Prețurile uriașe la gaze și la electricitate, menținute de UE pentru reducerea consumului

Avertismentul Fondului Monetar Internațional pentru guvernele europene, în care le cere stoparea subvențiilor pentru a-i obliga pe cetățeni să reducă drastic consumul, dezvăluie, de fapt, scopul acestei crize artificiale. Totul se leagă de Green Deal, mai ales că explozia prețurilor la gaze și la energie a început încă de anul trecut, fără nicio legătură cu sancțiunile impuse Federației Ruse.

Că vrem sau nu să acceptăm, criza energiei, care a provocat și crizele alimentare și economice, are ca punct de plecare și continuitate, evident, planul aberant Green Deal, de reducere forțată și nerealistă a emisiilor de carbon, pe fondul schimbărilor climatice, asupra cărora nici oamenii de știință nu au ajuns la un consens. O reducere benevolă a consumului de energie și de carburanți nu putea fi susținută, dovadă fiind și reacția de respingere a statelor la solicitarea Comisiei Europene de diminuare a consumului de gaz cu 15%, reacție atenuată prin mulțimea de excepții votate ulterior.

Deși în planurile de economisire a energiei Comisia Europeană amintește suspect de des despre faptul că populația nu va fi afectată, iată că, încă din toamna anului trecut, principala victimă a exploziei prețurilor la energie și la gaze a fost chiar populația, care s-a confruntat cu o inflație a cărei creștere nu se mai poate opri. Ce a generat această criză niciun analist nu a știut să răspundă. În toamna anului trecut, pe plan mondial nu s-a produs nicio diminuare a producției de energie sau de gaze, iar reluarea activităților după pandemie nu poate fi o explicație plauzibilă, dat fiind că sursele de producere a energiei și a gazelor erau aceleași de dinainte de 2020 sau poate chiar mai multe. În fapt, a avut loc un atac speculativ al piețelor, la care au participat toți, de la producători, până la furnizori și traderi, cu acordul tacit al celor aflați la cârma Comisiei Europene. Și asta pentru că o creștere fulminantă a prețurilor aducea cu sine și o scădere dramatică a consumului.

Politica țapului ispășitor

Încercarea de a da vina pe Federația Rusă, chiar de la sfârșitul lunii februarie, când a început conflictul din Ucraina, a fost una extrem de penibilă. Și asta pentru că luni de zile după începerea conflictului livrările de gaze, cărbune și energie nu au fost perturbate. Mai mult, ulterior, sancțiunile impuse Rusiei, care au presupus sacrificarea economiei și populației europene, s-au dovedit total ineficiente în slăbirea capacității Federației Ruse de a continua războiul din Ucraina. În fapt, la resursele pe care le are Rusia, era un infantilism absolut să crezi că o vei pedepsi prin acțiuni de tip kamikaze, îndreptate împotriva propriilor economii din UE. Chiar și acum, când toată lumea își dă seama de inutilitatea sancțiunilor și dezastrul pe care îl provoacă în Europa, nimeni nu pare să dea înapoi. Ci doar se acutizează discursul în care Federația Rusă este vinovată de prăbușirea economică a Uniunii Europene. Semn că scopul real este altul.

FMI intervine

Probabil de comun acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional a cerut sistarea subvențiilor la energie și la combustibili pentru populație. „Guvernele nu pot împiedica pierderea venitului național real care rezultă din șocul condițiilor comerciale. Acestea ar fi indicat să permită ca întreaga creștere a costurilor combustibililor să se transfere către utilizatorii finali pentru a încuraja economisirea energiei și renunțarea la combustibilii fosili”, a transmis FMI.

Instituția financiară a cerut guvernelor din UE să „să treacă în mod decisiv de la măsuri de amploare la politici de ajutorare specifice”, adică să sprijine doar gospodăriile mai sărace care sunt cele mai vulnerabile la creșterea prețurilor. Ce înseamnă aceasta? Un dezastru general și un pas uriaș în sărăcirea întregii populații europene. Practic, cetățenii din UE vor mai avea bani doar pentru a-și asigura un minim al subzistenței, următorul pas fiind spațiile mari, comune, încălzite, în care să fie înghesuiți la grămadă oamenii, cum propunea Germania, și rații stricte de hrană pentru toată lumea.

Citiți și:
Ideologia „ecologică” a dat naștere eco-terorismului, care duce la explozia prețurilor la combustibili și energie
FMI cere transferarea creșterii prețurilor către consumatori pentru a încuraja economisirea energiei

 

yogaesoteric
10 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More