Steve Bannon: Trump are acum ocazia de a zdrobi Statul Paralel

Actualul moment istoric este unul propice mișcărilor patriotice și suveraniste peste tot în Occident, susține fostul consilier al lui Donald Trump. Însă avertizează că globaliștii nu vor renunța cu ușurință la putere.

Steve Bannon

Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump i-a acordat lui Mark Granza, redactorul șef al publicației IM-1776, un amplu interviu din care am selectat câteva fragmente.

Interviul a fost acordat înainte ca Bannon să fie condamnat de Statul Paralel la patru luni de închisoare.

Mark Granza (M.G.): Giorgia Meloni a fost aleasă prim-ministru. Ați avut o colaborare foarte strânsă cu ea în trecut. Ați sunat-o să o felicitați pentru victorie?

Steve Bannon (S.B.): Să spunem că i-am transmis sprijinul nostru înainte de alegeri și i-am comunicat apoi entuziasmul nostru pentru uimitoarea ei victorie.

M.G.: Ce credeți că înseamnă victoria partidului ei pentru viitorul populismului în Occident?

S.B.: O, este o mare victorie. Când am întâlnit-o prima dată, partidul ei se afla la 2%. Aceasta le arată deci populiștilor cât de important este să muncească. Meloni este un exemplu perfect. Cineva care a făcut eforturi să nu se dea bătută, a muncit din greu pentru a construi și a ajuns la 26%, practic fără bani… Frații Italiei nu sunt o organizație cu finanțare importantă.

De aceea, cred că lecția pentru toată lumea, în special din Europa, este următoarea: puteți să o faceți!

Dar, evident, pentru asta este nevoie de un efort susținut dar și de o înțelegere reală a problemelor cu care te confrunți – și Meloni asta a făcut. A mers la acele conferințe prin toată Europa, vorbind despre Dumnezeu, Patrie și Familie, și a rămas fidelă acestui mesaj.

Cred așadar că este cea mai mare lecție pentru politicienii din lumea întreagă: nimic nu se rezolvă de la sine. Nu ți se oferă nimic pe tavă. Nu poți pur și simplu să stai pe rețelele de comunicare virtuală și să te plângi, să te văicărești și să oftezi. Este necesar să muncești.

M.G.: Probabil că ați făcut-o deja… Dar, totuși, dacă ar fi să îi dați un sfat, care ar fi acela?

S.B.: Să se concentreze pe criza financiară din Italia și din toată Europa. Este necesar să stabilizeze economia și situația financiară în Italia, pentru a putea realiza restul obiectivelor.

Evident, este vorba de o agendă foarte complexă. Dar acesta este primul aspect care este necesar să fie făcut: Italia se confruntă cu o datorie enormă. O uriașă criză economică subiacentă, o criză demografică în care mulți tineri talentați pleacă în alte părți ale Europei și ale lumii din cauza lipsei de oportunități.

Toate acestea constituie priorități de prim ordin.

M.G.: (Politologul) Darren Beattie a afirmat recent într-un interviu cu mine despre populism că este de asemenea „necesară cultivarea unei elite (…) și a controla instituțiile care pot ajuta să îți întărească ideile, odată ce obții puterea politică, astfel încât să nu ajungi în situația în care teoretic te afli la guvernare, dar practic ești lipsit de putere”. Este aceasta ceea ce i-a lipsit președintelui Trump în timpul mandatului său?

S.B.: Nu știu dacă i-aș spune „elită”. Amintiți-vă: deși mișcarea populistă a fost creată cu câțiva ani în urmă, nu aveam prea multă expertiză în multe din aspectele guvernării. Pe lângă armată, Statele Unite au peste 2 milioane de funcționari guvernamentali. Este un aparat uriaș.

Așadar, statul administrativ urmărim noi să-l demantelăm. Din acest punct de vedere, sunt cel puțin 4.000 de nominalizați politici care pot intra imediat și pot începe să conducă administrația. Aspect pe care nu am reușit să îl facem în vremea lui Trump.

Unul dintre motive este că pur și simplu nu aveam destui populiști și naționaliști MAGA pregătiți.

Dar acum ne ocupăm de asta. Formăm aceste cadre chiar în momentul în care noi doi discutăm. Oameni care cunosc aceste domenii și înțeleg că scopul nostru este în primul rând de a ajunge să avem un guvern mai mic, mai eficient, mai liber și mai corect.

În 2024 vor fi perfect pregătiți – este necesar să fim – la toate nivelurile. Cu profesori universitari și de școală și cu specialiști care înțeleg economia populistă/naționalistă și ce reprezintă cu adevărat această mișcare.

Cred că este important pentru toate aspectele culturale și sociale. Nu știu dacă este necesar să creăm o elită sau un cadru, dar este vorba cu siguranță de oameni care pot face asta.

M.G.: Să vorbim despre Statul Paralel (Deep State). Expresia este utilizată deseori de cei de dreapta pentru a eticheta rețeaua de birocrați și de organizații care conduc în mod secret țara din culise. Potrivit experienței pe care o aveți dvs., este aceasta o descriere exactă a ceea ce se petrece la Washington?

S.B.: Cred că este mai corect să vorbim despre o nomenclatură. Aș numi-o mai degrabă „statul administrativ”, care este cu adevărat a patra ramură a guvernului, nedorită de Părinții Fondatori și, să fim sinceri, nici de poporul american.

Scopul Statului Administrativ – și de fapt al Stângii Progresiste – este de a controla toate funcțiile guvernului prin intermediul agențiilor sale.

Până acum, își puteau redacta propriile lor legi și reglementări, dar în prezent au ajuns să controleze și aplicarea acestor legi, fie că este vorba de cei 87.000 de agenți ai IRS (Fiscul) sau de agenții militarizate, ca FBI sau EPA (Agenția de Mediu) cu cadre înarmate și forțe de securitate.

Deci scopul nostru primordial este necesar să fie demantelarea sa. Ați văzut cum au scăpat de sub control CDC și FDA, când a venit pandemia, cu Tony Fauci ca figură a Statului Administrativ care a guvernat fără ca cineva să aibă dreptul să îi pună vreo întrebare.

Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de un CDC sau de un FDA, dar modul lor de funcționare este necesar să fie restructurat din temelii.

Aș spune că securitatea națională și aparatul de informații și o parte din aparatul juridic sunt ceea ce numim în mod tradițional „Statul Paralel”, care s-a manifestat cel mai pregnant la primul impeachment al lui Trump.

Dacă vă aduceți aminte de tot acel gen de fetișism în privința colaborării dintre agenții și natura sacramentală a modului în care administrația era necesar să funcționeze când Trump era președinte – acela era Statul Paralel care spunea că Trump este inacceptabil pentru că nu credea în mod profund în necesitatea acestui proces.

Nu credea nici în funcția lor, nici în activitatea lor.

Se vede acum cu Ucraina, când aceste grupuri au propriile lor obiective. Au pus mâna pe aparatul american de securitate națională și de politică externă.

Ei nu cred în Constituție, nu cred că un comandant suprem ar fi bine să aibă dreptul de a lua decizii.

Am afirmat din prima zi că avem nevoie de o nouă Comisie Church (comisie care a investigat abuzurile CIA și FBI în 1975). În anii 1970, după Watergate, după Vietnam, după toate asasinatele și tulburările de stradă, s-a stabilit că FBI și CIA depășiseră limitele mandatului lor în materie de supraveghere a americanilor, de infiltrare în diverse grupuri și în general în toate atribuțiile pe care le aveau.

Și atunci am apelat la Comisia Church să creeze structura modernă a FBI și a CIA.

Comisia Church

Însă cred că efectele s-au estompat cu timpul. Există astăzi foarte multe activități nefaste și multe aspecte care este necesar să fie revizuite.

Este nevoie de o reformă totală și de o întinerire a acestor aparate, fie că este vorba de NSA, CIA, FBI, Departamentul Justiției sau de armată.

Am fost ofițer de marină timp de opt ani. Fiica mea a mers la West Point (academia militară). A făcut parte din Divizia 101 Aeropurtată și trimisă în Irak. Așadar, suntem cu toții patrioți și credem puternic în serviciul militar. Dar situația a ieșit de pe șine și este nevoie de o reformă masivă în toate domeniile.

M.G.: Era Trump conștient dinainte de acest Stat Paralel sau Stat Administrativ, sau a învățat din experiența directă în Biroul Oval?

S.B.: Cred că în privința președintelui Trump, conceptul său de „asanare a mlaștinii” a existat de la început. Însă, cu certitudine, a avut un șoc când a înțeles cât de greu era să fii la putere și să vrei să ieși, de exemplu, din Acordurile de la Paris, sau din TPP, sau din multe acorduri comerciale nocive pentru Statele Unite.

Cred că momentul revelației l-a reprezentat primul impeachment. Retrospectiv, faptul că au încercat să facă din prima sa discuție telefonică cu președintele ucrainean o infracțiune este absolut scandalos. Cred că atunci a fost momentul de trezire deplină.

Deci, da, având acum oameni cum este Kash Patel în jurul lui, pe post de consilieri, nu există nicio îndoială că înțelege pe deplin pericolele și va fi mult mai pregătit în 2024.

Dar aș mai spune ceva: amintiți-vă că niciun președinte, nici Nixon, nici Reagan, nu a atacat Statul Administrativ mai mult decât Trump. De aceea, și reacția acestuia.

Și țin să îi avertizez pe toți cei care vă urmăresc să înțeleagă că, pentru noi, populiștii și naționaliștii, nu există decizii ușoare. Nu există victorii ușoare.

Vedeți câte piedici îi vor pune Giorgiei Meloni la guvernare, sau cât de greu i-a fost lui Salvini să facă o alianță populistă de guvernare stânga/dreapta între 5 Stele și Liga, acum câțiva ani în Italia.

Sau cât de greu a fost și este Brexitul în Marea Britanie.

Puterile actuale, elitele lumii, comunitatea financiară și corporațiile mondiale nu stau cu mâinile în sân, resemnate să accepte aceste victorii. Ele sunt acolo pentru ca, înainte de orice, să te învingă pe TINE. Iar dacă, într-un fel sau altul, câștigi, sunt acolo pentru a se asigura că nu poți guverna.

Președintele Trump și-a dat seama foarte repede, în timpul administrației lui, că există o problemă mult mai teribilă, mai profundă și mai dificilă decât a crezut.

Însă cred că acum e pregătit.

M.G.: Poate Trump zdrobi monopolul Statului Paralel dacă e ales? Are suficienți oameni fideli alături de el?

S.B.: Cred că în acest moment are un cadru din care fac parte și eu. De la Rick Grenell la Kash Patel, este un grup format din ceea ce aș numi „veterani de război”, care au văzut cu exactitate ce s-a petrecut în timpul primei administrații și au muncit și au creat grupuri de reflecție, seminarii și au format oameni nu doar pentru a se asigura că obține victoria în 2024, ci și că este pregătit să formeze rapid un guvern foarte concentrat prin demantelarea Statului Administrativ.

Este unul din motivele pentru care Stânga este atât de disperată în acest moment, chiar și în privința lui Meloni, pe care o numește „fascistă”.

Știm că Stânga se va bate pentru fiecare petic de pământ. Însă noi suntem acum mult mai bine pregătiți și știm exact de data aceasta care ne sunt rolurile și misiunile.

M.G.: S-ar spune că sunteți mai degrabă favorabil reformării instituțiilor decât desființării lor…

S.B.: O, nu… Este necesar să fie desființate. Însă toate deciziile la timpul lor, nu-i așa? Nu e bine să fii prea grandoman sau prea radical și să spui „asta este necesar să dispară…….”

Cred că FBI este necesar să prezinte argumente foarte solide pentru a ne explica de ce avem nevoie de un FBI care a ajuns atât de politizat.

Dar sunt un adept fervent al audierilor și investigațiilor. Sistemul nostru este mai degrabă bun când este vorba de împlinirea sarcinilor. Iar Trump va ști mult mai multe aspecte acum decât în primul mandat.

Nu cred că va fi nevoie să mai existe 16 agenții de informații subordonate directorului Comunității de Informații. Categoric este nevoie de o reformă.

Părinții noștri fondatori nu au avut în vedere un guvern federal atât de puternic cum este cel de azi. Scopul lui a ajuns să vrea să se ocupe și să se amestece în toate aspectele vieții americanului de rând. Este un Leviathan care este necesar să fie distrus.

Sunt un mare adept al subsidiarității. Este guvernul cel mai apropiat de nivelul pe care oamenii îl pot controla. Asta este și esența populismului. Sau o mare parte a ei.

Statul administrativ este cel care a făcut atotputernice birocrația federală centrală, Leviathanul, elita din DC.

Uitați-vă și la UE. Ea este în mod fundamental creația câtorva vizionari europeni postbelici, având legături cu interesele de afaceri din America, al căror scop a fost crearea unor „State Unite ale Europei”, în care Italia, Ungaria etc. să nu mai fie state independente.

Pe de altă parte, din punct de vedere financiar, Europa este acum un protectorat al Statelor Unite. O situație care datează de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a continuat pe toată durata Războiului Rece. Această situație este necesar să înceteze.

Țările Europei este necesar să înceapă să se sprijine pe propriile picioare, în special din punct de vedere militar. Nu ne mai putem permite povara unor cheltuieli de 1 trilion de dolari anual. Situația este necesar să înceteze și pentru că face ca aceste țări să fie niște subalterne ale Americii. Ne dorim ca aliați state independente și puternice.

Citiți și:
Steve Bannon, ras de pe rețelele de socializare. Soft CIA folosit pentru schimbarea rezultatelor electorale și în țări străine
Ascensiunea recentă a populismului
Secretele statului paralel

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More