de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Uşurinţa de a acţiona, care caracterizează epoca noastră, ascunde un pericol sigur, datorită faptului că aceasta favorizează gesturile impulsive, pripite în toate domeniile; ea conduce la improvizaţii superficiale pe planul iniţiativelor şi ne face să luăm decizii grăbite, adesea iraţionale, pe care le vom regreta ulterior.
În concepţia yoghină, arta de a gândi just în toate circumstanţele vieţii este un capitol important. A gândi înseamnă a judeca în mod adecvat, făcând apel la raţiune pentru a stabili ceea ce credem noi că este adevărul. În plus, gândirea ne pune instantaneu în rezonanţă cu anumite energii mentale corespondente din Univers, cu care stabilim un contact telepatic. În cazul angrenării raţiunii, gândirea este cea care se îndoieşte şi critică, compară şi controlează înainte de a afirma o credinţă, o poziţie a judecăţii, un plan de acţiune.
Gândirea controlată prin reflecţie sau chibzuinţă se întreabă asupra a ceea ce este adevărat sau fals, drept sau nedrept, în timp ce gândirea instinctuală, pripită nu se preocupă decât de ceea ce este dorit imediat, de ceea ce individului îi place să considere sau să creadă din unghiul propriei sale logici egotice limitate. Însă, experienţa de viaţă arată că logica egotică tinde adesea să scufunde fiinţa umană în eroare în cazul exercitării comune a gândirii, pentru că ea îşi are rădăcinile în senzaţiile primare şi în sentimentul primitiv al individului dominat sau chiar sedus de un interes personal.
Considerând lucrurile din acest punct de vedere, nu trebuie să ne uimească ceea ce yoghinii au spus şi repetă, că cea mai mare dereglare a minții survine atunci când nu vedem lucrurile şi ființele din jurul nostru aşa cum ele sunt în realitate, ci întocmai cum am vrea ca ele să fie. Această situaţie rezultă deoarece activitatea de reflecţie se desfăşoară sub presiunea activităţii noastre mentale instinctuale dirijate de nevoia înnăscută de explicaţie şi certitudine. De regulă, judecata se încheie prin afirmarea unei credinţe, care implică un angajament de a acţiona în conformitate cu concluziile la care reflexia ne-a condus. Totuşi, o parte importantă a credinţelor pe care fiinţa umană le afirmă, nu rezultă deloc din libera exercitare a capacităţii de reflecţie; ea provenind din credulitate, formă inferioară a gândirii, care ne face să considerăm drept adevărată nu contează ce părere, mentalitate sau opinie exprimată prin vorbire sau prin scris, fără a o discuta sau a o înţelege profund.
Astfel noi adoptăm, dintr-o dată, anumite păreri sau remarci pentru că ne este plăcut, comod şi la îndemână să o facem sub presiunea unei dorinţe subconştiente, fără ca gândirea reflectivă să participe la acestea; şi, de asemenea, pentru că influenţele telepatice conjugate ale mediului în care ne aflăm ne determină să împărtăşim o opinie în mod unanim admisă de grupul social din care facem parte.
Rezultatele magiei publicitare şi analiza comportamentului unor mari grupuri umane atestă că majoritatea fiinţelor umane cred cu toată sinceritatea ceea ce ei sau alţii doresc să creadă, sau ceea ce mediul lor social crede şi afirmă cu hotărâre; lipsa lor evidentă de spirit critic sau de independenţă de caracter şi libertate lăuntrică, îi face incapabili să adopte idei contrare opiniei celor mulţi sau să verifice exactitatea judecăţilor care le sunt sugerate, dacă nu insuflate sau impuse.
Yoghinul în calitatea sa de fiinţă umană raţională, controlează lucid şi îşi cântăreşte afirmaţiile, în continuare el formulează ideea și se oprește aici cu rezerva unei angajări de viitor. Omul impulsiv este acţionat de o idee subită sau de o dorinţă pasageră la care el ţine mult pe moment, respingând-o uneori chiar a doua zi pentru a adopta o atitudine inversă.
Persoane de tipuri atât de diferite nu pot niciodată să se înţeleagă între ele, pentru că omul raţional, calm şi ponderat se ataşează la judecăţi raţionale, clare, care au fost confruntate cu faptele; în timp ce impulsivul instabil în ideile și conduita sa, schimbător de la o zi la alta, nu ascultă decât de capriciile sau fantezia sa delirantă şi comite erori fatale atât în gândire cât şi în acţiune.
În concepţia yoghină, principala cauză a erorii în gândire rezidă în pasiunea care rezultă dintr-o dorință violentă, având la bază egoismul, dorinţa impulsivă, mai mult sau mai puţin ascunsă şi care întunecă judecata corectă. Atunci se afirmă un anumit lucru sau se adoptă o anumită linie de acţiune pentru că dorim cu putere în străfundurile instinctuale ale fiinţei reuşita, scontând deja satisfacţia personală, crezând că acel lucru este adevărat şi urmărim astfel ca evenimentul vizat să se petreacă.
Această logică egotică, pe care atâţia oameni o practică fără să o ştie, ne face să nu fim sinceri cu noi înşine. Noi dăm la o parte obiecţiile care rezultă inevitabil în cadrul unui asemenea mod de gândire de îndată ce le remarcăm, sau chiar neglijăm să ţinem cont de ele deoarece presupunem că examinarea lor ar fi neplăcută.
Gândirea poate, de asemenea, să fie falsă în ea însăşi fie datorită lipsei de cunoaştere, de experienţă sau de metodă, fie datorită tendinţei de a reduce necunoscutul sau misterul la un presupus cunoscut, fără a controla dacă analogia de situaţie pe care ne bazăm corespunde sau nu cu realitatea.
În concepţia yoghină, odată cu arta de a gândi just este necesar să o învăţăm şi pe cea de a decide şi de a acţiona, căci chiar dacă uneori dispunem de mijloace de control suficiente, riscăm să ne luăm după aparenţe, în lipsa unei atenţii susţinute, datorită nerăbdării de a relaxa tensiunea mentală necesară controlului, ajungând astfel în grabă la o anumită concluzie.
Trecerea de la idee la acțiune
În concepţia yoghină, pentru a acţiona în mod eficient este necesar să trecem de la reflecţie la mişcare, de la idee la acţiune, mânuind, analogic vorbind, rând pe rând, acceleratorul şi frâna.
Frâna este puterea de oprire care ne permite să vedem clar în noi înşine şi în jurul nostru, pentru a examina situaţia şi a recurge la măsurile care este necesar să fie luate pentru a face faţă diferitelor situaţii.
Acceleratorul este sentimentul viu care furnizează energia emoţională necesară orientării voinţei pentru executarea activităţii sau pentru realizarea unui anumit lucru.
Între frână şi accelerator intervine decizia, sau cu alte cuvinte hotărârea fermă de a acţiona într-un anumit sens, care va determina forţa raţiunilor sau puterea motivelor, ce sunt puse pe primul loc în mod deliberat.
Omul normal se decide prin intermediul unor raţiuni bine gândite sau prin intermediul unor motive bine cântărite, între care el arbitrează. Decizia reflectată presupune o discriminare, o evaluare, o estimare care ne face să ne pronunţăm pro sau contra unei opinii, a unui plan, a unei tactici sau, cu alte cuvinte, să acţionăm după o judecată rapidă şi motivată.
Decizia este hotărârea gândirii conştiente, şi aceasta este posibil să fie stimulată prin antrenamentul activităţii mentale reflexe în conformitate cu legile obişnuinţei. După decizie, faza statică, trecem la acţiune, la manifestare, la exploatarea şi funcţionarea a ceea ce a fost hotărât. În această direcţie, facem apel la dinamismul creator al imaginaţiei, evocând plăcerea aşteptată, siguranţa dobândită, sau orice rezultat capabil să declanşeze mecanismele psihosomatice care vor traduce în fapte ceea ce s-a decis în principiu.
Gândirea solicită acţiunea oricărei persoane care şi-a format reflexe, care apoi le-a cristalizat şi clasat pentru a constitui veritabile lanţuri de automatisme asociate care, în faţa circumstanţelor noi, sunt inteligent utilizate de subiect pentru a-şi realiza propriile sale planuri.
Citiți a doua parte a articolului
Citiți și:
MISTERELE MEDITAŢIEI YOGHINE
Despre mintea raţională – rolul acesteia şi modul în care ea poate fi uşor transcensă
yogaesoteric
20 decembrie 2018
Also available in:
Français