Tantra poate să înceapă în fiecare zi, în noi

de Gloriant Dunăre

Ca să pornim cu dreptul, vom începe cu definirea termenului tantra. În unele accepţiuni, tantra înseamnă ţesătură, urzeală, relaţie, fir. Mircea Eliade alege dintre multiplele semnificaţii ale cuvântului tantra pe aceea care revelează sensul de „desfăşurare, proces în derulare”, referindu-se la tantrism ca la „ceea ce extinde cunoaşterea individului aflat în relaţie cu Universul”. Un alt celebru erudit şi iniţiat, Arthur Avalon (Sir John Woodrofe) adaugă: „Cuvântul tantra derivă din rădăcina ‚tan’ care înseamnă ‚a desfăşura’. Tantra este o scriptură spirituală prin care cunoaşterea (Jnana) este răspândită în rândul oamenilor, aducându-le salvarea”. Julius Evola dezvăluie şi el semnificaţia de „tratat”, „expunere” a termenului tantra. Tantrismul reprezintă o grandioasă mişcare filozofică şi religioasă care, spune Julius Evola, „se anunţă încă din secolul al IV-lea al erei noastre, fiind în scurt timp asimilată de toate marile religii ale Indiei”. Deşi s-a manifestat cu o mare forţă încă din primele secole ale erei creştine, se consideră că această remarcabilă sinteză spirituală, tantrismul, îşi începe existenţa cu mai multe mii de ani în urmă.

Tantra este sistemul teoretic şi practic care demonstrează „ţesătura” între părţile de Univers, de Macrocosmos şi ne deschide către această realitate a sa prin multiple tehnici, modalităţi, căi. Tantra aduce în faţa noastră o perspectivă nouă, complexă, în care un aspect, oricare ar fi el, nu mai este considerat separat, ci aflat în legătură cu multe altele. Această viziune este una revoluţionară chiar și pentru aceste timpuri, deşi tantra este veche de mii de ani. Dacă oamenii zilelor noastre ar realiza faptul că creşterea nivelului de trai nu înseamnă evoluţia sufletului, ar realiza în acelaşi timp că civilizarea lor nu a însemnat decât schimbarea tabloului exterior şi nu modificarea relaţiei lor cu universul, cu divinitatea, cu Creatorul. Dincolo de avantajele de netăgăduit ale civilizării sale, întâlnim în fiinţa umană adesea aceleaşi întrebări fără răspuns. Ba chiar mai mult, găsim adesea răspunsuri greşite, profund nocive pentru el şi pentru cei din jur. Cineva din vechime, vrând să demonstreze că oamenii se hrănesc în mod obişnuit cu adevăruri parţiale care le alterează perspectiva corectă asupra vieţii, i-a legat pe câţiva la ochi şi i-a pus să descrie ce pot identifica pipăind. A fost adus în faţa lor un elefant şi li s-a spus să înceapă. Primul a spus: „Realizez că ce am în faţă este un tub moale, lung şi care se mişcă”. Altul a spus: „Ba nu, nu ai dreptate, e mai mult ca un fel de tavan bombat, destul de aspru la pipăit”. Al treilea i-a combătut pe amândoi: „Greşiţi, eu cred că ce avem în faţă este o coloană foarte groasă pe care abia o poţi cuprinde cu braţele”. Ar fi fost în stare să jure apoi fiecare că spune adevărul şi că are dreptate. Şi chiar aveau dreptate fiecare. Însă niciunul nu ar fi acceptat vreodată adevărurile celorlalţi. Această parabolă reflectă două lucruri: mai întâi, faptul că simţurile intermediază percepţia universului într-un mod particular pentru fiecare. Astfel, deşi vedem, auzim, aceleaşi aspecte exterioare, le înţelegem, trăim, reflectăm în mod diferit. În al doilea rând, aproape tot ce ştim ne parvine prin nişte instrumente imperfecte, o experienţă senzorială este condiţionată de performanţa simţului respectiv. Ca atare, cunoaşterea rezultată prin simţuri este o cunoaştere limitată, parţială, a adevărului. Cunoaşterea completă, autentică, survine atunci când investigaţia noastră nu mai este parţială, nu folosim, cu alte cuvinte, doar mintea, ci şi celelalte structuri ale făpturii noastre şi cercetăm Universul ţinând cont de toate aspectele sale, nu numai de aparenţa sa fizică.

Omul zilelor noastre, în orgoliul său dezaxat nu ţine cont că aceste „adevăruri” ale simţurilor sunt parţiale şi, ce este şi mai grav, se comportă în aproape orice direcţie ca şi cum ar şti adevărul absolut. De aici şi interpretările eronate, aberante adesea, despre ce este viaţa, iubirea, universul sau despre ce poate să însemne tantra. Ce putem face pentru a reduce numărul de orbi de pe planetă? În primul rând, să deschidem larg ochii noi înşine, să privim cu atenţie drumul care ni se deschide în faţă sau, dacă nu suntem orbi cu totul, să aruncăm cât mai departe ochelarii de cal. Dar cum să facem aceasta? Lăsând cât mai des universul să se întâlnească cu noi, să ne respire. Să ne respire încă şi încă o dată, de fiecare dată când ne aducem aminte că suntem în contact cu el.
 
Bibliografia tantrică este extrem de bogată. Tantra-ele se prezintă ca nişte dialoguri între aspectele arhetipale fundamentale masculin (SHIVA) şi feminin (SHAKTI). Textele tantrice sunt împărţite în două categorii:
– AGAMA, în care SHIVA în calitate de învăţător spiritual răspunde întrebărilor lui SHAKTI, care este aici discipolul.
– NIGAMA, atunci când SHAKTI este cea care explică şi oferă învăţătura cerută.

Dialogurile pline de înţelepciune între SHIVA şi SHAKTI, dialoguri care sunt de fapt moduri de exprimare a secretelor tantrice esenţiale, permit, dacă ne deschidem către ele, această respirare a noastră de către univers în condiţiile în care ne păstrăm conştiinţa identităţii noastre. Există multe tehnici şi metode revelate prin aceste dialoguri. Aceste taine dezvăluite reflectă ambivalenţa, existenţa într-o tainică fuziune a spiritului şi a materiei, a conştiinţei şi a energiei, a verticalului şi a orizontalului, a transcendenţei şi a imanenţei.

Dacă un oriental este ajutat din copilărie să îşi însuşească perspectiva corectă asupra acestei relaţii cu Universul şi cu structurile sale ascunse, invizibile, occidentalul e crescut ca în laborator, mărindu-i-se, prin spiritul de competiţie exacerbat, setea senzorială. Satisfacerea senzorială haotică şi savurarea aspectelor profunde ale existenţei sunt şi vor rămâne două lucruri perfect distincte pentru totdeauna.

Tantra înseamnă ţesătură, urzeală, relaţie, fir. Înseamnă chiar această legătură între sus şi jos, între un pol al universului și celălalt, făcând lumină în conştiinţa experimentatorului. Dacă necesara schimbare de optică a occidentalului ar surveni brusc, lumea lui, atât de reală până atunci, ar căpăta valoare de decor de teatru, decor care nu poate vreodată înlocui realitatea, şi atunci oamenii n-ar mai confunda binele cu răul, frumosul cu urâtul, tantra cu desfrâul, nu ar mai confunda sexualitatea transfiguratoare dătătoare de extaz cu minciunile răuvoitoare despre ea. Şi atunci omul, ca prin miracol, ar înţelege adevărul în urma experienţelor sale. Dacă cineva mănâncă un măr, degeaba vin apoi o mie de oameni să-l convingă că de fapt  mărul are gust de peşte şi că arată ca un zeppelin, mai ales că ei nu au mâncat un măr niciodată deşi, fie vorba între noi, visează în taină la asta. Eforturile lor rămân ridicole. Pentru un tantric, efortul lumii de a dovedi minciunile despre tantra rămân ridicole. Ba chiar mai mult, sunt oameni care, datorită ignoranţei, ajung să pornească adevărate „cruciade” personale pentru distrugerea perversităţii şi a degradării, spun ei, pe care tantra o aduce.

Se cuvine să zăbovim aici pentru a lămuri două aspecte. Mai întâi, sexualitatea în sine este ceva natural, un aspect care există în noi şi pe care nu îl putem nega, indiferent de castă, religie, sex, pregătire mentală sau politică. Ea, sexualitatea, se manifestă în noi fie că ştim sau nu, fie că vrem sau nu. Cineva, foarte inspirat, spunea: „Oamenii se împart în două categorii: cei care îşi recunosc impulsul sexual şi mincinoşii.” După conştientizarea existenţei sexualităţii în fiinţa sa omul poate să rămână aşa, la un stadiu oarecum instinctual, sau poate să cerceteze mai departe, transformând acest impuls în vitalitate, creativitate, voinţă, energie afectivă, mentală, lumină spirituală, fericire. Mincinoşii rămân de fiecare dată pe dinafară.

În al doilea rând, dintre toate modalităţile principale de evoluţie pe calea tantrică, doar câteva implică sexualitatea, referindu-se la transformarea energiei sexuale prin intermediul fuziunii amoroase între un bărbat şi o femeie care se iubesc.

Restul de numeroase modalităţi sau tehnici tantrice, nu presupun deloc angrenarea amoroasă. Şi atunci, de unde ideea că tantra înseamnă doar sexualitate degradantă, aşa cum afirmă „cunoscătorii”, care sunt de regulă din tagma celor care nu au mâncat niciodată un măr? Mai mult, sexualitatea tantrică transfiguratoare este un mijloc, şi nu un scop în sine; ea implică frumuseţe, iubire, transfigurare (adică a trece dincolo de formă, de aparenţe, de exterior).     

Mircea Eliade, în „Yoga – nemurire şi libertate” sublinia: „Omul trebuie să pornească de la experienţele fundamentale, care sunt specifice condiţiei sale naturale, adică de la însăşi sursele vieţii sale. Iată de ce „inima” şi sexualitatea joacă un rol decisiv în sadhana tantrică, servind drept vehicule care să asigure accesul la transcendenţă”.

Dacă tantra ar fi fost doar un „ospăţ senzorial”, cine ar mai fi putut evidenţia aspectele spiritualizante ale sale? Şi dacă un tantric autentic ar fi doar un banal obsedat sexual, cum ar putea el să-şi domine, să-şi transforme şi să-şi controleze energia sexuală? Un obsedat sexual este sclavul acestei energii, cel dominat, şi nu cel care controlează. Tantricul se foloseşte chiar de această energie şi, cu înţelepciune, foloseşte tot ce-i oferă viaţa pentru a fi cât mai mult în inima Universului, în timp ce trăieşte în lume. Aceasta este o mare taină. Şi atunci cine strigă afară? V-aţi prins! Mincinoşii. Aşa că atunci când întâlniţi oameni înverşunaţi împotriva sexualităţii transfiguratoare tantrice sau care iau în derâdere tantra, zâmbiţi, sunteţi la un film cu mincinoşi, zâmbiţi şi amuzaţi-vă! Orice film durează cel mult o oră şi jumătate.

Omul are o minte, un suflet, energii care îl animă, omul are un chip spiritual. Universul este pentru tantric ca un corp mult mai mare al fiinţei sale cu care tinde permanent să se identifice. Această idee, deşi pur filosofică, îl ajută pe experimentator să se universalizeze treptat, din ce în ce mai multe fiinţe umane descoperind în ultima vreme această fascinaţie a universalizării fiinţei. Şi atunci, dilataţi, vom putea să vedem cum Universul, de la facerea sa încoace, ne aşteaptă, cuminte, în acelaşi loc, să deschidem ochii. Ne aşteaptă să ne lăsăm respiraţi de el. Ne aşteaptă, vizionând filme cu mincinoşi, să începem să zâmbim dându-ne şi noi seama despre realitatea tantrei, despre gustul fructului care se cheamă măr.
 
Să zâmbim deci…    
                     
 

Citiţi şi:

Tantra vă invită să exploraţi profunzimile microcosmosului propriei fiinţe 

Interviu fără prejudecăţi cu GREGORIAN BIVOLARU – TANTRA, o cale dificilă şi îngustă precum tăişul briciului
 

yogaesoteric
12 decembrie 2012