Peste 120 de generali și amirali în rezervă ai SUA avertizează că Statele Unite se află într-un „pericol profund” și sub „un atac extraordinar”

Peste 120 de generali și amirali în rezervă au avertizat, într-o scrisoare deschisă, că Statele Unite se află într-un „pericol profund” și sub „un atac extraordinar” din partea celor care cred în socialism și marxism.

În deschidere, militarii americani fac referire la o epistolă precedentă, din 2020, semnată atunci de nu mai puțin de 317 generali și amirali, scrisoare ce le atrăgea atenția politicienilor că se găsesc în pragul celor mai importante alegeri din întreaga existență a țării. Însă, constată acum semnatarii scrisorii, Partidul Democrat, care între timp și-a adjudecat alegerile, „îi îmbrățișează pe socialiști și marxiști, aruncând în joc însuși modul de viață american”!

Națiunea noastră este într-un pericol profund. Suntem într-o luptă pentru supraviețuirea noastră ca republică constituțională, cum n-am mai fost nicio altă dată de la înființarea noastră, în 1776. Conflictul este între susținătorii socialismului și marxismului și susținătorii libertăților constituționale”, au scris ofițerii rezerviști.

Ei au criticat procesul electoral din 2020 și au susținut că proiectul de lege al Democraților, depus în Cameră, H.R.1, precum și proiectul de lege însoțitor depus în Senat, S.1, ar distruge corectitudinea electorală și le va permite democraților să rămână pentru totdeauna la putere.

Fără alegeri corecte și oneste care să reflecte cu exactitate voința poporului, Republica noastră constituțională este pierdută. Integritatea alegerilor impune asigurarea existenței unui vot legal exprimat și numărat al fiecărui cetățean. Voturile legale sunt identificate de controalele aprobate de Legislatura de stat folosind acte de identitate guvernamentale, semnături verificate etc. Astăzi, mulți numesc astfel de controale de bun-simț rasiste, în încercarea de a evita alegerile corecte și oneste. Folosirea termenilor rasiali pentru a suprima dovada eligibilității este în sine o tactică de intimidare tiranică.”

Referindu-se la integritatea alegerilor, semnatarii consideră că FBI și Curtea Supremă ar fi necesar să acționeze rapid atunci când apar neregulile electorale și să nu le ignore, așa cum a făcut în 2020.

În cele din urmă, H.R.1 și S.1 (dacă ar fi adoptate), ar distruge corectitudinea electorală și ar permite democraților să rămână pentru totdeauna la putere, încălcând Constituția noastră și sfârșind existența Republicii noastre Reprezentative.”

Militarii nu mai vor să apere Capitoliul!

Rezerviștii susțin că militarii nu ar fi cazul să fie folosiți ca „pioni politici” pentru a proteja Capitoliul împotriva unei „amenințări inexistente” și nu ar trebui să fie forțați să accepte politici „corecte politic” sau „teoria critică a raselor” în detrimentul activităților militare.

Eliminați infuzia corozivă a corectitudinii politice în armata noastră, care dăunează moralului și coeziunii în luptă”, au scris ei.

Rezerviștii au condamnat și anarhia din anumite orașe (conduse de primari Democrați) și au cerut americanilor să sprijine forțele de ordine și să insiste ca procurorii, instanțele și Departamentul Justiției să aplice legea în mod egal, corect și consecvent față de toți.

S-a pus în discuție starea mentală a președintelui!

Militarii americani susțin, în mod cât se poate de direct, că starea mentală și fizică a comandantului-șef „nu poate fi ignorată”.

El este necesar să fie capabil să ia rapid decizii de securitate națională care implică viața și integritatea oriunde, zi sau noapte”, au spus ei.

Solicitările recente ale conducerii Democraților în privința procedurilor legate de codul nuclear trimit adversarilor înarmați nuclear un semnal periculos privind securitatea noastră națională, ridicând întrebarea legată de cine se află la comandă. Este necesar să avem întotdeauna un lanț de comandă incontestabil”, conchid ofițerii.

Sunt criticate măsurile dictatoriale, inclusiv cele legate de pandemie

Administrația actuală a lansat un asalt total asupra drepturilor noastre constituționale într-o manieră dictatorială, ocolind Congresul, cu peste 50 de ordine executive semnate rapid, multe din acestea inversând de-a dreptul politicile și reglementările efective ale administrației anterioare.

Mai mult, acțiunile de control al populației, cum ar fi lockdown-urile, închiderea școlilor și afacerilor, și cea mai alarmantă – cenzura exprimării scrise și verbale, sunt toate atacuri directe asupra drepturilor noastre fundamentale.

Spre deosebire de scrisorile deschise adresate de militarii francezi președintelui Macron, scrisoarea militarilor americani nu se adresează politicienilor, ci cetățenilor! Este, în primul rând, un apel către cetățeanul american, pe care rezerviștii îl cheamă să-și apere modul de viață, valorile, drepturile și libertățile.

Este necesar să susținem politicienii care vor acționa pentru a contracara socialismul, marxismul și progresismul, pentru a susține Republica noastră constituțională și pentru a insista asupra guvernării responsabile din punct de vedere fiscal, concentrându-se în același timp asupra tuturor americanilor, în special a clasei de mijloc, nu a intereselor speciale sau a grupurilor extremiste care sunt obișnuite să ne împartă în facțiuni beligerante.”

Scrisoarea identifică principalele probleme de securitate națională

În capul listei se află politicile „progresiste” de tip „open border” (granițe deschise), ce facilitează traficul de persoane, de droguri, intrarea teroriștilor în țară, sporesc riscurile de sănătate ale populației, generează costuri economice semnificative și încurajează voturile ilegale din unele state. „Statele suverane este necesar să aibă granițe controlate”, spun ofițerii semnatari.

Cooperarea cu Partidul Comunist Chinez ar fi o a doua chestiune problematică, ce nu duce decât la dominația chinezilor – economică, politică, tehnologică și militară. Militarii se opun și revigorării tratatului nuclear cu Iranul.

Actuala administrație este criticată și pentru măsurile ce zdrobesc independența energetică a SUA și distrug numeroase locuri de muncă, cum ar fi suprimarea Keystone Pipeline.

Nu în ultimul rând, cenzura și suprimarea libertății de expresie este criticată în termeni cât se poate de energici. „Cenzurarea vorbirii și liberei exprimări, denaturarea limbajului, răspândirea dezinformării de către oficiali guvernamentali, entități private și mass-media este o metodă de suprimare a fluxului liber de informații, o tehnică tiranică utilizată în societățile închise. Este necesar să contracarăm această tendinţă pe toate fronturile, începând cu eliminarea protecției pentru Big Tech.”

Un alt congres, un alt președinte!

Sub conducerea unui Congres Democrat și al Administrației actuale, țara noastră a luat o cotitură puternică la stânga spre socialism și o formă marxistă de guvernare tiranică care este necesar să fie contracarată acum prin alegerea de candidați pentru Congres și președinție care vor acționa întotdeauna pentru apărarea Republicii noastre constituționale. Supraviețuirea națiunii noastre și libertățile sale prețuite, libertatea și valorile istorice sunt în joc.

Scrisoarea nu lasă nicio urmă de echivoc: dacă militarii semnatari sunt sau nu și republicani, rămâne incert. Cu siguranță nu sunt simpatizanți ai democraților, cum nu pot fi bănuiți nici c-ar fi tare fericiți de direcția în care se îndreaptă Statele Unite. Căci deocamdată, cei din Capitoliu au elaborat un proiect de lege prin care solicită 2,1 miliarde de dolari pentru o „forță de intervenție rapidă” în caz că cineva i-ar ataca.

Citiţi şi:
Profesor la Universitatea din New York: Trăim într-o revoluție culturală asemănătoare maoismului. Totalitarismul de stânga este din plin dezlănțuit!
România sub presiunea virusurilor și despre noua conducere de la Washington (I)

yogaesoteric
1 iunie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More