Prin publicarea datelor de contact ale lui Gregorian Bivolaru, presa instigă din nou la ură împotriva acestuia

 

de George Preda

Nici nu am apucat să respirăm după valul furibund de articole şi ştiri care ne-a asaltat săptămâna trecută (care au preluat un articol calomnios marca Cecilia Tiz postat pe un blog american), că imediat s-a dezlănţuit o nouă campanie de presă, complet diferită ca temă şi contradictorie în unele afirmaţii cu cea anterioară. Aşa ceva se poate petrece numai în campania mediatică împotriva MISA: fără să ni se dea nicio lămurire, se sare de la o temă la alta cu o năucitoare incoerenţă. Aceasta în ciuda faptului că noi le-am oferit ziariştilor două ştiri bombă pe care le-ar fi putut populariza: faptul că liderul Comisiei Europene José Manuel Barosso „l-a tras de urechi” pe premierul Victor Ponta privitor la cazul MISA şi faptul că Cecilia Tiz (principala sursă a presei de articole împotriva MISA) a fost condamnată definitiv în Germania pentu calomnierea unor yoghini.

Fără să sufle o vorbă despre toate aceste informaţii extrem de interesante, presa a cuplat din nou într-un şocant unison lăsându-se atrasă într-o nouă campanie de instigare împotriva lui Gregorian Bivolaru.
Despre ce este vorba acum? Un site obscur a reluat o ştire veche de vreo şase ani, afirmând nici mai mult nici mai puţin decât că a descoperit unde s-ar ascunde Gregorian Bivolaru în Suedia. Ei au publicat o hartă şi fotografia locuinţei unde cred ei că ar locui Gregorian Bivolaru. Totuşi, care este ştirea? Încă din 2006 aceste informaţii au răsuflat în presa românească graţie indiscreţiei procurorilor, care le-au pus la dispoziţie jurnaliştilor datele confidenţiale de contact ale lui Gregorian Bivolaru, care este actualmente azilant politic în Suedia şi beneficiază de protecţia statului suedez.

În general, nu este permis ca presa să difuzeze datele personale (cum ar fi adresa sau telefonul cuiva), pentru că teoretic Constituţia României protejează dreptul la viaţa privată a cetăţenilor. Cu atât mai bizar este când sunt se fac publice datele unei persoane care beneficiază de azil politic. În direct la ştirile televizate, ni s-a oferit, chipurile, adresa, dar şi numele pe care suedezii au făcut actele lui Gregorian Bivolaru, tocmai pentru a-l proteja pe acesta. Este oare normală această instigare abjectă, divulgarea datelor confidenţiale şi difuzarea datelor de contact pentru o persoană care se află sub protecţia autorităţilor suedeze? La momentul respectiv, reporterii de la Antena 1 au sunat în direct la numărul de telefon de contact din dosarul lui Gregorian Bivolaru (pe care au afirmat pe post că l-au primit de la procurori, ceea ce iarăşi este ilegal!).

Reamintim că în luna mai, Gregorian Bivolaru a dat o declaraţie telefonică postului Antena 1, pentru a dezminţi o altă falsă ştire-bombă pe care a răspândit-o presa din România, cum că el nu s-ar mai afla pe teritoriul Suediei. Gregorian Bivolaru a sunat atunci de la un telefon public şi a declarat că locuieşte în oraşul Karskrona, din Suedia.

Deci, care este ştirea acum? De ce se reiau cu o asemenea impertinenţă şi cu un asemenea aplomb ştiri vechi, mai ales afirmându-se că reporterii au descoperit unde „se ascunde” Gregorian Bivolaru? Ştirea a fost lansată de un site obscur, nefiltrat.ro, care a reluat această ştire mai veche, inclusiv cu harta Google respectivă, inclusiv cu o fotografie cu Gregorian Bivolaru făcută acum şase ani. Noi credem că aceasta a fost doar o găselniţă pentru a instiga din nou la violenţă împotriva lui Gregorian Bivolaru, de a-i asmuţi din nou pe cei răi şi plini de ură împotriva acestuia. Este ca un fel de invitaţie mascată ca aceştia să-l caute şi să-l agreseze, mai ales dacă citim cu atenţie ştirile care afirmă cu aplomb (dar oarecum sinistru) că „Gregorian Bivolaru nu mai există”. Să ne amintim că vorbim de o persoană care a fost victima mai multor atentate. În 2005, atunci când Gregorian Bivolaru se afla în arestul Poliţiei din Malmo (în regim extrem de restrictiv, pentru că procurorii români le declaraseră omologilor suedezi că el este o persoană foarte periculoasă), o echipă de comando a încercat să-l răpească. Cazul a făcut mare vâlvă la momentul respectiv în Suedia şi a făcut ca Gregorian Bivolaru să fie transportat cu un avion militar sub o pază masivă la Stockholm, iar procesul său s-a desfăşurat ulterior într-un buncăr.

Pe lângă această mârşavă instigare, articolele publicate acum sunt pline de informaţii false referitoare la situaţia legală a lui Gregorian Bivolaru şi au o tentă acuzatoare, tendenţioasă, fără nicio tangenţă cu adevărul: se vorbeşte despre faptul că Gregorian Bivolaru nu a putut fi judecat în România pentru că se ascunde în Suedia, şi asta în ciuda faptului că între timp el a fost judecat în România şi a fost găsit nevinovat de două instanţe de judecată. Decizia abuzivă din procesul de la ÎCCJ a anulat aceste două verdicte anterioare, chipurile pentru a-i da dreptul lui Gregorian Bivolaru să se apere, ceea ce este o mare ticăloșie, căci s-au anulat două decizii favorabile lui! Acest proces a devenit mai mult o caricatură în care judecătorul face pe procurorul, în care martorii bat câmpii despre lucruri petrecute cu ani în urmă şi care nu au nicio tangenţă cu Gregorian Bivolaru.

Articolele care au răbufnit acum în presă vorbesc cu făţişă ură, răutate şi dispreţ, despre „bârlogul” unde se ascunde Gregorian Bivolaru, despre care se afirmă în mod aberant că ar constitui un „pericol social”. Să reamintim faptul că acest „pericol social”, menţinut de poliţie (la presiunile presei) în capul listei celor mai căutaţi infractori din România (MOST WANTED), având un număr record de 6 portrete robot, a fost găsit nevinovat de două instanţe de judecată.

Mai mult, Gregorian Bivolaru a câştigat un proces foarte important în restabilirea adevărului în ceea ce-l priveşte, căci verdictul acestui proces a stabilit caracterul politic al tuturor condamnărilor pe care le-a suferit în regimul comunist. Despre aceasta însă presa nu a spus mai nimic, continuând să vorbească despre Gregorian Bivolaru ca despre unul dintre cei mai periculoşi infractori din România, încălcându-i în campania mediatică îndreptată împotriva sa toate drepturile cetăţeneşti fundamentale şi mai ales prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la viaţa privată.

Să mai remarcăm în treacăt că în tot acest val de ură ne dăm seamă că jurnaliştii sunt de-a dreptul „pe dinafară” când vine vorba de cazul Bivolaru, în ciuda faptului că acesta este, de departe, cazul cel mai mediatizat de presă în România – nu credem că există nicio altă personalitate din România şi nici măcar vreun VIP, vreun sportiv sau vreo vedetă, despre care să se fi scris atât de multe articole. Ei bine, în ciuda faptului că se scriu atât de multe articole pe subiect, jurnaliştii fac frecvent greşeli grosolane, repetate şi în această campanie. În captura de ecran cu „locuinţa” lui Gregorian Bivolaru din Suedia, Realitatea TV a pus la legendă numele greşit: Gabriel Bivolaru (confuzie frecventă şi defavorabilă profesorulului de yoga, căci Gabriel Bivolaru chiar este un infractor dovedit). În toate articolele apărute informaţiile care se dau despre procese sunt false, iar greşelile sunt toate, evident, în defavoarea lui Gregorian Bivolaru, mai ales că se omite să se menţioneze faptul că deja două instanţe de judecată au stabilit că faptele de care a fost acuzat NU există.

Poate că cei care instigă acum la ură împotriva lui Gregorian Bivolaru ar trebui să mediteze asupra faptului că justiţia imanentă există şi că ea acţionează pe căi nebănuite – care încep să devină evidente! Adrian Năstase, cel care a comandat acţiunea violentă împotriva Şcolii de yoga MISA în 2004, este acum în puşcărie, acolo unde îi e locul. George Bălan, care a semnat mandatele de percheziţie din martie 2004, a fost expus public pentru abuz în serviciu şi suspendat din funcţie în vara anului 2012. Noi ştim că, chiar dacă momentan corupţia din România întârzie momentul adevărului şi triumful dreptăţii în cazul MISA-Bivolaru, totuşi până la urmă, justiţia divină imanentă îşi va spune cuvântul.

 

Citiți și:

Cecilia Tiz a fost condamnată în Germania pentru calomnierea unor yoghini

Şcoala de yoga MISA semnalează modul disproporţionat şi incorect în care sunt difuzate ştirile privitoare la mediatizarea cazului MISA în Occident

 
 

yogaesoteric
5 noiembrie 2012

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More