Portretul socio-moral al acuzatorului MISA

 
de George Preda

În cazul celor care acuză MISA, ca şi în cazul abuzurilor autorităţilor, abundă elementele senzaţionale. Modul în care au fost construite dosarele împotriva MISA şi împotriva lui Gregorian Bivolaru este un subiect bombă, dar este în continuare ignorat deoarece contravine intereselor celor care au orchestrat întregul caz. Chiar şi acum când toate aceste elemente senzaţionale au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, noi suntem siguri că ele nu se vor regăsi în mass-media, deoarece ar spulbera imaginea falsă pe care aceasta se căzneşte de ani de zile să o promoveze despre MISA.

 
Iată care a fost trucul folosit de cei care au instrumentat dosarele MISA: dintre zecile de mii de oameni care s-au perindat pe la această şcoală, ei au reuşit, după îndelungi căutări, să găsească o mână de oameni, care fuseseră daţi afară de la cursuri pentru abateri grave (furturi, înşelăciuni, viol, escrocherii, bătăi), toţi aceşti foşti cursanţi având, fără îndoială, unele resentimente şi intenţii de răzbunare la adresa conducerii şcolii şi chiar a acestei şcoli în general. Aceşti oameni au fost manipulaţi cu foarte mare uşurinţă să dea declaraţii false, incriminatorii, pline de aspecte fals apocaliptice, declaraţii care în multe situaţii  le-au fost dictate chiar de procurori şi pe care în final aceştia le-au semnat.
 
A doua categorie de aşa-zişi acuzatori o reprezintă aceia care au fost mai demult în aşezămintele yoghine şi cu ocazia audierii au fost momiţi şi manipulaţi că ar   putea să facă plângeri ca părţi vătămate şi să obţină sume fabuloase. Astfel de persoane, corupte moral, s-au pretat la acest joc – noi cunoaştem foarte bine trecutul lor şi vom putea face publice toate probele care le incriminează.
 
Este semnificativ faptul că în primul dosar şi în cel de-al doilea apar cam aceiaşi martori ai acuzării, care, atât în primul dosar, cât şi în cel de-al doilea, cer sume fabuloase ca despăgubiri, aspect ce evidenţiază jocul murdar al procurorilor ce s-au folosit de ei ca martori mincinoşi, convingându-i apoi să dea declaraţii false ce au fost dictate cuvânt cu cuvânt şi apoi au fost semante cu numele lor.
 
Pe aceste mărturii mincinoase se bazează într-o proporţie de 99% întregul eşafodaj al acestui dosar. Mai mult, martorii acuzării sunt în mare membrii a trei familii. Dacă unii dintre ei sunt părţi vătămate în procesul care se judecă la Tribunalul Sibiu, rudele lor de gradul 1 sunt martori sub acoperire. În procesul judecat la Bucureşti, cei din urmă sunt părţi vătămate, iar rudele lor – martori sub acoperire. Prin acest artificiu procurorii au urmărit să ascundă numărul mic al martorilor şi legăturile care există între ei.
 

Sechestrul – un abuz fără nici o justificare legală

 

În dosarul 6D/P/2004 zece persoane cer daune materiale uriaşe unui grup de 21 de instructori yoga, pe motiv că ar fi fost “traficate” de către aceştia. Pentru a se acoperi o sumă totală de 250.000 USD, 5.100.000 Euro si 7.000.000.000 lei, (aproximativ 7 milioane de dolari) pretinsă la îndemnul procurorilor de cele zece părţi vătămate, s-a pus sechestru pe 70 de imobile.

Măsura sechestrului asigurator a fost luată din oficiu de procuror,
– fără ca înainte de 18 martie 2004 să existe o plângere penală a părţilor vătămate,
– fără să se evalueze valoarea imobilelor respective,
– fără să se stabilească vreo legătură între proprietarii imobilelor şi acuzatori.
 
Astfel, procuratura afirmă practic că 21 de yoghini au ţinut în robie zece persoane şi de pe urma lor au avut beneficii materiale uriaşe care să justifice sumele exorbitante solicitate de aceştia ca daune. Totuşi, mulţi dintre cei inculpaţi nici măcar nu le cunosc pe aceste zece persoane şi nu au avut niciodată nici un fel de interacţiune cu ele.
 
Cele zece persoane, părţi vătămate în dosar, afirmă ca ar fi fost cazate în aşezămintele unde locuiesc yoghini, aspect interpretat de Parchet ca reprezentând menţinerea într-o stare de robie, deşi în aceste ashramuri locuiesc sute de persoane, iar de-a lungul anilor au locuit mii, din rândul cărora Parchetul a putut convinge prin promisiuni materiale doar aceste zece persoane să dea declaraţii mincinoase şi să pretindă despăgubiri.
 
Cele zece persoane sunt în principal trei familii, ale căror rude sunt părţi vătămate în dosarul privitor la act sexual cu minori care se află pe rolul Tribunalului Sibiu; astfel, cu ajutorul a trei familii, Parchetul a fabricat două dosare în care sunt învinuiţi zeci de oameni şi bunurile acestora  sunt sechestrate.
 
Cei care s-au constituit părţi vătămate şi ulterior părţi civile au depus plângeri, la sugestia procurorilor, împotriva celor care ,,i-au traficat” după perioade cuprinse între 1 şi 2 ani  după ce părăsiseră cursul de yoga şi aşezămintele spirituale respective şi aşa-zisa acţiune de traficare împotriva lor încetase. 
 

Pretenţii financiare fabuloase, fără nici o dovadă
      
Deasemenea, părţile civile nu au produs NICI O DOVADĂ, nici un act justificativ, nici nu au solicitat vreo evaluare a eventualelor pagube prin care să se susţină pretenţiile materiale sau morale uriaşe solicitate, astel că anchetatorii nu şi-au putut fundamenta în nici un mod calculul total al sumei pe baza căreia au instituit sechestrul asigurator.
 
Iată date edificatoare despre şapte din cele zece părţi vătămate care pretind că au fost ţinute în robie şi zeci de yoghini s-au îmbogăţit de pe urma lor:
  
A. Familia  M u r e ş a n – de etnie romă 



1.      parte civilă în dosarul 6D/P/2004 : M u r e ş a n  (D ă n u ţ ) D o i n a (mama)- florareasă

•      Formulează plângere la un an şi 3 luni după plecarea din aşezământul spiritual.
•      Se constituie parte civilă cu suma de 170 000 USD – pentru că a pregătit masa pentru alte persoane din locuinţa respectivă.
•      Folosită de autorităţi, fără să fie întrunite condiţiile specifice legii pentru protecţia martorilor, ca martor sub acoperire în dosarul 720/P/2003, care în prezent se judecă la Tribunalul Sibiu, sub identitatea atribuită de “Popescu Aurelia”.
 
2. parte civilă in dosarul 6D/P/2004 : M u r e ş a n   I s a b e l a (fiică) – absolventă 10 clase
•      Depune plângere la 1 an şi 10 luni după plecarea din ashram
•      Se constitue parte civilă cu suma de 100 000 USD-pentru că a ajutat la bucătărie şi brutărie


– martor în dosarul 6D/P/2004 : M u r e ş a n   A g n e s   A r a b e l a (fiică)
– studii medii, căsătorită în Japonia, are un copil cu un cetăţean arab
•      Depune plângere la 3 ani dupa momentul în care susţine că ar fi avut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru
•      Parte vătămată şi civilă în dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de raport sexual cu minore, disjuns din 720/P/2003, judecat în prezent la Tribunalul Sibiu
•      Folosită de autorităţi, fără sa fie intrunite conditiile specifice legii pentru protectia martorilor, ca martor sub acoperire in dosarul 6D/P/2004, disjuns din 720/P/2003, care in prezent se afla la DIICOT-STB, dosar în care mama si sora sunt parti vatamate si civile.
 


Familia Mureşan a schimbat 25 de locuinţe cu chirie înainte de a veni în ashram, fiind peste tot date afară de proprietari din cauza comportamentului necorespunzător. Au solicitat ajutorul lui Gregorian Bivolaru pentru a avea o locuinţă şi un trai decent.


Mama – ieşea de la cursurile de yoga să fumeze, prietenii fetelor au declarat că şi-a trimis fetele în Japonia să se prostitueze. După 2004 a reieşit că înainte de a veni în Bucureşti era cunoscută pentru prostituţie în Deva.
După 18 martie 2004 au recurs la şantaj, fiind date în judecată de Gregorian Bivolaru. I-au solicitat acestuia un apartament spunând că dacă nu le dă vor inventa o poveste cum că în urmă cu cinci ani Mureşan Arabela ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru.


Mureşan Agnes Arabela – conform declaraţiilor prietenilor ei cu care am discutat, nu locuia în Bucureşti în perioada în care susţine că a fost „traficată”. Locuia în Constanţa cu iubitul ei de la vremea respectivă, care s-a declarat şocat de declaraţiile Arabelei de la televizor privind relaţia ei intimă cu Gregorian Bivolaru.

 


B. Familia  L u p e s c u

 


3. parte civilă în dosarul 6D/P/2004 : L u p e s c u  I o n (tatăl) – căsătorit, studii medii

•      Depune plângere la 2 ani şi o lună după plecarea din ashram.
•      Se constitue parte civilă cu suma de 40 000 de euro – pentru că ar fi “prestat muncă necalificată” timp de 11 zile. 
 


4. parte civilă în dosarul 6D/P/2004 : L u p e s c u  S i m i o n (fiul) – căsătorit, jurist

•      Depune plângere la 9 luni după plecarea din ashram.
•      Se constitue parte civilă cu suma de 7 miliarde lei vechi – pentru că a muncit ca şofer, muncă de secretariat şi pază.
•      Folosit de autorităţi, fără să fie întrunite condiţiile specifice legii pentru protecţia martorilor, ca martor sub acoperire în dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de raport sexual cu minore, una dintre cele trei părţi vătămate fiind chiar soţia sa, Lupescu (Simionescu) Ilinca, dosar disjuns din 720/P/2003, judecat în prezent la Tribunalul Sibiu, sub identitatea atribuită de “Marinescu Vasile”.
 
– Martor în dosarul 6D/P/2004 : L u p e s c u (Simionescu) I l i n c a (soţia lui Lupescu Simion) – studii medii
•      Depune plângere la 1 an de la momentul în care susţine că ar fi avut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru
•      Parte vătămată şi civilă în dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de raport sexual cu minore, dosar disjuns din 720/P/2003, judecat în prezent la Tribunalul Sibiu,
•      Folosită de autorităţi, fără să fie întrunite condiţiile specifice legii pentru protecţia martorilor, ca martor sub acoperire în dosarul 6D/P/2004, disjuns din 720/P/2003, care în prezent se află la DIICOT-STB, sub identitatea atribuită de “Rădulescu Lavinia”, în care soţul şi socrul sunt părţi vătămate şi civile.
 


Lupescu Ion – fost activist de partid, descris de cei care îl cunosc ca având aproximativ 100 de kg/1,75 m înălţime, imposibil de traficat sau forţat să facă ceva împotriva voinţei sale, datorită atât personalităţii cât şi forţei fizice. Personalitate agresivă şi violentă. Eliminat de la cursurile de yoga pentru comportament grosolan şi jignitor (insultarea colegilor de curs şi a instructorului), insultarea femeilor. Comportament paranoic – susţine că după 2005 face tratament psihic la SRI pentru a nu fi afectat de „influenţa telepatică” a lui Gregorian Bivolaru.

 


Lupescu Simion (Simi) –  cei care îl cunosc personal îl descriu ca pe o persoană labilă psihic. Este un bărbat masiv – declaraţia lui că a fost răpit de Simona Lungu pentru a da declaraţii în Suedia este hilară. Lupescu Simion a părăsit cursurile de yoga şi a revenit după câţiva ani. La scurt timp însă, a fugit din aşezământul în care locuia după ce a împrumutat 12.000 de euro de la diferiţi colegi de curs. El a plecat cu lucrurile altora – lucruri care au fost descoperite la noua lui locuinţă în prezenţa unui avocat şi a doi martori.  S-au depus plângeri împotriva lui pentru recuperarea banilor împrumutaţi – 12.000 euro, iar procurorii i-au promis că nu îl vor urmări penal dacă va accepta să facă plângere penală împotriva lui Gregorian Bivolaru.


În cazul lui Lupescu Simion, avem chiar dovada izbitoare a cameleonismului său: declaraţiile olografe semnate pe care le-a dat în străinătate, în care recunoaşte cum a fost determinat de procurori să scrie şi apoi să semneze tot ceea ce i-au dictat aceştia. El a dat de bună voie declaraţii pentru procesul din Suedia, arătând că a fost momit de procurori cu bani pentru a da declaraţiile iniţiale care au dus la percheziţiile din martie 2004 şi a fost ameninţat cu moartea. El a declarat la momentul respectiv (octombrie 2005) că retrage toate declaraţiile anterioare, inclusiv ca martor sub acoperire, precum şi pretenţiile materiale formulate.


Acest caz senzaţional al lui Simi nu a trezit interesul mass-media pentru că ar fi distrus imaginea falsă pe care mass-media s-a căznit să o promoveze timp de 15 ani despre această şcoală de yoga.

 


C. “Familia”  C o s t e a  Cornel – A l b u   Garofiţa (concubini)
 
 
5. parte civilă în dosarul 6D/P/2004 : C o s t e a   C o r n e l – ofiţer M.A.P.N.
•      Depune plângere la 10 luni după plecarea din ashram.
•      Se constituie parte civilă cu suma de 462 000 USD – pentru că ar fi desfăşurat activităţi de muncă necalificată şi de magazioner timp de un an.
 
6. parte civilă in dosarul 6D/P/2004 : A l b u   G a r o f i ţ a – studentă geografie
•      Depune plângere la 9 luni după plecarea din ashram
•      Se constituie parte civilă cu suma de 309 100 USD – pentru că a desfăşurat activităţi de “planton” în aşezământul unde locuia şi a tradus anumite texte spirituale timp de câteva luni.
 


Costea Cornel – cunoscuţii îl descriu ca „un bărbat masiv, peste 50 de ani, practica mai mult artele marţiale decât yoga, nu participa la programul de ashram, nu accepta să îşi îndeplinească obligaţiile sau orice sarcini trasate de alţii”. Fost cadru militar, a fost dat afară din ashram pentru violenţă (şi-a lovit colegii de ashram). În perioada în care a locuit în ashram încerca să impună tuturor colegilor reguli, îi nota şi îi supraveghea.

La aceştia se adaugă
D. Un martor al apărării care a fost transformat în victimă de procurori


7. parte civilă în dosarul 6D/P/2004 : D u m i t r u   C r i s t i n a – studii medii

•      Depune plângere la 1 an după plecarea din ashram
•      Se constituie parte civilă cu suma de 100 000 USD – pentru că a desfăşurat activităţi de ambalat şi capsat cărţi.
•      Iniţial a fost martor în favoarea lui Gregorian Bivolaru, pentru că avea aceasta calitate a fost apoi invinuită de trafic de persoane şi i s-a  instituit măsura sechestrului asigurator pe casa ei proprietate personală,
•      ulterior a devenit martor al acuzării în dosarul de la Sibiu şi victimă a traficului de persoane în dosarul 6D/P/2004.
•      a suferit o pierdere de sarcină în timpul interogatoriilor brutale de la procuratură.

Material prezentat în cadrul conferinţei de presă din 21 septembrie 2007

 

Citiţi şi:

Reprezentanţii MISA s-au întâlnit cu presa

Grave abuzuri în serviciu realizate de procurorul Marian Delcea

Domnia arbitrarului în România ar trebui să ne dea de gândit – un editorial de Gregorian Bivolaru

yogaesoteric
24 septembrie 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More