Top 10 cele mai înfiorătoare și distopice tendințe vehiculate de Forumul Economic Mondial (WEF)
Forumul Economic Mondial (WEF) este una dintre cele mai puternice organizații din lume. Și, de-a lungul anilor, oamenii de la WEF au lansat câteva tendințe cu adevărat nebunești și distopice. Și au reușit să le formuleze în cele mai înfiorătoare moduri posibile. În acest articol am alcătuit un top al celor mai nebunești 10 tendințe promovate de WEF.
Atunci când se vorbește despre „elita globală”, se face referire, de obicei, la un grup mic de persoane bogate și puternice care operează dincolo de granițele naționale. Prin intermediul diverselor organizații, aceste persoane nealese de nimeni se adună în semi-secret pentru a decide politicile pe care doresc să le vadă implementate la nivel global.
Forumul Economic Mondial (WEF) se află chiar în mijlocul tuturor acestor evenimente. Într-adevăr, prin reuniunile sale anuale de la Davos, WEF încearcă să legitimeze și să își normalizeze influența asupra națiunilor democratice ale lumii, prin prezența unui grup de lideri mondiali care iau cuvântul în cadrul evenimentului.
O simplă privire la lista participanților la aceste întâlniri relevă uimitoarea amploare și influență a organizației. Cele mai mari nume din mass-media, politică, afaceri, știință, tehnologie și finanțe sunt reprezentate la WEF.
Potrivit mass-mediei, întâlnirile de la Davos reunesc lideri pentru a discuta probleme precum „inegalitatea, schimbările climatice și cooperarea internațională”. Această descriere simplistă pare a fi făcută la comandă pentru a determina cetățeanul obișnuit să bocească de plictiseală. Dar subiectele abordate la WEF merg mult mai departe de „inegalitate”.
De-a lungul anilor, participanții la WEF au făcut afirmații extrem de deranjante, dar niciuna dintre ele nu a atras atenția mediatică cuvenită. De fapt, atunci când cineva pune cap la cap subiectele promovate de WEF, se conturează o temă generală: Controlul total al umanității folosind mass-media, știința și tehnologia, remodelând în același timp democrațiile pentru a forma un guvern global.
Dacă toate acestea par să sune ca o teorie a conspirației trasă de păr, citiți în continuare pentru a vă edifica pe deplin care este realitatea.
Iată care sunt cele mai distopice 10 elemente care sunt promovate de WEF în acest moment. Această listă nu este aranjată într-o ordine anume, pentru că toate aceste elemente sunt la fel de nebunești.
#10 Penetrarea guvernelor
Klaus Schwab, fondatorul și șeful WEF, în mod evident nu este un fan al democrației. De fapt, el o percepe ca pe un obstacol în calea unei lumi complet globalizate.
În raportul WEF din 2010 intitulat „Global Redesign”, Schwab postulează că o lume globalizată este cel mai bine gestionată de o „coaliție auto-selectată de corporații multinaționale, guverne (inclusiv prin intermediul sistemului ONU) și organizații ale societății civile (OSC) selectate”. Aceasta este exact opusul unei democrații.
El a susținut că guvernele nu mai sunt „actorii dominanți pe scena mondială” și că „a venit timpul pentru o nouă paradigmă de guvernanță internațională a părților interesate”. Din acest motiv, Transnational Institute (TNI) a descris WEF ca fiind „o lovitură de stat globală tăcută” pentru a captura guvernarea.
În 2017, la Harvard’s John F. Kennedy School of Government, Schwab a recunoscut direct ceea ce este în mod continuu respins ca fiind o „teorie a conspirației” de către mass-media: WEF „penetrează” guvernele din întreaga lume.
Șeful Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, la Harvard’s John F. Kennedy School of Government, în 2017:
Klaus Schwab in 2017 at Harvard: "What we are very proud of, is that we penetrate the global cabinets of countries with our WEF Young Global Leaders." pic.twitter.com/dMsZWGbQ6a
— Tami Cam 🇺🇲 (@megami_shiawase) January 24, 2022
Schwab a declarat: „Este necesar să spun că, atunci când menționez nume precum doamna (Angela) Merkel și chiar Vladimir Putin, și așa mai departe, toți au fost Tineri lideri globali ai Forumului Economic Mondial. Dar de ceea ce suntem foarte mândri acum este tânăra generație, cum ar fi prim-ministrul [Justin] Trudeau, președintele Argentinei și așa mai departe.
Noi pătrundem în cabinete. Astfel, ieri am fost la o recepție pentru prim-ministrul Trudeau și știu că jumătate din cabinetul său, sau chiar mai mult de jumătate din cabinetul său, sunt de fapt Tineri lideri globali ai Forumului Economic Mondial. (…) Este valabil în Argentina și este valabil și în Franța, cu președintele – un Tânăr lider global.”
În acest discurs remarcabil, Schwab a afirmat în mod direct că Angela Merkel din Germania, Vladimir Putin din Rusia, Justin Trudeau din Canada și Emmanuel Macron din Franța au fost „pregătiți” de WEF. El adaugă chiar că cel puțin jumătate din cabinetul Canadei este format din reprezentanți vânduți agendei WEF. Aceasta nu este o teorie a conspirației ci este adevărul absolut, confirmat de însuși șeful WEF.
#9 Controlul conștiințelor cu ajutorul undelor sonore
În 2018, unul dintre subiectele de discuție la WEF a fost „Controlul conștiinței folosind unde sonore”. Sunt exact cuvintele folosite de WEF, nu am modificat titlul acestei teme pentru senzaționalism.
În articol, această tehnologie este prezentată ca un posibil tratament pentru bolile Parkinson și Alzheimer. Cu toate acestea, în articol se afirmă, de asemenea, că tehnologia „te poate vindeca, te poate face dependent și te poate ucide”. De asemenea, aceasta poate fi folosită pentru a controla complet conștiința unei persoane, de la distanță. În articol se afirmă:
„Văd că va veni ziua în care un om de știință va putea controla ceea ce vede o persoană cu ochii conștiinței, trimițând undele potrivite în locul potrivit din creierul său. Bănuiesc că majoritatea obiecțiilor vor fi similare cu cele pe care le auzim astăzi cu privire la mesajele subliminale din reclame, doar că vor fi mult mai vehemente.
Această tehnologie nu este lipsită de riscuri de utilizare abuzivă. Ar putea fi o tehnologie revoluționară de asistență medicală pentru bolnavi sau un instrument de control perfect cu care cei nemiloși îi controlează pe cei slabi. De data aceasta, însă, controlul ar fi la propriu.”
Concluzia articolului: Nimeni nu îi poate opri pe oamenii de știință să dezvolte această tehnologie. Iar pentru a preveni utilizarea ei abuzivă, aceasta ar fi necesar să fie reglementată de organizații precum… WEF. Este foarte convenabilă această abordare, deoarece unele companii care dezvoltă această tehnologie fac parte din WEF. Vedeți încotro se îndreaptă toate acestea?
#8 Pastilele care conțin microcipuri
Din nou, acest titlu sună ca o teorie a conspirației trasă de păr, formulată inteligent pentru senzaționalism. Însă nu este așa. Iată un videoclip de la reuniunea WEF din 2018 în care Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, vorbește despre pastilele care conțin microcipuri.
Bourla spune:
„FDA a aprobat prima «pastilă electronică», dacă pot să o numesc așa. Este practic un cip biologic care se află în tabletă și, odată ce luați tableta și se dizolvă în stomac, trimite un semnal că ați luat tableta. Imaginați-vă deci aplicațiile acestui fapt, conformitatea. Companiile de asigurări ar ști că pacienții chiar iau medicamentele pe care ar fi necesar să le ia. Este fascinant ce se petrece în acest domeniu.”
Este acest domeniu cu adevărat fascinant? Sau complet distopic? După cum a spus Bourla însuși: „Imaginați-vă conformitatea”. Acest tip de tehnologie ar putea deschide cu ușurință ușa pentru tot felul de aplicații nefaste. Între timp, covid a pus Pfizer într-o poziție de putere nemaiîntâlnită până acum pentru o companie farmaceutică.
La fel ca Pfizer, și WEF se folosește de covid pentru a-și promova agenda.
#7 Lauda închiderilor masive
În 2020 și 2021, orașe din întreaga lume au fost supuse unor închideri masive și drastice, provocând pierderi de locuri de muncă, sinucideri, supradoze de droguri, izolare, probleme de sănătate psihică, abuzuri domestice, falimente și persoane fără adăpost. În timpul acestei perioade îngrozitoare, copiii nu au putut merge la școală timp de luni de zile și li s-a interzis, în esență, să interacționeze cu alți copii. O sumedenie de întreprinderi mici și mijlocii au fost distruse, în timp ce marile corporații se străduiau să reziste.
În ciuda tuturor acestor situații, WEF nu și-a putut ascunde dragostea pentru închiderile drastice și distrugătoare de vieți. De fapt, a lansat un videoclip intitulat în mod suprarealist „Lockdowns are quietly improving cities around the world” (Închiderile îmbunătățesc în liniște orașele din întreaga lume). Iată această piesă de nebunie totală.
Videoclipul afirmă că „Închiderile au redus semnificativ activitatea umană … ceea ce a dus la cea mai liniștită perioadă de pe Pământ din ultimele decenii”, în timp ce prezintă imagini distopice cu orașe goale și avioane blocate la sol.
Ignorând complet imensa suferință umană cauzată de aceste blocaje, WEF a considerat că totul a meritat pentru că „emisiile de carbon au scăzut cu 7% în 2020”.
Când a fost postat pentru prima dată, videoclipul a stârnit reacții intense de dezaprobare. Așa că WEF a șters videoclipul de mai sus și a postat acest tweet.
După cum puteți vedea, în ciuda ștergerii videoclipului, WEF a continuat să laude blocajele. Asta pentru că i-ar plăcea ca măsurile aberante implementate în perioada covid să devină permanente.
#6 „Aruncă o privire în viitor”
Judecând după comentariile de pe YouTube și de pe rețelele de comunicare virtuală, oamenii urăsc cu desăvârșire videoclipurile create de WEF. Dar ele continuă să apară. Pentru că nu le pasă ce credeți. Ei vor doar să își planteze sămânța de nebunie în conștiințele voastre. Într-un videoclip intitulat „Cum ar putea arăta viețile noastre în curând”, WEF îi invită pe cei care îl vizionează să „tragă cu ochiul la viitor”. Și este NEGRU. Este vorba despre a face ca modul de viață din timpul crizei covid să devină permanent.
This is how our lives could soon look.
Take a peak at the future: https://t.co/lOLgPc95VB pic.twitter.com/sR7l66C95C
— World Economic Forum (@wef) August 17, 2021
Videoclipul este plin de oameni mascați, de distribuitoare de dezinfectant și de coduri QR. Acesta este viitorul pe care și-l doresc. Apoi, există această pepită de nebunie.
Videoclipul spune cu mândrie:
„NASA a inventat un sistem care te poate identifica după bătăile inimii tale cu ajutorul unui laser.”
Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, videoclipul arată copii blocați acasă și care sunt școlarizați prin intermediul ecranelor. Videoclipul se încheie arătând oameni care poartă măști afară, ca niște nebuni.
#5 Presiuni pentru o mare resetare
După cum am menționat mai sus, WEF percepe pandemia ca pe o „oportunitate”. Nu este doar o oportunitate pentru ei de a ne remodela existența personală, ci și de a restructura întreaga arhitectură a lumii în conformitate cu principiile sale. WEF numește aceasta „Marea Resetare”. Pentru a promova această Resetare (pe care absolut nimeni nu și-o dorește), WEF a lansat un videoclip de propagandă (se potrivește cu adevărat definiției „propagandei”). Iată-l în toată nebunia sa.
Când am postat un articol despre acest videoclip în 2021, comentariile nu erau încă dezactivate. Și am făcut o captură de ecran a celor din partea de sus a secțiunii.Acest scurt videoclip reușește să conțină o cantitate uluitoare de mesaje subversive. Ba chiar ridiculizează „teoriile conspirației” în timp ce, în mod uimitor, confirmă aceste teorii.
Videoclipul anunță, de asemenea, „moartea capitalismului”.
În timp ce capitalismul se bazează pe un sistem de autoreglare a cererii și ofertei, Marea Resetare încearcă să redefinească modul în care sunt evaluate afacerile prin intermediul unor noi parametri. Principalul dintre aceștia: conformitatea cu agendele sociale și politice ale elitelor.
Spre final, naratorul rostește această propoziție enigmatică: „Și totul se rezumă la a aduce oamenii potriviți la locul potrivit, la momentul potrivit.”
Deși videoclipul nu explică foarte bine ce înseamnă de fapt această propoziție în situații din viața reală, implicațiile sale sunt destul de înfricoșătoare. În loc să permită persoanelor și întreprinderilor de succes să se dezvolte organic, sistemul elitei ar interveni pentru a „aduce oamenii potriviți la locul potrivit la momentul potrivit”, în conformitate cu agenda sa. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi trucat, iar conformitatea cu o agendă mai largă ar fi obligatorie într-o nouă economie.
Videoclipul se încheie cu un apel către oameni să se implice. Cu toate acestea, desigur, nu sunteți invitați la WEF. De fapt, ei caută să vă „recalibreze” libertatea de exprimare.
#4 „Recalibrarea” libertății de exprimare
O modalitate ușoară de a identifica liderii mondiali care sunt pregătiți de WEF este faptul că aceștia se opun neîncetat libertății de exprimare. Ei o urăsc absolut și cer în mod constant ca internetul să fie cenzurat și foarte reglementat. La reuniunea de la Davos din 2022, „comisarul australian pentru eSafety”, Julie Inman Grant, a declarat că avem nevoie de o „recalibrare a libertății de exprimare”.
Australian eSafety commissioner Julie Inman Grant tells the World Economic Forum we need a "recalibration" of freedom of speech. pic.twitter.com/zEq72wFhNf
— Andrew Lawton (@AndrewLawton) May 23, 2022
Grant a declarat: „Ne aflăm într-un punct în care avem o polarizare crescândă peste tot și totul pare binar când nu este indicat să fie așa. Așadar, cred că va fi necesar să ne gândim la o recalibrare a unei întregi game de drepturi ale omului care se desfășoară online. Știți, de la libertatea de exprimare la libertatea de a nu fi supus violenței online.”
Aici, Grant face apel la cenzură. Ea crede chiar că libertatea de exprimare, ca drept al omului, ar fi necesar să fie „recalibrată”, folosind ca scuză „violența online”. Nu există „violență online”. Ei adoră să pună semnul egal între vorbire și violență. Este un mod extrem de manipulator de a justifica cenzura de tip chinezesc.
Libertatea de exprimare este, de fapt, definită în mod binar. Ori există, ori nu există. Iar ei, în mod clar, nu vor să existe.
#3 Urmărirea hainelor tale
WEF vrea să vă controleze hainele. Și au făcut un videoclip despre asta. Am menționat că oamenii detestă absolut toate videoclipurile WEF? Iată încă unul care a făcut să le fiarbă sângele.
Folosind mediul înconjurător ca scuză (ca de obicei), WEF a anunțat apariția hainelor prevăzute cu „pașapoarte digitale”, care pot fi urmărite în orice moment. Susținute de Microsoft (bineînțeles), aceste articole de îmbrăcăminte vor inunda piața până în 2025.
Potrivit WEF, aceste cipuri vor permite mărcilor de modă să își revândă hainele. Nu am nicio idee despre cum ar putea funcționa acest sistem. Videoclipul are grijă să NU menționeze că această tehnologie ar fi o modalitate excelentă de a-i urmări pe cei care au renunțat la smartphone-uri.
Dar renunțarea la smartphone ar putea deveni… imposibilă.
#2 „Telefoanele inteligente vor fi implantate în trupul tău până în 2030”
În cadrul reuniunii Davos 2022, Pekka Lundmark, CEO-ul Nokia, a afirmat că, până în 2030, „smartphone-urile vor fi implantate direct în trup”. Aceasta ar coincide cu introducerea tehnologiei 6G, care ar urma să fie lansată până la sfârșitul deceniului.
De ani de zile, există numeroase dovezi ale preocupării neîncetate a elitelor pentru transumanism, care reprezintă fuziunea oamenilor cu mașinile. Liderii satanici caută să accelereze această tranziție făcând ca lucrurile fără de care oamenii au ajuns să nu mai poată trăi (cum ar fi smartphone-urile) să fie disponibile în formă transumanistă.
Observați nerăbdarea lor înfiorătoare de a introduce obiecte în interiorul trupurilor noastre?
#1 „Nu vei deține nimic. Și vei fi fericit.”
Acesta este, probabil, cel mai distopic moment din istoria WEF. În 2016, Ida Auken, un membru al Parlamentului din Danemarca, a declarat:
„Bine ați venit în 2030. Nu dețin nimic, nu am nicio intimitate, iar viața nu a fost niciodată mai bună.”
WEF a apreciat atât de mult acest citat încât a scris pe Twitter despre el.
WEF a creat, de asemenea, un videoclip (pe care toată lumea l-a detestat cu desăvârșire) intitulat „8 predicții pentru lumea din 2030”. Iată o captură de ecran.
Un articol de pe site-ul WEF explică:
„Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin niciun aparat electrocasnic sau haine”, scrie deputatul danez Ida Auken. Cumpărăturile sunt o amintire îndepărtată în orașul din 2030, ai cărui locuitori folosesc energia curată și împrumută ceea ce au nevoie la cerere. Sună utopic, până când ea menționează că fiecare mișcare a sa este urmărită, iar în afara orașului trăiesc mlaștini de nemulțumiți, viziunea finală a unei societăți împărțite în două.
În acest viitor distopic, nu există produse pe care să le poți deține. Doar „servicii” care sunt închiriate și livrate cu ajutorul dronelor. Acest sistem ar face ca toți oamenii să fie complet dependenți de corporațiile controlate de WEF pentru fiecare nevoie de bază. Nu ar exista absolut nicio autonomie, nicio libertate și nicio intimitate. Iar voi veți fi fericiți.
Mențiune de onoare: Dispozitivul personal de urmărire a amprentei de carbon
În cadrul reuniunii Davos din 2022, președintele Alibaba Group, J. Michael Evans, a anunțat dezvoltarea unui „dispozitiv personal de urmărire a amprentei de carbon”.
Alibaba Group president J. Michael Evans boasts at the World Economic Forum about the development of an "individual carbon footprint tracker" to monitor what you buy, what you eat, and where/how you travel. pic.twitter.com/sisSrUngDI
— Andrew Lawton (@AndrewLawton) May 24, 2022
Încă o dată, WEF se folosește de așa-zisele probleme de mediu pentru a promova microgestionarea comportamentului uman. Evans spune că trackerul poate monitoriza „unde călătoresc, cum călătoresc, ce mănâncă și ce consumă pe platformă”.
Observați că a folosit pronumele „ei” și nu „noi”, pentru că în niciun caz el nu are de gând să folosească acel dispozitiv. Nici eu.
În concluzie
La o analiză atentă a acestei liste, două teme comune devin evidente. Prima temă este „penetrarea”. WEF vrea să pătrundă în guverne folosind „lideri globali” (aka candidați manciurieni). De asemenea, dorește să pătrundă în trupurile noastre prin intermediul pastilelor, a microcipurilor și a vaccinurilor. De asemenea, vrea să pătrundă în conștiințele noastre prin intermediul undelor sonore, a cenzurii și a propagandei.
Cealaltă temă este „controlul”. Vor să controleze ceea ce gândim, unde mergem, ce spunem, ce mâncăm și ce purtăm.
Știți cine este de acord cu WEF? China. Cenzura este larg răspândită, un sistem de credite sociale controlează comportamentul oamenilor, iar covid este încă folosit ca pretext pentru închideri masive și controlul total al populației. Ca să nu mai vorbim de lagărele de concentrare propriu-zise. În ciuda tuturor acestor aspecte, oficialii chinezi sunt prezenți în mod constant la reuniunile WEF. De ce? Pentru că China este, practic, un laborator pentru politicile WEF.
Cum putem însă contracara nebunia WEF? Cum putem să-i eliminăm dacă nu au fost niciodată votați? Un prim pas ar fi să alegem – la toate nivelele de guvernare – reprezentanți care nu vor să aibă nimic de-a face cu WEF. Dacă oficialii noștri aleși ar trata WEF ca pe o organizație necinstită și ilegitimă, influența sa ar fi mult redusă.
În al doilea rând, putem boicota fiecare companie care face parte din WEF. Îmi dau seama că așa ceva este mai ușor de spus decât de făcut, deoarece multe dintre aceste companii sunt monopoluri virtuale. Cu toate acestea, dacă nu le mai dăm banii noștri, vor înceta să se mai folosească de ei pentru a ne otrăvi viețile.
Atunci, nu vor mai deține nimic. Și vom fi cu toții fericiți.
Autor: VigilantCitizen
Citiți și:
Școala tinerilor lideri globali, incubatorul așa-zisei „Elite” pentru Marea Resetare
„Bine ați venit în 2030. Nu dețin nimic, nu am nici o intimitate, iar viața nu a fost niciodată mai bună”
Forumul Economic Mondial reiterează soluția urgentă ce dorește să fie aplicată pentru triumful „Marii Resetări” verzi: tranziția de la „a deține” la „a folosi în comun”
yogaesoteric
25 noiembrie 2022
Also available in: English