Shiva Pashupati

Shiva, în ipostaza păstorului cel bun

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

 

Shiva este providenţa ce are în grija sa întreaga manifestare, găsind fiecărei fiinţe, spre binele ei, un rost şi un loc anume în univers şi apoi îi dirijează viaţa după propria sa voinţă suverană. Prin urmare, omul nu are altă posibilitate atât de rapidă de evoluţie decât prin aspiraţia plină de fervoare către el.

În ipostaza de Dumnezeu salvator, Shiva mântuieşte fiinţa umană aflată în oceanul durerii. El este lebăda (hamsa) care extrage din apele impure ale iluziei laptele imaculat al discernământului şi, în bunătatea sa nesfârşită, îl dăruieşte oamenilor.

El este astfel adorat ca Pashupati, păstorul cel vigilent si iubitor, care prin focul său (tejas) îşi impulsioneaza turma rătăcită în strâmtoarea cea îngustă a egoismului să găsească un nou drum: interiorizarea ce duce la Inima universală (paramatman). Pashupati foloseşte în acest scop energia tainică ce alină, graţia (anugrahashakti), care se află în veşnicie în inima fiinţei umane.

Shiva, fiind unic, nu se poate ajunge la el decât prin el. El este cel care îşi atrage mai întăi către el adoratorul său, “făcându-l demn de fluxul impetuos al propriei sale măreţii”.

Nu putem obţine niciodată iubirea divină doar printr-o tehnică oarecare (prin nici un fel de acţiune mecanică, fie ea fizică, verbală sau mentală), căci ea depinde numai de graţie. Shiva este cel care vine în întâmpinarea iubirii acordând graţia. El inspiră iubirea şi astfel iubirea se trezeşte, iar apoi graţia şi iubirea formează un cerc nesfărşit, iubirea chemând graţia, iar aceasta inspirând iubirea.

Yoghinul shivait nu are decât o unică dorinţă, şi anume aceea de a-l iubi pe Shiva şi de a-l adora permanent, prima tendinţă a iubirii sale fiind aceea de a implora Graţia. Iată ce spune în această direcţie înţeleptul Utpaladeva: ”O, Doamne, Te implor cu umilinţă, ajută-mă să am întotdeauna  aproape calea de a obţine singura Ta favoare, participarea eternă la marea sărbătoare cosmică unde este savurat neîncetat nectarul beatific al adorării Tale.” (XIV. 10)

La rândul său, Shiva impulsionează neîncetat devoţiunea şi dragostea omului. În această direcţie înţeleptul Utpaladeva spune: ”Slavă Ţie, cel însetat de darul unei inimi mereu prea pline de toată suavitatea iubirii!” (XIV.10). Fiind astfel mulţumit, Shiva dansează (se revelează prin Graţia sa) pentru cei ce-l iubesc cu ardoare.

Atunci când Graţia lui Dumnezeu, care cere totul din partea omului pentru a-l elibera de toate legăturile şi ataşamentele, şi inima umană, îmbătată de iubire şi pătrunsă în profunzime de dulceaţa unei intimităţi mereu şi mereu reînnoite sunt intim fuzionate, cel care este iubit, adoratorul şi iubirea nu mai constituie decât una şi aceeaşi realitate divină.

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More