Săpunul natural – beneficii, nu doar răsfăţ!

Săpunul face parte din viaţa noastră, intrăm în contact cu el de câteva ori pe zi şi cu siguranţă nu am concepe traiul decent fără el. Tocmai pentru că relaţia cu acest produs este atât de strânsă şi de intimă, este important să conştientizăm, dacă nu am făcut-o deja, ce lăsăm să ne atingă pielea şi ce alegeri facem atunci când plecăm la cumpărături.

Tuturor ne place să ne simțim pielea fină, hidratată și cu o strălucire aparte. Însă aceasta depinde foarte mult de produsele pe care le folosim pentru îngrijirea ei. Un săpun natural handmade se numără printre alegerile corecte pe care le putem face pentru o piele vizibil mai sănătoasă.

Săpunul intra în contact cu pielea noastră de cel puţin 10 ori pe zi. De multe ori, atunci când ne alegem săpunul verificăm cât de frumos miroase, cât de potrivit este să îndepărteze microbii, însă de câte ori ne îndreptăm atenţia spre ingredientele pe care le conţine şi modul în care ne-ar putea afecta pielea? Destul de rar sau niciodată.

Pielea este cel mai mare organ al trupului nostru şi are o putere de absorbţie crescută. Toxinele pe care le absorbim prin piele ne pot face rău pe termen lung, iar utilizarea unui săpun obţinut prin procese industriale poate avea efecte secundare precum: iritare, roşeaţă sau deshidratare. Săpunurile handmade sunt create din ingrediente naturale care nu afectează pielea, ba din contră, contribuie vizibil la îmbunătăţirea sănătăţii sale.

Obţinerea industrială a săpunului a adus cu ea multe dezavantaje. Principalul dezavantaj a fost folosirea pe scară din ce în ce mai largă a ingredientelor produse chimic în detrimentul celor naturale folosite în vechime. Săpunul a început să se apropie astfel tot mai mult de un detergent. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, deoarece uleiurile erau tot mai scumpe, oamenii au urmărit să găsească înlocuitori pentru săpun, ceea ce a dus la inventarea detergenţilor sintetici. Din nefericire, fiind mult mai ieftini decât săpunurile obţinute din ingrediente naturale, aceştia şi-au croit drum şi spre produsele cosmetice. Este foarte tentant pentru producătorii de cosmetice (inclusiv săpun) să folosească ingrediente sintetice, întrucât sunt mai stabile şi mai ieftine decât ingredientele naturale. Datorită efectelor nedorite pe care le au aceste chimicale asupra pielii – alergii, iritaţii, uscăciune – suntem nevoiţi să folosim tot mai multe creme, loţiuni, medicamente (deci alte chimicale) pentru a rezolva problemele, fără să tratăm cauza, ci efectul.

Alegerea produselor pe care le folosim este la fel de importantă că alegerea mâncării, fiindcă ambele contribuie în egală măsură la starea sănătăţii noastre. În ziua de astăzi este important să ne educăm în această privinţă, aşa că iată 6 motive pentru care este mai bine să folosiţi săpunuri naturale handmade, în locul unui săpun industrial:

  • Conţin doar ingrediente 100% naturale. Absenţa încălzirii permite utilizarea de uleiuri vegetale şi uleiuri esenţiale fără a le altera proprietăţile. Acestea hrănesc pielea cu nutrienţii de care are nevoie, uleiurile esenţiale au proprietăţi antibacteriene, antimicrobiene, antiinflamatoare şi alte proprietăţi care promovează sănătatea
  • Spune „Nu” chimicalelor. „Săpunul” antibacterian conţine de obicei triclosan, împreună cu numeroase alte substanţe chimice dăunătoare,inclusiv parabeni, petrochimicale şi Sodium Laureth Sulfate (SLES). Poate că efectele lor nu se văd imediat, însă pe termen lung nu întârzie să apară. De asemenea, nu elimină de fapt mai mulți germeni decât săpunul natural.
  • Sunt animal-friendly. Dacă iubiţi animalele, atunci puteți să vă luaţi o piatră de pe inimă. Pentru că este realizat din ingrediente naturale, săpunul handmade nu are nevoie să fie testat pe animale pentru a vedea dacă dă reacţii alergice.
  • Nimic nu se compară cu parfumul natural al unui săpun handmade. Oricine a folosit uleiurile esenţiale pentru aromaterapie, poate să confirme efectele calmante ale acestora. Aşa că uleiurile esenţiale din săpunurile naturale vor lăsa un parfum relaxant atât pe pielea dumneavoastră, cât şi în baie sau bucătărie.
  • Contribuie la protejarea mediului înconjurător. Substanţele dăunătoare pentru trupul nostru care se găsesc în săpunurile industriale sunt aceleaşi care fac rău şi mediului înconjurător. În urma procesului de obţinere a săpunurilor din comerţ şi datorită utilizării vaste în produse de îngrijire,chimicalele periculoase ajung în râuri, mări sau oceane.
  • Toată glicerina rezultată la saponificare este conservată, ea produce un efect hidratant incomparabil. Glicerina este un umectant. Aceasta este un emolient preţios care înmoaie şi menţine echilibrul hidrolipidic prin atragerea umidităţii asupra pielii. Nu este adăugată la o reţetă de săpun artizanal prin metodă la rece, aceasta rezultă natural în urma procesului de fabricare al săpunului. Aşadar, toată glicerina naturală rămâne intactă, împreună cu toate beneficiile sale hrănitoare pentru piele. Există o piaţă profitabilă pentru glicerina separată de săpun. Producătorii de săpun comercial folosesc un procedeu de scoatere a glicerinei din săpunurile lor pentru a o folosi în produse care se vând cu un preț mai mare, cum ar fi cremele şi loţiunile de care aveţi nevoie după ce folosiţi săpunurile care vă usucă pielea. Dacă veţi cumpăra un săpun preparat la rece, urmăriţi absența glicerinei din lista de ingrediente

Așadar, adevăratele săpunuri naturale au în compoziţie, aşa cum este normal, glicerină, uleiuri volatile, ierburi naturale, care chiar îngrijesc pielea şi o menţin suplă şi sănătoasă. Mierea, gălbenelele, uleiul de măsline, untul de cacao, de avocado, uleiul de jojoba, uleiul de morcovi sunt ingrediente naturale, prietenoase cu pielea, pe care le întâlnim cel mai adesea în săpunurile naturale de calitate.

10 lei faţă de 3 lei este preţul sănătăţii

Motivele pentru care alegem de multe ori un săpun sau altul de pe raft sunt proximitatea, faptul că ne sunt la îndemână, dar şi preţul acestora. Totuşi alegerea ţine de sănătate, diferenţa faţă de un produs care nu aduce avantaje şi un produs cu multe beneficii fiind foarte mică. Dacă ne gândim la cheltuielile generate de o boală de piele, este de preferat un preţ corect plătit pentru prevenţie.

Preţurile săpunurilor naturale variază între 10 şi 15 lei/bucata şi conţin doar uleiuri vegetale, în timp ce un săpun industrial, cu o listă lungă de ingrediente, este doar 2-3 lei.

Pe lângă alegerea unui produs sau altul, este de asemenea necesar să dăm mai multă atenţie obiceiurilor care ţin de îngrijirea trupului. În general, oamenii stau cu săpunul pe ei maximum 20 de secunde, deşi pentru a beneficia de toate proprietățile lui este nevoie să îl masăm pe trup cel puţin 60 de secunde. Pentru majoritatea oamenilor, care se identifică în special cu zona capului, aceasta este totodată o binevenită ocazie de a ne conștientiza întregul trup, că existăm şi de la cap în jos.

Adevăratele săpunuri sunt o încântare

Varietatea produselor naturale de întreţinere a trupului este uimitoare – de la săpunuri cu parfum delicat, romantic, la esențe puternice, de la săpunuri relaxante la combinații energizante, de la săpunuri intens hidratante și emoliente la cele abrazive, cu scoarță de copac etc. Unele produse merg chiar spre zona gastronomică, fiind de-a dreptul apetisante: combină multe uleiuri, unt de cacao, roşcove, trestie de zahăr, ulei esenţial de lămâie, în final rezultând un produs mai curat decât ciocolata. Deşi pare a fi reţeta unui desert, un astfel de săpun este un veritabil răsfăţ pentru piele.

Citiți și:
Cosmetice naturiste la îndemâna fiecăruia
Aproape totul despre pielea trupului şi tainele ei
Descoperă beneficiile uleiului de jojoba pentru pielea ta

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2022

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More