Sahasrara – sinteză

“Atunci când energia Kundalini este intim unită cu Shiva în Sahasrara, yoghinul se bucură de fericirea supremă. El atinge o stare de supraconştiinţă şi realizează cea mai înaltă cunoaştere.” – Swami Shivananda

Localizare – al şaptelea şi ultimul centru subtil de forţă, numit Sahasrara, are ca zonă de proiecţie la nivel fizic zona de deasupra creştetului capului. În literatura orientală, el mai este numit şi “Centrul suprem de contact cu Dumnezeu”.

Simbolizează – detaşarea de iluzie, stare care conduce la obţinerea cunoaşterii supramentale, depline a Adevărului Suprem, conform căruia totul este unul şi unul este tot.

La nivel psihic – fiinţa dobândeşte conştiinţa infinitului, cunoaşterea supramentală inefabilă. Funcţia psihică este de “deschidere” spirituală faţă de forţa creatoare a universului.

Reacţii specifice în cazul activării armonioase a acestui centru – Dinamizarea sistematică a lui Sahasrara (prin concentrare, meditaţie şi alte tehnici speciale) determină apariţia unor puteri paranormale şi, în acelaşi timp, ameliorarea unor stări patologice sau vindecări la nivelul fizic.

Fiinţa umană în care acest centru a fost complet trezit trăieşte starea de continuitate a conştiinţei, de unitate a contrariilor, de transcendere a polarităţilor şi fuziunea deplină cu Absolutul sau Dumnezeu.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More