„Să ne dorim să fim sfinți!”

Mihai Vladu

În acest fragment din interviul pe care l-a oferit pentru revista Familia Ortodoxă, Mihai Vladu – la bază economist, specialist în antiterorism, dar devenit ulterior scriitor și absolvent de teologie – ne duce pe un câmp de luptă. Dar nu despre secretele unei lupte cu inamicii văzuți vom afla în cele ce urmează. Domnia sa, ca unul care a cunoscut ce înseamnă să fii robit de patimi, dar și ca unul care știe problemele tinerilor, ne vorbește despre lupta pe care fiecare dintre noi o avem cu patimile și păcatele noastre, despre lupta de a câștiga pentru Hristos sufletele copiilor noștri, toate acestea constituind în fapt lupta pe care este necesar să o dăm neîncetat fiecare pentru a ajunge la sfințenie: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră” 1 Tesaloniceni 1:3. (I.M.)

Ioana Maxim: Domnule Mihai Vladu, ați spus, la un moment dat, că pentru dumneavoastră cel mai mult conta patima. Ați putea să faceți o comparație între bucuriile duhovnicești pe care le trăiți astăzi, cunoscându-L pe Hristos, și bucuriile lumești, din tinerețea dumneavoastră plină de patimi?

Mihai Vladu: Când am spus că ceea ce conta pentru mine era patima, a nu se înțelege că eu eram conștient de aceasta și că aș fi căutat patima în mod activ. Vedeți, tocmai aici este diferența, tocmai aici este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Atât timp cât eram inconștient de starea mea de om pătimaș, practic, conștiința mea era o conștiință lumească. Pe când acum, sunt conștient de natura mea de pătimaș, dar vreau să mă vindec, pentru că de fapt acesta este ortodoxul. Până când Dumnezeu te binecuvântează să poți duce un proces de despătimire până la capăt, să te îndumnezeiești după har, majoritatea dintre noi, și mai ales eu, suntem oameni pătimași, dar eu sunt conștient că sunt pătimaș. Din momentul în care sunt conștient de acest fapt, intru deja într-un dialog dumnezeiesc. Omul nu este adus la viață pentru a fi chemat într-un dialog cu lumea. El este adus la viață pentru ca, prin contemplarea lumii, să intre într-un dialog cu Dumnezeu, cu Măicuța Domnului și cu sfinții.

În acest sens, acum câteva luni, vorbeam cu soția mea și o întrebam: „Mami, cum m-o fi răbdat pe mine Dumnezeu atâția ani?”. Nu am nici cea mai vagă idee. Pot să vă spun un singur aspect, prin comparație. Oricâte bucurii lumești aveam, sufletul meu era însetat permanent. Era însetat permanent! Acum, sufletul meu este bucuros permanent. De ce permanent? Pentru că deja a intrat într-un raport cu Dumnezeu. Eu nu spun că Dumnezeu locuiește în inima mea, că n-aș îndrăzni să spun aceasta. Însă, îndrăznesc să spun, cu toată tăria, că sunt într-un raport de comuniune și de comunicare cu Hristos. N-am nici cea mai vagă îndoială, pentru că simt aceasta.

Și atunci înțeleg mult mai bine discuția de la fântâna lui Iacov dintre Hristos și samarineancă: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac” Ioan 4:14. Adică aceasta este diferența: înainte eram însetat tot timpul. Simțeam că ceva fundamental în viața mea lipsește. Toate erau bune, toate erau frumoase, mergeau ca pe roate, dar ceva lipsea. Nu eram întreg. Numai că nu știam aceasta.

Când Hristos te pune în fața cuiva

Ioana Maxim: La conferințele pe care le-ați susținut în țară, ați întâlnit tineri care nu credeau în Hristos? Și dacă da, în ce termeni a decurs discuția?

Mihai Vladu: Eu vorbesc cu tineri foarte des și la taberele pe care le fac ‒ taberele de supraviețuire sunt numai o mică parte. Țin și tabere care se numesc tabere de profilare. Adică plec de la una din specializările mele de profilator, de a-ți da seama foarte repede cine este în fața ta, din perspectivă psiho-somatică, la un nivel de aproape 95% să realizezi ce-i cu omul respectiv, adică puncte forte, puncte slabe, chestiuni de felul acesta.

Toate taberele și toate conferințele pe care le țin eu au ca principal obiectiv de a vorbi despre Hristos, de fapt. Nu mint oamenii, le dau și partea tehnică, adică la taberele de supraviețuire ‒ partea tehnică de supraviețuire, la partea de profilare ‒ partea tehnică de profilare. Dar treaba mea este de la început de a discuta despre aceste subiecte tehnice în concepție hristocentrică.

Dincolo de acest aspect, mă văd cu foarte mulți tineri în licee, în școli și la tot felul de întâlniri propuse de profesori din țară. La aceste întâlniri primele întrebări sunt: „De ce este Catedrala Neamului așa de mare? Ce are Biserica cu homosexualii?” Dacă faci greșeala să nu înțelegi că aceste întrebări sunt o emulație a lipsei de dragoste a noastră față de ei și le răspunzi după conștiința adultului și-i pui la punct, atunci ai pierdut copiii, dar nu numai că ai pierdut copiii, dar ai pierdut perspectiva ta despre Hristos. Adică ai toate șansele să te pierzi ca suflet, pentru că Hristos ……. vedeți cum spunea părintele Arsenie Papacioc? Spunea așa: „Când Hristos te pune în fața cuiva, să vorbești cu el, nu te pune că are nevoie de tine! Te pune pentru păcatele tale și îți dă posibilitatea ca tu, cândva, undeva, pentru cineva să fii un mic Hristos”. Și atunci depinde cum îi răspunzi celui din față. Copiii, dacă treci de întrebările de început, pun niște întrebări atât de adânci, de nu vă puteți imagina.

Să vă dau un exemplu. Am primit o întrebare de la o fetiță de 19 ani: „De ce să-mi păstrez fecioria trupească?” Această discuție s-a dus printr-un terț, n-am cunoscut această fetiță niciodată. Dar pot să vă spun cu certitudine că Dumnezeu S-a milostivit de păcatele mele și mi-a dat un cuvânt care a făcut-o pe fetiță să-și păstreze fecioria. Și i-am zis așa: „Pe mine nici nu mă interesează ce faci tu cu fecioria ta. Eu vreau să-ți vorbesc despre iubire. Pentru că ție nu ți-a vorbit nimeni despre iubire. Dacă ți-ar fi vorbit cineva despre iubire în mod autentic, nici nu mai puneai problema să-ți pierzi fecioria.

La fel am vorbit cu doi frați, un băiat și o fată, tot așa, despre iubire, despre fecioria trupească, despre fecioria inimii și așa mai departe. Ea venise la mine ca să mă întrebe dacă există reacții adverse la vaccinul HPV. Și i-am spus: „Tu, de fapt, ar fi necesar să vorbești cu mine despre desfrânare, nu despre HPV.” Zice: „Cum adică?” „De ce vrei să faci vaccinul HPV? Pentru că te temi că prin contact trupesc vei lua acest virus. Deci tu de fapt vrei să tratezi consecințele unui caz. Deci, hai să vorbim despre desfrânare!” Și la final a zis: „Am înțeles. Nu mai fac niciun vaccin!

Ce vreau să spun? Vedeți dumneavoastră, noi suntem bolnavi de reminiscențele virusului comunist. Dacă nu înțelegem că noi nu am fost repere pentru acești copii, ca ei să nu aibă aceste întrebări fundamentale, să nu ajungă să caute iubirea în orice fel și chip, căzând în diverse patimi de tot soiul, dacă nu vom înțelege că Hristos, din această generație de copii cu belciuge în nas și tatuaje va ridica mucenicii de mâine, noi o să-i privim distant, o să-i privim ca pe niște sataniști, nu hristocentric. Ceea ce am observat eu în discuțiile cu copiii din ultima vreme este că acești copii sunt un dar al Duhului Sfânt pentru noi. Întrebările lor nu sunt întrebări ațâțătoare, sunt întrebări care ne pun pe noi să ne uităm în oglinda patimilor noastre.

Fragment din interviul realizat de Ioana Maxim cu Mihai Vladu

Citiți și:
Părintele Jozef van den Berg: „Dumnezeu este autorul adevăratei mele piese” (I)
Pelerinul Român: Fiii corporațiilor sau fiii Lui Dumnezeu? Școala cuțitului la gât sau școala sabiei Duhului Lui Hristos?

 

yogaesoteric
2 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More