Profesor la Universitatea din Oxford, analiză despre câte rezultate false dau testele Covid


„Mergând pe practicile de testare curente, Covid-19 s-ar putea să nu mai dispară vreodată”


Carl Heneghan, profesor de medicină la Universitatea din Oxford, a făcut o analiză statistică revelatoare cu privire la acurateţea testărilor Covid, într-un articol din The Spectator, intitulat „Câte rezultate false dau testele Covid”, pe care îl redăm mai jos:

Testați, testați, testați, a afirmat Organizația Mondială a Sănătății. Iar toată lumea la nivel global exact asta a făcut: testele au detectat până acum zeci de milioane de cazuri de Covid. Logica este următoarea: te prezinți, faci testul și dacă ieși pozitiv, atunci înseamnă că ai boala. Dar acesta este departe de a fi cazul adevărat. Când nivelurile de prezență ale virusului în populație sunt foarte scăzute, șansele unui test de a detecta cu acuratețe Covid-19 ar putea fi mai mici de 50% – din motive care nu sunt foarte bine înțelese.

Pentru a înțelege care este problema testelor este necesar să fie lămuriți doi parametri. Primul este preciza testului: proporția de oameni care ies pozitiv, din totalul celor care au virusul. Al doilea aspect, specificitatea, privește proporția celor care ies negativ din totalul populației care ar trebui să iasă negativ. A descoperi valorile actuale ale acestor doi parametri este dificil. Biroul Național de Statistică recunoaște că „nu știe adevărata precizie și specificate a testului deoarece Covid-19 este un virus nou”.

Estimările sugerează că în mare 80% dintre cei infectați vor avea un test pozitiv (precizia). Pe baza celor mai recente informații, precizia s-ar putea să fie de 99,9% pentru cei care ies negativ. Cred că este o valoare cam mare, dar să mergem pentru moment mai departe cu această variantă.

Pentru a clarifica din confuzie, să ne gândim ce se petrece când nivelul virusului este scăzut. Dar pentru a face mai ușoare calculele să presupunem că nivelul infectărilor este de 0,1%, adică unul dintr-o mie are virusul.
Să ne imaginăm din nou că în acest scenariu, 10.000 de oameni merg să-și facă testul. Dacă nivelul de infectare este de 0,1%, atunci 10 oameni vor avea Covid-19, iar 9.990 nu vor avea. Din cei 10 care se dovedesc a fi infectați, 80% vor fi testați pozitiv, ceea ce înseamnă că opt oameni vor fi corect diagnosticați, iar doi vor avea un test fals negativ.

Dintre cei 9.990 neinfectați, toți, cu excepția a zece persoane, vor fi corect diagnosticați ca negativ: de unde și rata de succes de 99,9% (specificitatea). Dar zece oameni vor afla că au Covid-19 când de fapt ei nu au. Ceea ce ne rămâne sunt 18 teste pozitive: opt de la oameni care au într-adevăr virusul și 10 de la cei care nu îl au… Așadar, doar opt din 18 (44%) infecții sunt reale. De aici provine procentul mai mic de 50% al șanselor pentru detectarea cu acuratețe a virusului.

Dar scenariul de mai sus nu este atât de ipotetic, date fiind numeroasele statistici care arată că virusul este prezent în niveluri și mai scăzute decât în situația luată mai sus, cu zeci de mii de teste efectuate zilnic. Un studiu academic care însoțește cercetarea privind infecțiile a Biroului de Statistică efectuată între 26 aprilie și 28 iunie remarcă exact acest aspect: „chiar și într-o situație pur ipotetică în care virusul nu circulă, o precizie a testului de 99,9% ar fi asociată cu un număr de teste pozitive care este aproximativ cu ceea ce am observat de-a lungul întregii perioade studiate”.

Carl Heneghan este de asemenea expertul britanic care, alături de profesorul Yoon Loke, de la UEA (University of East Anglia), a pus la îndoială modul în care agenția guvernamentală responsabilă cu gestionarea epidemiilor (Public Health England) a raportat decesele de Covid din Regatul Unit, arătând că cifrele au fost mult umflate.


Citiţi şi:

Dr. Judy Mikovits critică testele Covid – dau 80% rezultate «fals pozitive»

Testele PCR, imprecise. Oameni sănătoși, băgați cu forța în spitale

 

yogaesoteric
18 octombrie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More