Scrisoare adresată lui Marius Niţu, editorialist la Gândul

 


Domnule Marius Niţu

 
Vă scriem în urma editorialului semnat de dumneavoastră, publicat în data de 2 iunie în ziarul Gândul „Infractorii României, daţi în urmărire la TV”. În acest articol al dumneavoastră profesorul de yoga Gregorian Bivolaru este cap de listă atunci când vorbiţi de „infractori de calibru”, „băieţi deştepţi” care au fugit din ţară. Dat fiind faptul că până în acest moment nici o instanţă judecătorească nu l-a găsit vinovat pe Gregorian Bivolaru de nici o infracţiune, acesta nu poate fi numit infractor şi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Cazul Gregorian Bivolaru nu poate fi pus pe picior de egalitate cu cazurile unor persoane care au realizat sau sunt judecate pentru pentru infracţuni deosebit de grave, cum este Omar Hayssam – acuzat de terorism, Frantisek Priplata – condamnat de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie la 8 ani de închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav în dosarul privind uciderea liderului sindical Virgil Săhleanu de la Tepro Iaşi sau Maria Vlas – condamnată la 20 de ani de închisoare după ce FNI a falimentat  sub preşedenţia ei în 1999, păgubind sute de mii de investitori, din mai multe motive:

– acuzaţiile care i se aduc lui Gregorian Bivolaru nu intră în categoria de „infracţiuni deosebit de grave”. Mai exact principalele acuzaţii care i se aduc (şi care acum se judecă la Tribunalul din Sibiu) sunt de act sexual cu minore şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Astfel, Gregorian Bivolaru nu a instigat la crimă, nu a păgubit sute de oameni, nu a învârtit afaceri murdare din care statul român să iasă păgubit, nu şi-a umplut conturile cu bani furaţi şi a părăsit apoi ţara. El a părăsit ţara după ce a fost victima unor grave abuzuri ale autorităţilor române.

– astăzi Gregorian Bivolaru este azilant politic în Suedia. Concluziile la care a ajuns instanţa supremă a unui stat membru al UE şi motivele pentru care au fost refuzate cererile de extrădare formulate de statul român sunt că Gregorian Bivolaru nu poate avea parte de un proces corect în România şi că în ţară este discriminat din cauza convingerilor sale spirituale. În concluzie, Gregorian Bivolaru nu a părăsit ţara pentru a fugi de dreptate, ci de nedreptate.

– Exemple de abuzuri la care a fost supus Gregorian Bivolaru: pe 28 martie 2004 i s-a înscenat tentativa de trecere frauduloasă a frontierei. Aflat la punctul de frontieră Nădlac acesta a fost arestat, după ce a fost târât afară din incinta vămii. A fost filmat şi i s-a pus în braţe o perucă şi a apărut la toate posturile tv la ştiri ca „fugarul Bivolaru”. Însă, la acea data pe numele său nu era formulată nici o acuzaţie, nu exista nici o interdicţie de părăsire a ţării, iar Gregorian Bivolaru avea paşaport valabil, deci nu avea nici un motiv să încerce să treacă graniţa ilegal. Mai mult, tentativa de trecere frauduloasă a frontierei se judecă conform legii în stare de libertate. Gregorian Bivolaru a rămas însă mai multe zile în arest, a fost dus din Arad în Bucureşti în lanţuri, iar procurorii s-au grăbit să fabrice o nouă acuzaţie la adresa mentorului MISA pentru ca acesta să rămână în arest. Noua acuzaţie a fost de act sexual cu o minoră. Minora este Mădălina Dumitru, care la accea vreme avea 18 ani fără câteva luni. Ea a fost ridicată împreună cu alţi 100 de yoghini MISA la percheziţiile din 18 martie 2004 şi obligată după mai multe ore de interogatoriu şi abuzuri ale procurorilor să semneze o declaraţie falsă, fiind singura minoră din acest grup. A doua zi a mers împreună cu avocata sa să dea o nouă declaraţie în care afirma că nu recunoaşte ceea ce a semnat sub presiune. Această nouă declaraţie nu a fost acceptată de către procurori. În grabă, însă, noul mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru a fost emis de o instanţă incompetentă. Avocaţii săi au obţinut astfel eliberarea profesorului de yoga. Cu toate acestea, autorităţile române l-au mai ţinut ilegal câteva ore în arest. Acestea sunt doar câteva din exemplele de pe lista lungă de abuzuri realizate de autorităţile române împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a şcolii de yoga MISA. Dacă mai doriţi să aflaţi şi alte informaţii despre acest caz, aşteptăm întrebările dumneavoastră la tel. 0729-542.947 sau pe e-mail la adresa biroudepresa_misa@yahoo.com
 
Noi vă apreciem ca jurnalist şi apreciem opiniile dumneavoastră drept pertinente. Însă, în ce priveşte modul în care presa, în general, a tratat cazul MISA şi Gregorian Bivolaru, nu se poate vorbi nici până în ziua de azi, cu unele excepţii, de corectitudine sau de respectarea deontoligiei jurnalistice.
 
Biroul de Presă MISA
14 iunie 2007

NOTĂ Deşi această scrisoare a fost trimisă pe data de 14 iunie. Până pe data de 27 iulie nu s-a primit nici un răspuns.

yogaesoteric

26 iunie 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More