervate exclusiv companiilor cu capital străin. Potrivit studiului „Capitalul privat românesc”, firmele străine deţin peste 80% din industria de prelucrare a ţiţeiului, facilitățile de fabricare a autovehiculelor şi a echipamentelor electrice. Dețin companiile de telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi a țigărilor, fabricarea de maşini şi echipamente.
Pe parcursul a 28 de ani de „capitalism” se vede cu ochiul liber cum companiile cu capital străin au ajuns să facă la propriu legea în România.

Un raport din decembrie 2018 indică – pe baza unei analize minuțioase – că în ultimii 10 ani companiile multinaționale prezente în România au plătit un impozit derizoriu raportat la cifrele de afaceri amețitoare, de miliarde și miliarde de euro, pe care le au. Nicăieri în Europa, luând în considerare fiecare domeniu de activitate și marjele de profit specifice, același companii multinaționale nu își permit să declare profituri atât de mici, așa cum o fac în România. Treaba le merge strună: 85 dintre companiile Top 100 din România sunt multinaționale, iar peste 90% dintre aceste corporații declară statului român un profit infinitezimal față de cifrele absolut uriașe de afaceri pe care le obțin.

Reversul exploatării intensive: deficit și inflație

Experții spun că „faimoasa” creștere economică din România se datorează forțării consumului și că acesta a generat în 2018 cel mai mare deficit comercial din Europa Centrală și de Est.

În același timp, inflația din România a tot crescut vertiginos în ultimii șase ani. Conform INS, în 2018 inflația atinsese o creștere record de 5,2% față de anul precedent, iar pentru anul 2019 BNR ne anunță că inflația se va situa la o creștere de „doar” 3%.

Ponoasele se sparg tot în capul românului de rând, despre care unii se întreabă cum se face că e atât de sărac. Iată câteva detalii publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS): în decembrie 2018, față de decembrie 2017, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la cartofi (39,64%), alte legume (23,46%), transportul aerian (23,44%), serviciile poștale (21,54%) și gaze naturale (16,61%).
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,77%, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,29%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 2,71%. S-au scumpit prețurile și în sectoarele de telefonie, poştă şi telecomunicaţii, precum şi costurile transporturilor rutiere.

Dar în timp ce francezii au declanșat la finele anului trecut cele mai dure revolte din ultimii 50 de ani, pornind de la majorările de câțiva eurocenți la carburanți, noi românii ne întrebăm (majoritatea), cu o detașare mioritică, dacă la următorul centenar vom mai avea un stat pe care să îl aniversăm…


Citiți și:

Deși România a avut creștere economică în ultimii ani, câștigurile au ajuns la cei mai bogați 1% dintre cetățeni (studiu)

Cine a avut interes să oprească dezvoltarea României?

Pas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

 

yogaesoteric
21 februarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More