Securiştii tranziţiei – Azi, generalul Dan Gheorghe, fost colonel USLA, „unchiul lui Coldea”
Securiştii se mişcă şi astăzi, unii ajunşi la vârste înaintate, lejer şi convenabil în apele tulburi dintre mit, legendă şi adevăr. Cei mai mulţi dintre ei s-au retras discret, lăsând locul celor pe care i-au „crescut”. Alţii au murit. Tuturor le-au convenit de minune „teoriile conspiraţiei” (pe unele ei înşişi le-au „cultivat” în presă), care le-au exacerbat rolul şi influenţa şi de care au profitat din plin, în realitatea mult mai prozaică a satisfacerii nevoii lor insaţiabile de putere şi bani.
Adevărul este întotdeauna la mijloc. Dar, ceea ce nu se poate nega e că „moştenirea” lor profesională, dobândită în Securitate şi acum transferată „moştenitorilor” lor nu a fost niciodată lăsată deoparte, ci a fost pusă în slujba noilor stăpâni politici. De la ei au primit protecţie, pe ei i-au slujit cu toată „expertiza” lor şi de către ei au fost întotdeauna recompensaţi pe măsură. Unul dintre aceşti securişti, personaj enigmatic, dar cu roluri importante în momente cheie din istoria tranziţiei a fost generalul Dan Gheorghe.
„Ştafetă” între generaţii, de la unchiul Gheorghe la nepotul Coldea
Dan Gheorghe s-a născut în 1953, anul morţii lui Stalin, în comuna Sinta din judeţul Arad. Ca mulţi alţi tineri de la ţară, atras de mirajul unui trai uşor şi de puterea conferită de uniforma de Securitate, s-a înscris şi a absolvit Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa, între între 1966 şi 1969 şi a absolvit, ca majoritatea securiştilor generaţiei sale, Facultatea de Drept la fără frecvenţă (promoţia 1973). Pe 1 septembrie 1969 a fost încadrat în Securitatea Municipiului Bucureşti, unitate de elită a Departamentului Securităţii Statului, iar pe 20 octombrie 1988 a fost mutat la UM 0620 (USLA). În decembrie 1989 era locţiitor pe probleme informative al comandantului acestei unităţi, colonelul Gheorghe Ardeleanu, şi, în circumstanţe neelucidate, ca şef al „dispozitivului de Securitate” de la Aeroportul Otopeni a ajutat un grup de peste 50 de securişti să părăsească România cu acte false, iar ulterior a reuşit să blocheze ancheta într-un anumit dosar al Revoluţiei, distrugând toate dovezile – este vorba de dosarul misteriosului zbor al avionului Rombac de la Sibiu.
La înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, în martie 1990, Virgil Măgureanu l‑a recuperat şi l‑a numit adjunct al şefului Brigăzii Antiteroriste din SRI. De aici, Dan Gheorghe şi‑a continuat cariera în Serviciul de Informaţii Externe, de unde în 1993 a făcut un salt spectaculos, fiind avansat la gradul de general-maior şi numit la comanda UM 0215, Serviciul secret al Ministerului de Interne, trecând în tabăra lui Gelu Voican Voiculescu. După alegerile din 2000, a făcut parte din valul de securişti reactivaţi de Ion Iliescu.
S-a spus (şi aici, pe bună dreptate) că el l-a protejat şi susţinut în carieră pe Florian Coldea, cel socotit drept „eminenţa cenuşie” a „binomului” SRI-Justiţie din vremea lui Traian Băsescu; e socotit de unii şi „naş” al unei importante forţe politice, USR-PLUS, care „aduce un suflu nou” şi un loc cald multora dintre odraslele foştilor securişti şi ale informatorilor lor. Coldea s-a bucurat şi de susţinerea unor oameni „crescuţi” în Serviciul Român de Informaţii de unchiul său, generalul Dan Gheorghe: e vorba de generalul Ion Ştefănuţ, fostul şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, şi de generalul Sorin Brăteanu şeful Secretariatului General al SRI (naşul său de căsătorie şi cel care i-a deschis „pârtia” în carieră).
Unchiul său Dan Gheorghe a fost perceput după 1989 drept prototipul „aripii conservatoare”, „ceauşiste” din noile structuri de informaţii, în special datorită acţiunilor sale din timpul Revoluţiei, pentru care a fost cercetat în „dosarele Revoluţiei” – dar pentru scurtă vreme. După ce în 7 decembrie 2004 generalul Dan Voinea a reuşit să redeschidă aceste dosare, printr-o rezoluţie de infirmare a „neînceperii urmăririi penale” faţă de un mare număr de militari (a se citi aici inclusiv securişti) şi civili, printre care şi generalul în rezervă Dan Gheorghe (dispusă în 20 septembrie 1995) şi reluarea urmăririi penale în cauză, prin rezoluţia nr. 406/C/1147/II/2009 din data de 9 aprilie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi a dispus infirmarea rezoluţiei lui Dan Voinea şi a clasat din nou dosarul. Venise vremea, de astă dată, ca „nepotul” Coldea, parte în „binomul” cu doamna Kovesi să-şi ajute unchiul, retras în confortul unei vile, dar suferind de inimă.
De la „Piaţa Universităţii” la urmărirea Regelui Mihai, „via” contrabanda cu carburanţi şi devalizarea Bancorex
Pentru a înţelege mai bine ce a învăţat nepotul Coldea de la unchiul Gheorghe, să urmărim parcursul după Revoluţie al acestui fost securist. Virgil Măgureanu l-a numit adjunct al şefului Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii, al cărui şef plin a ajuns foarte repede. De aici, Dan Gheorghe s-a transferat însă la Serviciul de Informaţii Externe, pe 1 aprilie 1992, ca locţiitor de şef de direcţie. A plecat din SRI pentru că certurile sale cu Virgil Măgureanu se intensificaseră, încercări de mediere fiind făcute chiar de către preşedintele Ion Iliescu, dar fără succes. În 1991, Măgureanu îl schimbase pe colonelul Dan Gheorghe din funcţia de comandant al Brigăzii Antiteroriste, după ce în 19 august aceasta nu a putut să împiedice tentativa de atentat asupra ambasadorului Indiei la Bucureşti, Julio Francis Ribeiro, fost şef al Poliţiei din Punjab, condamnat la moarte de extremiştii sikh, care a scăpat cu viaţă, rănit grav pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală numai printr-un noroc – era a doua tentativă de ucidere a sa, după o alta, din 1986, împiedicată pe atunci de Securitate.
Ruptura între Măgureanu şi Dan Gheorghe s-a adâncit ulterior, după ce în 15 februarie 1993 cel care avea să devină protectorul şi mentorul lui Florian Coldea a fost avansat la gradul de general-maior şi numit la comanda UM 0215, serviciul secret al Ministerului de Interne, trecând în tabăra lui Gelu Voican Voiculescu, serviciul rival al SRI-ului. După venirea sa la comanda UM 0215, unitatea a fost reorganizată, sub comanda sa.
Cum se ştie, UM 0215 („doi şi-un sfert”) a fost implicată în acţiuni de poliţie politică, de represiune a manifestanţilor din Piaţa Universităţii şi de coordonare a mineriadei din 13-15 iunie 1990. Ne mai amintim poate, cei care am trăit acele vremuri, de „drogurile de la PNŢ”, pe care ziaristul Sorin Ovidiu Bălan, pe atunci la Tineretul liber (ulterior coleg cu fostul securist Dan Gheorghe, la „agenţia de presă Universul”, care l-a protejat pe Truţulescu în tentativa lui de fugă, după afacerea „Ţigareta II”) le văzuse „cu ochii lui” în zilele mineriadei din iunie 1990. Poate cu ochii lui Dan Gheorghe.
Ca o paranteză, toate fostele cadre de comandă de la „doi şi-un sfert” au fost recompensate, inclusv financiar, prin „credite preferenţiale” de la Bancorex. Dan Gheorghe a primit în 1995 şi 1996 credite în valoare totală de 38.000 de dolari. Viorel Tache, şi el fost şef al UM 0215, de asemenea participant activ la „curăţarea” Pieţei Universităţii, a primit în octombrie 1996 un credit de 12.500 de dolari, iar colonelul Ion Condoiu, fost adjunct al UM 0215, unul dintre cei care au „invadat” alături de mineri redacţia României libere, fost consilier al senatorului Vasile Văcaru, a primit în vremea când acesta din urmă era şeful Comisiei Parlamentare de Control a SRI un credit Bancorex de 10.000 de dolari.
Loialitatea era una inclusiv cumpărată, pentru că Serviciul secret al Ministerului de Interne a fost intens folosit de structurile puterii din acea vreme pentru „rezolvarea” unor probleme de interes politic. Generalul Dan Gheorghe a organizat unitatea, după numirea sa la comandă, în două compartimente: unul de protecţie a cadrelor din Ministerul de Interne şi altul pentru culegerea de informaţii. Această ultimă diviziune, compusă în cea mai mare parte din foşti ofiţeri de Securitate, a fost implicată ulterior în alte câteva scandaluri de răsunet.
În aprilie 1994, „doi şi-un sfert” s-a ocupat cu filarea şi filmarea vizitei regelui Mihai în ţară, implicându‑se şi în supravegherea opoziţiei şi a manifestărilor acesteia. Ofiţeri ai ei au fost implicaţi în cazuri de trafic cu materiale radioactive şi contrabandă cu ţigări. De asemenea, UM 0215 era la curent şi cu contrabanda cu combustibili pentru fosta Iugoslavie, cunoscută sub numele de „Afacerea Jimbolia”. Unitatea condusă de generalul Dan Gheorghe a fost folosită pentru strângerea de informaţii despre „Megapower” şi fostul premier Theodor Stolojan. Decapitalizarea Bancorex a fost făcută chiar sub ochii serviciului secret al Ministerului de Interne, iar ofiţerii de la comanda UM 0215 şi din Ministerul de Interne au obţinut, cum am arătat, credite cu dobândă redusă de la Bancorex, printre ei numărându-se şi generalul Dan Gheorghe.
Viaţa „grea” din opoziţie şi revenirea „pe cai mari”
Declinul pentru Dan Gheorghe, ca şi pentru alţi mulţi foşti securişti, ajunşi generali în „servicii”, a început când Convenţia Democratică a câştigat alegerile. El a trecut în rezervă cu gradul de general, la care fusese avansat de Ion Iliescu. Schimbarea puterii politice în 1996 a dus la destituirea generalului din fruntea UM 0215; în martie 1997, el a fost transferat ca şef al Direcţiei Generale a Poliţiei de Frontieră, apoi la comanda Direcţiei de Paşapoarte a acesteia. Era socotit de el un post „ignobil” în raport cu „expertiza” sa, dar de care noua putere nu mai avea nevoie. Aşa că Dan Gheorghe a solicitat, invocând motive de sănătate, trecerea sa în rezervă.
O perioadă, cum am arătat, a fost „consilier al agenţiei de presă Universul”, condusă de jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan, care se ocupa de „investigaţii jurnalistice”, dar unde în fapt generalul Gheorghe dezvoltase o acţiune de culegere de informaţii pentru PDSR, sub paravanul oferit de această „agenţie de presă”. La aceasta, alături de cei doi, mai lucra alături de Sorin Ovidiu Bălan (ulterior director la cotidianul Gardianul) şi Mihai Ghezea, ajuns şi el directorul cotidianului Atac, sponsorizat de gruparea Talpeş-Tender-Iacobov. Agenţia „Universul” (a se citi Dan Gheorghe) l-a ajutat pe Gheorghe Truţulescu să fugă din Bucureşti şi să se ascundă la Arad, construind diversiunea mediatică din jurul cazului „Ţigareta 2”.
De la trecerea sa în rezervă şi până la alegerile din 2000, Dan Gheorghe a făcut parte din Departamentul de Siguranţă Naţională şi Ordine Publică al PDSR, fiind membru cu carnet al acestui partid. În martie 2001, după recâştigarea puterii de către Ion Iliescu, fostul şef de la „doi şi-un sfert” Dan Gheorghe a fost reactivat şi angajat în cadrul SRI, ca recompensă pentru fidelitate şi pentru munca sa „în opoziţie”. Reactivarea sa nu a fost făcută doar la iniţiativa directorului Radu Timofte, al cărui consilier acesta a devenit; generalul a fost permanent în relaţii amicale cu apropiaţii preşedintelui Iliescu, fiind în graţiile fostului consilier prezidenţial Vasile Ionel şi ale lui Ioan Talpeş. De voinţa lor se leagă reactivarea sa, care s‑a produs şi în urma serviciilor aduse PDSR pe vremea când partidul se afla în opoziţie.
Dar, la sfârşitul anului 2001, în urma scandalurilor de presă, declanşate în special de o campanie de dezvăluiri publicate de ziarul Ziua, Dan Gheorghe a fost mutat din SRI în fruntea Departamentului de Securitate al Aeroportului Otopeni. Un an mai târziu, o echipă de ziarişti a reuşit să treacă de controalele aeroportului, toţi ajungând nestingheriţi pe pista de zbor, cu o cameră video. În urma scandalului izbucnit, a fost destituit. Nu a stat mult pe tuşă, ştia prea multe şi nu era cazul să fie ostilizat, iar pe de altă parte de „expertiza” sa în urmărirea „duşmanilor politici” mai era nevoie.
Dan Gheorghe, artizanul puterii lui Coldea – i-a dat dosarele SIPA
În 2003, cu o mare discreţie, generalul Dan Gheorghe a fost numit adjunct al generalului Marian Ureche, şeful Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie din Ministerul Justiţiei, care a întocmit „dosare personale” cu date compromiţătoare (inclusiv din viaţa intimă a magistraţilor), pentru a controla deciziile instanţelor. Generalul Gheorghe a ocupat funcţia şi după plecarea generalului Ureche din fruntea SIPA (care a fost nevoit să demisioneze din cauza istoricului Marius Oprea, în urma pierderii unui proces pe care acesta i l-a intentat pentru calomnie şi în care a dovedit, în toamna anului 2004, că el a fost cel care l-a anchetat pe Ioan Petru Culianu şi a racolat-o ca informatoare în anii ’80 pe şefa lui, ministrul Justiţiei Rodica Stănoiu) până la desfiinţarea acestui serviciu, în 2006, la iniţiativa lui Marius Oprea, în calitate de consilier de stat pe probleme de siguranţă naţională al premierului Tăriceanu.
Dan Gheorghe a fost cel care a transmis către SRI, adică lui Coldea, cel puţin în format electronic, datele stocate la centrala de comandă a SIPA: când a fost închis serviciul secret din Ministerul Justiţiei în martie 2006, s-a constatat că hardurile computerelor acestuia fuseseră şterse şi rescrise (probabil încă din noaptea alegerilor, când rezultatele acestora au fost evidente), pentru a nu putea fi recuperate informaţiile iniţiale stocate pe ele. Astfel, nepotul său Florian Coldea a primit „dosarele personale” ale unui mare număr de magistraţi, un atu important în crearea „binomului” SRI-Justiţie, prin protocoalele secrete încheiate cu Parchetul General şi DNA, prin care, practic, SRI-ului i s-a oferit posibilitatea de a participa la anchete penale (fosta Direcţie a VI-a de Cercetări Penale a Securităţii). Se poate spune că mentorul lui Coldea în această acțiune a fost vechiul şi experimentatul securist Dan Gheorghe.
După trecerea în rezervă în martie 2005, generalul Dan Gheorghe a reintrat imediat „în domeniu”, lucrând ca director general la NIRO, firma fostului său coleg din Securitate, Nicolae Dumitru, unde a lucrat până aproape de decesul său, în 21 noiembrie 2011 (suferea de o boală cardiacă). La înmormântarea sa, discretă, a participat şi nepotul său Florian Coldea. Dacă informaţia înseamnă putere, pentru multe din informaţiile din „portofoliul” său, Coldea îi era recunoscător unchiului, care l-a făcut din student restanţier la Politehnica din Timişoara la începutul anilor ’90 să ajungă să fie socotit, la acea vreme, drept cel mai puternic om din România. Iarăşi, mit şi legendă, pentru că o putere reală nu poate fi obţinută şi folosită fără inteligenţă.
Citiți și:
Despre securiștii de ieri și de azi (I)
Acoperiții din presă. Oamenii noii Securități (II)
yogaesoteric
20 aprilie 2021