Şeful CNCD s-a sucit: Libertățile speciale pentru vaccinați NU sunt neapărat discriminatorii

Șeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, s-a răzgândit. După ce anterior cu câteva zile avertiza că libertățile speciale pentru cei vaccinați sunt discriminatorii, acesta susține fix contrariul.

„Eu cred că interesul este să prevenim transmiterea infecției covid-19 și trebuie să distingem de la domeniu la domeniu. Orice restricție a drepturilor fundamentale se realizează prin lege și nu neapărat un tratament diferențiat între vaccinați și nevaccinați este, din start, și discriminatoriu, adică nelegal. În măsura în care cei vaccinați sunt într-o situație diferită față de cei nevaccinați și se justifică o astfel de măsură, nu suntem într-o situație de discriminare.

Aș vrea să vă dau cu titlu de exemplu o sentință a Curții de Apel Cluj Napoca, din februarie, care arată că distincția dintre vaccinați și nevaccinați la venirea din străinătate – adică cei nevaccinați au obligația să rămână în carantină 14 zile, cei vaccinați nu au această obligație – nu este o formă de discriminare”, a declarat Asztalos, conform B1 TV.

Citiţi şi:
Începe discriminarea celor nevaccinați: Germania a desființat restricțiile doar pentru vaccinații și vindecații covid
Nevaccinații, cetățeni de mâna a doua. Ce se petrece în Ungaria este fără precedent!
Simion nu scapă guvernul din ochi: Se va încerca discriminarea pe criterii sanitare, deși s-a promis că vaccinarea nu va fi obligatorie

 

yogaesoteric
1 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More