Saudiții folosesc o aplicație orwelliană pentru a identifica disidenții, încarcerându-i pe unii timp de zeci de ani

Saudiții folosesc o aplicație mobilă vândută atât de Apple, cât și de Google pentru a-și spiona concetățenii care nu sunt de acord cu autoritățile guvernamentale. Ca urmare, activiștii și alte persoane au ajuns în închisoare pentru mai mult de 30 de ani în unele cazuri, relatează Business Insider.

La 16 august, saudita Salma el-Shabab, doctorandă la Universitatea din Leeds, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că a postat tweet-uri „în sprijinul activiștilor și membrilor opoziției politice din regat aflați în exil”, se arată în investigația realizată de Insider.

Deși postările au fost făcute în timp ce se afla în Marea Britanie, el-Shabab a fost totuși semnalată prin intermediul aplicației „Kollona Amn” și a fost arestată imediat ce s-a întors acasă.

În fiecare zi ne trezim și auzim vestea că cineva a fost arestat sau prins”, a declarat pentru Insider Real, o activistă saudită pentru drepturile femeilor care folosește un pseudonim.

Aplicația „încurajează cetățenii obișnuiți să joace rolul poliției și să devină participanți activi la propria lor represiune. De asemenea, faptul că statul se află peste tot creează un sentiment de incertitudine omniprezent – există întotdeauna un potențial informator în cameră sau care vă urmărește conturile de pe rețelele de comunicare virtuală”, a declarat Noura Aljizawi, cercetător la Citizen Lab, care se concentrează asupra amenințărilor la adresa libertății de exprimare online.

Natura orwelliană a aplicației este de așa manieră încât utilizatorii raportează adesea persoane fiind „în defensivă”, temându-se că vor fi pedepsiți pentru simplul fapt că ascultă un discurs considerat ofensator pentru regim. În unele cazuri, aplicația a fost folosită și pentru „șantaj” și „reglări de conturi”, se arată în raport.

Cu toate acestea, în ciuda rolului său în reprimarea disidenței în monarhia represivă din Golf, aplicația este încă vândută atât de Google, cât și de Apple!‼️ Niciuna dintre cele două companii nu a răspuns la solicitările de a comenta ale Insider. În plus, Google urmează să deschidă două noi birouri în Arabia Saudită în cursul acestui an și lucrează în prezent la un parteneriat controversat privind datele cu firma petrolieră de stat Saudi Aramco. Gigantul tehnologic insistă că va proteja datele utilizatorilor, dar unii activiști spun că această mișcare va „risca vieți” și va oferi guvernului instrumente suplimentare pentru a spiona cetățenii.

În unele cazuri, preocupările legate de confidențialitate i-au determinat pe activiști să păstreze două sau trei telefoane – unul care conține aplicații guvernamentale și altele care nu le conțin – pentru a evita supravegherea totalitară a regatului, facilitată de companiile americane.

În mai 2021, o doctoriță pe nume Lina al-Sharif a fost încarcerată pentru acuzații necunoscute, deși persoane apropiate acesteia au declarat că cineva a încercat să o șantajeze și a amenințat că o va denunța prin intermediul aplicației Kollona Amn. Înainte de a fi arestată, ea militase pentru drepturile omului în Arabia Saudită pe Twitter. Aproape 2,5 milioane de saudiți se află pe această platformă, dar Twitter și alte site-uri de comunicare virtuală au fost folosite de Riad pentru a reprima disidența politică și activismul, precum și pentru a supraveghea codul moral auster al regimului.

Nu numai că statul saudit a folosit aplicațiile mobile și rețelele de comunicare virtuală împotriva criticilor săi, dar angajații unor platforme au lucrat în mod activ pentru a îndeplini agenda Riadului. În august, un fost manager de la Twitter a fost găsit vinovat de un tribunal federal din SUA că a lucrat în numele Arabiei Saudite fără să se înregistreze ca agent străin, primind, se presupune, sute de mii de dolari în schimbul unor informații despre disidenții saudiți, inclusiv adrese de e-mail, numere de telefon și alte date.

Citiți și:
Snowden numeşte scandalul legat de spyware-ul Pegasus drept „povestea anului”
Atenție la stăpânii recunoașterii faciale!
Secretele din Silicon Valley. Ceea ce Big Tech nu vrea să știți (I)

 

yogaesoteric
30 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More