Ştiri care nu se spun

E bine să ne hlizim la ceea ce propaganda ne arată a fi „eşecurile” Rusiei, dar cred că cel mai indicat e să ne uităm la elementele obiective. Adică fix la acele elemente care sunt determinante pentru evenimentele prin care trecem. Asupra acestora se păstrează tăcerea, cu toate că ele sunt cele care ne spun extrem de multe.

Bunăoară ştim cu toţii că războiul din Ucraina este unul proxy între ceea ce numim „Occidentul colectiv” şi Rusia. Având acestea în prim plan, poate că ar fi interesant să ne uităm la cifre, deoarece ele nu mint niciodată.

Occidentul colectiv are un PIB total de peste 40 trilioane, adică peste 50% din PIB-ul mondial! Rusia are doar 1,6 trilioane, adică de douăsprezece ori mai mic decât PIB-ul SUA, de douăzeci şi cinci de ori mai mic decât cel al coaliţiei occidentale sau, la nivel mondial, aproximativ 2%! Din punct de vedere al bugetelor apărării, comparaţia este zdrobitoare. Aşa-zisul „Occident colectiv” cheltuieşte anual peste 2,5 trilioane, în timp ce Rusia are un buget de doar 60 mld.$. Asta înseamnă o putere în bani de patruzeci şi două de ori mai mare a Occidentului. Nu cred că are nimeni niciun dubiu asupra cifrelor prezentate.

E limpede de intuit de ce Occidentul a tot băgat lemnul prin gard întărâtând Rusia să atace Ucraina. O Ucraină care, timp de aproape 10 ani a fost pregătită pentru un război cu Rusia. Forţele occidentale au antrenat forţele armate ucrainene, au făcut planuri de rezistenţă, au transformat oraşele ucrainene în adevărate citadele, întărindu-le în vederea combaterii „furiei roşii”. Singurul gest pe care nu l-au făcut a fost acela de a le trimite echipamente militare. Au compensat însă imediat după începerea războiului trimiţând echipamente de ultimă generaţie. Scopul era transparent: Rusia atrasă în „capcana ucraineană” va slăbi, urmând să fie doborâtă şi împărţită între învingători.

Ajutoarele occidentale pentru Ucraina sunt de-a dreptul faraonice. SUA a cheltuit direct şi indirect aproximativ 0,8% din PIB-ul său doar până în prezent. UE şi Anglia la fel. Banii cheltuiţi reprezintă arme, ajutoare financiare, dar şi alte cheltuieli „discrete” (de exemplu, cele necesare recrutării şi plăţii armatei de mercenari). De asemenea, un impact bugetar major şi neluat în considerare în rapoartele reprezentând cheltuielile, este cel cu întreţinerea refugiaţilor de acolo. De partea cealaltă, impactul bugetar asupra Rusiei este insignifiant. Ţara a câştigat cam aceiaşi bani în condiţiile în care a vândut infinit mai puţine hidrocarburi pe piaţa europeană, iar preţurile au crescut atât de mult încât are venituri superioare. Există, într-adevăr, probleme grave generate de restricţii – de exemplu, e o penurie de spaţiu în centrele de procesare de date – dar acestea sunt acoperite de importurile gri – şi pe termen mediu, vor impulsiona industria internă, aşa cum „blocada alimentară” europeană a condus Rusia către poziţia de lider agricol mondial.

Uniunea Europeană estimează (atenţie la acest cuvânt deoarece la sfârşitul anului se va dovedi că estimarea a fost mult mai mică decât realitatea!) un impact bugetar direct cuprins între 1,1% şi 1,4% din PIB-ul pe 2022! În ceea ce priveşte SUA, impactul direct este insignifiant, însă indirect este lovită de gravele distorsiuni ale propriei economii care ies la suprafaţă şi care, precum o pecingine, se extind la nivel mondial. Cea mai vizibilă este inflaţia, dar, iată, începe să se vadă deflaţia pe piaţa imobiliară, fapt care conduce la un setup dezastruos şi un posibil crash bancar.

Fără doar şi poate atât Uniunea Europeană cât şi SUA dau vina pentru problemele cu care se confruntă pe Rusia şi pe situaţia explozivă de acolo. Doar că, în realitate, Rusia nu a făcut nimic altceva decât să acţioneze la momentul potrivit astfel încât să dezvăluie „secretul lui Polichinelle” cum că Împăratul (adică economiile Occidentului) e gol!

Şi iată-ne constatând că o ţară insignifiantă din punct de vedere economic nu doar că se luptă de la egal la egal cu Goliath-ul occidental, dar pare şi a fi reuşit să ochească cu praştia punctul sensibil al alianţei „colective”.

Ştirea pe care n-o spune nimeni este că Rusia a reuşit până acum să împingă SUA şi Occidentul în recesiune, doar printr-o confruntare internă, în care caută să-şi reia teritoriile care-i aparţin din punct de vedere istoric şi să calmeze oastea extremistă antrenată de Occident şi care-i ameninţa existenţa.

Ştiu, e frumos să ne uităm şi-n altă parte aşa cum ne indică propaganda, dar ar fi necesar să privim şi unde ne doare. Occidentul ne spune că ar fi indicat să nu mai facem baie (mă rog, asta a spus-o de mult, când ne-a recomandat să facem numai duş!), ci să ne spălăm cu prosopul umed. Ba, mai mult, propaganda a generat lansarea unor linii de haine pre-pătate de transpiraţie la axilă şi la gât, astfel încât cei împuţiţi să nu simtă vreo jenă. Acelaşi Occident, de frica foamei teribile care urmează, ne spune că e mai bine să mâncăm insecte. Ba, mai mult, le-a împins deja în magazine. Şi, tot la fel, ne avertizează că de-acum înainte iernile vor fi atât de reci încât e nevoie de dezvoltarea unor „centre de încălzire”, unde oamenii să stea precum sardelele ca să se mai încălzească puţin.

În termen tehnici, cele descrise de mine aici creează un scenariu mai urât decât cel trăit de români în anii ’80. Cel puţin, pe vremea aia, nu te punea nimeni să mănânci viermi, gărgăriţe sau greieri. Ca să înţelegeţi cât de rău am ajuns, vă voi spune doar că ceea ce a introdus Ceauşescu – salamul cu soia – este acum omniprezent în rafturile magazinelor. 90% dintre mezeluri conţin proteină din soia modificată genetic (!!!!), adică ceva ce pe vremea aia nici nu s-ar fi putut gândi! Nu cred că exagerez dacă afirm că cea mai mizerabilă mâncare de pe vremea comunistă a ajuns acum standardul celor mai mulţi dintre noi. Ei bine, acest standard este pe cale să se dărâme întrucât Occidentul, prin propagandă, ne trece la un nivel chiar mai jos de atât, anume de mâncători de greieri. Dar la râme nu v-aţi gândit, fraţilor?

Revenind la subiectul de azi, voi concluziona spunându-vă realitatea: Rusia, fără buget, fără cheltuieli militare mari, a reuşit să aplice o lovitură năucitoare Occidentului. Faptul că Rusia a reuşit să bage întregul Occident în recesiune este adevărata ştire. Iar dacă va mai şi câştiga războiul din Ucraina, vă las singuri să deduceţi consecinţele.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Prețul războiului Occident vs. Rusia: 379 miliarde de euro!
Principalele mize ale confruntării dintre Occident și Rusia

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More