Shambala – Secretele dezvăluite ale tărâmului ascuns ce există în cavitatea din centrul Pământului

– prezentarea cărții –

Tradiţiile străvechi ale tuturor popoarelor menţionează existenţa unui centru spiritual ce se află ascuns în interiorul Pământului sau, cel puţin, ce se află situat într-o zonă greu accesibilă, departe de privirile profane ale oamenilor de rând, dar care, aşa cum se spune, era vizibilă odinioară, în vremuri străvechi, tuturor. Unii cercetători îndrăzneţi vorbesc despre fiinţe foarte dezvoltate spiritual care trăiesc în această lume şi a căror misiune spirituală este să protejeze planeta noastră şi să călăuzească umanitatea către spiritualitatea cea mai înaltă. Alţi cercetători consideră că aşa-zisa inimă a Pământului este tărâmul spiritual al unor maeştrii iluminaţi sau că acest tărâm este reşedinţa zeilor antichităţii.
Găsim acest concept în cele mai vechi scrieri și tradiții aparținând popoarelor Europei, Chinei, Asiei, Indiei, Egiptului și Americilor. Acestă lume tainică paradiziacă poartă diverse denumiri în tradiţiile spirituale străvechi. Hinduşii o numeau în limba sanscrită ARYAVARSHA, THULA sau PARADESHA, chinezii îi spuneau HSI-TIEN sau PARADISUL VESTIC AL LUI HSI WANG MU („Regina Mamă a vestului”), budiştii îi spuneau AGARTHA, SHAMBALA, ERDEMI, tradiţia românească pomeneşte despre acest tărâm sub numele de INSULA ALBĂ, OSTROVUL PREAFERICIŢILOR, MĂCĂRELELE, vechii evrei vorbeau despre aceasta ca fiind SALEM, LUZ, MALAKUTH, GRĂDINA EDENULUI sau PĂMÂNTUL FĂGĂDUINŢEI, grecii o numeau CÂMPIILE ELIZEE, dar şi „TĂRÂMUL PURITĂŢII” (Platon), ruşii îi spuneau BELOVODYE sau JANAIDAR, perşii o numeau ALBERDI sau ARYANA („Ţara străbunilor”).

Descoperim că în toate tradiţiile populare există legende semnificative despre un astfel de ţinut sacru sau Paradis terestru unde trăiesc în deplină armonie cele mai elevate făpturi umane. Găsim acest concept în cele mai vechi scrieri şi tradiţii aparţinând popoarelor Europei, Chinei, Asiei, Indiei, Egiptului şi Americilor. Se spune că în acestă ţară sacră nu pot ajunge decât fiinţele umane ce manifestă o credinţă de nezdruncinat în DUMNEZEU, care sunt înţelepte, pure şi inocente.
Prima relatare detaliată a unei vizite concrete în regatul subteran apare în remarcabila culegere de fabule și amintiri De nugis curialum, întocmită de poetul și istoricul galez din secolul al XII-lea, Walter Map. El povestește în cartea sa despre vizita pe care regele Herla, „unul dintre cei mai vechi regi britanici”, a făcut-o într-un asemenea loc. Anumiți specialiști au sugerat că această relatare nu este decât o simplă ficțiune despre regatul feelor, dar descrierea locului pare să se refere mai degrabă la un regat subteran locuit de ființe umane.
În această povestire, regele Herla este abordat într-o zi de un bărbat de talie înaltă care îi spune: „Eu sunt Regele care domnește peste mulți prinți și prințese și peste un număr infinit de creaturi.” Străinul l-a invitat apoi pe regele Herla să îl însoțească într-o călătorie în regatul său care se găsea, după spusele sale, sub pământ…
Hanno, navigatorul cartaginez, care a întreprins cândva o călătorie pe coasta de vest a Africii, în jurul anilor 500 î.Hr., povesteşte în lucrarea sa Periplul, că a auzit despre multe istorii ce erau leagte de existenţa unei fascinante lumi subterane, ai cărei locuitori sunt înzestraţi cu o inteligenţă mult superioară aceleia a fiinţelor umane ce traiesc la suprafaţa Pământului şi care „pot alerga chiar mai repede decât caii” atunci când ies din galeriile lor tainice subpământene.
Platon ne vorbeşte, la rândul său, despre pasajele şi trecătorile misterioase, despre „galerii strâmte şi galerii largi ce se află în interiorul acestui tărâm al Pământului”. El menţionează chiar despre existenţa unui mare suveran, care „domneşte în împărăţia din centrul Pământului, chiar în ombilicul Terrei, şi care cunoaşte în profunzime toate religiile umanităţii.”

O descriere uluitoare a tărâmului misterios găsim în Mărturiile uimitoare ale lui Damis despre călătoria înţeleptului Apollonius din Tyana în tărâmul enigmatic al SHAMBALEI:
„Cu toate că avea o încredere deplină în maeştrii înţelepciunii ce sălăşluiesc în SHAMBALA şi aşteptau anumite fenomene uimitoare, ce au început să se producă pe măsură ce el, împreună cu Damis şi ghidul său misterios, se apropiau de tainicul prag al destinaţiei lor, acestea au avut darul sa-l tulbure pe Apollonius din Tyana. Damis a relatat ulterior că, la un moment dat, a avut strania senzaţie că drumul prin care tocmai trecuseră «a dispărut» brusc în spatele lor. La scurt timp după aceea, el a avut indescriptibila impresie că deja se afla într-un loc vrăjit, unde tot peisajul înconjurător era luminescent, mişcător şi, mai mult decât atât, se transforma într-un anume mod, încât călătorul să nu poată să-şi mai găsească un punct fix de reper…
Urmând aşadar călăuza, cei doi călători, fascinaţi de ceea ce se petrecea atunci, au urcat pe o colină şi au putut admira feluritele aspecte uluitoare: o fântână de patru coţi, a cărei apă proiecta uimitoare raze tainice de lumină albastră fosforescentă tot timpul şi care luminau noaptea, iar în timpul zilei, în bătaia razelor Soarelui, acea lumină misterioasă se ridica în aer şi se manifesta ca un magnific şi uriaş curcubeu multicolor. Pământul ce se afla sub acea fântână conţinea, după cum spunea Damis, arsenic roşu, iar fântâna în cauză era considerată sfântă şi tainică, astfel că toată lumea jura pe acea apă sacră şi nimeni nu bea niciodată apă de acolo. În apropierea acelei fântâni se mai afla o vatră de foc, întocmai ca un crater, de unde ţâşnea ca într-o erupţie o enigmatică flacără plumburie, ce se manifesta fără a scoate fum şi fără a avea miros. Acolo, localnicii se purificau de toate păcatele pe care le făcuseră fără de voie. Fântâna era numită de acei înţelepţi «Fântâna revelaţiei dumnezeieşti», iar vetrei de foc i se spunea, în mod semnificativ, «Focul iertării dumnezeieşti». Tot acolo se aflau două ulcioare mari din piatră neagră, dintre care unul era acela «al ploilor», iar celălalt era considerat ca fiind acela al «vânturilor». Ulciorul ploilor era deschis ori de câte ori India suferea de secetă şi din el ieşeau nori care apoi făceau să apară ploaia în întreaga ţară, iar dacă ploile erau prea dese, ele erau pur şi simplu oprite prin simpla închidere a acelui ulcior. Deschiderea ulciorului vânturilor elibera de fiecare dată unul dintre vânturi, în conformitate cu necesităţile anotimpului care trebuia să urmeze. Înţelepţii care trăiau acolo aveau darul extraordinar de a se face nevăzuţi şi erau chiar capabili să-şi protejeze citadela spirituală (SHAMBALA) prin tot felul de manifestări teribile oculte: nori care o ascundeau vederii sau chiar manifestări ale unor fulgere care îi doborau prompt ca prin minune pe agresori. De asemenea, ei aveau puterea supranaturală de a se proteja, prin intermediul unui scut subtil, nevăzut, împotriva ploii, care nu-i putea uda.”

profesor yoga Gregorian Bivolaru

 
Această carte a fost publicată la Editura Shambala şi tiparită la Ganesha Publishing House
 
 

yogaesoteric

17 octombrie 2013