Summit-ul G20, sau despre preconizata reîmpărțire a oaselor planetei de către cele trei mari puteri mondiale

Pe 24 februarie, când a început nebunia care duce acum omenirea în pragul colapsului, mi-am exprimat îngrijorarea (pentru că tot este la modă) că la un moment dat, mai marii lumii se vor așeza iarăși împreună la masă și vor împărți frățește oasele planetei, ca niște animale de pradă ce sunt cu adevărat. Indiferent de pieile de oi pe care le poartă de ochii lumii.

La acel moment, președintele României ne liniștea, spunându-ne că noi nu vom fi atrași în conflictul între Rusia și Ucraina.

Inutil să precizez că România a fost atrasă în conflict și suportă consecințele impotenței conducătorilor ei actuali nu doar prin implicarea la nivel umanitar, ci și militar (prietenii ucraineni s-au scăpat, prostește, că regimul de la București i-ar fi ajutat pe șest și cu armament), politic (Iohannis a aderat fără ezitare la discursul belicos antirusesc ca un bun executant) și economic (Bucureștiul a susținut și adoptat măsurile economice menite să-l pedepsească pe liderul de la Kremlin cu o seninătate iresponsabilă vecină cu trădarea de țară). Ca urmare a „neimplicării” iohanesciene, cetățeanului obidit, obosit și înglodat în datorii i se spune că prețurile pe care este nevoit să le plătească pentru a avea un trai la nivel de subzistență sunt generate de război. Chiar dacă toată lumea știe că aceasta este doar parțial adevărat și că dezastrul național ar fi avut dimensiuni mai puțin apocaliptice dacă țara nu ar fi fost condusă de o formațiune struțocămilească formată din slugi, la indicațiile și sub oblăduirea marilor puteri europene și nu numai, împotriva interesului național.

Într-un context internațional în care omenirii i se prezintă viitorul într-un scenariu negru, sub imperiul foametei, pandemiilor de boli letale, dezastrelor nucleare și încălzirii globale scăpate de sub control, pare că toți am fi pregătiți pentru a accepta orice pentru a evita sfârșitul lumii.

În acest moment, se preconizează o întâlnire între Putin, Zelensky, Xi Jinping și Biden, la summit-ul din Bali, în noiembrie. Putin și Xi Jinping și-au confirmat deja participarea la summit-ul G20.

Summit-ul ar fi de așteptat, cel puțin la nivel de propagandă, să readucă pacea.

Totuși, tensiunile politice internaționale nu sunt deloc de neglijat.

Rusia, „puterea regională” (după cum a fost caracterizată de fostul POTUS Obama) a dovedit, încă o dată, că nu poate fi ignorată pentru că așa declară americanii.

Aceasta nu s-a petrecut atât din cauza declanșării „operațiunii speciale” ordonate de Vladimir Putin în Ucraina pentru înlăturarea de la putere a proamericanului Zelensky, cât din cauza măsurilor stupide și dovedit inutile luate de către Vest la inițiativa SUA, fără mari crâcneli, măsuri care au întărit Rusia agresoare și au slăbit economiile țărilor presupus democrate. Demers care a produs și produce multe frustrări, dureri de cap și nervi în rândul șefilor din țările care au trâmbițat și aplicat măsurile care le-au pus, pe bună dreptate, populațiile în cap. Și le-au dus economiile tot acolo.

Relațiile dintre China și SUA sunt foarte încordate după ce Nancy Pelosi a găsit de cuviință să facă o vizită în Taiwan, din pur interes umanitar. Nicidecum pentru că o nouă conflagrație ar fi benefică pentru industria de armament americană, cel mai mare producător de moarte de pe glob. Industrie în care Casa Albă a pompat nu mai puțin de 44.000.000.000 de euro pentru o cauză care nu are nimic de-a face cu SUA. Bref, nu mai puțin de 44 de miliarde de euro din banii publici americani au fost dați de oamenii de rând președintelui Ucrainei, Zelensky, sub formã de tehnică militară. O nouă donație de dimensiuni asemănătoare ar fi o mană cerească pentru industria care s-a dovedit cea mai generoasă financiar pentru campania septuagenarului cu vizibile probleme de degenerare cognitivă, prezentat acum în vitrine luminoase drept liderul lumii libere.

Așadar, în pragul toamnei care precede venirea unei ierni rusești care va cuprinde și afecta într-un mod încă inimaginabil toate „țările civilizate”, o întâlnire la care trei monștri sângeroși și o marionetă din carton presat se așteaptă să ajungă la un consens care să repună ordine în dezordinea creată după tipare deja știute din istoria cunoscută, dar și din cea mai puțin cunoscută ‒ cea a serviciilor secrete ‒ pare a fi o soluție.

Conflictul ruso-ucrainean se află sub control, chiar dacă știrile ne spun contrariul.

Sub controlul cui însă a fost și este, interesul cui l-a deservit și în ce scop a fost gândit, pregătit, pus în practică, dus și condus acest război ne vom da seama de-abia când „operațiunea specială” se va fi terminat.

De-abia atunci vom înțelege despre ce a fost cu adevărat vorba. Și nu din declarațiile oficiale, nici din cele ale analiștilor politici și militari aflați pe un ștat de plată sau altul. Ci din cum va fi reîmpărțită lumea, sferele de influență, cât, cum și unde vor fi restrânse drepturile cetățenești.

Ne vom da seama care a fost scopul războiului din viitoarele directive care ne vor impune modul în care să trăim, să ne comportăm, să gândim și să vorbim. Și, mai ales, din cum vom fi chemați să fim pe deplin supuși.

Până atunci, summit-ul G20 ne-ar putea da, în linii generale, câteva indicii pentru ce va avea să vină. Dacă până atunci conducătorul națiunii-jandar nu va fi schimbat și toate nu se vor fi așezat la locul lor.

Autor: Diana-Maria Brăgaru

Citiți și:
Suflă un vânt de război rece: jumătate de lume rămâne în tabăra lui Vladimir Putin
Iarna Europei ar putea fi primăvara lui Putin

 

yogaesoteric
8 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More