Reversul îmbătrânirii – Revoluția telomerazei, vindecarea Alzheimer

Acum 6 ani făceau vâlvă niște cercetări de avangardă la acea vreme, legate de medicina anti-îmbătrânire (activarea telomerazei) însă pe atunci nu se știa exact cam când ar putea să apară primele tratamente în direcţia aceasta. De atunci numărul cercetătorilor dedicați acestui subiect a crescut mult, nume mari din lumea științifică se exprimă pe larg în această privinţă.


Acum însă, mulțumită cercetărilor realizate de Cristian Mureșan de la TVR Cluj, aflăm mai multe despre locul unde ne găsim actualmente în lupta cu îmbătrânirea și cu boala Alzheimer în particular. Sunt aproape 4 ore de interviu și o muncă titanică!

Iată ce zicea Cristian Mureșan anul trecut:
„În luna decembrie 2015 căutam pe internet informaţii legate de modul în care trecerea timpului influenţează procesele biologice şi fiziologice. Am găsit titluri ale unor postări pe diverse site-uri care pur şi simplu sfidează raţiunea. Iată câteva exemple: Mecanismul De Revers În Timp Biologic – Reîntinerirea Celulară Şi Câmpurile Electromagnetice, Reversul îmbătrânirii cu David Sinclair, Este posibilă inversarea îmbătrânirii?, cu acelaşi David Sinclair, profesor de genetică la Universitatea Harvard, Michio Kaku încearcă să ne explice cum se poate face practic reversul îmbătrânirii… toate aceste informații sunt disponibile on-line.

Este şocant să descopăr nu doar unul, ci chiar foarte mulţi cercetători de prestigiu, cu lucrări serioase publicate în reviste de top, care afirmă că putem inversa timpul biologic.

Iată un alt exemplu: conferinţa purtând titlul Oameni de ştiinţă foarte aproape de reversul îmbătrânirii, având durata de aproape 2 ore, mai există o pagină de Facebook a comunităţii Aging Reversed care gestionează o mulţime de materiale noi foarte interesante dar, cred că cel mai impresionant titlu de conferinţă îi aparţine lui Michael Fossel şi anume Resetând ADN-ul – Oprirea Îmbătrânirii.

Deja, în acest moment al căutărilor mele am înţeles că se petrece un lucru extraordinar pe plan mondial din punct de vedere al evoluţiei ştiinţelor vieţii. La fel de surprinzător a fost faptul că toţi aceşti oameni de ştiinţă lucrează de peste 30-35 ani în acest domeniu, dar în momentul de faţă au ajuns la câteva rezultate, au obţinut suficiente date relevante şi teoriile lor sunt deja verificabile pe modele de laborator. Este oare posibil să inversăm timpul biologic şi să redevenim tineri cu 10, 20 sau chiar 30 de ani? Este oare posibil să ne extindem durata vieţii până la vârsta de 150 sau chiar 200 de ani şi totodată să trăim tineri şi mereu sănătoşi?

Acesta pare a fi un subiect scos din filmele science fiction precum Vârsta lui Adaline sau Cazul neobişnuit al lui Benjamin Button. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de oameni de ştiinţă au realizat studii independente în laboratoare specializate, de peste 30 de ani, şi în momentul de faţă au ajuns la rezultate remarcabile. Ei pot răspunde afirmativ la întrebările pe care tocmai le-am precizat mai devreme. După mai multe încercări nereuşite de a realiza interviuri cu aceşti oameni de ştiinţă, unul dintre ei a acceptat provocarea şi peste câteva momente veţi avea ocazia să vedeţi cel mai tulburător interviu din câte am făcut până acum la Ştiinţă şi Cunoaştere.

Datorită faptului că acum ştiinţa răspunde afirmativ la posibilitatea reversului în timp biologic, am avut îndrăzneala să îmi prezint succint şi propriile observaţii ale unui fenomen fiziologic ce pare să evidenţieze mici modificări legate de viteza de îmbătrânire fapt care a trezit o anumită curiozitate şi din partea invitatului emisiunii.

Michael B. Fossel, având în prezent vârsta de 66 ani, este profesor de medicină clinică la Universitatea de Stat Michigan şi este autorul mai multor cărţi despre îmbătrânire. Michael este cel mai bine cunoscut pentru opiniile sale privind terapia telomerazei ca un posibil tratament pentru senescenţa, adică îmbătrânirea, celulară. A urmat masteratul la Stanford Medical School, după care a câştigat un titlu de doctor BA (cum laude) şi a făcut încă un masterat în psihologie la Universitatea Wesleyan, urmat apoi de un doctorat în Neurobiologie la Universitatea Stanford. El este, de asemenea, absolvent al Academiei Phillips Exeter.

Înainte de a absolvi şcoala medicală în 1981, a primit o bursă de studii la National Science Foundation (Fundaţia Naţională de Ştiinţă) şi apoi a predat la Universitatea Stanford. Pe lângă postul de profesor universitar ocupat la Universitatea de Stat Michigan, Michael Fossel a ţinut conferinţe la Institutul Naţional pentru Sănătate, Institutul Smithsonian, şi la diverse alte universităţi şi institute din diferite părţi ale lumii. Michael Fossel a fost membru activ în conducerea consiliului de administraţie al asociaţiei Aging American ocupând funcţia de director executiv. El este fondatorul şi fost redactor-şef al Revistei de medicină anti-aging (cunoscută acum sub numele de cercetare a întineririi). În cartea sa Revoluţia Telomerazei, autorul Michael Fossel afirmă următoarele: «Suntem la un pas de a face un salt imens înainte şi vom deveni capabili să inversăm procesul de îmbătrânire într-un mod evident şi izbitor. Suntem pe cale de a vindeca şi nu doar de a preveni, maladiile legate de îmbătrânire dar mai mult, putem reseta procesul de îmbătrânire ca atare».”

Primul interviu din 2016
(Reversul Îmbătrânirii, Episodul 1, TVR Cluj, emisiunea Ştiinţă şi Cunoaştere)

Al doilea interviu din 2016

„Fiecare îmbătrânim cu viteze diferite… iar aceasta se datorează mai multor factori, printre care şi modul în care ne gestionăm energiile biologice, stilul de viaţă, dieta, la care mai intervine acel ceas biologic care la un moment dat „anunţă” că e vremea să părăsim corpul fizic. Niciodată nu vom găsi două persoane care să îmbătrânească cu aceeaşi viteză. Fotografiile personale prezentate în acest episod nu arată nimic altceva decât diferenţe subiective ale profunzimii unor procese fiziologice ce diferă de la un om la altul chiar foarte mult. Un articol publicat pe internet ne prezintă fotografii senzaţionale ale unui yoghin din Turcia în vârstă de 95 ani care sugerează că a descoperit leacul tinereţii fără bătrâneţe. Dar avem şi exemple din România, precum cel al academicianului Ovidiu Bojor, în vârstă de 90 ani, care e convins că «a munci cu drag este marele secret al creşterii speranţei de viaţă». La pagina 171 din cartea lui Michael Fossel numită Revoluţia Telomerazei există un citat din Moliere care spune: «Mai mulţi oameni mor din cauza remediilor decât a bolilor».

Data viitoare vom continua discuţiile pe subiecte importante legate de îmbătrânire şi anume epigenetica, posibilitatea vindecării tuturor maladiilor legate de îmbătrânire precum Alzheimer, ateroscleroza, Parkinson şi alte maladii degenerative, vom analiza mituri legate de cancer şi spre final veţi afla care e durata de viaţă pe care specialiştii o preconizează pe baza terapiei telomerice şi peste cât timp va fi disponibilă pentru noi toţi. Ştiinţa face progrese uimitoare şi cred că a sosit momentul să îi acordăm atenţie din ce în ce mai mult, nu doar ca fapt divers al unor noutăţi ce vă sunt prezentate într-o emisiune de ştiinţă, ci pentru că aceste informaţii ar putea avea un rol tot mai important în ceea ce priveşte ridicarea nivelului de calitate a vieţii pe baza cunoaşterii.

Parafrazându-l pe Bruce Lipton, „cunoaştere înseamnă putere” dar în lipsa acestor cunoştinţe, chiar dacă aveţi un potenţial imens, el nu se va transforma într-o realitate dinamică care să vă ajute efectiv în viaţă. Referitor la acel studiu ştiinţific legat de analiza telomerilor pornind de la o biopsie din artera carotidă… cred că până la urmă… nu îmi surâde ideea de a participa. Poate se vor inventa alte metode. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul medicinei regenerative. Cu siguranţă vom asista la surprize uimitoare. Cred că ştiinţa are deja la îndemână instrumentele teoretice şi practice pentru a ne ajuta să eradicăm majoritatea maladiilor degenerative şi a celor legate de îmbătrânire. Dar aceste terapii nu îşi vor putea dovedi eficienţa fără o modificare profundă a stilului de viaţă pentru a atinge acel grad de civilizare, despre care amintea profesorul Fossel, în care războaiele şi bolile să devină doar o amintire a trecutului.”

Reversul Îmbătrânirii, episodul 2, TVR Cluj, emisiunea Ştiinţă şi Cunoaştere

Primul interviu din 2017

„Exact cu un an de zile în urmă emisiunea noastră vă prezenta un subiect în premieră, de o importanţă excepţională şi anume reversul îmbătrânirii biologice la om.

De atunci şi până la data difuzării celor două episoade am mai cules multe alte informaţii pe care le rezum în această introducere. La doar trei săptămâni de la înregistrarea interviului, mai exact în 15 noiembrie 2016, profesorul Fossel a făcut următoarea declaraţie şocantă şi uimitoare pe blogul personal (michaelfossel.com): «Suntem acum la o distanţă în timp de numai doi ani până la rezolvarea unui tratament pentru boala Alzheimer. Evenimentele se conectează, subliniind o nouă înţelegere mult mai completă a bolii, iluminarea cauzei, sprijinind capacitatea noastră de a interveni, în condiţii de siguranţă şi în mod eficient. În cele din urmă, vom descoperi acea cale de a interveni în patologia de bază, evidenţiind potenţialul de a preveni şi vindeca boala Alzheimer. Vom include 12 voluntari umani, fiecare având boala Alzheimer în fază moderată. Studiul nostru va dura 6 luni. Ne aşteptăm să apară o îmbunătăţire cognitivă fără echivoc în această perioadă de şase luni. Suntem încrezători că nu doar încetinim boala, nu doar o oprim la faza la care a ajuns, ci chiar vom inversa declinul cognitiv la doisprezece pacienţi. Intenţionăm să demonstrăm capacitatea de a vindeca boala Alzheimer în mod clar şi credibil. Studiul de toxicitate va costa 1 milion de dolari, iar tratamentul pentru pacienţi va costa 2,5 milioane de dolari. Centrul nostru de cercetare are deja o jumătate de milion de dolari angajat la acest efort şi cel puţin un grup de investitori, cu un interes ferm în a veni alături de noi pentru testele umane. Suntem tot mai aproape de această reuşită. După 110 de ani, acum suntem pe cale de a vindeca Alzheimer.»”

Reversul în timp biologic. Vindecarea Alzheimer, episodul 1

Al doilea interviu din 2017

„În cartea sa Revoluţia Telomerazei, autorul Michael Fossel afirmă următoarele: «Suntem la un pas de a face un salt imens înainte şi vom deveni capabili să inversăm procesul de îmbătrânire într-un mod evident şi izbitor. Suntem pe cale de a vindeca şi nu doar de a preveni, maladiile legate de îmbătrânire dar mai mult, putem reseta procesul de îmbătrânire ca atare.» În cele ce urmează vom vorbi despre teoria telomerică a îmbătrânirii, rolul mitocondriilor, moleculele NAD, după care vom aborda din nou probleme de etică şi predictibilitate socială. Am readus în discuţie câteva fotografii personale comparative, extrase din filmările video, şi fotografii de rezoluţie cât mai bună care evidenţiază un anumit fenomen de regenerare pe care îl experimentez şi observ de câţiva ani. Regenerarea nu opreşte îmbătrânirea dar o poate încetini în anumite condiţii şi veţi auzi părerea profesorului Michael Fossel.

Din păcate cărţile lui Fossel nu sunt publicate în limba româna, dar aveţi posibilitatea să cumpăraţi 4 dintre ele, din România, în limba engleză, de pe Book-Express. De asemenea, o parte din ele şi alte titluri le puteţi găsi pe Karte.ro.”

Reversul în timp biologic. Vindecarea Alzheimer, episodul 2

Notă: Conform celor spuse de Corey Goode dar și de William Tompkins, tratamentele anti-îmbătrânire există de foarte mult timp, atât rasele ET nordice, dar și reptilienii având această tehnologie de mult timp, tehnologie pe care ar fi oferit-o unui cerc foarte restrâns al elitei planetare, încă de prin anii ʼ30.

Citiți și:
S-a reușit prima terapie genetică anti-îmbătrânire
Unii cercetători în domeniul geneticii confirmă: practica yoga şi regimul vegetarian activează «enzima nemuririi»
Cele mai bune alimente regenerante şi anti-îmbătrânire (I)

yogaesoteric
3 iulie 2017 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More