Trăirile spirituale, o hrană minunată pentru suflet





Înainte de spirală (care s-a realizat pe platou) i-am făcut câteva binecuvântări iubitului meu. Aceasta mi-a deschis sufletul pentru că am simţit răspunsul divin. În această stare fiind, am realizat consacrarea spiralei. În timpul spiralei YANG am făcut tot timpul autobinecuvântări, cu toată fiinţa şi cu o mare umilinţă ce s-a trezit în fiinţa mea ca urmare a răspunsului divin pe care îl primeam.
 

Binecuvântările mi-au deschis sufletul

Legătura dintre mine şi Dumnezeu era din ce în ce mai puternică. Primeam răspunsul la autobinecuvântări prin toţi porii trupului, dar şi în interiorul fiinţei. Totul se ducea parcă în interiorul fiinţei mele, într-un vid ce nu avea sfârşit. În momentul în care primeam răspunsul, respiraţia mea se micşora, până când ieşea tot aerul. Aplicam şi ASHWINI MUDRA, iar energia din interiorul meu se amplifica tot mai mult. Din afara trupului primeam răspunsul prin braţe şi prin centrii superiori de forţă, mai ales prin VISHUDDHA. Mă simţeam ca un aspirator, care aspira răspunsul divin ce venea din interiorul meu, dar şi din afara mea.

Am intrat într-o stare de vibraţie, la început încetişor, ca un tremur, mai ales atunci când primeam răspunsul la autobinecuvântări, iar apoi totul se transforma într-o trăire frenetică, ca un orgasm continuu. Când reluam respiraţia, vibraţiile trupului deveneau tot mai ample şi o căldură îmi ardea faţa şi mă înconjura, mai ales la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA. Îmi simţeam pieptul ca pe o poartă sau ca pe un YONI, dar cu percepţii foarte rafinate (nu puternice sau instinctuale) ce se expansionau şi în afara mea.

Nu am întrerupt acest ciclu de autobinecuvântări şi m-am abandonat acelei trăiri cu toată fiinţa, ca într-un un strigăt interior intens, arzător.
 

Nota redacţiei: Fără a contesta frumuseţea acestei relatări, recomandăm ca în timpul spiralelor YANG concentrarea să se realizeze aşa cum s-a precizat la ultimele spirale şi anume asupra vortexului energetic YANG creat în propria fiinţă. Această concentrare specifică acestui tip de meditaţie va fi de mare folos în aprofundarea efectelor meditaţiei în spirală YANG. O rugăm pe autoarea acestei relatări să ne scrie din nou după ce va exersa şi această manieră de concentrare în timpul spiralelor.

 

Dumnezeu mă iubeşte şi mă aşteaptă

Când s-a terminat spirala YANG, am continuat să simt în mod frenetic, neîntrerupt legătura cu Dumnezeu Tatăl. În această stare am trecut la exemplificarea care a urmat, cu starea de eliberare spirituală prin miracol divin.

La rugăciunea Tată Nostru am simţit cum efectiv mi se arde KARMA, că sunt primită şi protejată de parcă eram înconjurată într-o mare îmbrăţişare. Chiar dacă terenul unde se realiza spirala era în pantă, îmi simţeam picioarele bine fixate în pământ, ca pe nişte conductoare. Partea de sus a trupului îmi vibra foarte tare, în mod plăcut, inclusiv capul. Am conştientizat deschiderea lui Brahmarandra. Simţeam de parcă mi-ar fi coborât cerul în cap, pentru că simţeam o apăsare pe creştet, ca şi cum aş fi realizat SHIRSHASANA, numai că acum eram în picioare.

Centrii inferiori nu îi simţeam foarte dinamizaţi, deşi trăiam o stare de orgasm. Totul se petrecea începând de la piept în sus, la nivelul gâtului, al frunţii şi al capului, unde simţeam că era viaţa, iar în partea de jos a trupului, susţinerea.
După ce s-a terminat spirala, nu am ieşit imediat din acea stare, am rămas pe loc, conştientizând miracolul care încă se mai petrecea. M-am retras lângă cei dragi mie încet, adâncită în acea stare, cu lacrimi în ochi, plângând şi primind continuu graţia lui Dumnezeu, neîntrerupt, chiar şi în timpul conferinţei şi a meditaţiei care a urmat.

În timpul stărilor minunate pe care le-am trăit atunci pot spune că mai existau gânduri în minte, dar le simţeam ca pe nişte valuri care se ciocnesc de o stâncă, întreaga mea fiinţă fiind focalizată atunci asupra lui Dumnezeu Tatăl, ca într-o rugăciune miraculoasă şi o comuniune între două fiinţe care se iubesc. Trăiam starea de SHAKTI ca şi cum aş fi fost într-o prefacere, într-o expansiune fără sfârşit. Simţeam că sunt pământul întreg din care răsărea viaţa. Respiram parcă ceva material, iar senzaţiile de atingere, de îmbrăţişare (pe care le aveam atunci când îmi îmbrăţişam prietenii) erau mult amplificate, trezind în mine vibraţii ce se expansionau din interior către exterior. Simţeam dorinţa de a fi îmbrăţişată şi protejată. Cunoşteam atunci miracolul iubirii lui Dumnezeu pentru mine. Tânjeam după El şi El tânjea după mine; simţeam aceasta în fiecare îmbrăţişare pe care o primeam, de parcă El era acolo în oamenii pe care îi îmbrăţişam, plângând de dorul Lui şi recunoscătoare pentru acea regăsire…

În timpul meditaţiei cu starea de înţelepciune divină am deschis ochii şi am privit grupul nostru, care era perfect integrat în natură, chemându-L pe Dumnezeu. Am simţit cum fiecare îşi asumă misiunea spirituală pe care o are de îndeplinit şi coborârea Duhului Sfânt pe pământ. Am simţit susţinerea întregii planete în ceea ce avem de facut, care parcă ne îmbrăţişa protejându-ne şi oferindu-ne pacea şi integrarea în armonia Macrocosmică.

Am simţit că totul este în comuniune cu Dumnezeu: cerul, pământul, lumile astrale… percepeam o lume paradisiacă în care eram cu toţii interconectaţi, într-o stare de armonie deplină.

A fost o tabără de excepţie, în care trăirile spirituale au fost sublime şi susţinute. Te iubesc ghidul meu spiritual. Şi, chiar dacă nu te-am văzut niciodată, adeseori te visez şi ştiu că mă susţii încă de când am păşit pe calea spirituală.
 
Viviana Crângaşu, an 3 Bucureşti.

*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric
2 iulie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More