Priza de conştiinţă şi experienţa individuală în manifestare (II)

de profesor YOGA Dan Bozaru

Citiţi aici prima parte a acestui articol:
Priza de conştiinţă şi experienţa individuală în manifestare (I)

Cele două aspecte fundamentale ale lui VIMARSHA (Conştiinţa divină ce se reflectă în ea însăşi) sunt aspectul intern şi aspectul extern. Reflexia sa internă reprezintă un fel de „priză de conştiinţă totală şi complet autonomă”, deoarece, metaforic vorbind, Supremul Divin „se odihneşte atunci în El Însuşi”. Pe de altă parte, aspectul său extern implică, în mod necesar, dualitatea subiect-obiect. Prin urmare, există un act de percepţie şi de cunoaştere a obiectului de către subiect. Obiectul este considerat exterior şi izolat, fapt ce determină limitarea Conştiinţei universale la conştiinţa individuală. În acest caz sunt percepute doar anumite aspecte, nu întregul.

Sinele se cunoaşte pe el însuşi

În realitate, Conştiinţa universală şi conştiinţa individuală sunt una şi aceeaşi. Singura diferenţă este că, în cazul conştiinţei individuale, feluritele procese din Creaţie sunt nişte reprezentări limitate pe care la ia Conştiinţa universală a lui Dumnezeu Tatăl în acţiunea sa pe deplin expansionată. Activitatea noastră mentală este chiar activitatea Conştiinţei divine reflective, este însăşi puterea infinită manifestată de SPANDA (pulsaţia rezonantă universală).
Astfel, la nivelul individualităţii noastre, conştiinţa reflectivă reprezintă aptitudinea Sinelui esenţă de a se cunoaşte pe el însuşi (capacitatea de autorevelare), în starea de perfectă puritate şi libertate, necondiţionată de nicio limitare. Ea reprezintă şi capacitatea noastră de a-i analiza multiplele stări sau condiţii, datorate unor cauze interne sau externe.

Tot conştiinţa reflectivă este cea care face posibilă „reţinerea” urmelor energetice ale acţiunilor noastre la nivel subconştient sub forma aşa-numitelor „impregnări subtile” sau SAMSKARA. Ea ne oferă posibilitatea amintirii acestor impregnări în momentele care se acordează pe „lungimea de undă” specifică unei anumite impregnări subtile din subconştientul nostru. Tot ea ne asigură capacitatea de selecţie şi imaginaţie, precum şi pe cea a manifestării liberului nostru arbitru. În concluzie, cunoaşterea pe care o avem sau pe care o putem dobândi ar fi practic imposibilă dacă nu ar exista capacitatea conştiinţei de a cunoaşte. Tocmai această însuşire a sa reprezintă, de fapt, puterea de reflexie pe care o manifestă asupra ei însăşi, ca „Eu suprem”, pur şi unic.

Ne odihnim în propria natură esenţială

Atunci când conştiinţa este limitată de obiectele cunoaşterii (limitare aparentă, asumată prin liberă voinţă), care la rândul  lor, sunt condiţionate de forţele şi legile care guvernează planul fizic în Manifestare (aspecte ale puterii lui MAYA, iluzia cosmică), ea acţionează sub forma cunoaşterii, a memoriei şi a tuturor celorlalte funcţii ale minţii. Aşadar cunoaşterea (sau priza de conştiinţă) reprezintă puterea reflexiei lui „Eu suprem”, limitat însă de feluritele influenţe ale manifestărilor exterioare, generate chiar de Conştiinţa supremă.

Atunci când fiinţa umană (subiectul care percepe) se eliberează de orice asociaţii cu celelalte obiecte, se cufundă în beatitudinea divină fără de sfârşit. Aceasta reprezintă starea sau condiţia divină pe care o trăim atunci când ne „odihnim” în propria noastră natură esenţială. Conştiinţa de sine beatifică (VIMARSHA) continuă să rămână stabilă pentru cel care a realizat condiţia non-implicării şi a non-ataşamentului faţă de orice, deoarece chiar şi atunci când trăieşte în lume, el o percepe şi reacţionează în mod diferit la stimulii acesteia.

În mod obişnuit, omul nu recunoaşte natura creatoare a fluxului continuu de energie vibratorie divină care se manifestă totdeauna spre şi dinspre obiectul cunoaşterii. De asemenea, nu este conştient că, în fiecare clipă, creează din propria sa conştiinţă variatele nume şi forme care îi umplu astfel câmpul de cunoaştere. La nivelul universal al subiectivităţii, adică la nivelul TATTVA-elor pure ale Manifestării, această „mişcare” de la interior sper exterior şi de la exterior spre interior este însă percepută în interiorul conştiinţei drept creaţia şi distrugerea întregului Macrocosmos.

KRIYA şi JNANA sunt polii întregii Creaţii

Prin urmare, conştiinţa reflectivă universală (VIMARSHA) este caracterizată ca acţiune (KRIYA) (ea este atunci chiar fluxul Devenirii), în timp ce Lumina divină necreată (PRAKASHA) este cunoaştere (JNANA) (aspectul pasiv al Fiinţei Universale, Dumnezeu). Cu alte cuvinte, conştiinţa este actul creator care face ca realitatea să poată fi cunoscută de fiinţa individuală (ANU).

Înţelepţii şivaismului din Caşmir resping viziunea vedantică conform căreia cunoaşterea nu este compatibilă cu acţiunea. Totuşi, aşa după cum lesne putem observa, cunoaşterea şi acţiunea formează o bază solidă a vieţii de zi cu zi şi constituie chiar existenţa tuturor fiinţelor, deoarece nu putem vorbi niciodată despre cunoaştere lipsită de acţiune sau invers; ele există şi se manifestă mereu împreună, sunt nedespărţite. La nivel macrocosmic, universal, puterea acţiunii (KRIYA) face să apară felurite forme în Manifestare din preaplinul Conştiinţei universale, în timp ce puterea cunoaşterii (JNANA) face ca aceste forme să se manifeste într-un joc complex de infinite interacţiuni. La nivel individual, puterea acţiunii şi puterea cunoaşterii reprezintă polii obiectiv şi subiectiv ai întregii activităţi vii din Creaţie.

Unitate şi diversitate în Lumina divină

Cunoaşterea sau conştiinţa interioară a lui „eu sunt” reprezintă referinţa stabilă a tuturor acţiunilor pe care le făptuim. Astfel, ea rămâne aceeaşi şi nedivizată pe parcursul oricărei acţiuni. Dacă nu ar fi aşa, faptele noastre ar deveni şi ele imposibile (de exemplu, nu am mai putea alerga sau nu am mai putea înţelege o frază rostită foarte repede etc.). În timp ce conştiinţa de sine ne informează în fiecare clipă că noi existăm, acţiunea (fiind iluminată de cunoaştere) este chiar conştiinţa faptului că „eu acţionez”.

Deşi în cadrul conştiinţei există o varietate nesfârşită de elemente, acestea trebuie totuşi să fie clar distincte unul de celălalt. Aflată în condiţia sa de nediferenţiere, Creaţia nu ar mai fi creaţie dacă lumina conştiinţei nu ar diferenţia feluritele forme care apar în sânul conştiinţei prin actul ei de iluminare spontană. Ea realizează aceasta prin diferite modalităţi în care se reflectă asupra propriei sale naturi esenţiale. Deşi Lumina divină este totdeauna nedivizată, atât la cel mai de jos nivel al lui MAYA, cât şi la cel mai înalt nivel al Conştiinţei pure, puterea reflexiei Conştiinţei sale în ea însăşi este diferită. Astfel, în timp ce Lumina divină exprimă în cel mai înalt grad unitatea conştiinţei, reflexia conştiinţei semnifică (atunci când facem distincţia între Lumină şi conştiinţă) diversitatea percepţiilor.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 61
Citiţi continuarea acestui articol.

Citiţi şi:

Calea spre inima transcendenţei

Căi de eliberare spirituală
 

yogaesoteric
februarie 2009