Politici familiale într-o Românie și o Europă tot mai vârstnice: există o „rețetă a succesului”?

Căsătoria și întemeierea unei familii rămân determinantul principal în decizia de a avea copii. De aceea, obiectivul numărul unu al oricărui demers instituțional ce vizează redresarea demografică se impune a fi un set de politici familiale eficiente.

Toate țările europene se confruntă în ultimele decenii cu o scădere semnificativă a natalității și, ca urmare, cu îmbătrânirea populației. Acestea le pun în pericol sistemele de protecție socială, în special pe cele de pensii, dar și viitorul pe termen lung. După cum scrie prof. Vasile Ghețău, „patriarhul” cercetării populației din România, în Europa:

Maladia denatalității s-a generalizat. În anul 2023, doar în șase țări a existat creștere naturală a populației: Cipru, Franța, Irlanda, Luxemburg, Malta și Suedia. În trei dintre ele creșterea a fost mai mică de 1 la mie și foarte probabil va urma o instalare a scăderii naturale în anul 2024. În cazul Franței, citată multe decenii ca exemplu de țară cu politici familiale eficiente și natalitate ridicată, date publicate foarte recent arată o creștere naturală în anul 2024 de numai 17 mii persoane (era de 205 mii în anul 2015). Anul 2025 va arăta declin natural și în Franța.”

Cu alte cuvinte, niciun stat european nu mai are o natalitate măcar suficientă pentru înlocuirea generațiilor care pleacă. Unele, totuși, reușesc să suplinească reducerea naturală a populației prin imigrație non-europeană, fenomen care însă aduce cu sine mari probleme, cunoscute deja.

România, din nefericire, se înscrie în categoria celor mai „năpăstuite” țări. Declinului natalității i se adaugă migrația externă feroce din perioada 1990-2007, ceea ce a condus la o o scădere demografică ce nu va putea fi stopată, în absența unor evenimente excepționale, pentru încă 50 de ani, conform prof. Ghețău.

De remarcat este faptul că în ultimii ani componenta migrației internaționale (emigrarea și imigrarea) s-a redus semnificativ ca pondere în scăderea populației față de perioada 1990-2007, principalul motiv de îngrijorare fiind acum abrupta reducere a natalității, după cum arată reprezentarea grafică de mai jos (sursa datelor: INS).

Desigur că această involuție are un determinant cultural major ce provine din modificarea atitudinilor, obiceiurilor și aspirațiilor oamenilor; totuși, responsabilitatea mediului politic, a autorităților pentru inacțiunea lor din acești ani nu poate fi eludată. Este o discuție lungă și complexă, pe care urmărim de mulți ani să o cuprindem în dialogul nostru instituțional. Din nou îl cităm pe prof. Vasile Ghețău:

Originile acestei crize se află nu numai în inerentele dificultăți ale trecerii de la comunismul românesc la capitalism, de la dictatură la stat de drept și democrație, de la economie hipercentralizată la economie de piață, ci și în gravele erori săvârșite de clasa politică în gestionarea societății românești, erori provenite din incompetență, lipsă de voință politică și corupție. Aceste erori au contribuit și ele, mai ales în anii 1990, poate nu atât la declanșarea declinului natalității, cât la dimensiunile acestui declin și, cu certitudine, la recrudescența mortalității, prin intermediul scăderii dramatice a nivelului de trai, prin colapsul sistemului de sănătate publică (ineficient și înainte de 1990), prin violență și stres, prin dezordine socială, prin incertitudini și așteptări.”

Pe acest fond, am căutat în experiența altor țări exemple de bune practici care să poată fi sugerate legiuitorilor români. Adaptate corespunzător, aceste măsuri, împreună cu cele existente deja și a căror păstrare este imperativă, ar urma să ducă la apariția unor tendințe consolidate, care să încetinească declinul dezastruos al populației țării. Și întrucât căsătoria, întemeierea unei familii rămân determinantul principal în decizia de a procrea – o afirmație care nu mai este necesar, credem, să fie demonstrată – obiectivul numărul unu al oricărui demers de acest fel se impune să fie un set de politici familiale eficiente.

Nu este o abordare inedită pentru PRO VITA, chiar dacă organizația noastră are în vedere în primul rând salvarea vieții umane nenăscute amenințate; indiferent cât ar fi de importantă, această lucrare binecuvântată nu se poate desfășura în neant, ci doar ținând seama de situația nucleului familial și de starea generală a societății românești. Așa cum scriam într-un material de sinteză realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor în urmă cu câțiva ani,

Obiectivul (…) este să avem în România cât mai multe familii, cât mai longevive, cât mai numeroase, asigurând membrilor acestora un mediu propice economic, social, protectiv și psiho-afectiv de formare și dezvoltare a personalității umane, iar națiunii române continuitatea și dezvoltarea demografică, economică, socială și culturală.”

Ca atare, cercetarea noastră din ultimii ani s-a concentrat pe identificarea, în state compatibile cultural și civilizațional cu România, de politici familiale cât mai eficiente și mai replicabile. Există oare vreo rețetă care să asigure succesul? Aparent răspunsul ar fi nu; așa cum arătam mai sus, situația nu este bună în nicio țară din Europa. Totuși, este bine să acordăm creditul cuvenit statelor care au reușit mai mult decât celelalte la aceste capitole, în special Franței și Ungariei. Ultima nu este inclusă în cele 6 de mai sus, dar merită atenție din motive pe care urmează să le analizăm cu altă ocazie. Din experiența acestora și preluând de nevoie (nu din convingere!) paradigma egalitaristă și feministă ce domină politica europeană, am dedus că următoarele coordonate sunt esențiale pentru formularea unor politici familiale eficiente:

– o politică familială este necesar să cuprindă un ansamblu de măsuri și alocări fiscale, măsuri privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, reconcilierea dintre viața de familie și viața profesională și, în sfârșit, servicii accesibile care să le permită părinților să fie activi în muncă pe termen lung. O fertilitate ridicată necesită, prin urmare, o rată ridicată de angajare a femeilor și partajarea responsabilităților în mod egal între bărbați și femei;

– politicile familiale este necesar să fie însoțite de politici de ocupare a forței de muncă și de politici privind locuirea, pentru a permite cuplurilor să se angajeze într-un proiect familial;

– o politică familială eficientă este necesar să fie durabilă, previzibilă și pe termen lung;

– impozitarea este necesar să favorizeze familiile față de cuplurile în concubinaj și familiile cu copii față de cele fără copii;

– autoritățile publice este necesar să recunoască și să trateze în mod corespunzător tipurile de familii (familia nucleară, familia monoparentală, familia numeroasă);

– politica familială este necesar să ia în considerare toată durata existenței nucleului familial. Nu doar copilul mic necesită atenție, ci și un adolescent în dificultate, un soț bolnav sau un părinte aflat în pierdere de autonomie au nevoie, de asemenea, de sprijin.

Asociația Pro Vita București

Citiți și:
INS: Suntem în plină „iarnă demografică”, suntem într-o perioadă accentuată de „deșertificare demografică” în România. Este o catastrofă despre care este necesar să vorbim
Declinul demografic din România s-a agravat şi în martie, chiar dacă natalitatea a crescut

 

yogaesoteric
11 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More