Scenele blasfemiatoare ale Nașterii Mântuitorului cu doi bărbați sau două femei și totalitarismul mișcării homosexuale

 

Așa cum în urmă cu 100 de ani și ceva comuniștii, prin atentate și blasfemii, arătau direcția totalitaristă în care vor duce societatea dacă vor lua puterea, și în prezent, în fiecare zi, apar noi și noi elemente care arată totalitarismul mișcării homosexuale. Elementul nou al Crăciunului 2017 a fost dat de blasfemierea scenelor Nașterii folosite în Occident.

Cameron Esposito, un actor şi activist LGBT din California, SUA, a postat pe pagina proprie de Facebook, care are peste 90.000 de fani, o fotografie cu o scenă a „Nașterii” instalată pe peluza unui vecin, în care, în loc de Iosif și Fecioara Maria, sunt doi bărbați.
Catolicii amenajează în mod curent aceste scene în preajma Crăciunului, cu statui care reprezintă Naşterea lui Hristos şi sfânta familie, adică părinţii Lui după trup: Iosif şi Fecioara Maria.

Dar „Nașterea” din fotografia activistului homosexual este precum „familia” și „căsătoria” homosexuale: cu doi bărbaţi. Această scenă blasfemiatoare nu reprezintă o excepție și nici o reacție la faptul că o femeie lesbiană a postat o „Naștere” cu două femei, iar masculul(?) nu s-a lăsat mai prejos. Este un semn evident al faptului că în viitor absolut toate elementele care țin de o societate așezată pe pilonii bărbat-femeie-copii vor fi reinterpretate de mișcarea homosexuală în sens homosexual. Celor care nu cred că în manualele școlare pentru copii vor apărea „familiile” compuse din doi bărbați și cele din două femei, merită să reflecteze asupra faptului că societatea este foarte clar informată de către mișcarea homosexuală care este agenda ei: totul pentru ideologia homosexuală, nimic pentru tradiția creștină și normalitate.

Activiștii homosexuali nu au nicio jenă să blasfemieze și să încerce să preia cele mai profunde și mai sacre simboluri ale creștinismului, pentru că ei doresc să înlocuiască societatea actuală, fundamentată pe creștinism, cu o societate post-creștină, fundamentată pe ideologia homosexuală.
Ei nu se ascund, dar creștinii insistă să nu înțeleagă ce se petrece…

Citiţi şi:

Moș Crăciun homosexual negru într-o relație inter-rasială

Nebunia New Age: O «biserică» din Londra a sărbătorit simultan nașterea lui Hristos și a lui Mahomed

Tacticile insidioase ale mişcării homosexuale

 

yogaesoteric
22 decembrie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More