Rată a deceselor de două ori mai mare decât cea așteptată în rândul adulților între 35 și 44 de ani vara trecută în SUA – potrivit datelor de la companiile de asigurări de viață
Dr. Malone: CDC nu a studiat mortalitatea în exces în cazul vaccinurilor
Cererile de despăgubire în caz de deces pentru adulți apți de muncă, în cadrul polițelor de asigurări de viață de grup, au crescut cu mult peste nivelurile așteptate în vara și toamna anului trecut, potrivit datelor de la 20 dintre cele mai importante 21 de companii de asigurări de viață din Statele Unite, relatează The Epoch Times.
Cererile de despăgubire în caz de deces pentru adulții cu vârsta între 35 și 44 de ani au fost cu 100% mai mari decât se aștepta în lunile iulie, august și septembrie 2021, potrivit unui raport al Societății Actuarilor, care a analizat 2,3 milioane de cereri în caz de deces transmise firmelor de asigurări de viață.
Raportul a analizat cererile de despăgubiri pentru deces depuse în cadrul polițelor de asigurare de viață de grup în timpul celor 24 de luni ale pandemiei de covid-19, din aprilie 2020 până în martie 2022. Cercetătorii au folosit date din cei trei ani anteriori pandemiei pentru a stabili o valoare de referință pentru numărul de decese așteptate.
În cazul persoanelor de 34 de ani și mai mici, numărul deceselor în exces non-covid a fost mai mare decât cele legate de covid, arată datele.
În timpul celui de-al treilea trimestru al anului trecut, numărul deceselor în categoria de vârstă 25-34 de ani au fost cu 78% peste nivelul așteptat și, în cazul persoanelor cu vârsta între 45 și 54 de ani, cu 80% mai mare decât se aștepta. Mortalitatea în exces a fost cu 53% peste valoarea de referință în cazul adulților cu vârsta între 55 și 64 de ani.
Societatea Actuarilor (SOA) a întrebat toate cele 20 de companii de asigurări de viață participante despre modul cum stabilesc cauza decesului în scopul înregistrării daunelor. Dintre cele 18 care au răspuns, 17 au spus că menționează covid-19 drept cauză a decesului dacă este trecut oriunde în certificatul de deces, în timp ce opt dintre cele 18 au răspuns că merg mai departe și comunică cu rudele și cu medicul legist și cercetează și alte surse pentru a stabili adevărata cauză a morții.
O companie de asigurări de viață a declarat că a înregistrat covid-19 drept cauză de deces numai atunci când a putut fi stabilită drept cauza principală a decesului menționată pe un certificat de deces.
De asemenea, raportul menționează că în rândul lucrătorilor cu gulere albe s-a înregistrat cel mai mare număr de decese în exces în cei doi ani studiați. Grupul, care include contabili, avocați, programatori din IT și majoritatea celor care lucrează într-un birou, a înregistrat cu 23% mai multe decese decât se aștepta.
Creșterea bruscă a deceselor în rândul persoanelor apte de muncă a fost dezvăluită pentru prima dată de Scott Davison, directorul executiv al companiei de asigurări de viață OneAmerica din Indianapolis, care a declarat, într-o conferință de presă virtuală din 30 decembrie 2021, că societatea sa și industria asigurărilor în ansamblu au înregistrat o creștere cu 40% a numărului deceselor în rândul persoanelor cu vârste între 18 și 64 de ani.
Davison a spus la acea vreme că aceasta reprezintă cea mai mare rată a mortalității din istoria afacerilor în domeniul asigurărilor de viață și că o creștere a mortalității de doar 10% ar constitui un eveniment de tipul „trei sigma”, o catastrofă care se produce o dată la 200 de ani.
OneAmerica este una dintre cele 20 de companii care au contribuit cu date pentru raportul SOA. Celelalte sunt Aflac, Anthem, The Hartford, Lincoln Financial Group, MetLife, New York Life și Principal Financial.
Edward Dowd, un manager de fonduri speculative care a studiat despre excesul de mortalitate în ultimele luni, spune că rata deceselor în rândul tinerilor este alarmantă. El a subliniat că decesele în exces au atins apogeul în perioada în care administrația Biden a impus vaccinurile împotriva covid-19, iar companiile s-au grăbit să se conformeze.
Pe 9 septembrie 2021, președintele Joe Biden a impus vaccinarea obligatorie anti-covid-19 pentru angajații federali și lucrătorii din domeniul sănătății în unități certificate de Medicare și Medicaid. În aceeași zi, președintele a însărcinat Administrația pentru Securitate și Sănătate Ocupațională (OSHA) să implementeze obligativitatea vaccinării la nivel național în companiile private cu 100 sau mai mulți angajați.
Curtea Supremă a SUA a anulat dispoziția OSHA în ianuarie, dar a permis ca, în cazul lucrătorilor din domeniul sănătății, să rămână în vigoare.
Campania de vaccinare a majorității populației împotriva covid-19 este cea mai mare campanie de vaccinare din istoria lumii.
Până pe 31 august, aproximativ 90% dintre americanii cu vârsta de peste 18 ani primiseră cel puțin prima doză din unul dintre vaccinurile covid-19, iar 77% primiseră atât prima, cât și a doua doză.
Dr. Robert Malone, medic și cercetător cunoscut pentru inventarea tehnologiei ARNm pentru utilizare în vaccinuri, a spus că mortalitatea în exces este necesar să fie întotdeauna studiată pentru a stabili dacă un vaccin sau un medicament este cu adevărat sigur.
„Mortalitatea în exces este un semnal, un declanșator. Când vedem o asemenea mortalitate în exces – în principiu, dacă se desfășoară un studiu clinic și se constată această mortalitate în exces, se oprește studiul. Și se investighează cauza înainte de a se continua. Și dacă se comercializează un medicament, în general, cu acest tip de date, se oprește distribuirea medicamentului până când se lămurește situația”, a spus dr. Robert Malone pentru The Epoch Times.
Malone a menționat ceea ce numește a fi „exemplul clasic” referitor la talidomidă, un medicament pentru grețurile matinale prescris unui număr de femei însărcinate din Statele Unite la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor ’60, medicament care a fost eficient pentru tratarea grețurilor matinale, dar care a provocat malformații severe ale copiilor nenăscuți (peste 10.000 de copii s-au născut cu anomalii fizice).
Producătorul medicamentului făcuse presiuni asupra U.S. Food and Drug Administration să aprobe medicamentul, dar FDA a refuzat, în baza cazurilor de anomalii care fuseseră raportate.
Medicamentele pentru colesterol sunt un alt exemplu, a adăugat Malone. Cardiologii erau convinși, în anii 1990, că „actorul rău” era colesterolul și că numărul bolilor de inimă ar scădea dacă ar putea fi redus.
„Astfel că au venit cu niște medicamente foarte bune pentru scăderea colesterolului și au condus testele. Și au arătat clar că acestea au fost eficiente în scăderea colesterolului, la un nivel remarcabil chiar. Totul mergea către aprobare, apoi au început să apară datele despre mortalitatea din toate cauzele.”
Și, în mod paradoxal, oamenii mureau, dar nu mureau de atacuri de cord. Rata mortalității prin atac de cord a fost mai scăzută. În schimb, se sinucideau, pentru că, atunci când elimini colesterolul din creier, declanșezi depresia.”
Malone a fost profesor de patologie la Universitatea din California, Davis, și la Universitatea din Maryland, unde avea un laborator.
În cazul covid-19, a spus el, CDC și FDA au negat ceea ce arată datele despre mortalitatea din toate cauzele, în special în Sistemul de raportare a evenimentelor adverse la vaccin (VAERS), unde guvernul ia în considerare doar decesele care au loc în decurs de 2 până la 3 săptămâni de la vaccinare, pornind de la presupunerea că ARNm nu rămâne în organism mai mult timp.
Acum, spune Malone, studiile arată clar că aceasta nu este adevărat și ARNm rămâne în organism cel puțin 60 de zile.
Guvernul este obligat să studieze mortalitatea din orice cauză în legătură cu orice medicament sau vaccin, de obicei pentru o perioadă de cel puțin un an de la aprobare, subliniază profesorul. Dar nu există niciun indiciu că s-a făcut aceasta în cazul vaccinurilor covid-19.
„FDA a aruncat practic regulamentul la gunoi și l-a lăsat pe Fauci să facă tot ce a vrut să facă”, a spus Malone.
Societatea Actuarilor nu a avut pe nimeni disponibil imediat pentru a comenta cu privire la raportul despre mortalitatea în exces în perioada de 24 de luni, dar a trimis următoarea declarație:
„Rapoartele Institutului de Cercetare a Societății Actuarilor din ianuarie și august 2022 privind mortalitatea covid-19 în SUA explorează impactul covid-19 asupra sectorului asigurărilor de viață de grup și nu abordează, nici nu ia în considerare statutul de vaccinare. Cercetarea nu validează nicio afirmație care sugerează o relație cauzală între vaccinurile covid-19 și mortalitate. Orice afirmații care sugerează o astfel de relație reprezintă o denaturare a datelor prezentate în raport și nu reflectă opiniile Institutului de Cercetare al Societății Actuarilor.”
CDC nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii și a răspunde dacă studiază datele despre mortalitatea din toate cauzele pentru obținerea de informații legate de siguranța vaccinurilor covid-19.
Citiți și:
Cea mai mare înșelătorie din istoria sănătății: ce ni se ascunde despre așa-zisa pandemie, vaccinuri și morți
Raportul asupra politicii israeliene privind vaccinurile și rezultatele lor: depășește imaginația
yogaesoteric
20 octombrie 2022