Prezentarea meditaţiilor din programul Simpozionului Internaţional de YOGA Costineşti 2008 (2) (6-10 august)

 

6 august, 14:00-14:30
Evocarea în AKASHA a momentului schimbării la faţă a lui Iisus


AKASHA – memoria cosmică universală despre care vorbeşte tradiţia yoghină – este o dimensiune misterioasă a manifestării în care se află memorate sau impregnate absolut toate evenimentele şi momentele manifestării, absolut tot ceea ce s-a petrecut vreodată în Macrocosmos. Prin anumite procedee yoghine specifice, prin intermediul centrului de forţă VISHUDDHA CHAKRA, yoghinul avansat se poate proiecta la voinţă în AKASHA pentru a asista la orice moment din istorie doreşte. În AKASHA nu se impregnează doar imaginea şi sunetul – aşa cum este de exemplu în cazul unei înregistrări video – ci se memorează absolut totul. Atunci când evocăm în AKASHA un anumit eveniment, putem să ne proiectăm în această dimensiune spaţio-temporală misterioasă şi să asistăm la evenimentul respectiv ca şi cum am fi fost martorii lui, atunci când el s-a produs, cu oricât de mult timp în urmă. Momentul pe care îl vom evoca astăzi la unison în AKASHA este momentul crucial din viaţa lui Iisus Cristos al transfigurării sau schimbării la faţă – momentul în care, practic, Iisus îşi asumă complet şi plenar misiunea sa spirituală. Pentru a vă inspira în această meditaţie, citiţi aici despre acest eveniment:
/moved_content.php?lang=RO&item=5404  

6 august, 22:00-22:30
Starea de compasiune

Starea profundă de compasiune divină este expresia Graţiei şi iubirii lui Dumnezeu manifestată în întregul Macrocosmos pentru toţi cei care merită, datorită aspiraţiei trăirilor sau acţiunilor lor. Compasiunea sau infinita milă dumnezeiască se manifestă prin intermediul Marii Puteri Cosmice Tara.

„Compasiunea presupune să trezeşti în tine starea de omenie. Această stare ne permite apoi să simţim în mod tainic, empatic ceea ce trăieşte celălalt. Este important să ne dăm seama că atunci când nu iubim, de fapt aceasta ne face să murim cu anticipaţie. Fiinţa care nu iubeşte este o fiinţă închistată, plină de egoism şi aceasta o face să aibă o imensă lipsă pe care chiar dacă ea o maschează, această lipsă totuşi există, iar sufletul acelei fiinţe este mort.” – profesor YOGA Gregorian Bivolaru

Compasiunea se amplifică în noi trăind-o profund, cât mai des. Iar aceasta este una din modalităţile sublime de a împărtăşi adevărate miracole trăite atât în noi, cât şi în afara noastră. Trăirea stării de compasiune este de fapt un mod de a ne transforma şi de a ne apropia foarte repede, prin iubire, de Dumnezeu.

7 august, 14:00-14:30
Evocare şi comuniune spirituală cu marea yoghină şi înţeleaptă Ma Ananda Moy

MA ANANDA MOY s-a născut la 30 aprilie 1896 în India. În timpul naşterii, mama ei nu a simţit niciun fel de durere, iar ea s-a născut fără să plângă. De altfel, se spune că nu a plâns niciodată decât de fericire, ceea ce a făcut să fie numită Ma Ananda (Cea Plină de Beatitudine). În 1918 s-a dedicat definitiv căii ascezei şi până în 1926 a urmat cu perseverenţă practica spirituală, dobândind succesul în toate tehnicile spirituale descrise în scrierile tradiţionale. În această perioadă s-a hrănit cu doar trei boabe de grâu pe zi şi a petrecut luni întregi în retragere totală. Din decembrie 1926, Ma a început să călătorească în întreaga Indie. A dus viaţa pelerinilor hinduşi şi a respectat tradiţia de a nu rămâne mai mult de câteva zile în acelaşi loc.

Primea pe oricine îi căuta ajutorul: tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci, hinduşi sau străini. În prezenţa ei, contradicţiile religioase se dizolvau de la sine. Indiferent de interlocutorul său, musulman sau hindus, occidental sau oriental, găsea modalitatea ca acesta să-i înţeleagă mesajul şi să se îndrepte cu mai multă aspiraţie către DUMNEZEU. Ea considera că acela care a primit nepreţuitul dar de a se naşte sub formă umană trebuie să-şi consacre toate forţele unui singur scop, acela de a se uni cu DUMNEZEU. „Pot să vă spun că ceea ce sunt acum am fost întotdeauna, încă de la prima mea naştere. Un simplu voal separă omul obişnuit de propriul său Sine, iar acest voal se «uzează» progresiv printr-o SADHANA sinceră şi constantă.” Ma Ananda Moy şi-a încheiat în 1982 această existenţă dăruită în întregime Voinţei Divine şi sprijinirii fiinţelor care aspirau să evolueze spiritual.
Citiţi mai mult despre Ma Ananda Moyi aici:
/moved_content.php?lang=RO&item=2167  

7 august, 22:00-22:30
Starea de aspiraţie şi dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu

„Dacă te dărui Lui în totalitate, vei descoperi astfel că DUMNEZEU este cu tine tot timpul. Nu trebuie să te străduieşti prea mult pentru aceasta. Trebuie doar să-ţi dai seama că niciodată tu nu exişti decât prin El şi că în realitate DUMNEZEU este pentru tine totul. Fii întotdeauna neclintit în susţinerea şi trăirea deplină şi profundă a acestui adevăr.” – Gregorian Bivolaru

Aspiraţia (termen conex cu latinescul „spirare”, a respira, a răsufla) reprezintă ansamblul tendinţelor şi a energiilor subtile ce sunt în mod specific mobilizatoare, care dacă sunt suficient de puternice şi constante, ne însufleţesc şi ne dau un imbold lăuntric într-un sens superior, înălţându-ne fie către realităţi tainice, sublime, fie către un înalt ideal, determinând în fiinţa noastră o TRANSFORMARE mai mult sau mai puţin durabilă a frecvenţei predominante de vibraţie, care este de natură să ne modifice considerabil punctul obişnuit de vedere, ori, altfel spus, modul nostru de a gândi realitatea.

DUMNEZEU este, fără încetare, misterul cel mai copleşitor, el este Totul Infinit care îmbrăţişează mereu Totul. DUMNEZEU este în acelaşi timp şi manifestat şi nemanifestat. Slava sau gloria lui DUMNEZEU este fără egal. Conceptul de DUMNEZEU nu poate fi înţeles decât în indivizibila Sa Unitate, şi aceasta dincolo de diversele modalităţi care pot servi reprezentării Sale, conform necesităţilor temporale ale manifestării. Astfel, pluralul este un non-sens când este vorba de DUMNEZEU – chiar şi din punctul de vedere hindus, nu doar din cel iudaic, creştin sau islamic, cum am avea tendinţa să ne imaginăm rapid – şi aceasta pentru că în esenţa sa cea mai intimă, substanţialmente am putea spune, DUMNEZEU nu este doar Unul, el este UNUL, Unicul fără al doilea.

8 august, 14:00-14:30
Evocare şi comuniune spirituală cu marele înţelept şi eliberat Abhinavagupta

Abhinavagupta a fost cel mai de seamă înţelept şi eliberat spiritual al şivaismului din Caşmir, care a condus această şcoală spirituală la o extremă înflorire. El a fost şi unul dintre cele mai mari spirite cărora India le-a dat naştere vreodată. Aptitudinile sale variate cuprindeau diferite domenii, cum ar fi filosofia, estetica, poetica, teoria muzicală, gramatica sanscrită, toate şcolile şi textele tantrismului şi, ca o încununare a cunoaşterii, domeniul misticii profunde. El însuşi a atins treptele cele mai înalte ale experienţei mistice, putând să o şi exprime într-un limbaj clar şi poetic. Ce cunoaştem despre viaţa sa? Următoarele date au fost determinate cu exactitate: s-a născut în jurul anului 950 e. n. şi a trăit până în secolul al XI-lea, însă anul morţii sale nu poate fi stabilit cu precizie.

După ce a dobândit desăvârşirea în cunoaştere şi în experienţa personală au început, spontan, să se adune aspiranţi în jurul său, la început chiar membrii familiei sale. Abhinavagupta era înconjurat de o atmosferă vie, fiind descris în mijlocul unei adunări spirituale, înconjurat de siddha-şi şi yogini (atât femei cât şi bărbaţi), având un înalt nivel spiritual, făcând cu o mână mudra cunoaşterii iar cu cealaltă cântând la Vina, în timp ce discipolii săi îi notau învăţăturile. El era transfigurat ca fiind chiar personificarea lui Shiva, ce împărtăşeşte aspiranţilor starea lui Shiva, adică îndumnezeirea, eliberându-i de orice impuritate şi legătură.

Abhinavagupta mărturiseşte despre el însuşi că „a interpretat prin profundă concentrare şi prin propria sa inteligenţă (buddhi), multe scrieri vechi, extrăgând esenţa acestora” (Tantraloka XXXVII. 82). El a studiat toate curentele spirituale ale timpului său, dar mai cu seamă tradiţiile tantrice pe care le-a prelucrat într-o sinteză extraordinară.
Citiţi mai mult despre Abhinavagupta aici:
/moved_content.php?lang=RO&item=4544  

8 august, 22:00-22:30
Starea spirituală de detaşare care apare în fiinţa noastră prin intermediul unei înţelegeri ample şi profunde

Detaşarea este opusul ataşamentului sau, altfel spus, al înlănţuirii şi complacerii larvare în iluzie, în efemer. Starea de detaşare înseamnă, de fapt, o înălţare, urmată de fixarea şi rămânerea în sfera spirituală. O stare intensă şi profundă de detaşare este în strânsă legătură cu o activare corespunzătoare, pregnantă, a centrului suprem de forţă, SAHASHRARA. Detaşarea presupune o distanţare fulgerătoare în lumea spiritului şi ea implică renunţarea la certitudinile iluzorii ale realităţii şi asumarea riscului de a ne arunca în marele ocean misterios al Spiritului Suprem al lui DUMNEZEU TATĂL, deschizându-ne apoi să trăim într-un mod spiritual, intens şi profund tot ceea ce apare după aceea.

Înţelegerea amplă şi profundă care ne poate conduce la starea spirituală de detaşare apare în fiinţă atunci când translatăm şi ne fixăm la nivelul supramental al conştiinţei. Aceasta este calea JNANA YOGA, yoga cunoaşterii, în care scopul suprem al realizării lui Dumnezeu este atins prin cunoaşterea şi discriminarea între ceea ce este real şi ceea ce este ireal.

9 august, 14:00-14:30
Starea de implicare detaşată

Dintr-o anumită perspectivă „implicarea detaşată” este cheia evoluţiei spirituale în KALI-YUGA, şansa omului contemporan de a evolua spiritual în contextul social în care îşi desfăşoară viaţa.

Un aspirant l-a întrebat odată pe marele yoghin SRI RAMAKRISHNA: „Ce trebuie să facem dacă trăim în societate?” El a răspuns: „Dăruiţi şi consacraţi totul lui Dumnezeu, ca şi cum aţi lucra pentru El, şi supuneţi-vă cu dragoste Lui. Acesta va fi sfârşitul durerilor şi angoaselor voastre. Dar atunci veţi şti că toate lucrurile se împlinesc numai prin voinţa lui Dumnezeu.”
„Faptul că trăiţi în această lume, sau că renunţaţi la ataşamentul faţă de ea, totul depinde de voinţa lui Dumnezeu. Faceţi-vă datoria în orice situaţie, şi lăsaţi întreaga responsabilitate în seama lui Dumnezeu.”

Swami Vivekananda afirma că: „Cel care poate acţiona complet detaşat cinci zile sau măcar cinci minute, fără nici un mobil egoist, indiferent care ar fi acela, fără să se gândească deloc la viitor, la cer, la recompense, la pedepse sau la orice final de acelaşi gen, va deveni fulgerător un puternic gigant divin, mental şi moral” (Yoga integrală practică)

9 august, 22:00-22:30
Starea de măreţie dumnezeiască

„Preamăriţi-L înainte de tot şi de toate pe DUMNEZEU, prin care totul este totdeauna cu putinţă. Această atitudine fundamentală vă permite să puneţi totul la locul potrivit şi într-o justă perspectivă dumnezeiască.” – Gregorian Bivolaru

Măreţia dumnezeiască este percepută de către noi în mod gradat pe măsură ce evoluăm din punct de vedere spiritual. Ea este intim legată de credinţa noastră în Dumnezeu şi de intensitatea iubirii noastre pentru Dumnezeu. Cu cât iubirea noastră pentru Dumnezeu este mai mare, cu atât mai mult ne apropiem de Dumnezeu şi ajungem să percepem tot mai mult din măreţia sa infinită. În anumite episoade din Biblie sunt prezentate imagini ale ierarhiilor angelice deasupra cărora se află tronul lui Dumnezeu. Profunda reverenţă, totala supunere a fiinţelor de lumină care sunt îngerii în faţa voinţei divine, modul în care ei „cântă slava lui Dumnezeu”, sunt un exemplu inspirator pentru modul în care putem şi noi să simţim starea de măreţie dumnezeiască.

Un exemplu grăitor este în acest sens iubirea frenetică şi extraordinar de intensă pentru Dumnezeu a entităţilor angelice din ierarhia angelică a serafimilor, care sunt cei mai apropiaţi de Dumnezeu şi despre care se spune în biblie că preamăresc continuu numele lui Dumnezeu: „am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu”( Isaia cap 6.3).

10 august, 14:00-14:30
Evocare şi comuniune spirituală cu marele yoghin Swami Vivekananda

SWAMI VIVEKANANDA s-a născut în 1863 în familia unui avocat bogat din Calcutta. Prima parte a vieţii sale a fost marcată de evenimente deosebite, care prevesteau viitorul său spiritual, dovedind o inteligenţă şi o memorie ieşite din comun. La şapte ani cunoştea pe de rost aproape întreaga gramatică sanscrită, MUGDHABODHA, precum şi lungi pasaje din RAMAYANA şi MAHABHARATA. Luând meditaţia drept o joacă la început, făcea acest lucru zilnic, de multe ori născându-se în el trăiri spirituale profunde, care îl făceau să piardă orice contact cu lumea exterioară. În 1881 l-a întâlnit pe cel care avea să îi fie ghid pe calea spirituală, Sri Ramakrishna.

Vizitându-şi Ghidul spiritual la Dakshineswar, Vivekananda a fost întâmpinat ca un vechi prieten mult aşteptat şi a aflat de la acesta că este un spirit eliberat, care se încarnase din nou pentru binele umanităţii. Cu câteva zile înainte de a părăsi lumea fizică, în 1885, Ramakrishna i-a vorbit despre misiunea sa spirituală, aceea de a transmite învăţătura sa întregii lumi, astfel că Vivekananda şi-a continuat călătoria în Occident, oferind tuturor preţioasele învăţături vedantice. Până la părăsirea planului fizic, în 1902, a scris multe cărţi şi a ţinut numeroase conferinţe; a fost numit „salvatorul hinduismului”.
Citiţi aici mai mult despre Swami Vivekananda:
/moved_content.php?lang=RO&item=2005  

10 august, 20:00-20:30

Starea magică de sacralitate

„Caută cât mai des să revelezi – printr-o profundă transfigurare – sacrul în profan, în obişnuit şi revelează remarcabilul plin de taine în ceea ce apare ca fiind banalitate.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pentru ca fiinţa umană să poată trece de la viziunea obişnuită, care este specifică vieţii comune a majorităţii oamenilor, la viziunea spirituală profundă şi cuprinzătoare a unei fiinţe pline de puritate şi sfinţenie, în universul ei lăuntric (în microcosmosul ei individual) este necesar să se producă anumite transformări esenţiale, care să permită saltul de la ceea ce este profan şi banal, la ceea ce este sacru şi misterios.

Prin însăşi natura ei, sacralitatea face ca fiinţa umană care este trezită din punct de vedere spiritual să descopere şi să recunoască prezenţa cea tainică a lui Dumnezeu în feluritele aspecte ale creaţiei şi ale vieţii în general. Sentimentul înălţător pe care îl conferă revelaţia descoperirii dimensiuni sacre a existenţei este însoţit de întotdeauna de o dilatare amplă a câmpului conştiinţei individuale, ce are loc în primul rând prin intermediul procesului cel tainic al transfigurării. Datorită transfigurării, fiinţa umană intră rapid în stare de rezonanţă cu anumite energii subtile sublime, divine şi are acces instantaneu la o dimensiune superioară a înţelegerii şi experienţei, care o poate conduce apoi rapid la anumite stări minunate de fericire şi extaz divin (SAMADHI).
Citiţi mai mult aici:

/moved_content.php?lang=RO&item=5413

 

yogaesoteric
5 august 2008