Postul numai cu apă – o uimitoare metodă terapeutică

 
 
Condițiile vieții moderne, cu tot ceea ce implica ea, provoacă o serie de boli care au primit numele de „maladii de civilizație”: diabet, hipertensiune, obezitate, cancer. Numărul de boli devine din ce în ce mai mare, iar consumul de medicamente explodează, împreună cu efectele lor secundare în unele cazuri dezastruoase.

Există însă o metodă terapeutică veche, lăudată și de diferite tradiții spirituale: postul sau repausul alimentar în care se poate consuma doar apă. De mai mult de jumătate de secol în Rusia, Germania, Statele Unite, medici şi biologi explorează această posibilitate terapeutică urmărind efectele sale la nivel celular, biochimic, hormonal etc.

Pornind de la faptul cunoscut că restricția calorică generează un anume efect benefic pentru organism, cercetătorii și-au pus întrebarea dacă acest efect poate fi mărit prin intermediul postului. Rezultatele au fost surprinzătoare în cazul maladiei secolului – cancerul. Astfel, cercetătorii consideră acum că postul este o nouă metodă pentru tratamentul cancerului, o metodă complementară.

Rezultatele acestor studii deschid perspective noi și prefigurează o nouă abordare a bolii și a tratamentului. Oamenii sunt obișnuiți să creadă că a simți foame este ceva nefericit și este destul de greu de acceptat că postul poate să te vindece. Este chiar mai dificil de acceptat pentru un medic decât pentru un om obișnuit.

În Rusia, în mijlocul câmpiei siberiene există un loc în care postul cu apă a devenit un element central al politicii de sănătate publică, fapt care se bazează pe experiența a peste 40 de ani de cercetări științifice pe mii de bolnavi. Aceste studii au dat naștere unei metode riguroase care este pusă în practică aici, în centrul din Koriacinsk, la câteva sute de metri de lacul Baikal, centru care există din anul 1915! Adesea ajung la acest centru oameni care au încercat alte metode terapeutice care nu i-au ajutat.

Postul numai cu apă – metodă de tratament universală

Postul este o metodă universală care poate fi eficace pentru mai multe maladii. Primul pas în aplicarea acestei metode este încrederea în ea, adeziunea pacientului fiind esențială. Tratamentul este extrem de simplu: se consumă doar apă o anumită perioadă de timp, în funcție de gravitatea și vechimea bolii, în medie 12 zile, fără a se mânca nimic altceva. Pentru afecțiunile cronice, medicamentele sunt întrerupte după 2-3 zile.

În aceste centre pacienții sunt plasați sub observație medicală, iar analizele de laborator arată că în timpul postului numai cu apă nu există o adevărată lipsă de elemente nutritive. Se poate observa o diminuare a procentajului de vitamina C, D, E și a altor componenți ai metabolismului, dar nu sunt pierderi critice. În 15 ani, peste 10 mii de persoane s-au tratat aici, iar dosarele lor medicale sunt păstrate în arhivă.

Printre bolile tratate prin metoda postului numai cu apă se numără: diabetul, hipertensiunea arterială, reumatismul, alergiile etc.

La două treimi dintre pacienţi au dispărut simptomele după una sau mai multe cure. Toți cei care au ținut astfel de cure de post numai cu apă spun că cel mai dificil nu este să se priveze de hrană, căci senzația de foame dispare după 2-3 zile. Momentul mai dificil este ceea ce se numește „criza de acidoză”, care se traduce uneori printr-o senzație de slăbiciune, de vomă sau prin migrene, care reprezintă o reacție de adaptare a organismului la această schimbare radicală. Corpul învață să trăiască din propriile rezerve, iar din ziua a treia începe procesul de dezintoxicare, și apoi organismul se purifică și funcționează din ce în ce mai bine. După medicii ruși, această criză este o etapă esențială în procesul de vindecare. Analizele de urină evidențiază această fază. Prin modificarea alimentației, aciditatea sângelui creste, iar în timpul acestei crize simptomele se amplifică în cazul tuturor bolilor. Este însă foarte important de știut că această criză nu durează foarte mult, de regulă 24-36 de ore și ea reprezintă semnul unei schimbări profunde în organism – trupul începe să se susțină prin propriile resurse.

Cum supraviețuiește organismul în timpul postului numai cu apă?

Organismul dispune de trei „carburanți”: glucidele (glucoza), lipidele şi proteinele. Carburantul esențial este glucoza, de care organismul are absolută nevoie pentru a funcționa. Creierul nu poate fi privat de glucoză! Dar, după o zi de post stocul de glucoză este epuizat, iar organismul începe să sintetizeze glucoza din proteine și va folosi rezervele de lipide pentru a crea un substitut al glucozei – corpii cetonici. Această operațiune de transformare se realizează în ficat. Deci, exista trei faze:
– prima, în care se epuizează rezervele de glucide;
– a doua, în care organismul începe să consume din proteine;
– a treia, faza în care organismul își economisește proteinele și începe să folosească și să transforme lipidele. Această fază poate dura în funcție de rezervele de lipide.

Aceste mecanisme au fost identificate la o serie de animale care intră în mod natural în perioadele de hibernare și au fost confirmate prin studiile pe animalele de laborator. De exemplu, pinguinul imperial este capabil să supraviețuiască prin aceste mecanisme timp de 4 luni fără să se alimenteze. Postul este astfel considerat ca un mecanism al supraviețuirii.

Din acest punct de vedere, organismul este mai adaptat să facă față unei astfel de perioade de post, decât situației din viața modernă care înseamnă mese regulate, hipercalorice, mișcare mult prea puțină, toate acestea determinând apariția „maladiilor de civilizație”. Deci, organismul este mai adaptat la lipsa de hrană decât la excesul ei.
Postul ne reactivează reflexe atavice înrădăcinate în memoria corpului.

Dezintoxicarea prin post

După criza de acidoză, ce survine de regulă în cea de a treia zi de post, organismul își găsește un nou echilibru și există unele metode care ajută pentru ca postul să fie mai bine suportat: spălături intestinale (clisme), masaj, saună, iar medicii ruşi recomandă 2 sau 3 ore de exerciții fizice pe zi. Toate converg spre un singur obiectiv: stimularea organelor de eliminare.

Rinichii, intestinele, ficatul, plămânii, pielea sunt solicitate, permițând corpului să elimine deșeurile metabolice. Purificându-se, corpul găsește resorturile interioare de a se reporni, de a se vindeca, eliminând astfel dependența de medicamente.

Un factor important în acest demers este psihicul care influențează puternic organismul, făcându-l să creadă în nevoi pe care nu le are cu adevărat. Mulți pacienți declară că ziua cea mai grea este cea de a treia zi în care nu corpul ci mintea este cea care reclamă nevoia de mâncare. Când această foame psihică dispare, simțurile se ascut și se instalează o stare de euforie, de libertate și forță interioară. Toate acestea sunt rezultatul unor transformări benefice în organism, transformări care au fost evidențiate prin numeroase teste și analize științifice și medicale.

Postul numai cu apă ameliorează și chiar vindecă unele tulburări psihice

Unul din pionierii acestor cercetări științifice a fost psihiatrul Iuri Nicolaev care, printr-o conjunctură benefică, a descoperit puterea vindecătoare a postului numai cu apă și apoi a verificat-o pe numeroși pacienți cu afecțiuni psihice: schizofrenie, depresii, fobii, sindroame obsesionale. Pentru a-și susține demersurile, Nicolaev a realizat un amplu program de cercetare ce cuprindea examene fiziologice, biochimice, parametri hormonali, encefalograme realizate în timpul postului și după. El a tratat peste 8.000 de pacienți prin post numai cu apă, cu un progres net pentru 70% dintre ei.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că postul are impact nu numai asupra bolilor mentale, dar şi asupra întregii personalități, având un efect stimulant şi antidepresiv. Efectul stimulant are loc în prima săptămână a postului, iar efectul antidepresiv în momentul realimentării. Al treilea efect este sedativ, calmant și se observă după criza de acidoză.

Alte boli ce pot fi tratate prin post

S-a constatat că nu numai maladiile mentale sunt vindecate, ci și bolile somatice, precum hipertensiunea, poliartrita, astmul, eczemele. Cercetările au luat amploare și astfel s-au putut face liste cu afecțiuni în care este indicat postul:
– afecțiuni respiratorii;
– afecțiuni cardiovasculare;
– afecțiuni digestive;
– afecțiuni endocrine;
– afecțiuni osoase;
– afecțiuni ale pielii.

Postul numai cu apă are, deci, capacitatea de a stimula forțele curative ale organismului.

Influența postului numai cu apă în astmul bronșic

Profesorul Serjei Osinin, pneumolog, specialist în astm bronșic, a evidențiat la nivel celular modul în care postul influențează evoluția în cazul acestei afecțiuni. Astfel, celulele mucoasei plămânilor care inițial erau ocupate de prezența histaminei (substanța care provoacă hipersecrețiile și spasmele bronșice), după 12 zile de post se prezentau fără conținutul de histamină, pline de lipide și spasmele dispăruseră. El a concluzionat astfel că, în urma postului, dispar materiile care provoacă edemele și inflamația. În conformitate cu medicina actuală, astmul bronșic este o maladie care nu poate fi vindecată, ci doar limitată, bolnavii fiind condamnați la folosirea de inhalatoare sau medicamente care le ușurează provizoriu starea.

Cercetările profesorului Osinin arată însă că se poate scăpa de această maladie. El a studiat si efectele pe termen lung ale acestei terapii, iar studiile arată că după 7 ani, peste 50% dintre pacienți au stabilizat efectele pozitive în special la cei care au adoptat un regim alimentar corespunzător. În unele cazuri au fost necesare mai multe cure de post prelungit numai cu apă.

Particularitățile metodei de post Buchinger

În Germania există de asemenea centre speciale, de exemplu clinica Buchinger, în care se urmează cure prelungite de post numai cu apă atât pentru a trata anumite afecțiuni cronice, cât și în scop preventiv, pentru a combate factorii de risc.
Particularitatea metodei pusă la punct de fondatorul clinicii, Otto Buchinger, este aceea că în primele zile se servește de două ori pe zi o supă sau un pahar cu suc natural ce aduce un aport de 250 de calorii și care ușurează criza de acidoză.

Postul și „hormonul fericirii”

Profesorul Michelson, în Berlin, a condus numeroase studii științifice privind efectele postului numai cu apă. El propune această terapie pacienților săi cu reumatism, cu sindrom metabolic sau cu afecțiuni cardiace. Fără să cunoască cercetările ruse, el a studiat modificările hormonale în organism, constatând prezența adrenalinei, noradrenalinei, dopaminei, leptinei și a serotoninei, adică hormonii care influențează foarte mult metabolismul și care influențează de asemeni starea psihică. Concentrația de serotonină, numită și „hormonul fericirii”, creşte. Astfel se explică senzația de euforie, libertate și starea de bine pe care cei care țin post o trăiesc.

Ca și psihiatrii ruşi, Michelson a constatat îmbunătățirea stării psihice a pacienților care țin post, o scădere a durerii și o mai bună sensibilitate a receptorilor la insulină. Pacienții care au ținut post sunt mult mai dispuși să adopte după aceea un regim de viaţă propice sănătății.

Recomandări pentru ieșirea din post

Ieșirea din post este un moment crucial care, dacă nu este realizat corespunzător, poate compromite reușita acestui tratament și ar putea fi chiar foarte periculos. Corpul trebuie să se reobișnuiască treptat cu mâncarea.

În astfel de clinici, atât în Germania cât și în Rusia, realimentarea este strict supravegheată. Ieșirea din post se face cu o supă cremă de legume, destul de diluată, astfel încât trecerea să se realizeze lent. În zilele următoare se poate opta pentru sucurile de fructe sau legume și se recomandă evitarea produselor de origine animală.

După astfel de cure prelungite de post cu apă, pentru a stabiliza și menține efectele terapeutice obținute, este indicat să se adopte o alimentație bazată pe fructe și legume.

Citiţi şi:
Postul cu apă reduce efectele nefaste ale chimioterapiei
Postul, cea mai firească terapie
Grație susținerii spirituale, m-am bucurat chiar de la început de roade uimitoare în TAPAS-ul de arderea KARMA-ei prin post alimentar

yogaesoteric
31 iulie 2017 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More