Precepte – partea I

CELE ZECE CAUZE PRINCIPALE ALE REGRETULUI

Aspirantul care urmăreşte cu adevărat să atingă Eliberarea Spirituală şi Omniscienţa stării de desăvârşire, trebuie să mediteze profund asupra celor zece cauze ale regretului.

  • Pentru fiinţa umană care deja a obţinut un corp fizic liber, vital şi armonios – care, după cum se ştie este un lucru foarte dificil de obţinut – risipirea în zadar a acestei vieţi ar fi o cauză de regret.
  • Pentru fiinţa umană care deja a obţinut prin efort perseverent acest corp fizic liber, vital, armonios şi pur, ar fi o cauză de regret ca ea să moară întocmai ca un om care nu s-a angrenat practic absolut deloc pe calea spirituală şi care s-a complăcut să se lase asaltat zi de zi de grijile lumeşti.
  • Această viaţă plină de agitaţie în KALI YUGA (Epoca întunericului spiritual), este cel mai adesea atât de scurtă şi de nesigură încât, urmărirea cu încăpăţânare NUMAI a unor scopuri şi căutări lumeşti, ar putea fi o cauză de regret.
  • Propriul nostru spirit divin (Sinele Suprem – ATMAN), fiind de natură necreată (DHARMA -KAYA), ar fi o cauză de regret să nu-l revelăm cât mai repede în fiinţa noastră, rămânând mai departe pradă vâltorii iluziilor acestei lumi.
  • Maestrul spiritual (GURU) fiind unicul nostru ghid pe Calea care duce la eliberarea spirituală, despărţirea noastră de el înainte de a fi atins cu adevărat iluminarea divină, ar fi o cauză de regret.
  • Credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu şi respectarea neabătută de a rămâne mai departe pe o cale spirituală autentică, fiind singurele mijloace prin care putem atinge rapid eliberarea spirituală, ar fi o cauză de regret dacă ne-am lăsa mereu să fim prada forţei necontrolate a pasiunilor.
  • Înţelepciunea Perfectă poate fi revelată în interiorul fiinţei noastre numai prin modelul şi graţia maestrului spiritual; tocmai de aceea ar fi o cauză de regret dacă în loc să descoperim în noi Înţelepciunea Perfectă, ne-am risipi întreaga viaţă în jungla efemeră a preocupărilor lumeşti (mondenităţii).
  • A vinde sau a precupeţi întocmai ca pe o marfă Sublima Învăţătură divină a Înţelepţilor, ar fi o cauză de regret.
  • Ştiut fiind faptul că aproape toate fiinţele umane au fost măcar o dată sau deja sunt (în nenumăratele noastre reîncarnări), părinţii noştri plini de iubire, ar fi o cauză de regret dacă am manifesta acum aversiune pentru ele sau dacă am face să sufere sau am abandona chiar şi una singură dintre ele.
  • Floarea minunată a tinereţii fiind pentru noi perioada cea mai bună în care corpul nostru fizic şi mintea se dezvoltă foarte repede şi armonios, ar fi o cauză de regret să o lăsăm să se veştejească în timp ce noi ne complacem într-o stare de indiferenţă larvară.

Acestea sunt cele zece cauze ale regretului.

CELE ZECE TREBUINŢE CARE URMEAZĂ DUPĂ ACEEA

  • De îndată ce ne-am evaluat într-un mod just propriile disponibilităţi lăuntrice pe care le avem, este absolut necesar să ne trasăm o linie clară şi fermă de acţiune.
  • Pentru a pune cât mai bine în practică sfaturile sau indicaţiile unui maestru spiritual (GURU), este absolut necesar să avem o deplină încredere în el şi perseverenţă.
  • Pentru a evita să ne înşelăm atunci când ne alegem un maestru spiritual (GURU), este absolut necesar ca discipolul să îşi cunoască propriile defecte şi propriile virtuţi.
  • O inteligenţă ascuţită şi o credinţă de nezdruncinat sunt calităţi absolut necesare pentru ca discipolul să se poată pune cât mai bine la unison (REZONANŢĂ), cu mintea maestrului său spiritual (GURU).
  • O atenţie puternică, constantă şi luciditatea minţii înfrumuseţată de umilinţă, sunt calităţi absolut necesare pentru a proteja corpul, vorbirea şi mintea de influenţele rele.
  • Armura minţii care este orientată numai spre bine şi forţa inteligenţei pentru a putea îndeplini legămintele inimii.
  • Eliberarea de dorinţele şi ataşamentele obişnuite sunt absolut necesare dacă cu adevărat dorim să nu fim împiedicaţi de obstacole.
  • Pentru a realiza cu adevărat un merit dublu care se naşte din motive juste şi din acţiuni juste, cât şi pentru a consacra (oferi ) pe deplin celorlalţi sau lui Dumnezeu fructele acţiunilor noastre, este absolut necesar un efort necontenit.
  • Mintea fiinţei umane care este plină de iubire şi de compasiune trebuie totdeauna să fie orientată către ajutorarea necondiţionată a tuturor fiinţelor.
  • Atât prin ascultare cât şi prin înţelegere dublată de înţelepciune, trebuie să reuşim să intuim natura adevărată a tuturor lucrurilor şi fiinţelor, astfel încât să nu cădem niciodată în greşeala de a considera materia şi fenomenele legate de ea ca fiind rele.

Acestea sunt cele zece lucruri necesare care trebuie să fie făcute.

CELE ZECE LUCRURI CARE TREBUIE SĂ FIE INDEPLINITE

  • Alătură-te trup şi suflet fără a mai ezita unui maestru spiritual care este înzestrat cu autentică putere spirituală şi care are o cunoaştere deplină.
  • Caută-ţi refugiul într-o singurătate delicioasă care este pregnant încărcată de influenţe binefăcătoare (spre exemplu un ASHRAM).
  • Alege-ţi prietenii şi prietenele printre aceia care au aceeaşi credinţă, preocupări spirituale şi obiceiuri precum sunt acelea ale tale şi urmăreşte înainte de toate ca în astfel de oameni să poţi avea o deplină încredere.
  • Păstrând mereu vii în minte efectele rele pe cere le provoacă lăcomia, limitează-te doar la hrana care îţi este strict necesară pentru a te menţine într-o dispoziţie excelentă pe întreaga perioadă a izolării tale spirituale (retragere pentru reculegere).
  • Studiază atent şi în mod imparţial învăţăturile marilor Înţelepţi ai acestei planete, precum şi acelea ale marilor curente spirituale autentice, care sunt cu adevărat valoroase.
  • Studiază cu multă atenţie şi chiar practică ştiinţele binefăcătoare cum ar fi medicina şi astrologia, precum şi arta profundă a semnelor prevestitoare (preziceri).
  • Acceptă imediat fără rezervă acel regim şi acel mod de viaţă care te va putea ajuta să te păstrezi într-o stare excelentă de sănătate.
  • Acceptă imediat şi fără rezervă acele practici sau metode tradiţionale (YOGA), care sunt pline de inteligenţă şi bun simţ şi care, după exemplul celorlalţi yoghini, te vor conduce la o autentică dezvoltare spirituală.
  • Apropie-ţi cât mai mult pe acei discipoli avansaţi în yoga a căror credinţă în DUMNEZEU este fermă, cu mentalul puternic şi liniştit şi care în mod evident sunt favorizaţi de KARMA (acţiune) şi căutaţi apoi împreună Divina Înţelepciune.
  • Menţine-ţi în mod constant conştiinţa cât mai trează fie când mergi, fie când acţionezi, fie când te odihneşti, fie când meditezi, fie când mănânci, fie când faci dragoste sau când dormi.

Acestea sunt cele zece lucruri care trebuiesc să fie îndeplinite.

CELE ZECE LUCRURI CARE TREBUIESC SĂ FIE TOTDEAUNA EVITATE

  • Evită-l fără excepţie pe acel maestru spiritual (GURU) a cărui inimă este dornică să cucerească gloria lumească şi posesiunile materiale.
  • Evită fără excepţie pe aşa-zişii prieteni sau simplele cunoştinţe care sunt dăunători sau îţi tulbură pacea minţii şi astfel îţi împiedică progresul spiritual.
  • Evită fără excepţie mănăstirile, sihăstriile, ASHRAM-urile, şi în general toate locurile unde există foarte mulţi oameni care te agasează, te plictisesc ori te distrag de la ţelurile tale spirituale.
  • Evită fără excepţie să-ţi câştigi pâinea zilnică şi existenţa prin furt sau înşelăciune.
  • Evită fără excepţie acele acţiuni care îţi rănesc mintea şi care contravin bunului simţ, pentru ca aceasta (acceptându-le) să nu îţi întârzie evoluţia spirituală.
  • Evită fără excepţie acele acţiuni uşuratice şi necugetate care îţi vor diminua stima în ochii celor din jur.
  • Evită fără excepţie acţiunile prosteşti sau inutile.
  • Evită fără excepţie ascunderea propriilor tale greşeli şi condamnarea în gura mare a greşelilor celorlalţi.
  • Evită fără excepţie hrana impură şi toate obiceiurile rele care îţi dăunează sănătăţii.
  • Evită fără excepţie ataşamentele care izvorăsc din avariţie.

Acestea sunt cele zece lucruri care trebuie să fie totdeauna evitate.

CELE ZECE LUCRURI CARE NU TREBUIE SĂ FIE NICIODATĂ EVITATE

  • Deoarece ideile binefăcătoare şi minunate sunt lumina minţii, ele nu trebuie niciodată să fie evitate.
  • Deoarece formele gând divine şi benefice ilustrează jocul realităţii, ele nu trebuie să fie niciodată evitate.
  • Deoarece pasiunile minunate, intense şi chiar tulburătoare care sunt în întregime şi armonios controlate, pot fi o modalitate de a trezi în fiinţa noastră amintirea Înţelepciunii Divine (care adeseori chiar ne ajută să ne eliberăm spiritual), ele nu trebuie să fie niciodată evitate. (n.n.- acest aforism trebuie să fie înţeles nu ca o cedare în faţa pasiunilor rele care apoi ne subjugă, ci ca o modalitate spirituală prin care, în realitate, noi ne servim de propriile noastre pasiuni minunate-masive acumulări de energie (SHAKTI) – pe care din conştientizare, le sublimăm apoi pe cât posibil, integral în forme superioare sublime de energie spirituală, iar prin asemenea acţiuni ne putem scurta considerabil drumul pe calea spirituală).
  • Deoarece bogăţia care vine fără a face eforturi, graţie KARMA-ei (acţiunii ) pozitive, este îngrăşământul şi apa creşterii spirituale, ea nu trebuie să fie niciodată evitată.
  • Deoarece boala şi necazurile de tot felul trezesc în cele din urmă în noi starea de compasiune, ele trebuie în primul moment când apar să fie atent conştientizate şi nu să fie evitate, înainte de a fi depăşite (.n.n.- altfel spus, în primele clipe când asemenea probleme (boală, necazuri ) apar, noi nu trebuie să fugim de realitatea lor sau să „închidem ochii” în faţa lor, căci abia atunci cădem cu adevărat pradă lor; tocmai de aceea, toate acestea trebuie să fie conştientizate cu o mare luciditate, căci în realitate, ele reprezintă o lecţie ascunsă care ne este dată pentru a înţelege cum a fost posibil ca ele să apară ( UNDE? CUM? ŞI CE ANUME AM GREŞIT CÂNDVA?) – la noi acţionând totdeauna astfel ( IMEDIAT CE TOATE ACESTEA APAR, EXACT ÎNAINTE DE A ACŢIONA, SĂ LE DEPĂŞIM ) – trezim în noi starea de compasiune şi eliminând astfel greşelile pe care le-am făptuit cândva, vom putea preveni apariţia lor din nou în viitor).
  • Deoarece atât duşmanii cât şi nenorocul sau eşecul sunt autentice mijloace de a ne ajuta atât pe noi cât şi pe alţii să se îndrepte cât mai repede către practica YOGA sau o viaţă spirituală autentică, ele trebuie analizate cu luciditate şi imediat ce apar, nu trebuie să fie evitate (n.n. notele explicative pe care le-am inserat la SUTRA 5, sunt de asemenea valabile şi aici).
  • Ceea ce vine spontan şi firesc prin sine însuşi din afară sau chiar din interiorul nostru (universul nostru lăuntric), fără ca noi să fi solicitat aceasta este un dar divin şi tocmai de aceea, tot ceea ce apare atunci el nu trebuie să fie evitat. (n.n.- notele explicative de la SUTRA 5 sunt valabile şi aici).
  • Raţiunea, bunul simţ şi inteligenţa nu trebuie să fie niciodată evitate, căci ele sunt cei mai buni prieteni în orice acţiune pe care noi o întreprindem.
  • Diferitele tehnici spirituale, metodele sau toate acele procedee YOGA care sunt adecvate naturii noastre, nu trebuie să fie evitate nici unul, indiferent dacă se face cu corpul fizic, cu psihicul sau cu mentalul şi (cu perseverenţă) ele trebuie să fie exersate dacă ne stă în putinţă, fiindcă prin intermediul lor ne accelerăm evoluţia spirituală.
  • Gândul ferm şi puternic de a-i ajuta în mod benefic şi dezinteresat (cu oferirea integrală a fructelor acestei acţiuni lui Dumnezeu) pe alţii, indiferent cât de limitate par a fi în aparenţă mijloacele noastre, nu trebuie să fie niciodată evitate.

Acestea sunt cele zece lucruri care nu trebuie să fie niciodată evitate.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More