Să ne asumăm consecințele alegerilor noastre

Domnul Dan a devenit și președintele meu, deși nu l-am votat. Poate se va petrece totul spre mai binele tuturor, dar dacă se prefigurează altfel, îi rog pe votanții dumnealui:

Nu „fugem” de:

1. Droguri pentru copiii lor. Dl Dan, citând lobby-ul legalizării de marijuana (cu ideologul Zaha), vrea dezincriminarea posesiei pentru consum propriu. Am avut niște colegi profesori al căror fiu s-a lăsat de droguri în momentul în care poliția a început să îi cheme la audieri anturajul. Cum s-ar zice, de frică. Nu prin programe educative, nu prin terapie, nu prin convingere și nici prin voință simplă. Ci datorită unor consecințe legale. Lobby-ul pentru narcotice, îmbrățișat de actuala clasă politică învingătoare, ne spune că nu prin coerciție se reduce consumul de droguri, nu prin interzicere la nivel de lege, ci prin programe de informare, prin educație, terapie și liberalizare. Cu alte cuvinte – parcă suntem îndemnați să ne expunem copiii la toate pericolele, să le punem tot în față (ca să nu îi creștem închistați și ignoranți, sub clopot de sticlă) și apoi îi învățăm să aleagă. „Scoateți pe masă, la îndemână, droguri, alcool, păcănele, pornografie, de la vârste mici, pentru că, dacă nu le scoateți, mirajul interdicției îi va conduce pe adolescenți exact la asta. Și apoi, după ce totul e la îndemână, investiți în educație și programe de conștientizare.”

Asta ne spun ei. Hmm, sucită logică. Felul în care desenăm lumea pentru copiii noștri este cel prin care cultivăm unele valori și le punem în surdină pe celelalte. Ceea ce cultivăm, aceea vom avea. A pune la dispoziție totul, împreună cu un instrumentar de alegere și discernământ, e un sofism periculos. Practic, unde te oprești? Așa am putea scuza orice model nefast. Hai să fie la îndemână și crima, violența, pedofilia, rasismul, calomnia, tot. Să dezincriminăm tot, pentru că altfel, dacă nu liberalizăm și dacă tabuizăm prin interdicție, de fapt vom face toate astea mai atrăgătoare. Gândește cineva până la capăt în acest fel? Nu, dar e puțin ciudat să acceptăm jumătăți de măsură și să nu ducem raționamentul până la final.

2. Școala căzută la pământ din România educată. Continuăm cu programul care ne-a adus nu doar scăderea gravă a standardelor și a rezultatelor academice, dar și lipsa de securitate în școală: bullying, indisciplină și legea junglei, vulgaritate, nerespectarea cadrelor didactice ca și a copiilor, populism. Numai faptul că dl Dan s-a pronunțat favorabil pentru păstrarea în funcție a actualului ministru ne arată că e un continuator al programului România educată. Despre promisiunea de defrișare a materiei, ce să mai spun?

Arhitectura curriculară (primar-liceu, unde e în desfășurare) s-a făcut în mai bine de 10 ani, tot de ei, că doar nu au fost la putere conservatorii care vor revenirea la un model clasic haretian. Nu am înțeles declarația dlui Dan: promite că se va lua totul de la capăt, o nouă reformă în același sens, ca să dăm peste cap iarăși tot? Probabil e tot o declarație populistă, ar însemna ca sistemul să se autosaboteze și să recunoască tacit că ce a făcut până acum nu merge și nu are aprobarea cetățenilor. (https://www.news.ro/edu-news/nicusor-dan-intrebat-ce-nota-ar-da-sistemului-educational-intre-5-si-6-am-fetita-in-clasa-a-doua-si-eu-sunt-ingrozit-de-ce-i-se-cere-sa-stie-la-varsta-asta-eu-am-incredere-in-daniel-david-sa-stiti-1922405313002025052122030851)

3. Dictatura corectitudinii politice. A se vedea cazul adolescentei nemțoaice violate de 9 imigranți, viol demonstrat și recunoscut (link aici). Judecătoarea (mai este și femeie!) a condamnat un singur făptaș la 2 ani închisoare, restul au fost eliberați, cu pedeapsa de muncă în folosul comunității. Printre pledoariile celor 20 de avocați ale părții incriminate a fost și aceea că violul a funcționat ca o frustrare a dorului de casă și sentimentului de alienare într-o nouă societate. Un simplu caz, nu foarte mediatizat, când filosofia de viață woke ne spune: șezi blând, ideologia bate dreptatea. Sau ce credeți voi că mai înseamnă dreptate. Pentru cei care spun că la noi nu se poate petrece: matematic (tot e un cuvânt la modă), tot ce e rău în Vest e copiat și la noi, cu un decalaj de timp. Ce e bun acolo (resurse, nivel de trai) ajunge mai greu la periferie, ca în toate imperiile: întâi e necesar să fie hrănit și deservit centrul puterii.

3. Aroganță. Probabil doare uneori să ne credem așa deștepți că ne mișcăm în cercul rarefiat al celor care nu sunt 40 la sută analfabeți funcțional, nici nu sunt săraci, nici știrbi, nici certați cu limba română, nici nu mănâncă doar rădăcini și pui de la țară, nici nu sunt niște singuri triști, care din frustrarea singurătății votează cu ură (ultimele 2 sunt citate din dl Caramitru). Dar să nu „fugem” de aroganță, deci.

Să rămânem consecvenți și să refuzăm a mai coborî și printre pleava societății, deși e drept că ea are două trăsături minunate: ne dă în continuare material de miștouri, meme etc. și ne face să ne simțim din nou superiori și speciali. Iar a doua trăsătură: aici, pe culmile deșteptăciunii, ierarhia este fragilă și superiorii se mai mușcă între ei, un pic mai tare decât o face pleava, care nu are tăria argumentelor. Aerul e mai respirabil la înălțimi și pretenții mai joase, nu ești nevoit să cari butelie de oxigen după tine. Când în cercul nostru fiecare se crede mai deștept decât celălalt, pur și simplu concurența devine enervantă. Măcar țăranii cocalari sunt ocupați cu grădinărit și crescut pui, ei nu le au cu finețea raționamentelor. De asta ar fi fost bine să mai coborâm printre ei, sunt odihnitori în simplitatea lor. Dar să ne asumăm aroganța și să rămânem doar printre speciali și elite.

5. LGBT. Nuuu, pericolul este la ei, acolo, în vest. Nu la noi în România, nu la copiii noștri. Hai să ne păcălim în continuare cu gândul acesta. Cunoscând în cariera asta de profesor niște mii de copii, am văzut din ce în ce mai multe cazuri de copii derutați, cu mari probleme sufletești, cu depresii, din cauza acestei mode. Dacă ar fi fericiți, aș înțelege. Dar e sfâșietor să ai în fața ta un copil căruia i se stinge brusc bucuria de a trăi, confuz, nesigur pe el, cu un viitor incert (social, medical, emoțional). Asta în condițiile în care în cazurile pe care le cunosc și la care fac referire nu am avut nici abuz în familie, nici bullying în clasă. Dar putem să ne prefacem că această campanie politică și alegerea care ni s-a pus în față au fost doar despre teme economice și politice. Putem să ne prefacem, ca să ne liniștim conștiința. Dar adevărul e altul. Alegerea noastră a avut ca temă niște valori și o ideologie, poate mai importantă ca tema economică. Să nu uităm ce am ales, mai ales că, pe 18 mai al alegerilor, s-a umplut netul de curcubee. O metaforă a speranței după furtună, zic mulți. Ok. Dar dacă este umorul meteorologiei și un avertisment: curcubee ați vrut, curcubee veți avea?

6. Sistem. Data viitoare când nu ne va conveni o decizie politică sau administrativă, să nu uităm că ne-am temut de transformare și am ales continuitatea. Am zis că e mai bine să peticim haina pe care o avem, decât să riscăm să ne luăm alta, care poate nu ne e bună, nu ni se potrivește etc. Just. Nu știam cum poate fi. Nimeni nu poate garanta. Eu aș fi mizat pe transformare, că doar nu semnam nici contract de căsătorie cu ceilalți, nici nu mă legam cu lanțuri de ei. Dezamăgeau, era simplu, democratic: tura viitoare nu îi mai votam. Și ca mine și alți români. Alți români cu gust de risc, de nou, care au mers pe ideea de transformare și revoluție politică, nu de restaurație.

7. Asumare și empatie. Dacă vreți să ajutați Ucraina, ajutați-o până la capăt, cu trupe. Istoria ne arată că așa se poartă războaiele. Se fac alianțe, iar aliații pun la un loc nu doar logistică militară și ajutor umanitar, ci și trupe. Așa a fost la noi în războaiele mondiale, în cel de independență, în cele medievale. Dar nu e normal să ne considerăm umaniști și empatici stând ca spectatorii în arena de gladiatori, aruncând urale de susținere, în vreme ce sângele și-l dau doar bieții ucraineni. Nu e normal și, dacă ne informăm, vom vedea că ei nu mai vor asta – nu mai vor să li se mărească cimitirele groazei, cu morminte identice, pline de flori și drapele. Dacă ar fi vrut să continue lupta în ring cu un adversar de 3 ori mai mare, în vreme ce europenii sătui de mâncare, confort și divertisment le țin galerie, atunci:

a) nu ar mai apărea oficiali ucraineni care se scapă spunând că Ucraina „is tired and running out of men” („a obosit și nu mai are oameni”) și că va fi nevoită să cedeze teritorii (deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko, la TV britanică The Telegraph.
b) nu ar fi netul plin de filmări cu bărbați ucraineni urmăriți de echipele de recrutare, bătuți și urcați cu forța în dube.
c) nu s-ar discuta despre scăderea vârstei de înrolare la 18 ani, pentru că în celelalte contingente nu mai sunt bărbați suficienți (unii morți, unii fugiți).
d) nu ar fi Europa plină de bărbați ucraineni fugiți de înrolare (pe bună dreptate, zic eu, pentru că nu merită să îți dai viața degeaba, sau pentru orgoliile unor politicieni care vor să traseze sfere de putere. Mai ales când locuitorii din est, separatiști proruși majoritar, nici nu vor realipirea la Ucraina. Deci să mori ca să încerci recuperarea unor teritorii ostile, un butoi de pulbere etnic, nu știu cât de înălțător și rezonabil mai este).

Pe scurt – nu ne-a plăcut discursul celor de la AUR, de a rămâne neutri în banca noastră, atunci să lăsăm cinismul și ipocrizia și să îi ajutăm. Cu sânge, cu trupe. Prima va fi armata profesionistă, desigur (cui îi mai pasă de ea, vine vacanța de vară și vom fi ocupați să ne organizăm concediile). Dacă se îngroașă gluma, vom urma noi, civilii, însă mi se pare că am făcut o alegere pentru asta.

8. Consecințele morale ale alegerilor noastre. Am văzut zilele astea un comentariu sincer: cu principiile mori de foame. Corect. Să nu uităm că ne-am temut de sancțiunile economice ale unora, în cazul în care nu le luăm la pachet și ideologia. Exista și riscul acesta, de acord. Să nu uităm, ca în fabula Lupul și câinele, că am preferat lanțul, nu libertatea. Lanțul implică un gât ros de atâta frecare, dar vine și cu siguranța osului aruncat în față. În schimb, libertatea vine cu riscuri.

PS 1. Cei care l-am votat pe Simion, nu am votat un om, nici un portret de candidat. Am votat niște valori. Fiecare candidat ne-a prezentat direcția sa și setul său de valori. S-au impus valorile woke, progresiste, asupra celor umane și conservatoare. Un fleac, ne-au ciuruit. Să ne gândim la asta când vom avea de suferit.

PS 2. Îmi cer iertare dacă tonul de mai sus este sarcastic pe alocuri. Citeam undeva, la un sfânt părinte, că sarcasmul este de evitat. Da, probabil este un păcat să fii sarcastic pentru că asta implică și o doză de aroganță, dar mai ales detașarea de cel pe care îl ironizezi.

Nu îi arăți nici înțelegere, nici iubire, nici dorința de a construi alături de el. Recunosc din această enumerare nu neapărat lipsa de iubire (urmăresc să iubesc), ci o oboseală de a construi alături de ceilalți. Ce să mai construiești? Ce să mai repari, când celălalt pare că vrea să strice, să se autosaboteze? Voi întâlni din nou în cariera mea părinți sau chiar profesori care se vor plânge de calitatea învățământului. Ce să le spun? Că puteau face o transformare de paradigmă? Că am văzut unde ne-a dus viziunea pedagogică dominantă până acum? Este paradoxal, dar cred că cei mai mulți ne dorim binele și unii pentru alții, și personal.

Este paradoxal, dar mulți din cei care vor citi acest text și nu vor fi de acord cu mine, în fond ei sunt de acord cu majoritatea punctelor enumerate mai sus. Adică nu ar vrea nici să aibă un copil care se confruntă cu droguri, nu ar vrea nici să se înroleze pe frontul ucrainean. Și atunci?

Explicația ar fi poate aceea că întotdeauna statistica ne arată că doar un procent din populație e atins de anumite necazuri sociale și personale. Doar un procent se droghează. Doar un procent au adicția jocurilor de noroc. Doar un procent sunt asistați social. Doar un procent se confruntă cu o soluție juridică nedreaptă etc. Și întotdeauna sperăm și ne gândim că vom fi pe dinafara acelui procent. Să fim liniștiți, să nu facem scandal, să ne luăm felul unu și desertul de la stăpânire și poate că noi și familia noastră vom scăpa și de consecințele alegerilor noastre. Fals.

Procentele astea au devenit și din ce în ce mai numeroase cantitativ, și din ce în ce mai variate, așa că șansele de a rămâne pe dinafară și de a nu suporta consecințele unor alegeri se apropie încet de zero.

Autoare: Rucsandra Bălășoiu

Citiți și:
Organizațiile LGBT, la doar o zi după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României, cer legalizarea parteneriatului civil și reglementări pentru persoanele transsexuale invocând sprijinul acordat în campanie
Modelul „sărac și cinstit”. Noul președinte ilegitim încă așteaptă felicitări din partea Casei Albe

 

yogaesoteric
27 mai 2025