Smerenia cea sfântă este un dar de la Dumnezeu pentru sufletul pe care-l găseşte curat

 

I-am spus odată:
– Părinte, nu mai pot să lucrez cu fratele acesta, e prea mofturos!

– Măi, tu eşti egoist, ştii? De asta pătimeşti atâtea.

– Ştiu, părinte, de mic sunt aşa. Rugaţi-vă să-mi dea Dumnezeu smerenie în inimă.

– Când inima are smerenia cea sfântă, ea le vede pe toate ca fiind bune şi trăieşte în biserica cea necreată a Lui Dumnezeu încă de acum şi de aici, de pe pământ. Dar nu smerenia ceea despre care vorbim, nici pe care credem noi că am dobândit-o. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu, pentru sufletul pe care-l găseşte curat. Atunci, Dumnezeu păzeşte cu mulţumire acel suflet curat şi îl trage spre El.

Aşa că nu spune „ăsta e un mofturos”, „acela e invidios”, „celălalt e mânios” etc. Nu spune „n-o scapăt niciodată la capăt cu el.” O astfel de atitudine nu e ortodoxă, nu e creştinească. Aşa, eşti străin de iubirea lui Dumnezeu. Te desparţi de Harul lui Dumnezeu, fiindcă te-ai despărţit de fraţii tăi. Să treci cu vederea slăbiciunile lor şi să fii una cu ei la lucru. Orice vor şi cum vor să faci. Vor aşa? Bine. Vor altfel? Bine, fie altfel. În felul acesta, zidurile care ne despart de fraţii noştri se surpă, iar noi ne unim cu Hristos. Cu cât te uneşti mai mult, zilnic, cu fraţii tăi, cu atât pătrunzi mai mult, tainic în iubirea lui Hristos.

Părintele Porfirie


Citiți și:

Câte ceva despre starea de umilinţă şi despre valoarea ei imensă în practica spirituală

«Dacă nu avem smerenie, nu avem nimic»

Starea de fraternitate într-un grup spiritual – fundamentul şi forţa transformării (1)

 
 

yogaesoteric
2 noiembrie 2018


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More