Șapte sfaturi despre cum să înveți să nu-ți mai faci griji pentru ceea ce nu poți controla

Te-ai fi gândit că mare parte din stresul de care suferim vine din modul în care gândim şi reacţionăm?

1. Nu poţi controla ceea ce ţi se petrece, dar poţi controla modul în care reacţionezi. Iar în reacţia ta rezidă toată puterea ta. Da, o mare parte din stres vine din modul în care gândim şi reacţionăm, nu din felul în care ne tratează viaţa. Transformă-ţi atitudinea şi tot stresul va dispărea.

2. Nu te gândi „dacă vor apărea probleme?”. Tot timpul vor fi probleme, însă vei învăţa să treci peste fiecare în parte.

3. Dacă îţi faci prea multe griji pentru ce va fi sau te gândeşti la ceea ce ar fi putut fi, pierzi din vedere ceea ce este în prezent. Este bine să înţelegi că grijile sunt un mod ineficient de utilizare a energiei creative. În loc să ne imaginăm tot ce este mai rău, mai bine ne imaginăm tot ce este mai bun şi cum îl putem transforma în realitate.

4. Tu alegi ce faci azi. Azi, alege blândeţea în locul nerăbdării, frumuseţea în locul a ceea ce este nefast şi prezenţa în locul panicii.

5. Nimic dintr-o situaţie prezenta – nici chiar aspectele pe care nu le poţi controla – nu te poate împiedica să progresezi, pas cu pas.

6. Eşti viu şi trăieşti, aşa că poartă-te ca atare. Renunţă la ceea ce este greşit şi îmbrăţişează ceea ce este corect. Fă ca aspirațiile tale să devină realitate, apoi lasă-le să-şi urmeze cursul. Învaţă, acceptă, explorează, creează şi experimentează, zi de zi, pas cu pas.

7. Fii prezent aici și acum în mod consecvent. Respiră adânc. Până la urmă, totul iese bine pentru cei care ştiu să beneficieze la maximum de o situaţie.

Citiți și:

Sfaturi înţelepte care te vor ajuta să fii un om împlinit

Am învățat de la viață…

yogaesoteric

10 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More