REZONANŢA este paznicul comorilor şi cheia cunoaşterii universale

 

V-am scris pentru a vă împărtăşi modul în care am ajuns pentru prima dată să înţeleg cu adevărat cum acţionează principiul rezonanţei şi câteva dintre revelaţiile pe care le-am avut, de-a lungul timpului, despre principiul rezonanţei oculte revelat în cadrul şcolii noastre de yoga.
 
REZONANŢA este cheia întregii manifestări şi demonstrează înţelepciunea fără margini a Creatorului. Mai simplu nici nu se putea! Prin rezonanţă se „solidifică” (materializează) structurile în conformitate cu conţinutul lor. Totul se aşază singur la locul lui. Doar Graţia divină atotputernică mai poate aduce modificări pe ici, pe colo, atunci când consideră necesar.
 
Astfel, REZONANŢA (chiar dacă unora le pare un simplu principiu) structurează totul în modul cel mai solid cu putinţă. Nu există nici o putere superioară ei în întregul Univers! Nu poţi să trişezi, nu poţi să păcăleşti. Păcălitorul este totdeauna păcălit. Mincinosul se minte pe el, răul se distruge singur. Fiecare element atrage spre el altele asemănătoare şi, dacă este benefic, se apropie de Creator, iar dacă este malefic se îndepărtează şi în final se autodistruge.
 

REZONANŢA guvernează implacabil!

 
Prin REZONANŢĂ, gândul meu de iubire „zguduie” Universul şi mă face frate cu toţi cei care sunt plini de iubire; el (gândul meu de iubire) se împăştie în toate direcţiile, în toate lumile, pătrunde întreaga manifestare şi sporeşte zestrea de iubire universală. Orice altă fiinţă poate folosi gândul meu, oricând şi oriunde. Gândul meu de iubire nu poate fi oprit de nimic; el creşte neîncetat şi se întoarce la mine gigantic.
 
Iubirea (ca stare) mă pune instantaneu în legătură cu spiritele cele mai înalte ale manifestării. Iubirea poate înfăptui orice miracol. Prin iubire îl pot vedea pe Creator şi-l pot regăsi în inima mea. Doar El este; El este Iubirea.
 

REZONANŢA este paznicul neînduplecat al comorilor

 

Crezi că eşti plin de bunătate, dar suferi. Nu te amăgi, suferinţa te trădează. Crezi că eşti plin de iubire, dar ceilalţi nu te înţeleg şi te superi. Supărarea te trădează. REZONANŢA este martorul tăcut al greşelilor şi reuşitelor tale. Nu-ţi pune poleială peste trupul bolnav! Durerea va ţâşni, rupând orice înveliş şi te va trăda. Fii sincer cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fiecare nouă zi este un dar de la Dumnezeu ca să te descoperi aşa cum eşti în realitate. REZONANŢA este neiertătoare. Dacă încă te înfurii în loc să fii blând şi liniştit, caută adânc în suflet sămânţa răului, smulge-o şi arunc-o cât mai departe.
 
REZONANŢA nu este un simplu concept. Este legea divină supremă. Ea îţi oferă cea mai limpede oglindă în care să te priveşti până în adâncurile fiinţei tale. Vezi ceva strâmb, atunci îndreaptă cât mai repede. Vezi ceva minunat, bucură-te şi gândeşte-te că acolo este ascuns Dumnezeu. REZONANŢA te aşază exact acolo unde îţi este locul. Dacă nu îţi place, nu-ţi plânge soarta inutil. Luptă şi alungă din tine răul. Locul pe care eşti şi mai ales stările tale predominante îţi arată limpede unde greşeşti.
 
REZONANŢA este ca un comutator. Dacă ai îndrăzneala şi puterea să răsuceşti butonul, te vei trezi din adâncurile prăpastiei, pe vârful muntelui. Dar, pentru aceasta, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să fii total sincer faţă de tine însuţi!
 

REZONANŢA este cheia cunoaşterii universale

 
REZONANŢA îţi deschide calea către paradis, poţi cunoaşte sau experimenta orice doreşti dacă apeşi butonul corespunzător, poţi pătrunde în orice colţişor oricât de ascuns al manifestării.
 
Prin REZONANŢĂ poţi deveni, chiar instantaneu, un Om perfect, desăvârşit. Este suficient să VREI. Această dorinţă puternică îţi deschide drumul, înlătură orice obstacol şi te aruncă în braţele perfecţiunii. Este suficient să VREI cu adevărat. Vrei un măr, vei avea un măr, vrei să devii poet, vei deveni poet, vrei să obţii inspiraţia care te va ajuta să scrii o foarte frumoasă relatare despre REZONANŢĂ, o vei obţine, vrei iubire, vei avea iubire, vrei să fii una cu voinţa atotputernică a lui Dumnezeu, aşa vei deveni şi te vei bucura mereu de îmbrăţişarea Lui plină de dragoste.
 

Voinţa ta este pe deplin respectată de Creator, aşa că ai grijă ce alegi!

 

REZONANŢA este cel mai mare ajutor pe care Dumnezeu îl putea da creaturii. Ea poate face miracole. Aparent neiertătoare, ea te poate ajuta să faci salturi uriaşe chiar instantaneu. REZONANŢA nu este o lungă scară cu nenumărate trepte pe care să le urci anevoios, ci vehiculul care te poate aşeza într-o clipă în vârf sau poate aduce vârful în tine.
 
REZONANŢA este miracolul ce-ţi permite să devii instantaneu conştient că eşti una cu Dumnezeu şi să înţelegi jocul sublim al manifestării.
 

Iată cum am înţeles practic şi foarte profund, pentru prima oară, modul în care acţionează REZONANŢA.

Mă confruntam uneori cu stări mai ciudate de pesimism, tristeţe iar alteori de mânie şi agresivitate, stări care se accentuau dacă se mai adăugau şi alte stresuri, eram obosit sau bolnav. Primeam mereu acelaşi sfat: problemele sunt în tine, prin rezonanţă preiei aceste energii nocive, urmăreşte să înlături orice germene al acestor stări negative din tine, să nu mai rezonezi deloc cu ele şi atunci vei scăpa definitiv de ele. Nu înţelegeam, mi se părea firesc ca în condiţii mai dificile să reacţionezi mai violent sau lipsit de tact şi de blândeţe.
 
La un moment dat, după ce am acceptat că sfatul pe care îl primisem ascundea în el tot adevărul, m-am privit cu obiectivitate şi maximă sinceritate. Aproape brusc, a fost ca un moment de iluminare, în care m-am gândit la următoarea comparaţie: niciodată nu am fost tentat să fur ceva, cu toate că mi se ofereau deseori ocazii pentru aceasta, nu aş fi conceput şi acceptat pentru nimic în lume să săvârşesc o asemenea faptă, oricât ar fi fost tentaţia de mare. Am înţeles că nu acceptam acest lucru pentru că nu exista nici un germene al hoţiei în fiinţa mea, deci nici un punct de REZONANŢĂ.
 
Pornind acum în sens invers, am înţeles că, în cazul meu, în condiţii de stres, se amplificau mânia şi agresivitatea deoarece în fiinţa mea existau focare ce acumulau aceste energii şi pe care condiţiile dificile nu făceau decât să le scoată în evidenţă şi să le amplifice. Am acţionat în consecinţă, urmărind să amplific cât mai mult energia binelui în fiinţa mea, şi rezultatele nu au întârziat să apară, bucurându-mă de transformările care au început să se manifeste în mine.
 

Tehnicile yoga şi rezonanţa

 
Ceea ce este extraordinar în sistemul YOGA este faptul că ASANA-ele şi tehnicile YOGA acţionează prin REZONANŢĂ nu numai asupra trupului, ci şi asupra sufletului, generând acea transformare absolut necesară. Este destul de greu ca în mod obişnuit un om să înţeleagă şi să accepte faptul că gândurile negative sau atitudinea lui incorectă determină apariţia unor probleme, conjuncturi nefavorabile sau chiar îmbolnăvirea, şi chiar dacă înţelege este aproape imposibil să se transforme instantaneu sau într-un timp scurt fără un ajutor suplimentar. Atunci, ASANA-ele şi tehnicile YOGA acţionează atât direct asupra corpului fizic, cât şi asupra structurilor subtile ale fiinţei, ajungând până la cauze şi generând chiar modificări în bine ale destinului, iar transformările lăuntrice apar gradat, creând astfel o fiinţă nouă, prin această operare în profunzime; energiile benefice cosmice sunt asimilate prin intermediul ASANA-elor sau al altor tehnici sau procedee YOGA şi sunt transmise fiinţei în focarele sale energetice corespunzătoare deficitare.
 
Faptul că Dumnezeu, prin marii înţelepţi ai acestei planete, a dezvăluit oamenilor acest sistem YOGA – în care se dau cheile de acces la fiecare tip de energii cosmice pentru a le putea aduce în propria fiinţă – este un mare dar miraculos pentru omenire şi o dovadă de iubire gigantică. În plus, simplitatea metodelor este uluitoare; se indică foarte clar în ce poziţie să te aşezi pentru a deveni înţelept, de exemplu, sau fericit, sau plin de iubire etc., şi este aproape suficient să realizeze doar atât, dar cu multă perseverenţă.
 
Şi Dumnezeu îţi spune chiar mai mult: ce poţi să faci, fără a te osteni prea tare, ca să-L cunoşti! Trebuie doar să crezi şi să îndrăzneşti!
 
Cristi
 
*****
 

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

redactie@yogaesoteric.net

. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 

yogaesoteric
iulie 2007

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More