Sri Aurobindo

„Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta”

de Florentina Alexandru

„A fost nevoie de geniul  suprem al lui Sri Aurobindo, pe care numai spiritul şi viziunea creatoare a Indiei îl putea da, pentru a imprima cea mai îndrăzneaţă înţelegere a filozofiei, culturii, religiei şi spiritualităţii legate de Tripla Realitate.” (Swami Shivananda)

La 5 decembrie 1950, în Pondichery, în vârstă de 78 de ani,  Sri Aurobindo şi-a părăsit corpul fizic. A fost supranumit „exploratorul conştiinţei”, iar viaţa sa „o aventură a conştiinţei şi a bucuriei”.

Sri Aurobindo este considerat unul dintre marii înţelepţi contemporani ai planetei. La 50 de ani de la moartea sa, în Occident sunt publicate continuu lucrările sale filozofice, spirituale şi literare. În ultimul timp au apărut şi în România, la câteva edituri prestigioase, volume din importanta şi vasta sa operă. Personalitate desăvârşită în multiple direcţii, Sri Aurobindo este apreciat de filozofi, pentru filozofia sa profundă şi riguroasă, preţuit de poeţi, pentru sensibilitatea sa de excepţie şi venerat de mistici, pentru revelaţiile sale de inspiraţie divină.

Din scrierile apărute, unii au reuşit să cunoască câte ceva despre viaţa lui. Ca şi Mahatma Gandhi, Aurobindo şi-a petrecut mulţi ani luptând prin toate mijloacele să obţină independenţa ţării sale. Deşi nu a reuşit să-şi vadă „visul cu ochii”, India şi-a recâştigat independenţa la doi ani de la moartea sa. Şi, un fapt demn de remarcat şi care dovedeşte că „nimic nu poate fi întâmplător” este că acest act istoric s-a petrecut exact la 15 august, dată la care Sri Aurobindo îşi sărbătorea ziua de naştere.

Foarte puţini ştiu însă că, în ultimii 40 de ani, el a trăit experienţe spirituale fascinante despre care nu se cunosc amănunte, dar se pot face anumite afirmaţii în lumina unei intuiţii spirituale. În ashramul de la Pondichery, maestrul, împreună cu cei câţiva yoghini şi cu Mama (supranumită astfel) au atins atunci puteri paranormale excepţionale. Dacă ar fi fost revelate, miracolele petrecute acolo ar fi zguduit cu siguranţă, întreaga lume.

„Eu nu am avut nici un impuls către spiritualitate, dar am dezvoltat spiritualitatea. Am fost incapabil să înţeleg metafizica, dar m-am transformat într-un filozof. Nu am avut ochi pentru pictură, dar mi l-am deschis prin Yoga.”

S-a născut la 15 august 1872, la Calcutta, într-o familie de indieni europenizaţi. Tatăl său, medic de profesie, îşi făcuse studiile în Anglia. Aurobindo a primit astfel un prenume englez – Akroid – şi o guvernantă englezoaică; limba sa „maternă” fiind, bineînţeles, engleza. La 7 ani părăseşte India împreună cu cei doi fraţi ai săi pentru a studia în Anglia. Sunt încredinţaţi unui pastor care avea instrucţiuni să nu-i lase în contact cu nici o persoană de origine indiană şi să-i sustragă de la absolut orice influenţă orientală.

La şcoală a fost un elev deosebit, apreciat de profesori. Cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. La 18 ani primeşte o bursă la Cambridge unde câştigă în primul an toate premiile de poezie greacă şi latină. În acest moment încep să-l intereseze figurile revoluţionarilor şi marile revoluţii ale lumii. Astfel îşi descoperă o vocaţie politică şi devine preocupat de independenţa ţării sale.

La 20 de ani, cu diploma universităţii Cambridge sub braţ, se întoarce în India. Parcursese drumul Occidentului în 13 ani şi îi vor trebui tot atâţia pentru a parcurge drumul Indiei.

Întors în ţara sa natală, Sri Aurobindo învaţă abia acum limba bengali. Citeşte foarte mult devenind pasionat de textele sacre ale Indiei: Upanişadele, Bhagavad-Gita, Ramayana. Începe să studieze singur sanskrita. Este absorbit de această lume fascinantă a misterului şi a tradiţiei spirituale indiene. Se instalează la Calcutta şi se avântă în mod deschis în lupta politică. Scrie articole care stârnesc vâlvă, dorind să mobilizeze naţiunea într-o mişcare revoluţionară. Şi, (surprinzător!) în aceste texte, nu îi atacă pe englezi, ci pe indieni, acuzându-i de slăbiciune, laşitate şi sentimentalism. Paralel cu această activitate politică, Sri Aurobindo se desăvârşeşte ca fiinţă spirituală. Pe această planetă foarte puţine fiinţe reuşesc să manifeste un echilibru practic, perfect activ, între viaţa politică şi cea spirituală. Iar numărul persoanelor este cu atât mai mic, dacă acestea sunt integrate şi unei căi spirituale autentice şi deci ghidate permanent de o prezenţă divină. Sri Aurobindo face parte din aceste extrem de puţine fiinţe pentru că, în întreaga sa viaţă, acţiunea şi prezenţa lui Sri Aurobindo în planul social şi politic s-au îmbinat perfect cu realizările uluitoare din planul spiritual.

„Cerurile de dincolo sunt mari şi minunate, dar încă şi mai mari şi mai minunate sunt cerurile din voi înşivă”

Această preocupare de a se integra unei căi spirituale are ca punct de început ziua în care a fost martorul unei scene miraculoase, dar în acelaşi timp relativ banale în India.

La fratele său, Barin, care era grav bolnav, soseşte un călugăr rătăcitor, pe jumătate gol, cu capul acoperit de cenuşă. Era un naga-sannyasin ce îşi cerşea hrana. Văzându-l pe bolnav, călugărul cere un pahar cu apă, face un semn deasupra lui şi rosteşte o mantra. La cinci minute după ce bea apa, Barin se vindecă.

Aurobindo este astfel martorul unei situaţii paradoxale: a văzut real un yoghin demonstrându-şi puterile paranormale.  Această “întâmplare” a declanşat în el veritabile revelaţii interioare. „Eram totodată şi gnostic, şi ateu, şi sceptic şi nici măcar nu eram absolut sigur că există un Dumnezeu…. simţeam doar că în Yoga trebuie să fie un adevăr puternic.” Ca urmare se decide să practice Yoga şi rosteşte această rugăciune: „Doamne, dacă exişti, Tu îmi cunoşti inima. Tu ştii că eu nu cer nici eliberarea spirituală, nici nimic altceva din ceea ce ce îţi cer alţii. Nu cer decât forţa de a ridica această naţiune şi puterea de a trăi şi de a munci pentru acest popor pe care îl iubesc.” 

Şi astfel, Aurobindo începe să facă din întreaga lui viaţă o practică Yoga. Următorii ani şi-i petrece scriind poezii în stări de inspiraţie supramentală. Apoi experimentează somnul conştient. Interiorizarea sa atinge niveluri spirituale atât de înalte încât, în momentele de exteriorizare, manifestă o linişte copleşitoare. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut spun că ceea ce îi impresiona încă din primele momente când se aflau în prezenţa lui era liniştea care se revărsa din el.

Este deja celebru episodul petrecut în timpul dezlănţuirii unei ploi extraordinar de puternice, furtună care de obicei rupe copaci şi dărâmă case. Discipola lui, supranumită Mama, a urcat în camera maestrului pentru a închide ferestrele larg deschise. Aurobindo scria cufundat într-o stare de inspiraţie divină şi liniştea sa interioară era atât de profundă încât întreaga sa cameră se decupase parcă din planul fizic, fiindcă nici o picătură de ploaie şi nici o suflare de vânt nu pătrundea de afară.

Urmează o perioadă în care trăieşte experienţe spirituale paradoxale alături de yoghinul Vishnu Baskar Lele. Cei doi s-au retras timp de trei zile, într-o cameră izolată. Aurobindo experimentează atunci culmea liniştii mentale şi desăvârşita pace interioară. Prin acest nou nivel spiritual atins, el conştientizează că întreaga sa practică Yoga de până atunci a fost o enormă Iluzie. Şi tocmai pentru că relatările marilor yoghini despre propriile lor experienţe spirituale sunt rare, reproducem în continuare un citat în care Aurobindo ne revelează trăirea sa excepţională: „Am fost proiectat brusc într-o stare extrem de înaltă. Aici nu existau gânduri, ego sau lume reală. Într-o linişte absolută percepeam o lume de forme vide, de umbre fără substanţă veritabilă. Nu era unul sau mai mulţi, ci doar Acela, absolut, pur, indescriptibil. Nu se poate spune că era o realizare mentală sau ceva perceput undeva <sus>, ci o singură realitate pozitivă care umplea, ocupa, inunda şi îneca aparenţa lumii fizice, nelăsând loc sau spaţiu pentru nici o altă realitate, în afara ei înşişi, şi nepermiţînd ca nimic altceva să pară cu adevărat real, pozitiv sau substanţial. Această experienţă mi-a adus o pace de nedescris, o linişte formidabilă şi o infinită eliberare şi libertate.”

Se spune că acesta a fost momentul când Aurobindo a atins starea de conştiinţă nirvanică. Considerată în multe tradiţii drept starea finală, cea mai înaltă, pentru Aurobindo ea a fost doar punctul de plecare către noi experienţe divin inspirate, încă şi mai înalte. „Trăiam zi şi noapte în această Nirvana, care nu admitea nici un alt lucru în ea şi nici nu se modifica. Apoi şi ea a început să dispară într-o Supraconştiinţă. Aspectul iluzoriu al lumii lăsa loc, treptat unui alt aspect în care iluzia nu era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină Supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o încătuşare în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă ci, din contră, o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.”

Aurobindo ajunsese astfel la realizări spirituale deosebite, iar practica sa yoghină părea la acest moment al vieţii sale să-l îndepărteze de acţiune. 

„Orice aţi face nu consideraţi că este acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi”

Totuşi, paralel cu această formidabilă „cucerire” interioară, Aurobindo duce o luptă revoluţionară intensă pentru independenţa Indiei. Împreună cu fratele său, Barin, organizează unităţi de gherilă în Bengal, mascate sub numele de cluburi sportive sau culturale. El îşi justifică această atitudine care încalcă aparent non-violenţa, astfel: „Nici violenţa, nici non-violenţa nu pot elimina sursa răului. Războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe.”

Înfiinţează un cotidian de limbă engleză unde declară deschis că scopul acestei activităţi este independenţa Indiei. Devine liderul unui partid naţionalist, participă la reuniuni secrete unde se lansează în discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum dintr-o altă sursă decât mentalul. Sri Aurobindo gândea, scria şi vorbea fiind inspirat din planul Supraconştient. „Urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi s-o manifestaţi. Orice aţi face nu consideraţi că este acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi”, sunt cuvinte spuse oamenilor care îi ascultau discursurile revoluţionare.

Dar toată această efervescenţă revoluţionară ia sfârşit la 4 mai 1908, când poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo este acuzat că a participat la un atentat împotriva unui magistrat britanic, motiv pentru care va fi închis la Alipore timp de un an. În timpul acestei privări de libertate îşi aminteşte că, înainte cu o lună, simţise chemarea de a abandona orice activitate pentru a intra într-o fuziune deplină cu Divinul. Nu a vrut să renunţe la acţiunile sale şi conştientizează că prin această aşa-zisă întâmplare a fost forţat să-şi continue transformarea spirituală.

Închisoarea s-a transformat astfel în laboratorul său de experimentare. Aurobindo a explorat succesiv planurile supramentale, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind, prin graţia Sa, Cunoaşterea Ultimă. El a atins astfel, starea de Conştiinţă Cosmică.

Este eliberat din închisoare la 37 de ani şi un an mai târziu părăseşte definitiv viaţa politică.

Din acest moment, în viaţa sa se disting trei etape: Chandernagor (1910-1920), Pondichery (1920-1926) şi retragerea sa totală (1926-1950). 

„Tot ceea ce gândirea inspirată îmi sugerează pot realiza; tot ceea ce gândirea inspirată îmi revelează pot deveni”

În ultimii 40 de ani, Aurobindo se va dedica în întregime vieţii spirituale. Idealul său nu era acela de a-l descoperi pe Dumnezeu doar în spirit. El dorea să trezească şi materia, s-o prefacă şi s-o includă în acest proces de spiritualizare.

Viaţa eliberată te îndreaptă către eternitate. Dar numai în spirit. Aurobindo a vrut să înţeleagă cum ar putea trăi o viaţă eternă cu tot cu corpul fizic. „Din moment ce spiritul, materia, energia sunt de fapt una”, spunea el, „de ce nu am putea păstra corpul, pentru ca astfel, dimensiunea fizică, viaţa în globalitatea ei să devină spiritualizată şi îndumnezeită?”       

Această transformare a materiei, Aurobindo o concepea posibilă doar ca pe o consecinţă a unei translaţii a conştiinţei la nivel planetar. El era convins că o fiinţă umană înzestrată cu o forţă spirituală colosală ar putea declanşa şi susţine un câmp general de sublimare suficient de puternic pentru a realiza o ascensiune globală a nivelului de conştiinţă planetar. Această translaţie ar trebui să producă saltul de la nivel mental, la supramental.

În cadrul evoluţiei planetare au fost mai multe perioade care au marcat asemenea translaţii la nivelul conştiinţei. Apariţia vieţii, a regnului vegetal şi ulterior a celui animal reprezintă astfel de ascensiuni pe un nivel superior. Translaţia de la animal la om s-a realizat, de fapt, prin trezirea şi dinamizarea mentalului. Omul este singurul care are acces conştient la acest nivel; animalele nu au mentalul complet trezit, vegetalele nici atât. Cu excepţia fiinţelor care sunt iniţiate şi a celor eliberate spiritual, umanitatea în general se plasează la nivelul mentalului gregar, de milioane de ani de existenţă. În această etapă nu mai este necesară apariţia unei noi specii. Numai în conştiinţa umanităţii trebuie să se producă transformări, astfel ca omul să treacă de la nivel mental, la supramental.

„Am trăit toate conflictele pe care o fiinţă umană le-a trăit vreodată, altfel nu aş fi capabil să asigur pe nimeni că şi aceste stări pot fi învinse”

Această înţelegere profundă l-a determinat pe Aurobindo să spere că poate grăbi saltul global la nivel supramental. Marii profeţi ai planetei şi scrierile secrete spun că va veni o epocă – Satya Yuga – când se va împlini total această translaţie. Numai că, până la instaurarea ei, tot ceea ce se petrece acum şi în viitor sunt evenimente purificatoare care ne pregătesc gradat pentru această trecere.

Graţie nivelului şi forţei sale spirituale, Aurobindo a sperat, la fel ca şi Buddha, că atunci când există susţinerea divină necesară, chiar şi un singur om ar putea constitui focarul de manifestare al unei astfel de translaţii, ceea ce, în anumite cazuri, este perfect posibil. Însă, dacă ţinem cont că el chiar şi-a asumat această misiune, putem spune că Aurobindo nu ajunsese încă la nivelul de eliberare supremă. Fiinţele pe deplin eliberate spiritual spun că în momentul în care atingi stadiul acesta îţi dai seama că oricum toată evoluţia se integrează într-un plan cosmic divin.

Să examinăm puţin modul în care a părut să fie posibilă ascensiunea, din punctul de vedere al lui Aurobindo. El şi-a dat seama că, oricât de mult ar urca în stări foarte înalte de conştiinţă, în acelaşi timp, ca o reflexie, o altă parte a sa cobora în abisurile interioare. Acest fenomen nu este neapărat uşor sesizabil pentru că, în acele stări de conştiinţă cosmică, eşti focalizat asupra aspectelor spirituale, înalte. Totuşi, Aurobindo a sesizat că în acelaşi timp cu „urcarea” se petrecea şi „coborârea” spre zonele cele mai profunde ale subconştientului. El a urmărit deci să-şi purifice aceste abisuri coborând lumina divină în întunericul lor. Purificarea subconştientului propriu a fost pentru el un proces oarecum simplu, dar Aurobindo a căutat să o extindă la nivelul subconştientului colectiv, gândind că aceasta ar fi o modalitate suficient de eficientă prin care lumea s-ar putea spiritualiza mai repede. Se spune că el „cobora” chiar în zonele infernale ale manifestării şi, prin influenţă psihică subtilă, începea să sublimeze entităţile demoniace sau chiar satanice ale acelor planuri. Iar când „se ridica”, multe fiinţe de acel gen erau deja transformate.

„Dumnezeu este acelaşi pentru toţi cei care Îl caută şi omul nu trebuie să fie extraordinar ca să-l urmeze. Aceasta este greşeala pe care o faceţi – insistaţi asupra măreţiei, ca şi cum numai măreţia poate fi spirituală.”

Această forţă excepţională de care dispunea l-a făcut să experimenteze împreună cu Mama şi discipolii săi apropiaţi de atunci (aleşi cu maximă exigenţă), multe din puterile spirituale paranormale. În ashramul de la Pondichery, ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială în care, cele mai dificile experienţe spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă. Se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte erau din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau tot timpul printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Astfel, ei au experimentat pe propriul lor corp puterile conştiinţei, de exemplu, postul prelungit fără apariţia nici unei urme de devitalizare. Apoi levitaţia şi rând pe rând au verificat toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că ele sunt supuse unor anumite stadii ale conştiinţei şi, prin urmare, pot fi depăşite graţie controlului şi apoi transcenderii acelor niveluri. Odată, Aurobindo chiar a consumat o cantitate imensă de otravă care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. Conştienţi că nu acesta este scopul ultim pe calea spirituală, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente. Puţin mai târziu Aurobindo şi Mama au hotărât să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.

Viaţa lui Sri Aurobindo a fost dăruită total ideii de a atinge ceea ce pentru alţi oameni părea a fi Imposibilul. A dorit cu ardoare acest aparent imposibil, l-a dublat cu o dăruire totală şi le-a aplicat pe amândouă, în primul rând în transformarea sa, apoi a tuturor celorlaţi oameni şi chiar în destinul ţării sale. Noi ştim că, dacă el a îndrăznit mai mult decât a fost posibil de realizat efectiv, este pentru că a crezut cu toată tăria în această idee forţă care îi aparţine: „Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.”

Un articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 16

yogaesoteric