Qi
Semnificaţia literală a termenului chinez qi este “suflu”, “gaz” sau “eter”. În lucrările tradiţionale termenul nu a fost definit niciodată cu claritate, iniţiaticii taoişti preferând să nu limiteze în definiţii sterile miracolul acestei energii tainice. Filosofii chinezi, inclusiv Lao-Tse (604-531 Î.Ch), legendarul autor al lucrării Tao Te Ching, Confucius (551-479? Î.Ch), Mencius (sec. IV Î.Ch.), Huainan-tse şi Kuan-tse, au dezvoltat acest concept, numindu-l, în funcţie de context, principiu metafizic, sursă a vitalităţii, a armoniei, a creativităţii şi a curajului moral. Lao Tse l-a descris ca fiind un principiu dual (el însuşi fiind sursa dualităţii manifestatoare), care a evoluat polar în conceptele de yin şi yang, yang fiind principiul luminii, soarelui şi al calităţilor activ, uscat, masculin, iar yin, fiind principiul întunericului, pământului şi al calităţilor pasiv, umed, feminin. Din această concepţie dualistă s-a născut şi s-a dezvoltat mai apoi teoria celor Cinci Elemente din medicina chineză, precum şi din profunda artă divinatorie a I Ching-ului.
Yin şi yang sunt privite în Taoism ca fiind într-o continuă mişcare ascendentă şi descendentă, atât în univers cât şi în fiinţa umană; pentru a atinge o stare de armonie şi sănătate perfectă, ele trebuie să fie într-un echilibru desăvârşit. Se consideră, de asemenea, că energia yang pătrunde în corp coborând din ceruri (ca energie cosmică), iar energia yin urcă din pământ (ca energie telurică). Ele converg în viziunea taoistă într-un punct de la nivelul abdomenului numit hara (centru subtil energetic omologabil cu manipura chakra), localizat la două lăţimi de deget sub ombilic, dar nu la suprafaţa corpului, ci în profunzime, către coloana vertebrală. Hara este asemănată cu un furnal sau cu un cuptor în care forţa vieţii poate fi convertită – prin anumite discipline – în energie spirituală, proces care generează printre altele şi căldură fizică.
Energia qi curge în corpul eteric prin cele 12 meridiane sau nadi-uri conectate în principal la organele interne. Fiecare meridian are o direcţie fixă, este asociat cu unul dintre cele Cinci Elemente şi este ori yin ori yang. Fluxul de qi poate fi amplificat prin manipularea (prin acupunctură, digitopresură, etc) a o mie de puncte sau tsu-bos, amplasate de-a lungul meridianelor. Viteza şi fluxul de „curgere” a energiei pot fi măsurate de către fiinţe înzestrate cu o “senzitivitate subtilă de natură să permită percepţia acestor meridiane şi a corpului auric”.
Primele descrieri detaliate ale energiei qi în relaţie cu sănătatea şi vindecarea datează încă din timpul dinastiei Han (206 î.Ch.- 220 d.Ch), aflându-se într-un text intitulat Huang-ti Nei Ching Su Wen (Tratatul Clasic de Medicină Internă al Împăratului Galben) . Acest text numeşte energia qi şi descrie 32 de forme distincte ale acesteia. Se specifică faptul că toate fiinţele vii se află într-un schimb energetic constant cu energia universală qi; bolile survin atunci când acest schimb energetic este perturbat, limitat sau dezechilibrat. Dacă schimbul subtil energetic încetează, organismul moare. Energia qi este receptată prin hrană, respiraţie, şi din mediul înconjurător, în general. Capacitatea unei fiinţe vii de a o absorbi scade odată cu vârsta.
În artele marţiale şi în “meditaţia în mişcare” a sistemului Tai Ji Chuan, energia qi este controlată prin respiraţie într-un mod similar controlului suflurilor subtile în pranayama, pentru a aduce mintea şi corpul într-o stare de echilibru. În afara meridianelor din corpul eteric, energia qi curge şi prin opt canale subtile psihice, care joacă un rol cheie în purificarea energiei vitale şi în transformarea fiinţei. Un corp plin cu energie qi este puternic şi rezistent, fiind predispus către o viaţă lungă şi armonioasă. Termenul de qi poate fi regăsit în toate descrierile exerciţiilor şi tehnicile respiratorii taoiste.
