Trupul uman – Capodopera lui Dumnezeu

Trăim într-o lume minunată, iar cea mai măreață capodoperă din toată creația este chiar omul însuși. Ingeniozitatea cu care este creat trupul uman uimeşte şi astăzi, tainele sale nefiind pe deplin descifrate.

Trupul uman are un cadru dinamic de oase și cartilagii numit schelet. Scheletul uman este flexibil, cu „balamale” și articulații care au fost create să se miște. Dar pentru a elimina fricțiunile dureroase, aceste părți mobile sunt lubrifiate. Mașinile construite de oameni sunt lubrifiate din surse exterioare, dar trupul uman se lubrifiază singur, fabricându-și o substanță gelatinoasă în cantități necesare pentru fiecare locație unde este nevoie.

Trupul are o uzină chimică mult mai complicată decât orice uzină construită vreodată pe acest pământ. Această „fabrică” transformă mâncarea pe care o ingerăm în țesuturi vii. Datorită ei cresc muşchii, crește cantitatea de sânge, cresc dinții și oasele. Această uzină chimică repară trupul atunci când anumite părți sunt afectate accidental sau prin boală. Mâncarea pe care o ingerăm ne dă putere pentru joacă și pentru acțiune.

Chiar și în condiții de temperaturi scăzute trupurile noastre uneori se supraîncălzesc. Sistemul propriu de răcire a trupului nostru preia apoi această problemă. Picături de transpirație ies din milioanele de glande sudoripare din piele. Aceasta este una dintre modalitățile cele mai importante prin care sistemul nostru de răcire menține o temperatură scăzută. Trupul uman are un termostat automat care se ocupă atât de sistemul de răcire, cât și de cel de încălzire, menținând temperatura trupului la 37oC.

Creierul este centrul unui sistem computerizat mai complex decât cel mai avansat computer realizat vreodată de oameni. Sistemul computerizat al trupului nostru calculează și trimite în trup miliarde de biți de informație, informații care controlează fiecare acțiune, până la cele mai fine, cum ar fi clipirea pleoapelor. În majoritatea sistemelor computerizate informația este transmisă prin fire și componente electronice. În trupul uman, nervii sunt firele care poartă informația înainte și înapoi de la sistemul nervos central.

Doar într-un singur creier uman există mai multe fire, mai multe circuite electrice, decât în toate sistemele computerizate ale lumii luate la un loc. Da, creierul nostru este chiar un asemenea sistem uimitor. De fapt, faptul că citim aceste rânduri în acest moment, este realizat de creierul nostru. Bineînțeles, mesajul este trimis prin intermediul unei alte structuri surprinzătoare, ochiul uman. Camerele moderne funcționează pe același principiu ca ochii noștrii. În ochiul nostru focalizarea și cantitatea de lumină care intră sunt ajustate automat.

Sunetele pe care le auzim sunt „cântate” de un mic și perfect instrument în interiorul urechii noastre. Undele de sunet merg pe canalul auditoriu și sunt purtate de oasele din urechea mijlocie către cohlee, care este înfășurată ca o mică scoică. Urechea externă funcţionează cu ajutorul aerului. Dar cohleea este plină de lichid, și transferarea undelor sunetului din aer în lichid este una dintre cele mai complexe probleme ale științei. Micile oscioare numite ciocan, nicovală și scăriță sunt perfect adaptate pentru a ne permite să auzim corespunzător. Foarte interesant este şi faptul că mărimea acestor oase nu se modifică de la naștere.

Inima este o pompă musculară care trimite sângele prin mii de kilometri de vase sanguine. Sângele transportă nutrienţi și oxigen către fiecare parte a trupului uman. Inima pompează în medie 6 litri de sânge pe minut, iar într-o zi pompează sânge cât să umple 40 de butoaie de 200 de litri.

Vasele de sânge nu sunt tuburi drepte, asemenea țevilor de apă, așa cum se credea până nu demult. Oamenii de știință de la Colegiul Imperial din Londra au descoperit că vasele de sânge au o mică răsucire, sunt elicoidale. Colin Caro și Spencer Sherwin au arătat că această ușoară răsucire ajută ca sângele să circule uniform în comparație cu tuburile drepte. Au descoperit că datorită acestei forme elicoidale, problemele cauzate de presiunea prea mare a sângelui sunt mai rare, mai ales la îmbinările în T. Curgerea lină a sângelui încurajează de asemenea și producerea substanțelor protective, dătătoare de sănătate.

Acest aspect poate fi de mare folos în chirurgia bypass-urilor, unde venele de la picioare ale unui pacient sunt folosite pentru a înlocui arterele blocate de la nivelul inimii. Dacă medicii chirurgi ar monta bypass-urile puțin răsucite (elicoidal), ar putea mări perioada de timp în care vasele de sânge să se blocheze din nou.

Trupul este, într-adevăr, o creaţie uimitoare. Simplu fapt că aceste dispozitive (organe) există este o demonstrație completă că sunt opera unui designer inteligent și talentat – Dumnezeu Însuși. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. (Facere 1, 27)

Materia primă și substanțele chimice de bază din trupul nostru pot fi găsite în „ţărâna din pământ” (Facere 2, 7). Totuși aceste substanțe chimice nu se pot aranja de la sine în țesuturi de celule, în organe sau în sisteme, fapt ce se poate petrece doar cu un aport de inteligență. Cartea Facerii ne învață că Dumnezeu a luat „ţărâna din pământ”, o grămadă de substanțe chimice, a modelat un om și a suflat în nările lui suflare de viață.

Omul a devenit astfel un suflet viu.
Ființele umane sunt diferite de animale, pentru că Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său”. Noi, oamenii, suntem mai mult decât o adunătură de chimicale, care ne formează trupul. Suntem o creatură specială a lui Dumnezeu. Omul este o operă de artă a lui Dumnezeu – lucrarea lui de căpătâi, coroana creației fizice.

Citiți și:
Creierul uman are o structură formidabilă și s-a descoperit că el ar putea memora o cantitate de date ce este echivalentă cu întregul internet
CE FACE TRUPUL NOSTRU ÎNTR-O ZI
Celulele din trupul tău te ascultă! Cum te ajută conversația cu ele să te vindeci

 

yogaesoteric
21 aprilie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More