Uimitoarele beneficii ale tăcerii
Să invităm tăcerea în viața noastră
Tăcerea poate fi extrem de benefică, mai ales pentru că ne permite să ascultăm viața și să scăpăm de zgomotele cotidiene banale. Limitarea zgomotului din jurul nostru este importantă pentru sănătatea noastră fizică, mentală și emoțională. Îndepărtându-ne de zgomotul zilnic, mașini, muzică, televizor și telefon, ne ajută să ne deschidem spre relaxare și creativitate, eliberându-ne de dependența de a fi mereu conectați și alerți.
Nu putem afirma că astăzi trăim mai liniştiţi decât în trecut. Ne preocupă crearea unor computere sau mașini de spălat mai silențioase, însă în același timp nu suntem conștienți de cât de mult ne pot perturba noile zgomote, cum sunt: notificările de WhatsApp, Facebook, e-mail etc. Toate aceste distrageri și zgomote exterioare sunt responsabile pentru performanțe slabe la locul de muncă și în special în relațiile personale.
Putem invita tăcerea într-un mod simplu în viața noastră de zi cu zi, doar închizându-ne ochii pentru o clipă și respirând profund de câteva ori pentru a ne umple de tăcere. Un exerciţiu pe care îl putem practica cu zece minute înainte de a merge la culcare este următorul: rememorăm evenimentele care au apărut pe parcursul zilei, apoi respirăm adânc de câteva ori, urmărind ca atunci când expirăm să vizualizăm cum eliminăm toate stresurile și tensiunile din fiinţa noastră.
Tăcerea și liniștea au astăzi mai mulți dușmani decât oricând
Care sunt consecințele nefaste ale zgomotului? Experții au demonstrat că, din punct de vedere fizic, stimulii sonori permanenți ai vocilor, mașinilor și dispozitivelor pot dăuna trupului și conştiinţei noastre în două moduri:
- Produc durere: zgomotele ambientale continue pot duce la creșterea tensiunii arteriale și la accelerarea bătăilor inimii, iar celor care sunt mai sensibili, zgomotele mai mari de 60 de decibeli le pot produce insomnie și dureri de cap.
- Produc iritabilitate: un zgomot continuu, chiar și unul mic, afectează concentrarea și ne face mai iritabili, creându-ne stări de nervozitate mai mult sau mai puțin accentuată.
Principalele beneficii ale tăcerii
- Tăcerea îndepărtează tensiunile psihice și emoționale
Hormonul numit cortizol este direct legat de stres. Atunci când creierul ascultă sunete puternice, trimite o comandă către organism să secrete acest hormon, așa încât atunci când vorbim cu ceilalți sau vorbim cu noi înșine, suntem de fapt într-o stare de tensiune care nu este bună pentru trup. Deci, dacă suntem tăcuți, vom putea elibera trupul și mintea de stres și tensiune.
- Tăcerea restaurează nivelele de energie
Cu sarcinile pe care le îndeplinim zi de zi, în creierul nostru există o povară excesivă datorată deciziilor, mai presus de toate. De aceea, când suntem în alertă toată ziua, este practic imposibil să ne concentrăm pe ceva, pentru că avem creierul obosit. Cu toate acestea, dacă păstrăm tăcerea pentru anumite perioade de timp, creierul are timp să se relaxeze și să-și recapete energia.
- Tăcerea stimulează creativitatea
Aceasta este ceea ce se numește cunoașterea auto-generată și eliberarea de tensiunile inutile, astfel încât să rămânem într-o stare de reverie. În acest fel, conştiinţa se poate relaxa și începe să fie foarte creativă.
- Tăcerea stimulează regenerarea neuronală
Potrivit unui studiu efectuat în anul 2013, oamenii de știință au arătat că a petrece zilnic câteva ore în tăcere, determină regenerarea celulelor în hipocamp. În acest fel, tăcerea ajută și menține sănătatea creierului nostru.
- Tăcerea îmbunătățește sănătatea
Alte studii medicale au arătat, de asemenea, că acele sunete care depășesc 30 de decibeli pot provoca un anumit stres în creier și deja știm toate consecințele pe care trupul și psihicul le pot suferi din cauza stresului sau a anxietății. În mod contrar, tăcerea contribuie la îmbunătățirea și stimularea sistemului nostru imunitar.
- Tăcerea reduce problemele cardiace
Așa cum am menționat anterior, tăcerea este o modalitate de a ne relaxa trupul și întregul univers lăuntric, deci este foarte benefică pentru a evita apariția problemelor cardiace. Când suferim de anxietate sau de stres, tensiunea arterială crește și poate provoca probleme la nivelul sistemului cardiac.
- Tăcerea scade presiunea sanguină
Când vorbim, presiunea sanguină creşte, ceea ce nu este prea benefic pentru sănătatea noastră. Pentru a scădea tensiunea arterială, putem face exerciții de relaxare, dar putem, de asemenea, să păstrăm tăcerea pentru anumite perioade de timp în fiecare zi și vom observa că rezultatele nu vor întârzia să apară.
- Tăcerea crește capacitatea de concentrare
Vi s-a petrecut vreodată ca, atunci când există prea mult zgomot, să vă fie imposibil să vă concentrați? Este absolut normal. Atunci când există prea mult zgomot sau vorbesc oameni în jurul nostru, creierul nostru se simte supra-stimulat și nu se poate concentra pe mai multe aspecte.
- Tăcerea relaxează creierul
Așa cum am menționat mai sus, creierul nostru se regenerează atunci când este odihnit și nu este stimulat de nimic. A ne rezerva câteva minute pe zi pentru a rămâne tăcuți ne ajută creierul să recupereze energia pe care a pierdut-o în timpul zilei și să se detensioneze de toți stimulii pe care i-a primit. În acest fel, în pauzele pe care le avem la lucru, este foarte recomandat să petrecem câteva minute în tăcere, pentru a ne odihni creierul și a ne reîncărca bateriile.
- Tăcerea crește capacitățile cognitive
Așa cum tăcerea stimulează creativitatea, ea ne ajută și să ne concentrăm asupra sarcinii pe care o îndeplinim, ceea ce mărește concentrarea iar, în consecință, mărește și abilitățile noastre cognitive.
Câteva tehnici simple pentru a păstra tăcerea
Orice moment de tăcere este o oportunitate de a înțelege unde suntem, de a ne regândi viața și de a lua unele decizii importante. Tehnicile pe care vi le propunem în continuare sunt extrem de simple. Dacă veți urmări să le puneți în practică cel puțin o dată pe zi, veți observa beneficiile lor uimitoare într-un timp scurt.
- Păstrați zece minute de tăcere înainte de a începe ziua. Nu vorbiți cu nimeni și nu verificați telefonul sau e-mailul. Puteți chiar să faceți o scurtă meditație sau introspecție.
- Luați-vă o pauză de zece minute în timpul zilei pentru a vă deconecta de ritmul activităţilor cotidiene. În această pauză ieșiți într-un parc sau în natură dacă aveți posibilitatea, nu vorbiți cu nimeni și nu verificați telefonul sau e-mailul. Fiți doar atenți la momentul prezent.
Citiți și:
Mauna – un izvor de linişte şi energie
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: «Pune, Doamne, pază gurii mele…»
Mulţumirea și lauda, ingredientele rugăciunii care ne transformă
yogaesoteric
20 mai 2021