Reclame cu semnale masonice pentru abonaţii Vodafone

 
Unul dintre cititorii noştri ne-a trimis pe adresa redacţiei această reclamă pe care a primit-o pe email de la compania de telefonie mobilă  Vodafone.

Pentru cei care mai au nevoie şi de alte dovezi care arată clar că Vodafone promovează mesaje masonice, această fotografie vorbeşte de la sine.
 

 
Semnul „OK” face parte dintre mesajele masonice clasice care sunt folosite în presa scrisă sau la TV. În general, semnele masonice clasice, ca şi acesta, arată fie apartenenţa persoanei (în cazul acesta putem presupune că e vorba de proprietarii şi promotorii firmei) respective la masonerie, fie faptul că este susţinută de masonerie în realizarea unor anumite proiecte.
Semnul „OK” în varianta realizată cu ambele mâini este rezervat masonilor de rang înalt aflaţi în misiuni foarte importante.

În cea de a doua fotografie, semnul utilizat – acoperirea completă a ochilor – arată cât se poate de clar faptul că Vodafone doreşte ca serviciile sale să fie cumpărate orbeşte, cu alte cuvinte, în mod inconştiet, lipsit de discernământ. Putem chiar presupune că această companie doreşte ca utilizatorii de telefonie mobilă care apelează la serviciile sale să fie complet orbi faţă de realitate, şi nu doar în ceea ce priveşte serviciile Vodafone. Cu siguranţă majoritatea clienţilor acestei firme ignoră faptul că toate convorbirile lor pot fi supravegheate şi înregistrate şi, cu ajutorul telefoanelor mobile, pot fi cu uşurinţă urmăriţi oriunde se află. 
Semnalele masonice utilizate în presă, chiar şi în reclame, nu sunt deloc o glumă şi nici nu sunt folosite la întâmplare. Pe de o parte ele se adresează “iniţiaţilor” care le vor descifra mesajul, iar celorlalţi, necunoscători,  le induc în subconştient (mai ales dacă revăd de mai multe ori fotografia), anumite sugestii, de exemplu submisive, pe care respectivul semnal le transmite.
 

*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

redactie@yogaesoteric.net

.  Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 
 
Pentru aprofundarea subiectului, vă invităm să citiţi şi:
Mesaje masonice ascunse în promovarea Vodafone
Învăţaţi să descifraţi semnalele şi ordinele masonice secrete transmise prin presă!
Gregorian Bivolaru a dezvăluit PUBLIC semnalele şi ordinele francmasonice SECRETE transmise prin presă!

 

yogaesoteric

25 martie 2011
 
 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More