Supravegherea în masă. Firme italiene, implicate în scandalul programelor spion

Legiuitorii europeni care investighează programul israelian de spionaj Pegasus ar putea începe acum să cerceteze firma italiană Tykelab și compania-mamă RCS Lab, în urma dezvăluirilor din presă privind supravegherea în masă.

Înființată în urma scandalului de spionaj israelian NSO, comisia de anchetă Pega adună informații cu privire la măsura în care statele utilizează tehnologia de supraveghere intruzivă și la modul în care această tehnologie subminează drepturile omului.

Președintele acesteia, europarlamentarul liberal olandez Jeroen Lenaers și secretariatul Pega au declarat pentru EUObserver, într-un e-mail înainte de publicarea investigației, că Tykelab și RCS Lab ar putea deveni o nouă parte a investigației comisiei. Vicepreședintele comitetului, germanul Moritz Körner, a făcut comentarii similare.

Investigația realizată de Lighthouse Reports împreună cu partenerii media Der Spiegel, Domani și Irpimedi, a constatat că atât Tykelab, cât și RCS Lab foloseau atacuri în rețelele de telefonie și programe de spionaj sofisticate împotriva unor ținte din Asia de sud-est, Africa, America Latină, precum și din Europa.

Ancheta conturează o imagine îngrijorătoare a practicilor de supraveghere despre care se spune că ar fi aproape la fel de asemănătoare cu Pegasus, softul israelian folosit pentru a se infiltra în telefoanele mobile și a extrage date sau a activa camere sau microfoane.

Firmele care produc astfel de software susțin adesea că este folosit pentru a urmări criminali sau teroriști, inclusiv Grupul NSO din Israel, care a condus la ancheta Parlamentului European asupra Pegasus.

Grupul NSO are contracte active cu 12 din cei 27 de membri ai Uniunii Europene și încearcă acum să-și extindă baza de clienți la NATO.

Citiți și:
Scandalul Pegasus ajunge în Parlamentul European. Cum își spionează UE propriii comisari
După ce ne-a băgat în bucluc: UE construiește un buncăr „anti-spionaj” de 8 milioane de euro pentru discuții secrete

 

yogaesoteric
17 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More